Intr-o dimineata ce se inscrie pe doua coordonate, frig si ploaie, in care plumburiul domina peisajul de toamna, sufletul meu tanjeste mai mult ca niciodata dupa un strop de culoare. Oare trebuie sa astept pana la primavara sa tresalte vesel, in ritmurile naturii renascute la viata, iar verdele crud, omniprezent, sa-mi redea speranta pierduta printre frunzele moarte? Continuă să citești Nostalgie de toamna
La inceput de toamna, cand inca peisajul mai pastreaza ceva din coloritul si prospetimea verii, am purces la cules de nestemate din vestita comora muntenegreana bine ascunsa in Alpii Dinarici, cladita din calcare, impodobita cu brazi si pini negri si oglindita in ape repezi, turcoaz, Parcul National Durmitor. Cautam cel mai pretios si mai stralucitor diamant al sau, sculptat de milenii de un rau salbatic si tenace, Canionul Tara. Desi pe tot drumul vremea fusese insorita, cum am “debarcat” in defileu, supranumit si “Lacrima Europei”, cerul s-a innegurat brusc, astfel, diminuandu-se mult vizibilitatea in zona.
Tara serpuind prin vaile din canion Continuă să citești Canionul Tara
Pentru ca pe plan profesional apele s-au mai calmat, desi, de dimineata nici nu am pasit bine in institutie ca sefu’ mi-a marturisit pe un ton amuzat ca m-a visat azi noapte (iar in timp ce-mi povestea visul simteam ca imi ingheata sangele in vine, nu va puteti imagina ce cosmar!) si imediat dupa aceasta a recidivat facand o noua criza de isterie (dar nu asupra mea si-a varsat furia), mi-am propus sa incep o serie de povestiri din vacanta in Croatia. Relatari despre diferite locuri, fapte, oameni, evenimente. Azi despre oameni.
Poate mai mult decat tarmul de tip dalmatic, decat Dubrovnikul sau Lacurile Plitvice, m-a impresionat un om. Nu prin aspectul fizic, eruditie, simtul umorului sau spirit organizatoric, pentru ca trebuie spus le detinea pe toate, ci prin calmul de care a dat dovada cu fiecare intamplare ivita pe traseu. Pentru ca au fost cateva de pomina…
Cred ca orice adolescent indragostit de geografie si implicit de calatorii a visat macar o data sa devina ghid. A fost si cazul meu, insa am realizat repede ca sunt prea comoda pentru o viata mereu in miscare, mereu pe drum, cu bagajele intotdeauna pregatite la usa. Am stiut instinctiv ca meseria asta nu e de mine, iar evenimentele ulterioare mi-au demonstrat faptul ca nu ma inselasem. Pentru ca nu e deloc usor sa lucrezi cu indivizi pretentiosi, cusurgii si neinitiati in tainele turismului Continuă să citești Modelul meu in viata
Ma deranjeaza teribil sa ma insel in privinta oamenilor. De cate ori mi se pare ca o persoana e draguta si prietenoasa la inceput, am si o strangere de inima pentru ca stiu de pe acum, din experienta, ca mai tarziu voi descoperi ca lucrurile nu stau tocmai asa, ca aparentele insala de fiecare data. Dar, tot eu nutresc speranta ca cine stie, poate-poate, ca de data asta va fi altfel. Ma entuziasmez imediat ce intru in contact cu oameni calzi, cu zambetul pe buze. Imi zic “iata ce oameni buni” neasteptand ca timpul sa-mi dezvaluie ce se ascunde dincolo de amabilitatea initiala. Poate sunt eu prea naiva, poate ei prea prefacuti sau, poate, pur si simplu ma grabesc cu verdictele, nu am rabdare sa treaca testul timpului si sa-si dea arama pe fata.
Asa se intampla si acum o luna cand mi-am cunoscut actualii sefi, doua persoane extrem de intelegatoare si binevoitoare la prima vedere. Chiar ma bucuram in sinea mea ca atmosfera la lucru e una calma, cordiala, detensionata. Pana zilele trecute cand Continuă să citești Cand se dezlantuie uraganul
Ieri a fost prima dimineata cand am simtit ca a venit toamna cu adevarat. Fericita ca in sfarsit am scapat de probleme la munca, de stresul ce mi-a dat de furca in ultimele trei saptamani, am plecat la o sedinta matinala la serviciu, imbracata intr-o bluzita subtire, cu maneca scurta. Am tremurat putin, dar asta numai pana la pranz, cand s-a facut din nou extrem de cald. Dupa intalnirea de lucru, incantata nevoie mare ca a durat atat de putin, am dat nas in nas, in pragul institutiei, cu soarele care mi-a facut complice cu ochiul si m-a invitat la o expozitie in natura. Pictorul, maestru desavarsit, toamna. Curiozitatea era mare pentru ca stiam foarte bine, din imagini, cat de priceput e artistul, asa ca nu am rezistat tentatiei si am acceptat cu drag propunerea insolita. Si nu regret nicio clipa ziua petrecuta in parc. Plimbarea pe aleile sale a avut darul de a-mi umple sufletul de linistea dupa care tanjeam atat de mult. M-am deconectat de la grijile cotidiene, am uitat de sarcinile de la job, de criza, de tot. Am fost doar eu cu frunzele aurite de artar, cu lacul verde si lumina calda de toamna. Am surprins si cateva instantanee autumnale, pe care o sa le denumesc, astfel incat fiecare dintre voi sa-si poata alege tabloul preferat: Continuă să citești Tablouri de toamna
Concursul nostru in care se castigau doua seturi de sapunuri naturale a ajuns la final. Participantii inscrisi in concurs, care au indeplinit toate conditiile sunt:
1.Vacitim
2.Goleanu Anisoara
3.Anda Porumb
4.Vienela
5.Dana Patranoiu
6.Fonody Erika
7.Elly Weiss
8.Ramona Strinu
9.Pato Basil
10.Mihaela Anghel
11.Tury Continuă să citești Castigatorii concursului de sapunuri naturale
Nici nu stiu. Poate din inertie, poate pentru ca odata ce am ajuns aici, imi este destul de greu sa abandonez, sa las totul balta. Observ ca oamenii intra pe blog, numarul vizitatorilor, exceptand zilele de vineri si de sambata, este intr-o continua crestere si este poate singurul lucru care ma opreste sa inchid. Alaturi de acei oamenii calzi si intelegatori care comenteaza pe aici, evident.
Dincolo de vesnicele probleme legate de serviciu, sunt intr-un moment bun al vietii mele. Din punct de vedere afectiv sunt foarte linistita, chiar fericita as putea aprecia. Summerday respira atat timp cat eu aveam diverse framantari si dileme si imi placea sa le discut cu voi. Pentru ca la sfarsitul unei dezbateri, eu stiam ce am de facut. Raspunsurile, ideile voastre ma ajutau enorm. Ma calmau. Practic, era un soi de Continuă să citești De ce merg mai departe?