Joia cu cantec

Recent am primit o lepsuta muzicala de la Misce si am rezolvat-o rapid in tandem cu Dragos.

Incepem cu raspunsurile lui:

1. Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ti-a plăcut când erai mai tânăr.

Dschinchis Khan. Melodiile imi plac si acum, dar de miscat …. se misca oribil. Arata oribil. Se imbraca oribil. Oare ce-o fi fost in capul meu când le devoram videoclipurile?

2. Numește o formație sau un câtăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

Daca o parere buna se poate strica in timp, e teribil de dificil drumul invers. Chestia asta cu tineretea in cazul meu e tare aproximativa. A fost cu multa vreme in urma…Nu mi-am schimbat impresia pentru niciun cântaret / formatie pe care am detestat-o in tinerete. Tot asa au ramas! Au existat insa formatii fata de care am avut o atitudine relativ neutra si care acum imi plac. Alphaville, de exemplu.

3. Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum. Continuă să citești Joia cu cantec

Share

Gesticulatul excesiv, penibil sau nu?

Se intalmpla adesea sa fiu pusa in situatia de a-mi expune parerile in fata unui auditoriu numeros. Imi place sa particip la dezbateri, sa vorbesc cu oamenii, sa argumentez, sa-mi exprim punctul de vedere. Imi da un sentiment de putere. Poate pentru ca sunt obligata sa-mi infrang timiditatea, sa-mi controlez emotiile, sa fiu mai stapana pe mine. A devenit un deziderat sa am un discurs coerent, logic, echilibrat. Uneori cand ma entuziasmez foarte tare, subiectul fiind extrem de pasionant, cand imi doresc atat de mult sa fiu convingatoare, cand ma enervez sau, dimpotriva, cand vad ca ceilalti se uita lung la mine, plictisiti, fara reactie, parand ca nu au inteles nimic, apelez la miscari ample, energice, in toate directiile, ale mainilor. In mod inconstient incep sa gesticulez.

De cateva ori m-am surprins gesticuland chiar si in timpul banalelor conversatii la Continuă să citești Gesticulatul excesiv, penibil sau nu?

Share

Marile iubiri ale bloggerilor

Later edit: in stanga sus aveti un nou poll despre bautura preferata.

 

Dupa cum bine se stie, sunt 4 ani de cand tot cutreier prin blogosfera romaneasca, timp in care am putut observa caractere, comportamente si obiceiuri, reactii si atitudini, gusturi si preferinte, dorinte si aspiratii ale oamenilor ce scriu aici si cu care relationez mai mult sau mai putin. In cateva articole voi incerca o radiografie a blogosferei asa cum am perceput-o eu de-a lungul timpului. Cu bune si cu rele, cu aspecte surprinse de mine la un moment dat, pe care nu am avut ocazia sa vi le dezvalui pana acum in articole sau comentarii. Nu am pretentia ca am ajuns sa cunosc oamenii, doar ca imi place sa-i studiez, sa ii descifrez, sa le intuiesc felul de a fi dincolo de ce arata ei pe blog.

Asadar, astazi avem primul episod din serialul intitulat simplu “Blogosferice“. Intotdeauna m-a frapat cat de multe pot avea in comun bloggerii cand vine vorba de Continuă să citești Marile iubiri ale bloggerilor

Share

Prostul satului

  • Esti la scoala. Intra profesorul in clasa. Ghinion!, azi se da extemporal. E pe numere! Numarul unu cei de la fereastra, numarul doi cei de la usa. Am facut scoala generala, gimnaziu….. Am facut liceu. Am facut chiar si facultate. Politehnica ce-i drept, dar in sfârsit. Intotdeauna, fara exceptie, indiferent de nivel, de când am inceput eu sa constientizez fenomenul, s-a gasit câte un ratacit care sa intrebe: dar eu ce numar sunt? Profesorul, plictisit, incearca si el sa faca haz de necaz, asa ca se adreseaza calm habaucului (tot fara exceptie, habaucul a fost mereu un mascul; fetelor, mai ordonate din fire, le era cu desavârsire imposibil sa nu deosebeasca fereastra de usa), acompaniat de gesturi largi cu mâna, ca sa inteleaga orice cretin: am spus asa, numarul unu cei de la fereastra, numarul doi cei de la usa. Ia sa vedem, acum te descurci?
  • Esti in metrou. E aproape liber. In fata ta, o baba. Nu se hotaraste unde sa se aseze. Are 5 locuri la dispozitie si penduleaza intre ele ca un cuc beat. I-e greu sa aleaga!
Share

Miercurea fara prea multe cuvinte: Ursuleti

Doi ursuleti exotici, inofensivi si extrem de vulnerabili. Unul originar din China (simbolul acestei tari), iar celalalt din Australia. Doi ursuleti adorabili, solitari si greoi pe care pur si simplu nu ai cum sa nu-i indragesti.  Ambii mananca toata ziua, unul frunze si muguri de bambus (cca 30 de kilograme), celalalt frunze de eucalipt (cca 500 de grame). Ce ii mai uneste? Din pacate, datorita schimbarilor climatice, defrisarilor si hranei  exclusiviste, habitatul lor e in mare pericol, ambii facand parte din speciile pe cale de extinctie.

Ursuletul Koala Continuă să citești Miercurea fara prea multe cuvinte: Ursuleti

Share

Days of my life (II) Summer days

A trecut si cea de-a doua saptamana din luna august. O saptamana cu gustul amaraciunii pe buze (si nu, nu e de la cafeaua black pe care obisnuiesc s-o savurez in momente mai delicate), cu ochii inecati in lacrimi surde, cu sufletul strivit sub povara uriasa a tristetii infinite. Afara, arsita parca s-a mai domolit, toamna este atat de aproape, parca simt vantul ei aspru cum imi alunga visul de vacanta vesnica si ma trezeste la realitate.

Dar depinde numai de mine sa ma ridic de jos, sa ignor supararea si sa lupt cu problemele. Nu voi lasa deznadejdea, neintelegerile si grijile sa-mi strice sfarsitul verii, trebuie sa gasesc o metoda sa inving norii negri de furtuna, sa depasesc criza. O sa ies eu cumva din impas si de data asta.

Nu, nu poate fi senin tot timpul. Uneori se mai porneste si cate o furtuna naprasnica, cu tunete si fulgere ce tulbura definitiv linistea noptilor de vara. Sunt zile cand nimic nu iti iese, cand tot ce cladesti cu migala dimineata se prabuseste ca un castel de nisip, sub furia unul serafic val, seara. Ceva de genul…simtiti iminenta pericolului? Continuă să citești Days of my life (II) Summer days

Share

Ultima impresie conteaza!?

De-a lungul vietii am cunoscut doua categorii de oameni. Din prima faceau parte oameni cu bune si cu rele, oameni care m-au facut sa rad, dar si sa plang, mi-au adus putina fericire, dar si multa, prea multa suferinta. Oameni de la care nu am avut mari pretentii, am stiut din start la ce sa ma astept. Si, inevitabil, drumurile noastre au ajuns la final. Fara prea multe regrete ne-am spus adio.

Din a doua categorie au facut parte oameni pe care am crezut ca ii voi avea alaturi toata viata. Oameni cu sufletul bun si cald, oameni senini si prietenosi, capabili sa se trezeasca noaptea la 3 sa te ajute. Intr-o buna zi ceva s-a intamplat. Continuă să citești Ultima impresie conteaza!?

Share