1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Radu Tudoran.

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?

Mi-a dat impresia unui scriitor rabdator, care poate face o poveste pe cinste din orice intâmplare anosta. Cum eu nu ma pot lauda cu o viata tumultoasa, asta ar fi sansa mea…

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Daca as zice ‘Biblia” as parea bigot, nu-i asa? Daca as zice “Zohar” as parea mult prea intelectual pentru un inginer…asa ca votul meu se duce catre “Oamenii cartii”. Personal, chiar m-a impresionat. Si ai acolo de toate. Inclusiv un mesaj-avertisment de toata frumusetea.

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

E duminica dupa-amiaza, am terminat de mâncat si ma intind in balansoar. E primavara, sunt 24 de grade, un vânticel molcom adie prin padurea de salcâmi scotând un zumzet odihnitor. Atipesc putin si am sa citesc imediat ce ma trezesc.

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Ups! Stop joc! N-as sterge niciun personaj din nicio carte.

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Reinterpretând putin intrebarea, consider ca autorul a avut motivele lui sa introduca personajele pe care le-a introdus in carte. Fara unul din ele, povestea n-ar mai fi completa, nu s-ar mai trage concluziile pe care si le doreste autorul. Desi…parca imi vine sa sterg personajele pe care le consider inutile din cartile lui James Clavell. Multe, multe personaje domnule! Si, trebuie sa recunosc, nu prea le vad rostul chiar tuturor, nu mi se pare ca povestea s-ar altera fara prezenta lor. La imaginatia mea deloc bogata, e un adevarat chin sa-mi inchipui fiecare personaj in parte.

7. Cati kilometri ati merge pentru a gasi o carte ?

Paaaaaaaai….n-am calculat niciodata, dar la târgurile de carte de la Piata Presei traversez parcul Herastrau pe jos si tinând cont si de cât ma plimb pe acolo, pe la târg…cred ca ar fi 10 kilometri. As fi in stare si de mai mult in caz ca mi se garanteaza ca gasesc in mod sigur cartea pe care o caut.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitor ati vrea sa intalniti ?

Sa inteleg ca e vorba de un scriitor deja mort….Pai as vrea sa-l intâlnesc pe Marx, sa-l intreb la ce naiba s-a gândit când a scris toate tâmpeniile alea si daca chiar a crezut ce a scris, sau daca a facut-o doar la misto. Vorbind mai serios…Einstein. A scris si el, deci poate fi considerat scriitor, nu? As vrea sa-l intreb cum de i-a venit ideea cu relativitatea, sa-mi spuna el, personal.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

“E adevarat ca ati fost un elev foarte slab”? M-ar ajuta tare mult daca ar zice ca da….

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre

Aerisita. Luminata. Sa miroasa a flori de salcâm, nu a imbâcseala. Cartile sa fie protejate de geamuri. Rafturile sa fie drepte, nu arcuite de greutatea cartilor, ca-mi da impresia de depozit suprasaturat, nu de biblioteca. Sa aiba doar câteva mese si la una din ele sa stea o fata foarte frumoasa. Eventual bibliotecara. Nu de altceva, dar sa ai in pauzele de citit cu ce sa-ti clatesti ochii. Poate te inspira si o poti vizualiza ca personaj. Apoi…mereu când iti vei aminti de carte, vei zâmbi. Si numai tu stii de ce.

Multumesc pentru leapsa, QED, Ada, Iulia!

Cum arata pentru voi pauza ideala pentru a lectura o carte? Unde va place cel mai mult sa cititi?

Va intrebati, probabil, ce subiect o mai fi si asta. De unde pâna unde legatura intre aceste doua …domenii care par, la prima vedere, din lumi diferite?

Exista cel putin una. In vremuri imemoriale, când eram eu copil mic (intrucât acum sunt copil mare), tatal meu mi-a zis: daca tot freci ziarul ala toata ziua (era vorba despre „Sportul”, din care s-a nascut ulterior „Gazeta Sporturilor”), sa stii ca poti sa si inveti din el. Si mi-a dat ca exemplu nume de echipe. Petrolul Ploiesti – adica in judetul Prahova, al carui oras de resedinta e Ploiesti, se gaseste petrol. Apoi au aparut altele: Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni, Sticla Ariesul Turda (astia i-au scos la un moment dat din Cupa pe Steaua J ), Aurul Brad, Chimia Râmnicu-Vâlcea, FC Baia-Mare („baie” adica „mina”),  etc etc etc. A fost foarte instructiv, intrucât altfel mi-ar fi fost destul de dificil sa invat geografia economica a minunatei noastre patrii.

Nu toate numele aveau legatura cu o industrie propriu-zisa, bineinteles. Echipele straine nu prea imi erau de mare folos. Ce sa inteleg eu din Liverpool, Arsenal, Real sau Juventus? Mai exista, desigur, un PSV de exemplu, dar, la modul general, parea ca echipele vestice (mai ales) sunt botezate mai degraba dupa tot felul de personalitati si nu, in mod tovarasesc, dupa industrii locale.

Asa ca o perioada mi-am luat gândul ca se poate invata ceva de real folos dupa denumirea unei echipe vestice.

Pâna in 1994, când Steaua a jucat cu o anumita Servette Geneva. M-am tot intrebat eu de unde vine o asemenea denumire, dar nu am gasit raspuns atunci. Mi-am inchipuit ca o fi având vreo legatura oculta cu „servieta”, daca tot se invârt atâtia bani pe acolo. L-am gasit insa mai târziu. Servette este un district al orasului Geneva si se pare ca vine de la latinul „silva”. Servette inseamna „mica padure”.

Dar mai exista si o alta explicatie. S-ar putea ca denumirea sa vina de la Michel Servet si asta e de fapt cu adevarat interesant. De ce? Pentru ca pentru a-l face scrum pe acest umanist s-au unit doi dusmani teroetic de neimpacat: calvinismul si catolicismul. Dar oare care sunt dedesubturile acestei afaceri, ce gest minor (dar pe care, de buna seama, calvinistii l-au considerat major) i-a enervat atât de tare incât sa treaca peste rafuiala cu catolicii si sa apeleze la mijloace extreme, cum ar fi arderea pe rug, mijloace pe care, de altfel, le detestau in mod oficial?

Miguel Serveto s-a nascut in Spania (Villanueva, lânga Zaragoza) si intra de foarte timpuriu in slujba lui Juan Quintana, calugar franciscan si duhovnic al lui Carol Quintul. Curând isi formeaza un imens bagaj de cunostinte, care se suprapune peste o fire impetuoasa si hotarâta. In plus, are un rationament brici. Isi desavârseste pregatirea multilaterala la Paris si Lyon, preda matematica, publica o editie critica a Bibliei in 7 volume si o editie din Geografia lui Ptolemeu, face studii de medicina si descopera mecansimul circulatiei pulmonare a sângelui si pe cel al ventilarii sângelui. Se baga si in astronomie. Peste toate insa, ramâne un credincios profund si incearca sa impace pe toata lumea cu toata lumea.

Spania de dupa intoleranta criminala a Inchizitiei lui Toequemada cunoaste o perioada de acalmie, iar Miguel, fire profund liberala, incearca sa gaseasca obstacolele care se afla intre crestini, musulmani si evrei si care-i impiedica pe acestia din urma sa se uneasca sub umbrela crestina. Identifica dogma Sfintei Treimi ca fiind posibila piedica in incercarea de reconciliere. In 1531 publica De Trinitas erroribus si intra, bineinteles, in colimatorul Inchizitiei. Miguel nu se lasa intimidat si dovedeste faptul ca acest concept este strain Evangheliei, el aparând doar la Consiliul de la Niceea (325), in contextul luptei impotriva ereziei ariene. E convins ca Biserica a tradat spiritul Evangheliei, ridica in slavi o intoarcere la Biserica primitiva si cu asta isi pune in cap toate cultele crestine. Dupa calculele lui, 1585 trebuia sa fie anul unei apocalipse astronomice si a renasterii Bisericii. Fiind suficient de aproape de acel an, discursul sau capata accente radical milenariste. Nu il impresioneaza fortele care s-au aliat impotriva lui. Asa ca mai comite o „boacana”: scrie cartea „Restaurarea crestinismului” si isi face un dusman neimpacat din Calvin, care considera ca numai el are dreptul sa … restaureze.

De prin 1536, Geneva, „Cetatea Domnului”, reprezinta o republica teocratica dominata de personalitatea lui Calvin. In acest loc se asociaza si se intrepatrund imprumutul cu dobânda, spiritul burgheziei nascânde, scrisorile Sfântului Pavel si Evanghelia. Este sansa celor persecutati in Europa, care fug de Inchizitie si care ar vrea sa-si exprime opiniile personale in domeniul religios fara sa se simta in pericol iminent.

In 1553, haituit de Inchizitie, Servet ajunge si el acolo, fiind convins ca dreptatea e de partea lui. Din ordinul lui Calvin, este arestat si intemnitat. In 27 octombrie 1553 este ars pe rug.

Miguel reprezinta chintesenta spiritului liber, care nu-si negociaza independenta si principiile. Este un om cult si deschis, un reprezentant perfect al Renasterii. Mare pericol! Atât de mare incât i-a facut pe catolici sa-si dea mâna cu protestantii pentru un scop comun: refuzul libertatii de gândire si dominatia puterii asupra constiintei individuale.

Sursa: „Istoria secreta a Inchizitiei”, Natalie Benazzi si Matteo D’Amico, Editura Pro Editura si Tipografie

De aceea eu sper ca „Servette” sa vina de la „Servet”. As prefera omagiul adus unui ilustru renascentist in locul unei denumiri comune.

De-asta imi place mie fotbalul. Poti invata multe din el. Inclusiv sa gândesti pozitiv. De exemplu, cum s-a comentat meciul Liverpool – Steaua 4-1? „Steaua e prima echipa din istorie care marcheaza pe Anfield”, plus o gama larga de osanale adresate lui Dodel. S-a trecut extrem de usor peste faptul ca e cea mai grava infrângere din istorie (daca tot facem recurs la „istorie” pâna ne doare gura) a unei echipe românesti in fata lui Liverpool. Ce inseamna sa vezi numai partea plina a paharului….

Voi cunoasteti vreun nume cu o istorie interesanta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hDEvTw6t8To]

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos