De dimineata m-am trezit cu dilema asta care vad ca persista, nu-mi da pace si din care nu pot iesi, oricat as incerca.

De ce avem (mai) mereu impresia ca ultimele lucruri realizate sunt cele mai bune, cele mai frumoase, cele mai grozave? De ce ne sunt ele cele mai dragi? De fapt e gresit spus “ultimele”, corect ar fi sa le numim “cele mai recente”.

Nu ati inteles nimic, stiu. Dar va explic, pe larg, de indata.

Ieri am iesit (iar) la fotografiat. Stop! Nu dati x, nu parasiti aceasta pagina, nu urmeaza inca un articol plin cu poze. V-am terorizat suficient cu ele, unii deja se intreaba daca nu cumva am vreun plan secret. Ceea ce nu stiu ei, fiind oaspeti de putina vreme ai acestui blog, este ca eu foloseam si inainte multe imagini in articole, doar ca erau luate de pe net, nu-mi apartineau. Asadar, m-am intors aseara cu tolba burdusita de fotografii, peste 800 la numar, le-am descarcat rapid si…m-am indragostit de ele. Daca nu as fi stiut ca sunteti satui de “capodoperele” mele, le-as fi folosit chiar in articolul de azi, dar nu vreau sa intind prea mult coarda, asa ca mai aman un pic. Sa revenim la ideea principala, deci, cum va marturiseam, mi-au placut atat de mult incat am uitat tot ce am facut pana acum in materie de arta fotografica. Asa se intampla mereu, ori de cate ori realizez un set nou de fotografii, cele vechi devin instant istorie.

In 2010 am calatorit in Catalunia. Evident ca i-am innebunit pe cei care imi citeau pe atunci blogul cu frumusetea fara seaman a meleagurilor spaniole. Din doua texte, unul aborda tema asta. Tarile pe care le vazusem si adorasem pana in acel moment, Belgia si Grecia, devenisera subit neinteresante, Spania era de departe cel mai captivant loc din lume. Recent m-am intors din Croatia si de atunci visez intruna la ea, consider ca este inegalabila si nimeni si nimic n-o va putea inlocui in inima mea. Nimic nu se compara, in viziunea mea, cu cel mai recent loc vizitat. Spania? Care Spania?

Si nu, situatia nu e valabila doar in fotografie si turism, ci si in dragoste. Intotdeauna, dar intotdeauna, ultimul partener este cel mai bun, cel mai destept, cel mai frumos si cel mai potrivit. Si intotdeauna ni se pare ca el e adevarata noastra dragoste, ca pe el il iubim cel mai mult.

Sa fie oare “de vina” experienta capatata in timp si reflectata in realizarea fotografiilor? Si intelepciunea in alegerea unui nou partener care ne impiedica sa comitem greselile din trecut? Sa ne placa atat de mult cel mai recent loc vizitat pentru ca el ne-a ramas cel mai bine pe retina, iar la restul amintirile s-au estompat? Sau pur si simplu este entuziasmul provocat de un lucru nou de care nu am avut timp sa ne plictisim si de aceea nu are momentan rival? Sunt pure speculatii, astept si opiniile voastre.

Ati experimentat vreodata cele expuse mai sus? Cu precadere in ce domeniu?

sursa foto: weheartit.com