De ce nu am mai scris pe blog…

…sau, cu alte cuvinte, ce am mai facut in ultima vreme.

Dupa cum ati observat am luat o pauza destul de mare de blogging. Si nu doar ca nu m-am mai apropiat de blog, dar au fost zile cand nici macar nu am mai deschis calculatorul, fapt ce mi-a demonstrat ca nu sunt dependenta de internet. Mare lucru in ziua de azi!

De ce mi-a luat atat ca sa revin in mijlocul vostru? Poate o sa va surprinda, dar am asteptat sa mi se faca dor de blog, dor de scris.

Intre timp mi s-a stricat telefonul si am decis ca e timpul pentru primul meu smartphone. Asa ca m-a deplasat rapid la un magazinel de profil din hipermarketul Auchan, m-am uitat dupa un model in deplin acord cu personalitatea mea, am ramas dezamagita cand am aflat ca abonamentul lunar costa 18 euro si m-am indragostit instant de o mandrete de aparat nou-nout, proaspat lansat pe piata romaneasca. E foarte feminin, parca a fost conceput special pentru mine. Sper din toata inima sa nu ajung ca cei pe care acum ii condamn pentru ca butoneaza non stop telefonul, indiferent de locul unde se afla, la scoala, in timpul orelor, pe strada, la metrou, la masa in baruri sau cluburi sau pe banca in parc.

Pana la urma am aflat ca-l pot achizitiona si cu un abonament mai convenabil(?) la “doar” 13 euro. :ermm:

Aseara, o noua premiera absoluta, mi-am luat inima in dinti si m-am uitat la celebra de pe acum emisiune, Vocea Romaniei. Si mi-a placut destul de mult pentru ca am rezistat pana la final, ignorand pana si reclamele enervante. Cel mai mult m-au impresionat concurentii din echipa lui Moga, cu un plus pentru Adele a noastra, Fely Donose. Oricum e prematur sa ma pronunt asupra preferatului meu si a invingatorului, insa, ce ma mira este faptul ca pana acum au fost salvati de catre cei de acasa doar concurentii de sex masculin. Oare la emisiunea asta se uita si voteaza doar femei? Nu inteleg, de ce la toate show-urile de acest gen castiga mereu doar barbati?

Ce urmeaza?

Ei bine ma astepta o saptamana groaznic de incarcata, in care o sa fiu mai mult pe drumuri, deoarece sunt implicata in alegerile din 9 decembrie. Stati linistiti, nu candidez! :silly:

Ehehe, dar nu vine ea si vacanta?! :happy:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

65 de comentarii la “De ce nu am mai scris pe blog…”

            1. Desigur ca o sa-mi cumpar, Tury, insa momentan nu mai am telefon si eu chiar am nevoie sa (si) comunic, nu doar sa fotografiez. :biggrin: Si vreau smartphone pentru ca m-am indragostit de un model anume, cred ca e conceput special pentru mine. :lol: :angel: :blush: :tongue:
              Toate la timpul lor, imi e o ciuda ca am ratat marile reduceri de Black Friday… Era al tau la 1400 lei… Si un mirrorless la 999 lei. :sad: :pouty: :cwy:

  1. Deci l-ai cumparat telefonul de care te-ai indragostit pana la urma? Daca da, atunci sa-l foloseti cu placere!
    La Vocea Romaniei nu m-am uitat niciodata, desi as putea pe internet, am tot zis ca o fac, ca tot aud la toata lumea ca e buna emisiunea, dar n-am ajuns inca :biggrin:
    Sa treaca cat mai repede si mai usor saptamana aceea incarcata care urmeaza si sa te bucuri de vacanta dupa :smile: !

    1. Nu inca, Larisa, astept salariul si ii voi face o prezentare pe blog…ca e tare dragutel. :wub: :silly:
      Eu nici nu am vrut sa aud de Vocea Romaniei, dar m-a captivat rapid, insa votul celor de acasa ma enerveaza si ma indeparteaza de show. Nu inteleg de ce sunt preferati concurentii barbati? :angry: Asta e discriminare. :biggrin: :tongue:
      Sa stii ca nu ai sa regreti, merita sa-i acorzi cateva ore din timpul tau. :cheerful:
      Multumesc mult de tot, abia astept concediul. :w00t:

  2. Si eu mi-am luat smartphone, dar degeaba. A fost doar ca sa imi demonstrez ca chiar niciodata nu o sa fiu dependenta. In 3 luni am intrat pe net 1 data si asta doar fiindca ma plictiseam groaznic pe autocar si mi-am uitat telefonul acasa de cel putin 20 de ori. Descarcat nici nu mai tin minte ….
    ps Bine ai revenit

    1. Interesant ce spui tu, Alice, eu am nevoie de el in primul rand pentru ca mi s-a stricat vechiul telefon si in al doilea rand pentru ca la serviciu imi petrec foarte mult timp si nu am acces la net din simplul motiv ca nu avea calculatoare. :lol:
      Oricum pentru mine conteaza mult si aspectul telefonului, vreau ceva sa ma reprezinte. :silly:
      Merci mult, bine te-am gasit. :cheerful:

  3. Buna seara, Nice, acum dupa ce am mai verificat inca odata data in care a fost scris acest articol si dupa ce am citit cu atentie randurile asternute de tine pe hartia virtuala, iata-ma aici comentand la inca un articol cu mare drag. Deci se pare ca amandoi o sa avem o zi grea pe data de 9 decembrie cand trebuie sa ne trezim de dimineata si sa ajungem acas seara tarziu asa din curiozitate esti avtivanta intr-un partid politic nu vreau decat sa aflu din curiozitate sau o sa fii presedinte la vreo sectie de votare care dupa inf. mele nu ii in nici un partid politic :).
    Nu in ultimul rand ce smartphone ti-ai luat ca m-ai facut curios sa vad ce telefon ar alege un blogger de calibrul tau ;).

    1. Buna, Daniel, nu sunt activanta cum crezi, o sa fiu loctiitor intr-o sectie de votare, nu merg din partea unui partid politic.
      Este vorba de un telefon proaspat lansat pe piata, are un design delicios si este potrivit femeilor(zic eu dupa cum l-am vazut). Doresc sa fie surpriza, asa ca voi dezvalui numele in ziua cand il voi cumpara si-l voi prezenta pe blog. :biggrin: :w00t: :tongue:
      Dar tu ce cauti la votare? :devil: :biggrin: Esti in birou din partea vreunui partid? :unsure: Nu te intreb care…

      1. Da sunt din partea unui partid dar nu ii vreun partid care sa fi fost la putere pana acum si oricum nu culoarea politica ii cea care ne defineste ca oameni ;)). Eu am intrat in politica doar sa incerc o noua experienta si cine stie ce usi deschise pot sa am dupa aceasta experienta :D.
        Abea astept sa ce telefon mobil ti-a cucerit inima :).

  4. In cautarea unui telefon am fost si eu saptamana asta. Destul de grelut. Telefonul care imi placea era prea scump, iar cel convenabil la abonament (14-15 euro) nu prea imi facea cu ochiul. Concluzie: m-am innoit inainte de Craciun si la fel iti doresc si tie.
    Si…succes la alegeri (de orice fel) :))

  5. Buna, Nice! Să ți se împlineasca iubirea secretă :biggrin: Adică, telefonul! :cool:

    Asta cu așteptatul să ți se facă dor de blog o pricep foarte bine :smile: Succes pe 9 decembrie :devil: Eu încă nu mă înțeleg cu telefoanele sofisticate :cheerful: Vocea Romaniei e ok, eu m-am uitat des anul acesta; ieri am ajuns pe la 8 acasa si am uitat total de emisiune. Am deschis laptop-ul, la mine televizorul sta inchis cam in permanenta, si m-am uitat la un serial vechi cu criminali :cool:

    1. Buna, Marin si merci mult pentru gandul bun, eu am mai multe iubiri secrete. In curand, sa speram ca nu va mai fi niciun secret numele telefonului si voi putea sa-l prezint tarii intregi. I love it! :lol: :wub: :w00t:
      Hehe, sunt convinsa, insa tie ti se face dor mult mai greu ca mie… Eu in 3 zile sunt… back on track. :biggrin: :happy: :tongue:
      Cum te-ai uitat des anul asta, eu credeam ca abia a inceput… Ce bine daca vedeai si tu emisiunea, ca eram curioasa de parerea ta despre votul celor de acasa care aleg sa salveze doar concurenti barbati. :dizzy: :ermm: Eu chiar nu inteleg, de ce la muzica si bucatarie castiga numai barbatii? Sa fie ei mai populari? Sa stie ei sa se faca mai iubiti de catre public? Sa aiba ei mai multa carisma?
      Serial vechi cu criminali? Uh, suna tare bine. :cheerful:

      1. Uuu…spune-le pe toate…iubirile secrete :biggrin: Eu sunt mai din topor, greu cu doru’ la mine, asa e :cheerful: Au fost mai multe editii pana acum, cu preselectii, selectii si toate tampeniile astea. Mie imi place muzica buna si ma uit la emisiune ca sa vad cum canta. Nu ma intereseaza concursul iar peste etapele cu votatul publicului trec. Nu dau doi bani pe nimic care are de a face cu votatul, indiferent de secventa sociala care-l presupune. Nu stiu, draga Nice…poate pentru ca sunt mai multe femei care se uita la emisiunile astea. Si ele sunt cele care voteaza :biggrin:
        E vorba de Millenium- un serial cu Lance Henriksen produs de Chris Carter, tipul care a facut si Dosarele X

        1. Stai asa, pe rand, una cate una, sa nu bulversam cititorul, Marin. :biggrin: Ideea e ca cel mai bine scriem atunci cand simtim s-o facem. :cheerful: Daca simtim de 10 ori pe zi, e ok, daca o data la 10 zile, e ok. Doar sa o facem din suflet, cu drag. Nu esti din topor, gandesti bine. :wink:
          Si eu tot pentru interpretare ma uit, dar nu ma poate lasa rece nedreptatea. :angry: :ermm:
          Da, si eu ma gandeam ca tot asta cu femeile votante si majoritate trebuie sa fie explicatia.
          Ah, pai am auzit de acest serial, dar chiar ca e vechiut. :biggrin:

          1. Pe mine nu ma bulversezi deloc :biggrin: Eu nu prea mai simt deloc sa scriu pe blog…o mai fac pentru ca stiu ca-s cateva persoane care citesc cu placere ce mai scriu eu :smile:
            Da, stiu ce spui cu privire la nedreptate; cu toate astea, orice are la baza votul este al naibii de subiectiv.
            Da, serialul de facut intre 1996 si 1999, mai nou se pare ca imi plac serialele cu criminali :tongue:

            1. Neata, Marin, ma bucur sa aud ca nu-ti provoc sentimente confuze :biggrin: , eu sunt zilnic bulversata de lucrurile din jurul meu, de oameni si reactiile lor. :dizzy: :wassat:
              Imi pare rau, nu stiam asta…probabil si pentru ca meseria ta e scrisul, pentru ca asta faci cat e ziua de lunga. :ermm:
              Da, ai dreptate, sa ne bucuram de un show de calitate si sa nu avem pretentii prea mari.
              Cred ca esti atras de psihologia acestora, incerci sa descifrezi felul cu gandesc, ce ii motiveaza sa faca acele lucruri reprobabile.

    1. Aha, deci nu sunt singura care a remarcat si revoltat chestia asta. Treaba ma duce cu gandul la faptul ca totul e trucat, ca nu e nimic pe bune la tv. Pai ce altceva sa mai crezi? :ermm:
      Mie imi plac fetele de ex(cum canta) nu zic ca baietii nu sunt buni, dar nu ma impresioneaza. Si bate rau la ochi ca doar ei sunt salvati. Ca doar ei castiga competitiile. :dizzy:

        1. Wou, e senzationala, cred ca m-am indragostit. Eu sunt fana Samsung pe viata. Ador designul lor, e stralucitor, stilat, inovator.
          Nu stiam de ea, dar am vazut si pretul si mi-am dat seama ca nu am un buget suficient pentru asemenea bijuterie. :wub:

            1. Normal ca e interesanta :cool: :cheerful: , dar eu nu mai am rabdare sa scada pretul, maine poimaine ma duc sa-mi cumpar smartphone-ul preferat. :biggrin: :happy: :devil:

  6. Am vazut doar cateva bucatele din Vocea Romaniei. Prea putin ca sa-mi dau cu parerea insa te cred ca e ceva in neregula. Eu mai vad cat de cat la X-Factor cate ceva. Nici acolo nu e totul roz.
    Astept sa vad de ce fel de telefon te-ai indragostit. Trebuie sa fie deosebit daca iti place atat de mult. :smile:

    1. :happy: Elly, stii cum e cu gusturile, mie imi place mult designul, dar poate pe voi va lasa rece. Sunt foarte multe modele de telefoane pe piata si fiecare are un favorit.
      O sa-i dedic un articol de indata ce-l achizitionez. :happy:

  7. fie ca telefonul ce-l vei avea… sa-ti aduca doar vesti bune si multe bucurii…
    si… ar fi bine sa nu mai lipsesti asa de mult de aici… ca… iti duc dorul…

  8. Dar ce telefon iti place? Nu ne-ai spus. :P
    Spor la alegeri, ma gandesc ca e mult de munca. Si eu am de lucru zilele astea, desi primesc liber de la servici maine, ma asteapta niste dosare pentru un alt job, project-based. Partea buna e ca am mai mult timp la dispozitie sa le termin pana luni.

    1. Special nu am scris numele lui, ca sa-l pot prezenta intr-un articol in ziua cand il voi achizitiona. E primul meu smartphone…sa speram ca ma voi descurca cu el. :biggrin: :lol: :dizzy: :ermm:
      Da, a cazul destul de aiurea ziua asta libera pentru ca eu oricum sunt free vinerea. Asta e.
      Pentru voi e binevenita ca va mai rezolvati dintre treburi. Sa ai spor! :cheerful:

    1. Te-ai mutat? :wassat: Asta da surpriza, dar ce s-a intamplat? Vin acum sa vad! :biggrin: :ninja:
      Nokia Asha nu e genul meu de mobil, e mai potrivit barbatilor, cred. Allview e firma romaneasca? :ermm:

            1. Da, chiar sa mergi te rog, e mai usor de comentat pentru mine. Ma rog, acum nu poti sa faci ce vreau eu, ziceam doar.
              Nu am fost ca mi-am prins urechile in asta nou. :biggrin: :lol: :ermm: :silly:

  9. am vazut si eu telefoane cu windows 8, mi se par ciudate, imi place mai mult sistemul android de navigare :) sper sa-l achizitionezi cat mai repede ca s ate bucuri de el :)
    la Vocea Romaniei ma uit ca imi place :)
    spor la treaba! dar defapt acum e weekeeeennddd! :)

    1. Asta mic al meu e cu Android, Lilly. :biggrin: :happy: :wub: Si eu sper sa vi-l pot prezenta cat mai curand pe blog.
      Ce echipa ti se pare cea mai buna de la VR? Ai vreun preferat? :dizzy:

  10. Cum adica Adele a noastra? E bloggerita sau e prietena cu tine?
    Nu imi spune ca de la tine vom lua stampila de vot. :)) Vezi sa urmaresti cu atentie ce se imtampla, sa nu poata frauda alegerile. :))

    1. A noastra a romanilor, asa e ea supranumita pentru ca a interpretat perfect o melodie ce apartine Adelei originale. :biggrin: :tongue:
      Nu, nu de la mine, de asta se ocupa membrii, eu sunt loctiitorul sectiei. :dizzy: :ermm:

  11. Hehe… cat m-am regasit in postarea asta.
    Si eu am lipsit, din pacate, mai mult… de ce? Nu stiu… ar fi mai multe motive, dar revind eu curand.
    Cu smartphone-ul, am rezolvat si eu curand si detin acum un Samsung Gio mic si dragut :biggrin:
    Iar cu vacanta… inca e departe :cwy:

    1. Da, am vazut ca ai disparut din peisaj…de prea mult timp de acum. :biggrin: :cwy: :dizzy:
      Cum sa fie departe, mai sunt 3 saptamani care o sa treaca cat ai bate din palme. :ninja: :happy: :w00t:
      Samsung Gio am vrut si eu acum ceva timp insa a disparut din oferta celor de la vodafone si a trebuit sa ma reorientez. Esti multumit de el? :ermm:

  12. pfff, eu mai am 3 saptamani pana la vacanta!! La capitolul telefoane nu ma pronunt, ca sunt alergica la inventia asta. Dar rau de tot.
    In schimb la mine Vocea Romaniei a ajuns singurul show la care ma mai uit. Sunt multe voci bune, doar ca mie nu imi place deloc Fely. O prefer pe Dalma dintre fete. :)

    1. Si mie imi place Dalma. :happy: Si eu mai am 3 saptamani pana la vacanta. :biggrin:
      Dar ce ai cu telefoanele, ca sunt foarte utile pentru comunicare. :lol: :dizzy: :tongue:

  13. eu n-am apasari de moda, deci nu conteaza cum arata telefonul ci doar sa pot vorbi si trimite mesaje cu el. mda, il folosesc si sa ascult muzica, dar asta e alte problema.
    sa-l folosesti sanatoasa!
    cat despre tv, nu ma uit la nimic, nu am rabdare de reclame si nici nu gust genul asta de divertisment.

    1. Pai nu l-am achizitionat inca, urmeaza, dar iti multumesc anticipat.
      Sa stii ca nici eu nu gustam pana mi-am dat seama ca de fapt nu e asa rau, iar reclamele nu sunt asa multe… :biggrin:

Dă-i un răspuns lui Nice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *