Cred cu tarie ca in ziua de azi, fara un strop de indrazneala, de initiativa, si mare atentie ca ma feresc sa aduc in discutie varianta negativa a acesteia, tupeul, nu faci mai nimic. Daca nu-ti ceri drepturile, daca nu te lupti pentru ele, daca nu pui piciorul in prag si nu cauti justitia, daca nu te ridici si iti spui curajos punctul de vedere, risti nu doar sa pierzi multe, sa ramai cu frustrari si regrete, dar si sa fii luat de fraier. Poate uneori crezi ca nu merita efortul, poate nu ai chef sa provoci o discutie sau chiar o cearta, poate pur si simplu nu e genul tau sa protestezi, accepti tot ce ti se intampla, ce ti se ofera si ce ti se da, senin, impacat cu situatia, in cel mai simplu stil fatalist.

Zilele trecute, suparata nevoie mare ca nimic nu-mi iesea cum vroiam, ca nu gaseam in ditamai mall-ul nici macar un articol de imbracaminte demn de a fi cumparat, ca puiul servit la un restaurant chinezesc fusese prea picant si nu reusisem sa-l savurez si nici macar sa-l termin, ca mai dadusem si o gramada de bani pe el, am decis sa ma racoresc cu o bautura de sezon la Starbucks. Am comandat un ceai verde cu gheata si m-am asezat confortabil pe terasa pentru a-l degusta in liniste.

Am introdus tacticos paiul in pahar si cand am simtit gustul lichidului rece si apetisant, am avut primul soc. Ei bine da, ceaiul meu verde era, de fapt, un banal ceai de menta. Iar eu nu sunt tocmai fan menta, daca intelegeti ce vreau sa spun. Instinctiv m-am ridicat in picioare, si fara teama sau rusine am facut drumul inapoi spre cel care imi inmanase bautura, si l-am intrebat:

“Dar ce mi-ati dat aici“, il chestionez eu derutata

“Ceai verde “, raspunde vanzatorul sigur pe el

“Dar are gust de menta ” incep eu sa ma lamentez

“Dar are culoarea verde“, da el lovitura de gratie, sperand ca mi-a inchis gura definitiv

Si atunci nu am avut ce face decat sa-i spun adevarul:

“Domne, uite cum sta treaba, mie imi este sete, vreau sa beau ceva, dar imi este imposibil sa beau acest ceai cu gust de menta, nu suport menta, mi se face rau de la ea “.

Atunci, omul, intelegand drama prin care treceam :silly: , m-a intrebat pe ton impaciuitor:

“Si atunci ce ati dori pentru a fi multumita?”

“Pai as vrea un Iced Caramel Macchiato” si simteam cum imi vine inima la loc

“Punem si frisca?“

“Desigur“, raspund eu aproape emotionata

In mai putin de 3 minute eram inapoi la terasa, fericita posesoare a unui frappuccino ademenitor. Obtinut cu doar 6 lei (atat costa ceaiul lor “verde”).

Nu-ti trebuie decat putin curaj, determinare si initiativa. Daca vrei sa reusesti, lasa rusinea acasa.

Considerati ca am avut tupeu cand am mers inapoi cu ceaiul? Voi cum ati fi procedat intr-o situatie asemanatoare? Ati avut vreodata ceva de castigat de pe urma unei atitudini indraznete? Cum v-ati caracteriza mai degraba, ca o persoana neinfricata si curajoasa sau una tematoare si resemnata?

Astept cu infrigurare primul sfert de finala de la Euro 2012, meciul dintre favorita mea absoluta la castigarea turneului, Portugalia, practicanta unui joc tehnic si spectaculos, si o echipa pe care mereu am admirat-o pentru darzenie si ambitie, Cehia. Intre timp, inarmata pana-n dinti cu un arsenal sofisticat si aparent infailibil, constand din iaurturi, salate, fructe, inghetata, ice tea (facut in casa din ceai verde), spray-ul cu apa termala, apa plata si aer conditionat (setat la 20 de grade), incerc sa lupt pe mai multe fronturi cu temperaturile sufocante din apartamentul meu situat strategic, direct in bataia soarelui, la etajul 9. De obicei, ziua ma rapune ea, canicula, macar noaptea sa-i fac fata…

In alta ordine de idei, cateva observatii de inceput de weekend (pentru mine, joia e ultima zi de munca din saptamana) si sfarsit de iunie:

1. Toropeala pare sa fi cuprins intreaga blogosfera, nu doar pe mine. Activitatea  este extrem de redusa, nu pot sa cred ca toata lumea e la piscina sau la terasa, in sesiune sau la bac. Unde ati disparut oameni buni? Pe unde va ascundeti? :dizzy: Un mare semn de intrebare. Dilema ma framanta de vreo doua zile. :biggrin:

2. Incepand cu luna iulie, pe summerday vor aparea articole ceva mai lejere, mai light, specifice anotimpului, cu subiecte de vara. Pentru profunzimi asteptam sa se domoleasca caldura. Vreo obiectie? :ermm:

3. In incercarea-mi disperata de a castiga macar o batalie din razboiul cu arsita verii, am decis ca maine sa-mi petrec jumatate de zi intr-un loc umbros si racoros. Acestui loc din Bucuresti ii voi dedica urmatorul articol. Cine il ghiceste va avea link catre blogul personal in cadrul lui.

Care sunt armele voastre infailibile impotriva caniculei? :unsure:

Am observat ca se practica in blogosfera sarbatorirea articolului cu numarul 300. Ce-o avea cifra asta special, nu m-am dumirit inca, dar cum nu as vrea sa fiu tocmai eu exceptia de la regula, m-am gandit ca e frumos sa-i dedic un material festiv. Din pacate este o aniversare trista, cea de-a 300-a postare coincide cu un moment mai putin fast pentru autoarea sa, care traieste o primavara amara, o primavara ce i-a furat iubirea, zambetul si pofta de viata. O primavara ce i-a adus iarna in suflet, dorul chinuitor, tristetea eterna si mii de lacrimi arzatoare. Si cat a asteptat primavara asta… Si-o dorea nespus, mai mult ca orice altceva. A visat la ea intreaga toamna si iarna, in ea si-a depozitat toate visele si dorintele secrete. Desi e pe cer aproape zilnic, soarele ii refuza zambetul sau strengar, razele lui nu o mai alinta ca altadata, nu-i mai simte caldura binefacatoare, iar poezia naturii renascute n-o mai emotioneaza, nu mai trezeste in ea fiorii unui nou inceput. Primavara asta i-a rapit cel mai pretios lucru, cel fara de care viata e doar o povara, o calatorie in pustiu printre dunele deznadejdii, o nefericire cronica, o noapte fara zi, o cafea fara aroma. Primavara asta i-a ucis speranta. Ah, si nici macar nu e o pacaleala de 1 aprilie…e doar cruda realitate.

Dar propun ca macar azi sa facem abstractie de “miracolul” primaverii, asa ca va invit pe toti la un pahar de sangria, bautura verii si a casei, asa cum recent a fost desemnata.

Le multumesc celor care au fost alaturi de mine, celor care m-au sprijinit si m-au incurajat in permanenta, celor care si-au lasat aici gandurile, ideile, povestile de viata.

Datorita voua sarbatorim azi momentul 300.

“Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca. Ci sa inveti sa dansezi in ploaie.”

sursa foto