My dream job

jobul-ideal

Simt iminența sfârșitului și tristețea mă copleșește. Deja s-au instalat regretele, deja mi-e dor de tot ce a fost, de tot ce am avut. Am ajuns iar la capăt de drum, am rămas iar cu mâinile goale, am pierdut iar tot ce am clădit cu atâta migală. Sunt iar cu bolovanul la polalele muntelui gata de urcuș. Cineva m-a blestemat să am soarta lui Sisif și eu îmi urmez intocmai destinul.

A fost un an fabulos. A fost exact cum mi-am imaginat, și greu, dar și frumos. Am întâlnit oameni minunați care mi-au permis să-mi fac cu pasiune meseria. Și poate cel mai mult mi-a plăcut că totul se întâmpla aproape de casă și nu în vreun cotlon uitat de lume din oraș. Traversam strada și intram în instituție. Ce mi-aș putea dori mai mult ? Stabilitate.

După ea am tânjit dintotdeauna. O himeră după care acum știu că nu mai are rost să alerg. Am luptat, m-am bucurat de o victorie efemeră, dar acum a reînceput războiul. Și e mai aprig că niciodată.

Stresul mă paralizează. Încerc să Continuă să citești My dream job

Share

Tentaţii

tentatii

Dulci sau spirtoase, mari consumatoare de timp ori energie, nesănătoase sau inofensive, suntem înconjurați de ele, ne ispitesc, ne seduc și, în final, ne subjugă. Unele se pot confunda cu pasiunile frumoase și atunci totul e perfect permis. Altele, imorale sau atentând grav la bugetul sau timpul nostru liber ne determină să luăm măsuri atunci când conștientizam că ne fac rău sau pur și simplu ne domină, ne conduc viața.

Luptăm cu ele sau cedăm fără prea multe remușcări, sunt la tot pasul și ne condimentează traiul de zi cu zi. Fără ele, cu siguranță, viața ar fi mai plictisitoare, mai banală. Iată și câteva din tentațiile cărora nu ma pot impotrivi și sunt mereu victimă sigură:

1. Facebook-ul

Mi-am făcut cont la sfârșitul lui 2010 în ideea de a-mi promova blogul. M-am înscris în diferite grupuri, am postat link-urile noilor mele articole, dar și fotografii personale, am început chiar și să socializez timid până când m-am trezit acaparată în totalitate de activitatea de acolo. Hopa, dar stai așa, ce fac eu cu viața mea, cum o petrec, dând like la Continuă să citești Tentaţii

Share

La ani lumină de Europa

Stă să se încheie o săptămână derutantă, în care am descoperit lucruri noi, deosebite, m-am îndrăgostit la prima vedere, am luat unele decizii importante (despre care o să vă povestesc cu proxima ocazie) și m-am dedicat fotografiatului, odihnei și deconectării pentru ca, în final, să constat, azi dimineață mai precis, că sunt mai obosită și mai stresată ca niciodată. Aseară am vizionat spectacolul de la Copenhaga și am avut o revelație.

Dar s-o luăm cu începutul. Omul cât trăiește învață, află și se minunează. De exemplu, habar nu aveam de existența Cornului de Florida, un arbust fabulos, fantastic care m-a fascinat din prima clipă prin eleganța și delicatețea unică a florilor sale albe. Fructele sale sunt comestibile și foarte delicioase, fiind adesea folosite pentru ceai în Mexic. Continuă să citești La ani lumină de Europa

Share

Ce este succesul

ce-este-succesul

Am obosit…

…să am coșmaruri noaptea. Să visez tot felul de ciudățenii, morți, cutremure, animale neprietenoase. Nici prin cap nu-mi trece să le interpretez, vreau doar să înceteze.

…să fiu trasă la răspundere pentru faptele mele de către necunoscuți și nu numai. Să fiu acuzată (pe drept, pe nedrept) și să fiu nevoită să dau explicații. Ceea ce detest mai mult în viața asta.

…să dau milioane de like-uri pe facebook. Dar despre asta într-un articol separat.

…de atâtea bârfe, speculații, zvonuri. V-am menționat vreodată cât de tare mă plictisește bârfa și cât de mult îi ocolesc pe cei care o practică?

…să fiu atât de diferită de ceilalți. Și, în consecință, neînțeleasă. E o povară pe care o resimt din ce în ce mai mult și în virtual. Aici, unde speram să găsesc altceva.

…de atâta “comunicare”. De atâta vorbărie goală. Am realizat cât de mult îmi place să tac. Și să ascult. Să-i ascult pe alții care chiar au ceva de spus.

De fapt, acesta este subiectul articolului de azi. Cum am reușit să mă detașez de tot și toate, cum am izbutit să mă relaxez și să uit de…oboseala cotidiană.

De câțiva ani e la modă să Continuă să citești Ce este succesul

Share