Cand nu mai esti om

Cunoasteti sentimentul acela de totala nauceala, cand te simti efectiv pierdut in spatiu?

Ieri dimineata, la serviciu, o colega m-a intrebat daca nu stiu din intamplare un centru de reparat aparatura foto. Era vizibil intrigata, chiar suparata, si pana la sfarsitul programului toti colegii au aflat povestea Canonului ei drag. Ce se intamplase de fapt? Tipa este “fericita” posesoare a unei camere foto de care se simte foarte atasata datorita valorii ei sentimentale inestimabile. Care, curat ghinion, saptamana trecuta, in excursie fiind, pe creasta semeata a unui masiv calcaros, a lasat-o cu ochii in soare, caci a refuzat sa mai faca poze. Iar cu aparatele astea nu te joci, sunt incapatanate rau, mai ceva decat oamenii. Cand zice el nu, pai nu e chip sa-l faci sa se razgandeasca. Ciudat insa, problema se manifesta doar la exterior, mai precis, in loc de imaginea surprinsa, apare ecranul alb, in casa insa, pozele ies impecabil. Eu i-am sugerat sa-si cumpere altul, pentru ca oricum aparatul este antic si de demult, insa ea nu vrea sa renunte cu niciun chip la obiectul mult iubit. Dar nimeni nu a stiut s-o ajute cu un sfat, iar eu ma bucuram in sinea mea ca am un Canon aproape nou si functionabil. Chiar il laudam ca desi am realizat cu el aproape 7000 de fotografii, nu da semne de oboseala.

Nu dadea…pana aseara cand Continuă să citești Cand nu mai esti om

Share

Lacurile Plitvice

"lacurile plitvice"

In zadar m-am rugat pe tot drumul catre Plitvice sa nu ploua, in van am implorat cerul ca vantul sa imprastie norii negri si sa ne lase sa exploram in conditii optime unul din cele mai frumoase locuri de pe Pamant. Visasem atat de mult la peisajul lacustru renumit tocmai pentru culoarea lacurilor ce se schimba permanent in functie de unghiul format de lumina soarelui, dar si de cantitatea de minerale si organisme prezente in apa, variind de la turcoaz, la smarald, gri sau azuriu, incat nu luasem in calcul prezenta stropilor de ploaie care sa ne strice plimbarea, cheful si calitatea fotografiilor.

Am coborat din autocar, am platit cei 15 euro intrarea in rezervatia naturala, declarata Parc National din anul 1949 si eram gata de marea aventura. Ne aflam la granita Croatiei cu Bosnia si Hertegovina, pe platoul Plitvice din Alpii Dinarici, inarmati cu pelerine colorate de ploaie (pe care o sa le vedeti in poze mai jos), umbrele, pantofi sport adecvati momentului si aparate de fotografiat puse la adapost de stropii violenti, in genti sau borsete.

Bine, bine, o sa ma intrebati, dar ce este de fapt acest Plitvice?

Ei bine este un sistem carstic ce cuprinde 16 lacuri separate prin baraje naturale de travertin si Continuă să citești Lacurile Plitvice

Share

Irationalul nostru cel de ne-toate zilele…

Titlu: Irational in mod previzibil – fortele ascunse care ne influenteaza deciziile

Autor: Dan Ariely

Editura Publica, 2010

Motto: “Din criza se intrupeaza oportunitatea”

Gluma: “Voiam sa cumpar un pepene, asa ca m-am dus in piata. Am gasit un loc unde se vindeau pepeni; erau cam de aceeasi marime, iar vânzatorul pusese un biletel: un pepene – 3 lei; 3 pepeni – 10 lei. Mi-am zis: uite o ocazie buna de a-i da o lectie de logica acestui vânzator! Asa ca am cerut un pepene si am platit 3 lei; apoi am mai cerut un pepene si am mai dat 3 lei; in sfârsit, am mai cerut un pepene, tot contra a 3 lei. La sfârsit, invingator, i-am spus vânzatorului: vezi?, am cumparat 3 pepeni cu doar 9 lei, nu cu 10! Da, mi-a replicat el, dar nu-i asa ca ati venit sa cumparati un singur pepene?”

Dan Ariely a trecut printr-o experienta tare neplacuta atunci când era Continuă să citești Irationalul nostru cel de ne-toate zilele…

Share

Nostalgie de toamna

"zile ploioase de toamna"

Intr-o dimineata ce se inscrie pe doua coordonate, frig si ploaie, in care plumburiul domina peisajul de toamna, sufletul meu tanjeste mai mult ca niciodata dupa un strop de culoare. Oare trebuie sa astept pana la primavara sa tresalte vesel, in ritmurile naturii renascute la viata, iar verdele crud, omniprezent, sa-mi redea speranta pierduta printre frunzele moarte? Continuă să citești Nostalgie de toamna

Share

Canionul Tara

Parcul Durmitor-panorama

La inceput de toamna, cand inca peisajul mai pastreaza ceva din coloritul si prospetimea verii, am purces la cules de nestemate din vestita comora muntenegreana bine ascunsa in Alpii Dinarici, cladita din calcare, impodobita cu brazi si pini negri si oglindita in ape repezi, turcoaz, Parcul National Durmitor. Cautam cel mai pretios si mai stralucitor diamant al sau, sculptat de milenii de un rau salbatic si tenace, Canionul Tara. Desi pe tot drumul vremea fusese insorita, cum am “debarcat” in defileu, supranumit si “Lacrima Europei”, cerul s-a innegurat brusc, astfel, diminuandu-se mult vizibilitatea in zona.

Tara serpuind prin vaile din canion Continuă să citești Canionul Tara

Share

Modelul meu in viata

Pentru ca pe plan profesional apele s-au mai calmat, desi, de dimineata nici nu am pasit bine in institutie ca sefu’ mi-a marturisit pe un ton amuzat ca m-a visat azi noapte (iar in timp ce-mi povestea visul simteam ca imi ingheata sangele in vine, nu va puteti imagina ce cosmar!) si imediat dupa aceasta a recidivat facand o noua criza de isterie (dar nu asupra mea si-a varsat furia), mi-am propus sa incep o serie de povestiri din vacanta in Croatia. Relatari despre diferite locuri, fapte, oameni, evenimente. Azi despre oameni.

Poate mai mult decat tarmul de tip dalmatic, decat Dubrovnikul sau Lacurile Plitvice, m-a impresionat un om. Nu prin aspectul fizic, eruditie, simtul umorului sau spirit organizatoric, pentru ca trebuie spus le detinea pe toate, ci prin calmul de care a dat dovada cu fiecare intamplare ivita pe traseu. Pentru ca au fost cateva de pomina…

Cred ca orice adolescent indragostit de geografie si implicit de calatorii a visat macar o data sa devina ghid. A fost si cazul meu, insa am realizat repede ca sunt prea comoda pentru o viata mereu in miscare, mereu pe drum, cu bagajele intotdeauna pregatite la usa. Am stiut instinctiv ca meseria asta nu e de mine, iar evenimentele ulterioare mi-au demonstrat faptul ca nu ma inselasem. Pentru ca nu e deloc usor sa lucrezi cu indivizi pretentiosi, cusurgii si neinitiati in tainele turismului Continuă să citești Modelul meu in viata

Share

Cand se dezlantuie uraganul

Ma deranjeaza teribil sa ma insel in privinta oamenilor. De cate ori mi se pare ca o persoana e draguta si prietenoasa la inceput, am si o strangere de inima pentru ca stiu de pe acum, din experienta, ca mai tarziu voi descoperi ca lucrurile nu stau tocmai asa, ca aparentele insala de fiecare data. Dar, tot eu nutresc speranta ca cine stie, poate-poate, ca de data asta va fi altfel. Ma entuziasmez imediat ce intru in contact cu oameni calzi, cu zambetul pe buze. Imi zic “iata ce oameni buni” neasteptand ca timpul sa-mi dezvaluie ce se ascunde dincolo de amabilitatea initiala. Poate sunt eu prea naiva, poate ei prea prefacuti sau, poate, pur si simplu ma grabesc cu verdictele, nu am rabdare sa treaca testul timpului si sa-si dea arama pe fata.

Asa se intampla si acum o luna cand mi-am cunoscut actualii sefi, doua persoane extrem de intelegatoare si binevoitoare la prima vedere. Chiar ma bucuram in sinea mea ca atmosfera la lucru e una calma, cordiala, detensionata. Pana zilele trecute cand Continuă să citești Cand se dezlantuie uraganul

Share