Semne de primăvară

vestitorii-primaverii

O explozie de puritate, vitalitate și gingășie, covorul infinit, țesut delicat în culori intense, miresme îmbătătoare, proaspete și acorduri vii, sprințare, în văzduh. Visam de câțiva ani să surprind în imagini atmosfera de început de primăvară, să admir, să mă bucur și să imortalizez micii vestitori ai anotimpului renașterii, ghioceii, brândușele și viorelele.

Am sperat la o rază de soare care să-mi ușureze misiunea, dar nu am avut parte de ea. Babele, altădată teribil de capricioase, acum au uitat de fițele marcă înregistrată și au avut un comportament bizar, parcă tras la indigo, pentru că debutul lui martie ne-a adus doar ploaie din belșug și o vreme rece, mohorâtă.

Și mi-am zis, dacă nu acum, atunci când, așa că m-am avântat, îmbrăcată total necorespunzător, spre locul unde bănuiam că ar trebui să găsesc diafanele floricele albe, galbene și albastre. Și erau acolo, nu mă înșelasem, mă așteptau fremătând, iar sufletul îmi tresălta de încântare și emoție ori de câte ori îmi ieșeau în cale, însă a fost mai greu decât mi-aș fi putut imagina vreodată. Pentru că nu am știut cum să le fotografiez, deoarece ele nu cresc în tufe, ci rămân scunde, la nivelul solului. Cu un fâș și niște pantaloni de tăvăleală, poate m-aș fi descurcat onorabil, dar purtând noul paltonaș achiziționat cu o zi înainte de la H&M, nu am îndrăznit să realizez fotografii lungită pe pământul reavăn, în poziția clasică pentru close-up-uri, stând pe burtă. A fost o primă experiență utilă și totodată o învățătură de minte pentru următoarele ocazii. Așadar, am avut parte, în sfârșit, de întâia mea ședință foto cu bravii, dar firavii ghiocei,

ghioceii-vestitorii-primaverii
ghiocel-macro
ghiocei-in-padure
poze-cu-ghiocei
padure-de-ghiocei

imagini-cu-ghicei
ghiocel-close-up
poze-frumoase-cu-ghioceicu simpaticele viorele gatite în rochițe albastre
viorele
imagini-cu-viorele cu niște floricele micuțe galbene (al căror nume nu îl cunosc, poate mă ajutați voi)
floricele-galbene-de-primavarași cu misterioasele brândușe înveșmântate în straie mov, prea sfioase însă ca să-mi dezvăluie întreaga lor frumusețe.
branduse
poze-cu-branduse
branduse-mov Și am fost după mult, după prea mult timp, nespus de fericită…

Am găsit și un muguraș de magnolie
muguri-de-magnolie și abia aștept perioada când va ajunge așa:
magnolie
După cum bine v-ați dat seama acesta era materialul pregătit pentru 1 martie. Cu puțină întârziere vă doresc o primăvară senină, plină de zâmbete și bucurii, iar doamnelor și domnișoarelor le urez La Mulți Ani, un 8 martie fericit!

La voi în oraș/zonă au apărut primele semne ale primăverii (indiferent că sunt raze de soare, vreme caldă, floricele, zumzet de albine și triluri vesele de păsărele)?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

74 de comentarii la “Semne de primăvară”

  1. Holaaa!

    La multi ani, draga Nice! Si tuturor femeilor care iti scriu pe blog :smile: Sa fiti toate cu veselie in suflet si cu zambete in ochi!
    La Mioveni, ploua si inca mai astept primavara :biggrin: Si in natura si in viata.
    Ma bucura pozele tale, asa invat si eu cum arata florile…
    Zi minunata! :smile:

    1. Ce gest minunat, Marin, sa te gandesti nu doar la mine, ci si la toate doamnele si domnisoarele care comenteaza de obicei pe aici. :cool: Foarte frumos, sunt impresionata! :happy: :cool: :w00t: :blush: Multumesc mult!
      Pai cam asta ne-am dori si noi, eu una cel putin cu siguranta, multa energie, veselie si zambete, iar daca am scapa de vremea asta cenusie poate ca am avea unele sanse. :silly:
      Deci si la tine in oras ploua…ei lasa ca poate de saptamana viitoare intra si primavara adevarata in vietile noastre… In natura sunt unele semne, precum vezi, cam anemice insa.
      Pai ghioceii ii stiu si eu, pe celelalte nu prea bine, doar le intuiesc. Astept eventuale corectari de la cei care se pricep mai bine. Stii cum se spune, cat traim invatam.
      O primavara frumoasa si fericita si tie, Marin, cu putina intarziere e drept, ca eu ma urnesc greu la articole cu multe imagini(ma stii cam astenica in general). :biggrin: :happy:

      1. Pai, la mine ploua, la ai mei, in sudul judetului ploua, sora mea in Visina-Dambovita, week. asta, ploua si acolo… :biggrin: Vedem saptamana viitoare ce vreme va fi :smile:
        Multumesc si tie pentru urari… sa fie buna primavara. Cum la loto sigur nu castig, macar Milan sa mai castige din cand in cand :cheerful:
        Dupa articolul trecut, trebuia sa imi spal putin imaginea, nu? :tongue:

        1. Hm, cred ca ploua doar aici in sud si in est, in vest, nord si centru vremea e calda si frumoasa, imi povestea Daniel pe fb(ca pe blog nu l-a lasat mobilul sa comenteze) ca la ei in Lugoj e teribil de cald(cum o fi asta?). Se anunta oricum o primavara racoroasa si ploioasa pe meleaguri muntenesti si moldovenesti(zic).
          Aoleu, ce a facut Milanul in UCL, s-a calificat? Ca nu mai stiu nimic… Si Steaua diseara…poate ne face o bucurie. :dizzy: :ermm: :biggrin:
          :lol: :biggrin: Marin, fiecare om e dator sa-si spuna parerea, s-o faca cunoascuta lumii intregi si s-o argumenteze. Deci, ai procedat corect! Fiecare simte diferit si e normal sa fie asa. :smile:

          1. Da, ploaia ne-a ales pe noi.
            Pai…da, am fost sincer si atunci si azi :smile:
            Milan joaca returul cu Atletico, la Madrid, la jumatea saptamanii care vine acum. In tur au pierdut cu 1-0, la Milano. In campionat sunt la pamant…pe la jumatea clasamentului :whistle:

            1. Altfel nici nu se putea. :biggrin:
              Eh, eu sper sa-i mai aleaga si pe altii, care poate au mai multa nevoie de ea. :angel:
              Marin, las ca din cate am auzit nici Ateletico nu trece printr-o perioada prea fasta. :dizzy: Iar in campionat se mai pot intampla multe…se pot schimba in bine, vreau sa zic. :cool: :cheerful:

    1. Da, asta imi place cel mai mult la ei, de asta cred ca ii indrageste toata lumea, pentru ca sunt atat de simpli, naturali, dar in acelasi timp atat de frumosi. Chintesenta primaverii si simplitatii aceste micute, dar indraznete floricele. Eu una mor dupa ele. :wub: :w00t: :cheerful: :blush:
      As fi vrut eu sa ajung in Padurea Baneasa… Poate la anu. Acum am fost la Gradina Botanica, si acolo este o padurice, dar erau ghiocei peste tot, exact ca un covor alb, infinit. Magic.
      Intr-un colt am gasit si acele branduse(nu sunt sigura ca sunt branduse, doar cred). :lol:

        1. Da, mai am timp, se pare ca exista varietati de ghiocei care infloresc chiar si la sfarsitul lunii martie. Doar ca eu am iesit la fotografiat inainte de perioada asta de ploaie continua… Pe atunci era doar vreme inchisa, racoroasa. As vrea sa repet isprava cu soarele pe cer. :biggrin:

  2. La mulţi ani, Nice, să ţi se împlinească toate dorinţele!
    Da, florile primăverii s-au ivit şi în cartierul meu, dar
    sunt puţine şi sfioase, încă nehotărâte să apară în toată
    splendoarea lor. Din păcate trebuie să le cauţi într-un parc,
    când ar trebui să le vezi la tot pasul.

    1. Multumesc mult pentru urarea frumoasa! :happy: :cool: :blush: Pai normal ca sunt nehotarate daca e asa de frig si ploua necontenit, lor le trebuie soare, lumina, caldura pentru a se dezvolta. Si floricele gasite de mine tremurau si stateau inchise, nu se deschisesera deloc. Erau cam triste asa… :cwy: Dar tot frumoase. :biggrin: :happy:
      Cred ca in Cismigiu sunt multi vestitori din astia dragalasi. Si poate in Herastrau. Eu am mers la sigur, unde stiam ca ii pot si fotografia fara sa fiu deranjata. :devil:

  3. La noi e soare si frumos si destul de cald ca de curand am inceput sa renunt la bocanci si haina de iarna si sa trec pe haine mai de primavara. In rest n-am observat sa fi inflorit ceva, dar sper sa se intample si asta cat de curand.

    La multi ani si tie de 8 martie!

    1. La multi ani, Anda. :heart: Da, am auzit ca la Cluj e soare non stop si ca va bucurati deja de primavara, dati-ne si noua o raza si cateva grade, pls.
      Auzeam pe undeva ca se raceste de luni si mai rau. Sper sa fie o dezinformare. :biggrin:
      La haine mai subtiri visez si eu, m-am saturat de manusi si fular. De cizme insa nu. :biggrin: :tongue:

  4. La mulţi ani şi mulţumesc pentru floricelele oferite, cînd de fapt noi ar fi trebuit să ţi le oferim. :blush: Consideră, te rog, că – în mod virtual – ai primit toate florile astea frumoase de la mine, de la noi cei ce-ţi trecem pragul. :cool:

    Despre vremea de la mine ce aş putea spune, că doar sîntem la doi paşi distanţă şi e cam la fel. Plouă, şi cînd nu plouă e înnorat. În grădină dau să iasă narcisele pe lîngă rămăşiţele potecii, dar se pare că ştevia e cea mai grăbită. Şi zambila aceea albastră de lîngă gard se pare că s-a trezit la viaţă. La cît de rar ies eu din casă mi-e că se şi trec toate pînă să apuc să le admir.

    Îţi doresc un week-end cît mai plăcut, ca pentru o zi specială! :cool:

    1. Le primesc cu mare drag, Dragos, mai ales ca eu ador ghioceii, dupa cum ai aflat. :happy: :cheerful: :wub: Si ca, fiind un dar virtual, nici nu trebuie sa rupem floricelele. :biggrin: Multumesc de gandul frumos. :cool:

      Oho, pai e bine daca ai stevie, iti faci o mancarica delicioasa cu ea. :cheerful: Mie imi place tare mult. La fel cu agreez si urzicile de altfel. Chiar si spanacul si loboda… :wub:
      Ehe, deci esti intr-o companie parfumata, ia treci si fa niste pozici pentru cititori. :happy: :biggrin:
      Multumesc asemenea, daca am vedea si soarele ar fi perfect! :whistle:

      1. Da, lipsa soarelui ne înnegurează parcă şi gîndurile…
        Încă nu-i vreme de poze, abia ce-a dat colţul frunzelor, la narcise; zambila e un pic mai grăbită, dar încă mai are de crescut. Ar fi trebuit să mut şi stînjeneii undeva mai la soare, dar zău de găsesc vreun loc bun, mai ales acum după ce şi-a făcut vecinu’ ditamai vila în partea de est, de nu mai văd soarele pînă-n prînz. :cwy:

        Despre ştevie ştiai deja de mult, doar te-am invitat să vii să culegi, că tot ai zis că-ţi place. Dar dacă n-ai vrut… :whistle: Da, cred că anul ăsta o să reiau seria ‘ciorbă de ştevie + mîncare de ştevie’, că slabe şanse să mai pun roşii ori altceva. Lobodă abia ce ies cîteva fire, anul trecut am făcut doar o dată un pic de ciorbă. Pămînt de oraş, deh – ce să rodească? :sad:

        E adevărat că e păcat să rupem florile, de aceea mă rezum la cele virtuale; unde mai pui că aici poţi dărui pe gratis cîte vrei, nu ca în real unde-s scumpe de ţi se ia. Fără număr, fără număr, fără număr… :cool: :lol:

        1. Nu neaparat, nu in cazul meu cel putin, dar sunt extrem de apatica si tot ce imi doresc e un dram de energie(mai ales dupa ce vin de la serviciu unde ma consum intens).
          Asa-i, nu e vreme de poze si nici de narcise. Dar zambilelor le vei putea face fotografii in weekendul viitor. :biggrin: :happy:
          Oh, Dragos, imi pare rau, am uitat, cred ca am purtat discutia asta primavara trecuta… Cred ca merge mai bine ciorba de loboda+mancare de stevie. :lol: Detoxifierea de primavara e in toi. :w00t:
          Dar ce zici de florile de sera, special cultivate pentru astfel de ocazii? :ermm: Zambilele nu sunt foarte scumpe, 3 lei una. :biggrin: :dizzy:

          1. Ca să fac poze ar trebui să am şi un aparat mai acătării, nu jaful ăla al meu. Păcat de frumuseţea naturii, să fie truchiată de aparatură de duzină. :sad:

            La mine e vorba de supravieţuire, nu de detoxifiere sau alte – hai să le spun – mofturi. Cu trei lei îmi iau un kilogram de mălai sau trei pîini. Instinctul de conservare îşi spune cuvîntul. Dar eu sînt o excepţie în lumea asta, aşa că nu pune la suflet tot ce zic. :wink:

            Despre scopuri şi scuze vorbim altădată. :cool:

            1. Dragos, ma gandeam la ceva, nu poti imprumuta unul de la un vecin/amic/prieten?
              Ei lasa ca am vazut ca fotografiile aduse de tine pe blog sunt foarte apreciate de cititori. Iar tu esti si talentat, asta conteaza mult. Orice ai surprinde si cu orice fel de aparat iese bine.

              Stiu, stiu, glumeam cu detoxifierea. :lol: Pe unde intru, numai despre asta se vorbeste. An de an la inceput de primavara suntem intoxicati cu…detoxifierea asta. :lol: :silly: :tongue: :ermm: Nu zic ca nu e buna, ca nu e necesara, doar ca s-a ajuns la saturatie cu anumite subiecte. :dizzy:

              1. Nu cer niciodată cu împrumut. Dacă se întîmplă ceva (iar eu ştii că-s ghinionist), în cel mai bun caz îmi pătez obrazul, dar după cum merge lumea devin şi bun de plată, ori de-aş avea posibilitatea, mi-aş cumpăra direct, nu aş apela la împrumuturi. Aşa că mă rezum la ceea ce am şi ceea ce pot rezolva cu mijloace proprii.

                De cele mai multe ori, aprecierile cred eu că sînt mai mult de încurajare, avînd în vedere calitatea îndoielnică a “operelor” mele. Aparatul neavînd focalizare automată, trebuie să umblu mereu la ţîmburuşul ăla minuscul, iar la cît sînt de chior, nici cu ochelarii nu mai văd pe ecran. Pînă la urmă, senzorul e cam acelaşi cu cel din camerele web din generaţia veche, aşa că n-am ce-i cere.

                Avantajul meu că sînt complet rupt de media, nu mă agasează ultimele “noutăţi” în materie de “ce să”, “cînd să” şi “cum să”. Probabil e un sîmbure de adevăr în toate, inclusiv în detoxifiere, însă exacerbarea fiecărui subiect duce rapid la saturaţie şi omul intră pe panta negativă, respingînd tot ce-l înghionteşte mental în mod insistent. Eu unul am ales să-mi ascult organismul, căci el îmi spune singur ceea ce vrea, de fiecare dată. Important e să am şi posibilitatea de a-i oferi, însă. :ermm:

                1. Daca stau sa ma gandesc bine, patita fiind, iti inteleg pozitia, nici nu imi place sa cer ceva cu imprumut. Si nici sa folosesc lucrul omului de fata cu el. Poate sunt eu mai exagerata…

                  Conteaza ca sunt, ca oamenii apreciaza straduinta ta, iar reactia e una pozitiva. :happy:
                  Nu citesti nimic in afara de bloguri? :ermm: Ca eu sfaturile despre detoxifiere de exemplu le gasesc pe diferite site-uri de pe internet, nu la tv, radio sau reviste…
                  Dar ai dreptate, tindem sa respingem tot ce ne agaseaza, tot ce e in exces. Uite la mine cum am inceput sa detest pana si martisoarele. :)) Alea dizgratioase de pe tarabe…

                2. Nici măcar blogurile cunoscute nu am mai apucat să le citesc, în ultima vreme. Şi cum zilele trecute mi-a “picat” şi un HDD şi am pierdut destul timp cu reparaţia sistemului, lucrurile au rămas şi mai în urmă decît erau. Oricum, nu citesc “marii bloggeri”, nu citesc advertoriale, nu citesc sfaturi “cum să”, topuri sau altele asemenea fiindcă pur şi simplu nu am nevoie de ele.

                  În plus, am reînceput lucrul la proiectele vechi de programare, plus ceva nou care-mi dă bătăi de cap. Dacă e să umblu după informaţie, apoi caut chestii strict tehnice. Nu mă interesează că brînza e cu 50 de bani mai ieftină în piaţa X faţă de piaţa Y. :wink:

                3. Neata, Dragos, gata, a iesit in sfarsit soarele! :dizzy: :cool: :cheerful: Pai atunci iti doresc spor in terminarea cu bine a proiectelor incepute. :happy:

                4. Bună să fie dimineaţa! :smile: Cam timid soarele ăsta pe la noi, poate la tine are mai mult tupeu, că doar e-n miezul… problemei. :biggrin:
                  Mulţumesc frumos pentru urări, chiar am nevoie de spor, la cîte am pe cap! :cool:
                  O zi splendidă îţi doresc! :smile:

                5. Sfios rau si pe aici, mai ceva ca brandusele din fotografii. :silly: :tongue: De dimineata ce a avut el putin tupeu de a dat navala trimitand cateva raze strengare dupa nori, dar acum cei din urma l-au anihilat total. :biggrin:
                  O zi frumoasa si tie, Dragos. Imi popun si eu sa ma odihnesc all day long. Leneveala all the way. :biggrin: :silly: :blush: :angel:

  5. La multi ani de 8 Martie! Sa ai o zi frumoasa si o primavara asemenea!
    Frumoase toate fotografiile!
    Anul asta nu prea am vazut ghiocei, se pare ca aici nu-s asa populari. Nu se vand nici la florarii si nu se gasesc nici prin parcuri. Acum 2 ani am gasit o poienita plina intr-un loc salbatic pe malul Loarei… in ianuarie :)).
    In afara pomilor infloriti prin curtile oamenilor, care miros demential, mai ales seara, prin parcuri sunt putine flori momentan. In schimb e soare si cald …foarte cald, 20 de grade anuntate pt maine :cool: :cool: :cool: !!!
    Weekend fain Nice!

    1. Multumesc mult pentru urari si apreciere, Larisa :heart: , imi imaginam cum e sa fie 20 de grade la inceput de martie intr-un loc unde de obicei e mai racoare si mai inchis decat in sudul Romaniei de unde ai plecat si tu la un moment dat. :biggrin: Cred ca e o mare surpriza(frumoasa) pentru voi.
      Da, pai sunt mai multe varietati, ghioceii obisnuiti (Galanthus nivalis) infloresc din ianuarie si in conditii favorabile, continua sa infloreasca pana in martie. In ciuda aspectului fragil, ei sunt foarte vigurosi, cu cat e mai frig, cu atat rezista mai mult. Oflilirea lor inseamna triumful primaverii. :dizzy: :cwy: :biggrin:
      Weekend minunat si tie, Larisa, imi imaginez ca veti profita din plin de vremea frumoasa. :happy:

  6. Girls rock!!!! :lol: :devil: :biggrin:
    La mine e primavara, cu 15 grade si soare pecer! Nici nu-mi vine sa cred!
    Sa ai parte de dragoste si rasfat iar dorintele sa-ti devina realitate!:heart:
    La multi ani! :kissing:

    1. Frumos de tot acolo, soarele, se pare, s-a refugiat in Europa Atlantica, in Franta si Olanda. :w00t: Maine-poimaine infloresc si lalelele. :biggrin: :happy:
      Pe noi ne iubeste ploaia, draga Minnie. La multi ani cu multe bucurii si tie. :kissing:

  7. De cand ne-ai promis ghioceii, si cat i-am asteptat. I-ai surprins foarte frumos, din pacate nu am avut ocazia sa ii vad si eu in realitate in curtile, gradinile, sau parcurile din orasul meu, asa ca nu ma mai satur admirandu-i pe ai tai. Si celelalte floricele au farmecul lor, dar ghioceii ma incanta cel mai mult. La noi a plouat vreo 2 saptamani, vad ca de azi se vad primele semne ca soarele si-a facut curaj sa mai apara dintre nori. O zi a femeii plina de dragoste si voie buna sa ai, draga Nice! Te pupacim eu si Bubu! :happy:

    1. Yupiii, ce veste buna, poate iese si la noi. :w00t: Macar maine, ca azi sta ascuns bine si mai si ploua. :angry: :cwy: :ermm:
      Pai…eu am tot sperat sa am lumina buna si sa repet isprava, vezi bine ca atunci cand nu e soare ghioceii si brandusele nu se deschid. :pouty: :sad: As fi vrut sa va fi putut oferi ceva mai calitativ…dar pentru prima sedinta e ok(mai ales cu obiectiv de kit si fara photoshop larg utilizat in fotografiile extraordinare, ultuitoare gasite pe net). :cheerful:
      Si eu prefer tot ghioceii. :heart: :wub:
      Multumesc mult, pupici back. :kissing: La multi ani, draga Fairytale! :cool:

    1. Multumesc mult, Iulian :cheerful: :cool: , la voi a iesit soarele? :dizzy: Pai asta e semn bun, domnule, inseamna ca vine si la noi in curand, poate chiar maine! :biggrin: :happy: :w00t: O sa se usuce si pe jos si vom putea iesi la plimbare… :biggrin:

  8. wow… mama mia… ce multi ghicei…
    sunt absolut superbi… minunati…
    chiar simt putina invidie… asa sa stii…
    in gradina vecinului… acolo unde ar trebui sa fie ghiocei… este inca multaaaaa zapada inghetata…
    oricum… astazi pe la pranz erau si la noi 13C… deci super cald… asa ca am plecat repde la o tura de parc…
    sa ai duminica frumoasa… asa iti doresc…ba chair si mai mult…

    1. Te astept cu imagini din parc, Ovi. :happy: Am vazut si eu in dimineata asta prima raza de soare dupa 3 saptamani de ploaie continua. :w00t: :cheerful: Eveniment!! :lol: :tongue:
      Multumesc mult, asemenea. :cool:

      1. abia astept sa fac poze in parcul primavaratec…
        deocamdata poarta inca urmele de iarna… zapada se topeste si curge pe aleii… pomii sunt goi… departe de a da vre-un semn de viata… oamenii se feresc de apa scursa pe potecii, in timp ce copii parca le cauta doritori…
        cam asa este ambianta de parc…
        noroc cu soarele care incalzeste…

        1. Ovi, da, ai dreptate, pana sa infloreasca vegetatia mai avem de asteptat, dar bine ca macar e soare si cald si puteti profita sa iesiti la o plimbare in aer liber. E si asta un inceput. :happy: Poate o sa avem si noi conditii optime pentru plimbari in natura weekendul viitor. Tocmai am vazut la tv Niagara inghetata. :wub: Un adevarat spectacol, era frumos sa mergi s-o fotografiezi si tu. :cheerful: Ma rog, poate e cam departe de tine… :dizzy: :biggrin: :unsure:

          1. niagara este la vreo opt ore de sofat… am fost de mai multe ori acolo… si iarna… cand gerul nufiind asa de aspru… nu reusea sa inghete cascada… dar totul imprejur era gheata…
            stii… de la cadere, stropii de apa sunt peste tot… purtati de vant, ajung pana mai departe… si iarna ingheata… formand patinaj adevarat, pe teren accidentat…
            prefer sa vizitez vara… sperctacolul este absolut minunat… mai ales savurat de la canadieni…
            imi imaginez… pe gerul care a reusit sa inghete cascada… nu mi-as fi dorit sa fiu in preajma… de tema sa nu deger…
            :P)

  9. Eranthis hyemalis se numesc florile cele galbene. Aceşti bulbi galbeni poartă denumirea populară de omagi de iarnă, deoarece apar odată cu sfâşitul iernii sau cu venirea primăverii. Alături de ghiocei vestesc nu numai sosirea unui anotimp care ne aduce soare, căldurică, verdeaţă, ci şi viroze (eu mă bucur de-o viroză de vreo lună şi), astenii, speen şi alte cele. :wink: :biggrin:

    Îmi plac ghioceii, dar şi mai mult îmi plac lăcrămioarele (din aceeaşi familie cu ghioceii); poate pentru faptul că au un parfum special. Mno, mie îmi plac buruienile astea fără pretenţii.
    Deci, a venit primăvara în Bucureşti. Şi n-ai ezitat să imortalizezi momentul, cu sau fără soare. Bine ai făcut, iaca, mi-ai îndulcit privirea, gândurile, starea. :wub:

    1. Ma bucur mult daca am reusit asta, Antonela, te-am simtit cam trista in ultima vreme… :happy: :ermm: :dizzy: :cheerful: Acum imi dau seama ca de vina e de fapt viroza aceasta rebela… :cwy: Sa stii ca am auzit multa lume spunand ca iubeste lacrimoarele, insa eu nu le-am vazut niciodata prin curti, gradini sau in orice alt loc unde as putea sa le fotografiez. :dizzy: :ermm: :wassat:
      Deci Eranthis hyemalis! Iti multumesc ca ai spulberat misterul :cool: :cheerful: , sunt si ele micute si dragute. :wub: Cat despre anotimpul pe care il vestesc ce pot spune, e de departe preferatul meu(cu dezavantaje cu tot, cine e perfect?), numai cand vad orasul inflorit si ma topesc de placere si fericire. :w00t: :tongue: Ce poate fi mai frumos?
      Din pacate nu am avut lumina la sedinta asta foto. Poate data viitoare? :whistle:

  10. Eu am in gradina 2 feluri de ghiocei albi. Unii au inflorit in ianuarie pentru ca a fost timpul frumos si i-a prins zapada. Au iesit de sub zapada usor ciufuliti dar la fel de frumosi(cresc mai inalti si au cupa mai mare, desfacuta pe soare). Acum deja sunt trecuti. Altii mai tarzii, au iesit dupa zapada si acum sunt infloriti (sunt mai micuti in inaltime si au cupa mai alungita- exact ca cei surprinsi de tine in poze, dar miros la fel de frumos).
    Si sambata, am descoperit cu incantare, printre zambile, lalele, narcise albe si galbene care-s rasarite toate, si cateva branduse albastre, imbobocite toate. Nu prea stiu cum au ajuns acolo, probabil ca au fost printre bulbii de lalele cumparati. Am si cateva branduse albe cumparate in toamna, au iesit si ele, si au boboci. Pacat ca ploaia ne cam tine in casa, si nu le putem admira.
    Cand o sa-mi infloreasca lacramioarele voi face cateva pozi si ti le trimit, desi n-ar strica sa vii tu direct sa le faci poze :). Te pricepi tare bine .
    O primavara frumoasa va doresc si eu :*

    1. Buna, Luminita, tu vorbesti serios, ai toate minunile astea in propria gradina? :biggrin: :happy: Lalele, narcise, zambile si lacrimioare? :cool: Wou, la tine e paradisul pe pamant, multumesc pentru invitatie, e tare tentanta, sa nu te mire aparitia mea intempestiva prin zona. :biggrin: :silly: :blush: :w00t:
      Unde mai pui ca in curand vom avea si pe aici, prin sud, 16 grade, soare si o vreme primavarateca. :wub:
      Sper doar sa scapam cat mai repede de vantul asta furibund…Tare enervant. :angry: :sick: :biggrin:
      Hehe, chiar sunt curioasa de fotografiile tale. Fac pariu ca multi de aici, dintre cei care ma tot lauda zic, sunteti mult mai talentati decat mine… :biggrin:

      Multumim mult. :heart:

      1. Sa stii ca si vantul are rolul lui. Usuca pamantul si permite oamenilor sa faca semanaturile de primavara timpurie (asta o spune taranca din mine :) )
        Da, gradina mea este tare frumoasa, si avem multe flori specifice fiecarui anotimp. Si te astept cu mare placere, oricand vrei tu.
        Chiar ieri a taiat sotul meu trandafirii, si abia astept sa intru sa adun toate frunzele moarte. Toamna fiind lunga si iarna blanda, n-au apucat sa cada toate frunzele. Relaxare totala :). Si eu fac poze florilor mele, numai ca aparatul meu nu este atat de performant ca al tau. Am sa-ti trimit cateva pe mail.

  11. e chiar frumos la Cluj, am avut parte de soare si zile frumoase :)
    mie imi plac viorelele extrem de mult dar si ghioceii, vreau sa merg si eu in gradina botanica sau undeva in natura sa le vad :)
    O primavara calda!:)

    1. Lilly, pai mergi cat mai repede, ce mai astepti, ca floricele asta se trec imediat. Mai ales ca tu aparat bun si ai o gradina superba in Cluj. :cool: Sa le pui neaparat pe blog!! :biggrin: :happy: :w00t: De fapt sunt multe zone frumoase in jurul Clujului(am auzit eu) unde poti merge in weekend. :cheerful:
      Da, in centru si vest a venit demult primavara… O sa ajunga si pe la noi, putin mai greu, dar e bine si asa. :ermm: :biggrin:
      Multumesc asemenea. :heart:

    1. Merci Alice, data viitoare sper sa-mi iasa ceva mai bine, dar am tinut neaparat sa va aduc floricele din acest an pentru 1 martie. :biggrin: :tongue: O sa vina si primavara…de miercuri. :w00t:

  12. Fugitiv asa prin imprejurimi nu am vazut floricele, doar copacii ce au muguri care se vor deschide nu chiar foarte curand. Ma bucur sa vad la tine atatea flori frumos surprinse!
    Sa stii ca azi am avut parte in sfarsit de soare, nu am citit inca prognoza, sper sa dureze si sa pot sa-mi sterg si eu geamurile.
    O saptamana excelenta! :wink:

    1. Da, Mihaela, a aparut si pe la mine soarele…dar foarte timid. De miercuri poate vom avea revirimenul mult asteptat. :cool: Mugurasilor le trebuie mult soare… :cheerful: :wub:
      Multumesc asemenea. :heart:

        1. Da, va fi un weekend minunat, multumesc mult, asemenea, Mihaela. :kissing: Sper sa am putin timp pentru scrierea unor articole, ca nu se mai poate asa. :lol: :dizzy: :cwy:

  13. Da, incepand cu 8 martie a venit primavara si in Iasi. A iesit soarele, s-a mai uscat pe jos, e un pic mai cald. Parca e mai luminos afara, se intuneca mai tarziu, parca s-a trezit natura la viata. :)

  14. Frumoși ghiocei! Eu n-am găsit așa ceva decât la florărie :) Și nici ăia nu erau prea frumoși, doar câțiva am “salvat” din ei. Mă bucur că prin alte părți a venit primăvara. Eu încă o mai aștept. (camera e pregătită :biggrin: ) Din păcate vântul, frigul și ploaia nu s-au uitat în calendar. Azi a fost prima zi mai însorită. Poate de acum încolo…

    1. Da, a venit primavara si la noi, in sud est. :wub: De acum de vom desfata cu soare din belusug si temperaturi ridicata. In weekend sigur vei iesi la fotografiat daca vei dori… :happy: :cool:
      Eu azi am recidivat, am prins o zi calduta, cu multa lumina si am mers iar sa surprind vestitorii primaverii. Am avut o zi de pomina! :biggrin:

  15. La mine în Timișoara se pare că e primăvară de pe la 1 martie :) Ieri a fost cel mai cald și mai frumos, soare, cer senin, nici un nor. Mă simt muuult mai plină de energie cu asemenea vreme afară! În plus, toți copacii și toate gardurile verzi au înmugurit, nu mai e mult până apare explozia de culoare.

    1. Da, stiu ce zici, si pe la mine e la fel de cald si de frumos. Energia nu e la cote maxime…dar sper sa se schimbe ceva. Ieri am fost la fotografiat iar. Pomii se pe cale de a inflori si abia astept. :wub: :w00t:

  16. multumesc de urari. o primavara superba si tie! aici au trecut ghioceii demult, acum sunt inflorite magnoliile, e soare de cateva zile… o frumusete de primavara!!! :biggrin:

    1. Cu mare drag. :heart: Da, stiu ca voi v-ati bucurat de o primavara timpurie, in curand vor inflori si la noi pomisorii, momentan sunt plini de mugurasi sau bobocei. :wub:

  17. La mine e primavara in toata legea, cu magnolie inflorita si 15 grade cu soare pe cer, doar ca noapte cam dardaie dintii la 2-3 grade cate sunt. Te invidiez pentru ca ai reusit sa evadezi in natura sa surprinzi primele flori ale primaverii cum imbobocesc. In copilarie obisnuiam sa dau zor la padure sa culeg cate un buchetel de viorele sau branduse si sa miros aerul curat si proaspat al naturii.
    Superbe imagini ai reusit, draga Nice.
    Sa-ti fie primavara la fel de frumoasa si gingasa ca aceste flori.

    1. Da, cel mai frumos parfum din lume, parfumul primaverii. Atat de mult ma bucur de el in fiecare an… Preferatul meu absolut. :wub: As fi vrut si eu in padure, dar nu am ajuns decat in Gradina Botanica. Si acolo e o mini-padurice…decat nimic, e bine si asa. :biggrin:
      Dupa cum ai aflat din cel mai recent articol, vremea calda a ajuns in sfarsit si pe la noi.
      O primavara cu multe bucurii iti doresc si eu, draga Tina. :kissing:

  18. A venit primavara si la mine, dar cred ca a adus si o raceala cu ea..m-am trezit cu usoare semne de gripa azi…
    Fotografiile tale sunt absolut geniale, dar cred ca stiai asta deja. Daca au iesit asa bine in “tinuta necorespunzatoarea” cred ca pot sa-mi imaginez cum ar fi iesit daca te puteai “desfasura” cu adevarat :))

    1. :cwy: Multa sanatate, Raluca, sper sa nu fie ceva grav… :dizzy:
      Multumesc mult, pai da, am recidivat si imbracata corespunzator am realizat alt set de fotografii in conditii de iluminare buna. :cool: Poate o sa vi le arat one day. :biggrin:

  19. Nu stiu nici eu cum se cheama alea galbene,desi le vad si pe aici.Am facut si eu o poza unor ghiocei,da’ lene mi-a fost s-o postez :)) Mai am cateva floricele,tot asa,poate acu sa ma mobilizez :D Desi,flori n-a mai vazut lumea? :D
    Frumos i-ai prins pe domnii ghiocei! ;)

    1. Pai a spulberat Antonela misterul, Eranthis hyemalis se numesc floricelele galbene.
      Hehe, nu stiu ce vrea lumea, mie asta imi place sa fotografiez, asta pun pe blog. :lol: :w00t: Merci mult. :cool:

  20. Stii ca la mine abia acuma mi se pare ca a inceput sa-si faca simtita prezenta primavara?! Ciudat, dar asa e.

    Ghioceii tai sunt superbi. Ma bucur ca i-am vazut si asa, in pamant, nu numai in buchetele pe la coltul strazii. Brandusele sunt atat de delicate. As vrea sa am in fata ochilor, la fereastra, ceea ce ai fotografiat tu. Ca sa-mi bucur ochii in fiecare zi, de dimineata pana seara.

    1. Asta mi-as dori si eu, insa e imposibil. De aceea m-am grabit sa le fotografiez, sa le am macar asa tot timpul, cu mine.
      Am mai gasit si branduse mai frumoase, mai mari si deschise. Cred ca le-ai vazut pe fb. :biggrin: :cheerful: :blush:

Dă-i un răspuns lui zdwub Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *