Da, emotionanta povestire, uite ca sunt si romani care isi educa frumos copiii. Extraordinar, nici nu am mai auzit asa ceva! Ma intreb, cui ii place sa vada mizerie in jur? Cui ii place sa traiasca intr-un mediu nesanatos, poluat? Cui ii convine sa se imbolnaveasca? :dizzy: :ermm:

Nu zic ca uneori nu e bine sa taci. Ba din contra. De foarte multe ori, tacerea e o arma mai buna decat ori vorba. Dar sunt si cazuri in care pur si simplu nu se mai poate. Trebuie sa zici ceva, sa remediezi ce s-a stricat. Macat sa atentionezi.

Am vazut o mama, in parc, cu 2 copii. Unul de mana cu ea, celalalt in carucior. Ce m-a uimit pe mine nu a fost momentul in care celui mic ii scapase din mana punga cu pufuleti, nu!, ci momentul in care fratele mai mare a luat punga si a dus-o la cel mkai apropiat container, a strans toti pufuletii cazuti pe jos si i-a facut gramada si i-a explicat celui mic “mancare pentru pasalele” – mama i-a zambit frumos si i-a zis “Bravo!”. Pentru ca, la cativa metri mai incolo, pe o banca, niste adolescenti sa manance seminte si sa arunce cojile pe jos, un alt copil sa arunce ambalajul la vreo nebunie de snacks-uri de fata cu mama si bunica lui si tot asa.

Tacerea nu e de aur. Si ea trebuie folosita in functie de situatie. Uneori e mai bine sa actionezi, sa vorbesti, decat sa taci, sa devii complice la nerusinarea altora.

Nu stiu daca am reusit sa conving pe cineva sa vorbeasca. :whistle: Unora care mai comentau pe aici am reusit sa le inchid gura. :face: Efect invers garantat au aceste articole mai revolutionare ale mele.
O saptamana reusita si tie, draga mea. :happy: