Cele 4 elemente primordiale…aer, apa, foc, pamânt…incepem cu aerul si focul.

Nu cred ca mai e un secret pentru nimeni, m-am mutat din Bucuresti ca sa simt pe pielea mea ce inseamna viata adevarata, aerul curat, munca asidua si bautura veritabila.

Noiembrie

Asadar…pe 12 noiembrie ne mutam cu tot calabalâcul, cu pisica din dotare si cu ‘toata agoniseala de-o viata’ intr-un sat uitat de lume si de autoritati, ca sa devenim mai eco. Multe amanunte despre sosire nu pot sa dau, a fost o nebunie generala, câtiva sateni care s-au oferit sa ne ajute la descarcat si sa ne intretina energia cu ceva palinca facuta fara niciun ajutor din partea chimiei industriale.

A doua zi deschid geamul gata sa inspir, pentru prima data in viata, aerul pur de sat virgin. Imi pun in aplicare toate cunostintele despre respiratia ki pe care le-am capatat la aikido si … un miros naclait de foc de tabara, amestecat cu senzatia de furnal si de teava de esapament imi invadeaza fiinta. Tusesc sanataos timp de doua minute si ma uit mai bine: tot satul face focul ca deh!, e urât afara, temperaturi scazute, ma rog…nu le poti cere oamenilor sa stea in frig doar ca  sa ai tu aer curat, nu-i asa? Il intreb pe Nicu de când incepe sa faca lumea focul. Pai…cam de prin octombrie. Aha. Si pâna când tine? Pai…cam pâna prin martie.

Prin urmare, daca vreau respiratie ki, va trebui sa urc pe colina din spatele casei. Numai ca ma intâlnesc cu Nicu, vecinul, care-mi spune ca mi-a adus lemne, dar trebuie taiate. Ce bine!, abia astept sa pun mâna pe topor si sa incep sa fac sport eco, in mijlocul naturii, taind lemne. Nu nu…ma avertizeaza vecinul. Va trebui intâi sa le tai cu drujba. Iau drujba si, dupa ce reusesc sa o pornesc dupa o jumatate de ora, mai impiedicat, mai usurel, catinel catinel, incep sa ma pun pe munca. Drujba scoate un zgomot infernal de motocicleta care se chinuie sa demareze si un fum asijderea. Cum ma dau, cum ma intorc, fumul tot spre nasul meu vine. In sfârsit…ma bucur ca sunt si eu un instrumentist in concertul de drujbe care cânta deasupra satului, in miscarea lenesa a norilor de fum.

Bun. Am taiat lemnele, cum le ardem? Am uitat sa va spun ca am centrala pe lemne. Fac focul, bag lemnele, apa din centrala ajunge la 80 de grade, ventilatorul se opreste. E normal? Da, e normal, imi spune Nicu. Ce, vrei sa arda cu flacara? Se consuma prea multe lemne! Lasa-le sa arda mocnit, asa e ideal. Da, e ideal, dar se face prea mult fum. Ori de câte or incerc sa alimentez centrala, un tsunami de fum iese, se raspândeste in toata pivnita si, pe cai oculte, ajunge in baie, in sufragerie, in bucatarie, in dormitor. Iar eu miros ca un cosar!

Martie

Gata, s-a terminat! E suficient de cald incât lumea nu mai face focul in casa. In sfârsit ma pot bucura de aerul curat pentru care am venit din Bucuresti si mi-l tot doresc  de vreo 4 luni incoace! Deschid fereastra gata sa inspir dar….cine naiba face focul??? Pai nu-l face nimeni in mod precis, satenii insa dau foc la vegetatia de prin gradinile lor, ca sa poata sa cultive pamântul. Focul, ca focul…se duce inspre padure, arde si o parte din padure, vin pompierii, sting focul si nu amendeaza pe nimeni. Prin urmare fiecare isi vede de treaba in continuare. Cam cât naibii ar putea sa dureze??, ma intreb, incercând sa ma linistesc. Pai…cam o luna jumate…

Aprilie

– Behehe behehe behehe!

Mmmmnu. Nu e o gluma de-a mea in legatura cu Steaua sau suporterii ei, ci de data asta e vorba de o turma adevarata, cu oi adevarate, cu niste câini al dracului de nervosi si certareti, care s-au asezat (turma si câinii adica) pe terenul oarecum viran de lânga gradina mea. Imi scot precaut nasul pe geam, nu mai am curaj sa trag aer in piept din prima. Bineinteles ca ma pocneste drept in freza mirosul de lâna umeda … ca sa nu mai spun de altele.

– Cât dracu’ stau astea aici?, il intreb disperat pe Nicu.

– D’apai no, cam cât sa steie….pâna prin octombrie….

Ger, haine groase,  sarbatori, colinde, arome de cozonac si vin fiert, Anul Nou, dorinte si artificii.  Iarna ne ofera  toate astea si ceva in plus. Anotimpul alb mai inseamna si vacanta, abundenta de omat, peisaje de vis,  relaxare sau, dimpotriva, senzatii tari,  distractie maxima, evadarea din cotidian, ocazia a trai momente unice inspirand aerul rece si curat de munte, pe versanti inzapeziti, printre brazi, cabane calduroase si primitoare, telecabine si teleschi. Buna dispozitie, optimism, adrenalina, pe scurt,  sporturile de iarna.

Nu am fost niciodata genul sportiv, dar mi-a placut de mica fotbalul(doar sa ma uit), apoi mi-am indreptat atentia spre gimnastica, patinaj, handbal, baschet, schi si nu in ultimul rand, tenis. Cel mai mult am iubit tenisul, pe care l-am practicat timp de 4 ani la diverse cluburi din capitala, dar cele mai frumoase amintiri mi-au fost oferite de schi-ul alpin. In Predeal, pe partia de la Clabucet, am experimentat cele mai neobisnuite  senzatii din viata mea: teama, euforie, durere, satisfactia reusitei. Aici am pus pentru prima data claparii in picioare, am inchiriat primele schiuri, am invatat sa alunec cu ele pe zapada, am facut plugul, am iesit din decor imbratisand  inoportun cativa brazi de pe margine si am intrat in coliziune cu niste tipi simpatici, la fel de ghinionisti ca si mine.

Schiul iti ofera acel ceva pe care niciun alt spot nu ti-l poate da: o explozie neverosimila de sentimente, plutire deasupra timpului, gratie impletita cu forta, o descatusare de pasiune, viata, energie, rafinat deghizate intr-o alunecare cand lina, cand in viteza peste albul infailibil, proaspat, infinit  al zapezii. Un zbor fantastic, printre vise marete, catre eternitate.

Insa senzatia deplina de libertate ti-o ofera cel mai atragator, dinamic  si tineresc sport de iarna, snowboard-ul.  Adesea descris ca “surful pe zapada”, cu  origini in Statele Unite (1960-1970), imprumutand tehnici si sarituri din surfing si skateboarding, snowboarding-ul a devenit popular in anii 1980 si 1990, in mare parte datorita simplitatii si usurintei cu care poate fi invatat. Pare fascinant de…periculos, astfel incat nu sunt tentata sa-l experimentez. Cel putin deocamdata.

Primul sport de iarna pe care l-am invatat a fost patinajul. S-a intamplat in urma cu multi ani, la patinoarul M. Flamaropol din cadrul Complexului Sportiv “Lia Manoliu”. Urmarind competiile de patinaj artistic la televizor, am realizat rapid ca acesta  nu este alceva decat  definitia elegantei, gratiei, sensibilitatii si emotiei pure pe gheata.  O arta in toata puterea cuvantului. Din pacate, interesul meu pentru patinaj(si pentru orice alt sport de altfel) a fost inlocuit incepand din 2005 cu cel pentru fotbal, mai ales pentru echipa mea favorita, Steaua Bucuresti, astfel ca azi nu ma mai atrage nici sa-l practic, nici sa-l vizionez. Dar cine ar putea refuza o invitatie in New York City?

De ce oare iubeam atat de mult iarna in copilarie? Pentru distractia zilnica de la derdelus! Saniusul este cel mai vechi sport de iarna, cel mai indragit de copii, dar si de unii adulti care il practica  pe partii mari cum sunt cele din zonele montane. Bobul este, de asemenea, un sport de iarna cu traditie mai ales in randul localnicilor din zonele montane. Practicat pe partiile de gheata, bobul presupune un risc crescut pentru neinitiati. In Romania,  nu se practica cu prea mult interes din cauza lipsei de partii amenajate in acest sens. Cei care se incumeta sunt obisnuiti cu traseele montane lungi si cu viteza mare. Este indicat celor care iubesc adrenalina si care sunt profesionisti in condusul autovehiculelor de dimensiuni mici.

Am lasat special pentru final cel mai spectaculos si periculos sport de iarna: ski jumping-ul. O disciplina incredibil de tehnica si gratioasa, in care concurentii par sa sfideze graviatatia in timp ce pultesc in aer in jur de 5-7 secunde. Este nevoie de o indemanare desavarsita pentru a zbura 80 de metri si a ateriza perfect, avand la dispoztie doar schiurile si bratele pentru a iti mentine echilibrul.

Cine se incumeta, cine se avanta, cine are curajul sa sara de la o asemenea trambulina? :P

Va plac sporturile de iarna? Care este preferatul vostru?