Inspirație de toamnă

culorile-toamnei-2016

A fost, pentru că de pe acum putem vorbi despre ea la timpul trecut, deși au mai rămas câteva zile până când iarna îi va lua oficial locul în calendar, o toamnă atipică.

Cel puțin așa am perceput-o eu. Mi-au lipsit zilele călduțe și colorate în zeci de tonuri vibrante specifice celui mai talentat și invidiat pictor, mi-a fost dor să ies la fotografiat pe aleile parcurilor și să trezesc învăluită în cea mai misterioasă lumina trimisă de razele soarelui, acum mai blânde și mai prietenoase ca niciodată.

După o vară prelungită până spre sfârșit de septembrie, ne-am pomenit cu un anotimp incert care ne-a surprins cu ploi agasante, temperaturi (mult prea) scăzute și un cer veșnic plumburiu.

Demult n-am mai avut parte de o toamnă atât de cenușie, de monotonă și de friguroasă. Poate de aceea, fiind meteosensibilă, tonusul meu a avut de suferit mai mult că altădată.

Cum se traduce asta mai pe românește? Printr-o acută lipsă de chef. Chef de a scrie, de a ieși în oraș, de a mă distra, de a mă bucura de viață.

Nu, nu va mai servesc eterna poveste a depresiei și melancoliei de toamnă pentru că sunteți sătui de ea. Și de invariabilele mele lamentări și scuze. Doar că trebuie să-mi motivez cumva absența de pe blog.

Pur și simplu toamna asta nu m-a mai inspirat. Nici să închin ode celui mai ofertant și pitoresc anotimp, nici să găsesc locuri inedite pentru fotografiat.

Până luni când am reușit să mă mobilizez și am mers să surprind câteva peisaje urbane autumnale. De fapt, de ceva vreme visam să descopăr noua aripă a Muzeului Satului, cea deschisă, parcă, în primăvara acestui an. Însă câteva imagini spectaculoase întâlnite pe drum m-au deturnat de la planul inițial.

Iată unele dintre acestea:

betie-de-culori
peisaj-de-toamna
ruginiu
frunze-galbene

parcul-herastrau

flori-de-toamna

toamna-in-bucuresti

toamna-pe-lac

frunze-multicolore

toamna-rosie

lumina-calda-a-toamnei

padure-toamna

galben-de-toamna

plimbare-prin-parc

in-frunze

poarta-romaneasca

melancolie-de-toamna

casa-pe-lac-toamna

perspective

nuante

asteptare

padure-de-foioase-toamna

ruginiu-de-toamna

Cum a fost toamna voastră?

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Share

26 de comentarii la “Inspirație de toamnă”

  1. Wow, ce frumoase cadre ai prins. Eu nu m-am prea plimbat toamna asta, cred ca nu am fost in parc deloc, deci macar bine ca o vad la tine in poze :))
    Toamna mea a fost foarte plina de munca :D

    1. Merci mult, Anda, ma bucur mult sa aud ca mai exista si persoane care muncesc, te admir foarte mult pentru ca eu as sta cat e ziua de lunga fara sa fac nimic. :P :D Cam la asta m-a inspirat pe mine toamna 2016. Ah, sa nu uit, si la vizionat emisiuni tv pe youtube si citit.
      Bine, ma ajuta si faptul, trebuie sa recunosc, ca am cel mai frumos, bun si relaxant loc de munca din Univers. :P :oops: :lol: 8)
      Banuiesc ca urmeaza o binemeritata vacanta. 8) :-)

  2. Toamna aceasta a fost mult prea friguroasa pentru gustul meu, si simt ca nu m-am bucurat de intreaga sa frumusete..Imi plac la nebunie fotografiile tale, tanjesc dupa un aparat foto mai profi si desigur si dupa astfel de peisaje. Week-end frumos!

    1. Se pare ca am trait aceeasi toamna, draga Ella. :lol: :P 8O :roll: :( Nu ne-a lasat sa ne bucuram de frumusetea ei, exact! Iar acum e pe sfarsite… Ce trist!
      Merci mult, un aparat profi e chiar util pentru un blogger pasionat ca tine, asa ca iti doresc sa ti-l achizitionezi cat mai repede. E un prieten de nadejde care nu te lasa la greu, care nu te dezamageste niciodata in deplasarile tale, la sesiunile foto in general. :-) 8) :oops:
      Duminica placuta si relaxanta si tie! 8) :-)

  3. Pozele superbe ca intotdeauna. Cat despre toamna asta, fix aceeasi parere o am si eu. O toamna asa mohorata, cu vreme atat de…specifica toamnei. :) In ultimii ani am fost obisnuiti cu temperaturi chiar si caniculare toamna, iar anul acesta, toamna a fost toamna. Ma intreb daca asta e un semn ca si iarna va fi o iarna adevarata, ca pe vremuri. Eu sper ca nu. :)

    1. :)) Da, asa s-a anuntat, cea mai grea iarna din toate timpurile. Exact ce aveam nevoie. :roll: :lol: :D :cry: :(
      Deci nici toamna moldoveneasca nu a fost mai frumoasa si mai calda. Hm…
      Merci mult, Mihaela. :)

  4. Am ramas muta in fata imaginilor, iubesc toamna, e mai mult decat o iubire, e un fel de a fi. Toamna mea a fost melancolica, dar energica, bogata in cuvinte noi de la fii-miu, el care a implinit trei ani. A fost cu mobila in casa, a fost cu fericirea unei realizari, a fost cu chibzuinta, cu un plan de afaceri, e cu gutui si cu dovleac, cu poze in parc si cu palme intinse spre cerul de frunze, a fost cu soare bland si luna plina, e cu bucuria unui soare ce da lumii tarzii culoare. E cel mai curat sentiment.

    1. Si eu iubesc toamna Roxana, poate nu asa de mult ca tine, dar e anotimpul preferat alaturi de primavara. Doar ca toamna asta a fost speciala, mai trista ca niciodata. Poate si pentru ca am avut eu o stare aparte, o stare din care nu pot sa ies, din care simt ca nu o sa mai pot iesi vreodata.
      Dar ma bucur mult ca pentru tine a venit cu atatea momente frumoase si fericite. Cum ar putea sa fie altfel in prezenta iubirii. 8)

  5. Mie mi-a plăcut tare mult toamna asta… deși au fost niște schimbări bruște de temperatură care m-au tot dat peste cap. Mi-a plăcut mai ales iarna din toamna asta :))
    Sunt absolut superbe fotografiile și dovada clară că toamna, ea, în sinele ei, a fost frumoasă… Doar că mulți dintre noi am fost răscoliți de schimbările de temperatură și alte schimbări din viețile noastre care ne-au tulburat.
    Comparativ cu anul trecut, parcă am avut și eu o toamnă agitată, nu neapărat în sensul negativ. Dar așa, agitată. Poate mă liniștesc odată cu venirea iernii, cine știe :roll: :mrgreen:

    1. Iarna din toamna asta. :)) Bine zis, eu asa am perceput anotimpul, la propriu si la figurat. Dar mna, mai exista si astfel de momente in viata. Mai mult decat schimbarile sau temperaturile m-au rascolit anumite sentimente de care nu pot scapa, care macina si distrug: increderea, speranta, fericirea, pacea sufleteasca.
      Merci mult, Iulia, iti doresc o iarna frumoasa si linistita! :*

  6. Oh my gosh, posele sunt superbe, iti invidiez talentul la fotografiat. :) Unul din motivele pentru care imi place blogul tau si revin mereu aici sunt pozele tale splendide.

    Cat despre toamna, iti inteleg melancolia perfect, si eu m-as simti asa daca ar avea parte de o toamna plumburie, asa cum o descrii. La Toronto anul acesta am avut parte de o toamna frumoasa, ca in alti ani am avut si noi toamne plumburii, de ne-a iesit pe ochi. M-am bucurat de o toamna superba in acest an pana la ultima zi calda, la propriu, care a fost in aceasta vineri (18 grade celsius), ca de-acum incolo vine iarna si la noi. Si pentru ca stiam ca va fi ultima zi frumoasa si insorita din aceasta toamna, din acest an, mi-am ales tinuta la serviciu in asa fel incat sa ma bucur de ultimul strop de caldura de care am avut parte in acest sezon, pana vine primavara din nou.

    1. Merci mult, Victoria, esti super nice. :oops: 8) :-)
      Stiu(din pozele de pe net) ca toamna canadiana e foarte pitoresca, demna de a fi fotografiata, acum ca aflu ca a fost si calda cu atat mai mult te invidiez. Esti o norocoasa, mi-as fi dorit si eu sa am parte de 18 grade zilnic. :D :-) :oops:

  7. Buna, Nice!
    Stiu ce inseamna sa nu ai starea de spirit necesara, la fel si cea fizica, asa ca te inteleg.
    Ma bucur totusi ca ai reusit sa surprinzi aceste imagini atat de minunate!
    Pe mine toamna m-a fascinat de fiecare data!
    Iti doresc sanatate, sa ai zile bune si benecuvantate de Dumnezeu!

    1. Buna, Aura, sunt sigura ca mai exista oameni care au trecut prin aceste stari si ma inteleg perfect, sper doar sa fie o etapa tranzitorie in viata mea si sa revin la normal. E adevarat ca nu sunt semne de imbunatatire, dar incerc sa rezist pe baricade. Evident ca daca nu aveam facultatea pe cap nu eram atat de deprimata, poate dupa sesiune sa imi revina zambetul pe buze. Macar un pic.
      Da, toamna e fascinanta, ma bucur mult ca ti-au placut imaginile surprinse de mine. :oops: 8)
      Te pup! :-)

    1. Bine te-am regasit Ovi, sunt intr-o perioada de foc, am multe teme de control de facut pentru facultate si m-am concentrat pe aceasta activitate. Dar un articol de final de an tot o sa scriu. :))

    1. Merci mult, Cornelia, tocmai am mai incarcat o noua tema pe platforma. Nici nu am timp sa respir, muncesc la teme in fiecare zi si tot nu cred ca o sa le termin la timp. Nu stiu daca o sa reusesc sa public momentan acel articol, poate cand termin treaba. 8O :roll:
      Sa fie! :D 8)

  8. Draga Nice!
    De ziua ta, ma rog ca Domnul sa-ti dea sanatate!
    Dumnezeu are un cer plin de binecuvantari pe care vrea sa le reverse asupra acelora care-L cauta staruitor, cerand acel ajutor pe care numai Domnul il poate da. Cand cerem cu staruinta si credinta ceva bun si dupa voia Lui, sa credemm ca l-am si primit, si-l vom avea!
    Domnul sa-ti dea tot ce-ti doresti!
    Domnul sa fie inaintea ta, ca sa-ti arate calea cea buna!
    Domnul sa fie in urma ta, ca sa te ocroteasca de viclenia ceui rau!
    Domnul sa fie langa tine, ca sa te prinda cand esti gata sa cazi!
    Domnul sa fie in tine, ca sa te mangaie cand esti trista!
    Asa sa te binecuvanteze Dumnezeu, azi, maine si intotdeauna!
    La multi ani!

    1. Merci mult de tot, Aura, in primul rand ca te-ai gandit la mine si ti-ai amintit de ziua mea. :-) A fost ieri, pe 12, si a fost o zi foarte nice. 8) In al doilea rand iti multumesc pentru urarea foarte frumoasa, sper sa termin cu bine aceasta sesiune si sa ma relaxez si eu cu adevarat pentru o perioada. :oops:
      Te imbratisez cu mult drag! :-)

  9. Mi s-a părut (prea) scurtă toamna lui 2016. N-a existat o perioadă de tranziție între toamnă și iarnă. S-a răcit brusc, de la o zi la alta.
    Pozele sunt splendide, parcă sunt făcute de profesioniști, cu scule sotisficate!

Dă-i un răspuns lui Aura Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *