Ideea de normal e schimbatoare, asta dupa cum ii cade bine omului. Acum cateva sute de ani ‘normal’ insemna unul ca mine sa fie ars pe rug pentru “erezie”. Sclavia – alt exemplu – a fost (si din pacate inca mai este) normala pentru unii, la fel cum normala a fost/este invadarea unor tari pentru bogatiile ei naturale.
Pana la urma… exista (sau ar trebui sa existe) o linie comuna a lucrurilor.
Normal spui cand cineva din lumea ta apreciaza Pamantul ca fiind rotund, si nu patrat .
Normal ar trebui sa fie, de exemplu, principiul potrivit caruia te abtii sa provoci suferinta unui om nevinovat. Exemplul asta poate fi considerat ‘numitor comun’, in ideea caruia orice om ar trebui (bine, asta dupa mine) sa se abtina sa-si chinuie/ucida semenii. Din el deriva alta ideea de ‘normal’, aceea ca omul trebuie sa actioneze (ajute) atunci cand un altul, nevinovat, sufera. Ma rog…
Normal pentru multi este sa procreeze, in timp ce pentru mine este gresit. Detalii gasesti in postarea scrisa de mine acum cateva zile, daca ai chef de citit.
Evident, unii isi rezerva dreptul de a-i face pe altii sa sufere.
Dupa cum stii – din punctul meu de vedere lumea in care traim e cladita pe egoism si suferinta. Deci, privind dintr-un anumit unghi poti spune ca… egoismul si suferinta sunt normale.
… si-acum urmeaza o faza simpatica: cand stii ca lucrurile stau asa, a fi “anormal” devine o necesitate.
… a fi “anormal” intr-o lume “normala” e… normal :wink: :biggrin:
Aici revin cu acel “exista adevarul meu, adevarul tau… si adevarul universal”. Tine de forta interioara, caldura si finetea sistemului de valori – sa apreciezi ce-i normal, zic eu. Poate ma-nsel. Poate nu.
Somn usor :wink: