Motto:    Desi nimeni nu munceste, planul se indeplineste.

Desi planul se indeplineste, nimic nu se gaseste.

Desi nimic nu se gaseste, toata lumea se descurca.

Desi toata lumea se descurca, toata lumea injura.

Desi toata lumea injura, toata lumea aplauda.

S-au scris probabil mii de carti despre ce a fost comunismul in general, nu pot veni cu nimic nou. Dar din punctul meu de vedere asta a insemnat: o societate a paradoxurilor. Desigur, am trait doar partea de putrefactie a erei socialiste. Nu mi s-a intâmplat nimic cu adevarat notabil, asa cum i s-a intâmplat lui Teofil, un  unchi de-al meu, preot greco-catolic, care a murit in puscarie pentru ca a refuzat sa treaca la ortodocsi. Nu. Mie comunismul mi-a interzis sa ma simt liber. L-am admirat in intreaga splendoare mai degraba din pozitia de spectator frustrat.

Problema cu libertatea este ca o constientizezi abia atunci când n-o ai. Simti ca ti s-a furat ceva ce e al tau, ceva concret, ca a intrat un hot in casa si ti-a luat mileurile si pestele de sticla de pe televizor. Sau poate ca ti-a luat toata casa!

O societate in care mai toata lumea spunea bancuri politice, dar in sedintele de partid toata lumea devenea brusc serioasa si cei care, cu câteva minute mai inainte, ma intrebau “il stii p-ala cu Bula la coada?”, inaltau in slavi realizarile regimului. Mârâitul in surdina era acceptat tacit. Atâta timp cât doar sopteai si nu urlai in gura mare era in regula.

Sexul era tabu. Nu invatai aproape nimic la scoala despre acest subiect, nu se scria pe nicaieri (doar atunci când era luat in derâdere capitalismul), mijloace contraceptive nu se gaseau si ‘indicatia’ regimului era “sex doar dupa casatorie”. De avort – nici vorba, oricum lui Ceausescu i se parea ca e prea mare pentru un popor atât de putin numeros. Femeile erau umilite, obligate la controale ginecologice permanente, desi fara niciun fel de relevanta, pentru ca am cunoscut tipe care nu erau in mod sigur virgine si care obtinusera de la medic certificat cum ca erau virgine. O minciuna despre care stia toata lumea. Inclusiv parintii fetelor.

O societate in care religia adevarata era doar tolerata, desi comunismul era o religie in sine.

O societate in care televizorul functiona doua ore pe zi. Sâmbata si duminica insa uneori erau filme. Filme din tarile socialiste, sau filme americane foarte proaste, din care ‘se taia’ orice urma de violenta si orice urma de goliciune trupeasca (la cinematografe insa rulau si filme bune, dar nu se scria pe nicaieri, anunturile, atunci când existau anunturi in presa, erau de genul “La Scala ruleaza filme din colectia Mari Regizori”, trebuia sa te duci pâna acolo ca sa vezi despre ce e vorba).

Cu o singura exceptie. De Pasti, in seara de sâmbata,  intotdeauna era un film american foarte bun. Poate-poate vor sta românii in case.

Nu. Românii se duceau la biserica, aprindeau lumânari si ascultau popii cum vorbesc despre Isus si, imediat dupa aia, despre ce scrisori de lauda i-a mai scris Nefericrea-sa Patriarhul lui Ceausescu. Era semnalul de plecare. Brusc zecile de mii de oameni se risipeau.

O societate in care, oficial, sarbatorile religioase erau interzise, dar cum-necum sistemul nu se opunea. Vacanta de primavara intotdeauna pica exact in Saptamâna Mare, plus o saptamâna dupa. Când Craciunul se apropia, colegii mei de pe santier, moldoveni sau olteni, erau amenintati ca nu cumva sa plece acasa, ca au de lucru si risca sanctiuni grave. Aiureli, de pe 6-7 decembrie nu-i mai vedea nimeni pâna dupa Sfântul Ion si nu li se intâmpla niciodata nimic.

O societate in care era coada la orice. Regimul iti cerea sa fii mereu proaspat barbierit, dar nu se mai gaseau nici macar lame de barbierit. Si nici crema de barbierit. Era coada la pâine, vata, spirt medicinal. Sapunurile locale aveau un miros infect iar straine nu se gaseau. Disparuse la un moment dat si detergentul! Era coada inclusiv la ratiile alea amarâte de zahar si ulei (curios este ca, asa rationalizat cum era, pentru familia mea cel putin, zaharul era ultrasuficient). Cu toate astea, regimul avea grija ca, macar de sarbatorile religioase astrale sa fie cât mai multe alimente. Cu cozi, cu nervi, dar erau. N-am trait niciun Pasti fara oua vopsite, pentru ca pietele gemeau de oua inainte de Inviere (e vorba de varianta ortodoxa; catolicii se descurcau cum puteau) si n-am trait niciun Craciun fara brad. Portocale sau banane apucam rareori, aglomeratiile inumane ma faceau sa renunt.

O societate in care ministrul secretar de stat de la Sanatate, Oproiu, a fost dat afara pentru ca a zis intr-o sedinta ca mor copiii in spitale din cauza frigului.

O societate in care numai Ceausescu avea voie sa dea interviuri reporterilor straini.

In sferele mai inalte ale PCR se discuta aproape fatis despre subiecte care, in mod oficial, erau catalogate drept pseudo-stiinta si condamnate. Apareau carti cu circuit inchis (deci nu existau in librarii sau biblioteci, ci doar in anumite straturi ale partidului) unde se vorbea (la modul general) de bioritmuri, zodii, telepatii, modul in care comunica plantele intre ele, sociologie. Pentru ca e bine de stiut, sociologia fusese interzisa. Nu oficial, dar disparuse pur si simplu. Fusese inlocuita cu socialismul stiintific!

O societate in care iti veneau din afara stiri ciudate. Din ‘lagarul capitalist’ aflai numai lucruri rele: incendii, avalanse, cutremure, inundatii, terorism, recesiune, somaj, criminalitate, pornografie (fara poze; doar cuvinte care descriau nenorocirile capitalismului). In ‘raiul socialist’ insa erau toate cum trebuie: stiri din industrie benefice, stiri din agricultura graitoare, dans si voie buna, totul mergea ca uns. Din când in când aparea si câte o stire care arata defectele, dar care erau intotdeauna ale unui om rau, un ‘gestionar’ furacios, o exceptie, niciodata nu erau defecte de sistem. O societate in care “Pentru patrie”, revista Ministerului de Interne, era cumparata pe sub mâna, iar de multe ori se intâmpla sa n-o primesti nici daca erai abonat!

In revista ‘Saptamâna”, Eugen Barbu si argatul sau, Corneliu Vadim Tudor, ‘traduceau’ pe intelesul activistilor ce trecuse de cenzura din cartile unor scriitori ‘fitilisti’. Asa au fost ‘dati in gât’ autori precum Octavian Paler sau Ana Blandiana.

Rând pe rând au inceput sa dispara ziaristii mai curajosi si au ramas doar lingaii. Lui Stefan Zidarita i-au suspendat rubrica “Faptul divers” din “Scânteia”, lui Horia Tabacu i-au taiat observatiile si anchetele din “Informatia”. Mai ramasesera doar “Viata studenteasca” (lasata si ea fara ‘cojones’ la un moment dat) si  “Flacara” lui Adrian Paunescu. E bine sa se stie ca, in epoca, amenintarea unor functionari ai statului cu reclamatii la “Flacara” avea efecte benefice. Acolo erau ziaristi care copiasera partial tupeul sefului si aveau energia sa se ia de gât cu aproape oricine (din esaloanele 3-4, fireste), precum Cornel Nistorescu. Asa se face ca, in afara articolelor obligatorii laudative, apareau si articole destul de indraznete pentru standardele de atunci. Pâna prin 1985, când si “Flacara” a devenit o nulitate. Din nefericire a trebuit sa arunc din ce in ce mai mult din colectia mea de ziare vechi, ocupa loc, n-am ramas decât cu câteva pagini din “Flacara”, tinute mai cu seama pentru a-mi obloji dorul de cenaclu.

1 Decembrie? Anul Nou? 24 Ianuarie? 1 Mai? 23 August? TOATE se reduceau la adularea lui Ceausescu, in toate momentele istorice era zugravita personalitatea lui mareata. Cu ajutorul unor ciraci mistificatori si lingai, precum vesnic senilul Sergiu Nicolaescu, se transforma o eroare de vorbire (Ceausescu, vrând sa vorbeasca de unul dintre voievozi, nu se stie despre care, l-a confundat pe Stefan cel Mare cu Mircea cel Batrân si a iesit “Mircea cel Mare”) in adevar istoric absolut. Daca a zis-o Ceausescu, asa trebuie sa fie! Asa a aparut si filmul “Mircea cel Mare”, plus o puzderie de istorici pupincuristi care au inceput ei sa demonstreze ca lu Mircea i se spunea din mosi-stramosi “cel Mare”.

Si acum? Nu degeaba am scris acest articol in aceste zile. Se intâmpla un an de când contracandidatul lui Basescu a pierdut alegerile.

E bine de stiut ca PSD este construit pe structura mortificata a PCR, ca nu s-a dezis niciodata de comunism cu toate nenorocirile sale si ca are la baza pe unul din cei mai mari criminali in viata din istoria României. In acest partid consta ‘speranta’ tarii. E adevarat ca, poate, oamenii se schimba, dar bolile ‘genetice’ ramân si nu stii niciodata când o gena recesiva va ajunge sa se manifeste in toata maretia ei!

Ia uitati aici planurile de viitor ale ‘sperantei’: “Sistemul lor de furt a functionat mai bine”. Asta asa, ca sa priceapa toata lumea ca nu despre competente pozitive e vorba, ci de cine fura mai profesionist. Asta e obsesia PSD, ca a trecut pe locul doi pâna si la furat.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Tz-jgVjSH5U]

Si da!, intrebarea face cinste ziaristei (din nefericire nu stiu despre cine e vorba), pentru ca a ‘tradus’ pe intelesul tuturor tâmpeniile pe care micul prostanac le-ar fi vrut doar ca scuza puerila asa, ca sa ‘demonstreze’ ca intotdeauna altii sunt vinovati pentru infrângerile proprii. Ca la noi merge cu astfel de ‘explicatii’!

Cine nu invata din greselile istoriei va fi nevoit sa le repete.

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. :)

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: “vai dar ce bine semeni cu o fosta colega de-a noastra, prima data am crezut ca esti chiar ea”. Evident ca nu mi-a picat bine deloc, niciodata nu am agreat comparatia cu alte persoane, nici macar cu o vedeta internationala nu mi-ar placea sa stiu ca seman, si mai mult decat atat, intotdeauna am avut tendinta de a-mi alege prietene total opuse mie din punct de vedere fizic. Pe moment m-am simtit mica, insignifianta, depersonalizata.

Fac parte din categoria celor care nu au visat niciodata sa-si paraseasca definitiv orasul natal. Am crescut intre betoanele Bucurestiului, pe zi ce trece mai gri si mai apasatoare,  m-am obisnuit atat de mult cu zgomotul claxoanelor si picamerelor, atat de reconfortant la 7 dimineata, cu mirosul de gaze de esapament si praful ce-mi irita exasperant ochii si nasul, cu mizeria, indiferenta si lipsa de educatie a locuitorilor ei, incat daca as lipsi o zi din peisaj, cu siguranta le-as duce dorul.  Totusi, cateva imagini ale unui micute asezari  de basm, primite cu ceva timp in urma pe mail, m-au facut sa-mi reconsider pozitia. Situat in inima Olandei,  Giethoorn nu are cum sa te lase rece. Este atat de romantic si de fermecator, ca oricine il vede se indragosteste instantaneu de el.  Nici eu nu i-am putut rezista si am exclamat plina de entuziasm: oh, da, aici mi-ar placea sa locuiesc!  O oaza de verdeata, brazdata de canale si lacuri, casute cu multe flori, extrem de pitoresti si expresive , vechi de 200 de ani, podete de lemn ce fac legatura intre gospodarii si restul satului, un exemplu perfect de comuniune om-natura.

Aici nu exista strazi si masini. O lume ireala, fara accidente, stres, poluare.

Probabil ati remarcat obsesia oamenilor de a gasi mereu un supranume sau o sintagma unei asezari, indiferent ca este  rurala sau urbana.  De a o  compara si asemana cu alta mai mare si mai celebra, furandu-i astfel din personalitate. Estompandu-i identitatea. Asa s-a intamplat de-a lungul timpului cu orase precum Bucuresti, denumit Micul Paris, Ohrid, Micul Ierusalim, totul culminand cu definirea a patru orase in mod identic: “Venetia Nordului”.  Lipsa  de originalitate a atins insa  cote nebanuite, pana si acest satuc olandez a fost supranumit tot “Venetia Nordului”. Asadar in Europa sunt actualmente 6 Venetii. Pe cinci dintre ele vi le prezint pe scurt in continuare.

1 Venetia(Italia) – orasul rasarit din apa, supranumit “Regina Adriaticii”.  “Prefer sa fiu in Venetia intr-o zi ploioasa  decat in orice capitala intr-o zi frumoasa” asa a spus Herman Melville in 1857, captand exact esenta orasului, a cauri magie te prinde in mrejele ei in orice anotimp-chiar daca il vizitezi in miezul iernii, cand o burnita inghetata cuprinde toata laguna, sau in zilele  fierbinti si inabusitoare de vara, cand canalele, bisericile vechi si palatele nenumarate sunt scaldate de razele soarelui. Desi amenintat pe mai multe fronturi – poluarea si depopularea sunt probleme reale – , orasul ramane aproape de lumea reala atat cat poate fi o poveste cu zane.

2. Bruges(Belgia) – supranumit Venetia Nordului. :) Singura Venetie vizitata de mine, Bruges e un muzeu in aer liber. Catedrale, cladiri vechi de sute de ani, foste sau actuale centre administrative sau comerciale ofera lectii de istorie si arhitectura la tot pasul.Pentru un est-european exasperat de relatia cu metropola sa agresiva, evadarea e cu atat mai profunda. Civilizatie, estetica urbana, liniste. Stradute inguste si pietruite, canale romantice, cladiri in stil neogotic, casute pitoresc colorate, muzee, ciocolaterii si o stranie senzatie de irealitate. Toate acestea, plus prietenia orasului si a localnicilor  iti influenteaza iremediabil starea de spirit.

3. Stockholm(Suedia) – “capitala contrastelor”, supranumit si “Venetia Nordului” :) Stockholm-ul este un arhipeleag in toata puterea cuvantului. Asezat privilegiat pe 14 insule(legate intre ele printr-o retea de poduri si canale) in partea orientala a Scandinaviei, orasul inglobeaza lacul Malar cu apa dulce si intinse portiuni de padure de conifere si mesteceni. Azi numara 830.000 locuitori si a fost atestat prima oara in anul 1252.   Este unul dintre orasele europene pline de parcuri, piete si bulevarde spatioase, un exemplu clasic de arhitectura nordica impletita cu tendintele si necesitatile moderne, fara a pierde farmecul trecutului. Muzeele fermecatoare,  intinderile mari impadurite, neconstruite si excursiile cu vaporul prin arhipeleag sau in Marea Baltica fac din acest oras una din atractiile turistice preferate in mod special de vecinii lor rusi si de italieni. Cladirile medievale pastrate sunt in stare foarte buna iar bisericile protestante, desi nu sunt foarte multe, sunt frumoase si vechi.

4. Sankt Petersburg. A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta”, spune personajul anonim din Nopti albe a lui Dostoievski. Si poate nu intamplator filozofia acestuia de viata se indentifica cu orasul in care isi traieste povestea de iubire, un oras prin excelenta dedicat artei, culturii, istoriei. Viata tumultoasa, cutremuratoare, uneori mecanica alteori infioratoare a acestui oras i-a inspirat pe clasicii Gogol, Dostoievski, Puskin, dar si pe scriitorii de secol XX Nabokov si Brodsky. Chiar daca Dostoievski descria orasul ca fiind  “cel mai abstract si bine calculat oras din lume”, subliniindu-i artificialitatea impunatoare si rolul de simbol al agitatiilor sociale din vechea Rusie, niciunde nu s-a nascut atata literatura romantica, asa cum s-a intamplat aici. Perfect pentru o vacanta inedita, Sankt Petersburg este orasul care nu oboseste niciodata pe timp de vara. Asezarea acestui oras langa Cercul Polar de nord face ca ziua sa fie mai lunga, iar amurgul sa dureze toata noaptea. Sankt Petersburg este in nord-vestul Rusiei, situat in delta raului Neva, la est de golful Finic al Marii Baltice. Specificul “Venetiei Nordului” cum a fost supranumit Sankt Petersburg, consta in multiplele canale si poduri peste raul Neva, dar si prin arhitectura sa variata cu bulevarde largi si drepte, parcuri si gradini foarte mari cu garduri din fier forjat.
Sankt Petersburg mai este cunoscut sub denumirea Orasul Palatelor. Palatul de Iarna cu Muzeul Ermitraj – simbol al Petersburgului, Palatul de Vara, Palatul Mensikov, dar si Palatul Stroganov cu Muzeul Figurilor de Ceara si Palatul Voronov sunt doar cateva dintre obiectivele turistice mai importante.

5. Amsterdam(Olanda) Casute ce par din turta dulce, canale cu barci si lebede, biciclete conduse haotic si fabrici de diamante, 90 de insulite legate prin 400 de poduri, circa 7.000 de cladiri de patrimoniu, si unul din cele mai mari centre istorice din Europa. Asa poate fi descris Amsterdamul in cateva cuvinte, un oras a carui infatisare a ramas in mare masura neschimbata din secolul al XIX  si pana azi. Un loc ce freamata la fiecare secunda, primitor, un simbol al libertatii de exprimare, un oras multicultural unde fiecare gaseste ceva interesant de facut sau de vazut.

Asadar, am identificat o Venetie oficiala, cea a Mediteranei si patru Venetii ale Nordului: Bruges, Sankt Petersburg, Stockholm si Amsterdam, la care se adauga si  Mica Venetie (tot) a Nordului, Giethoorn. Iar daca vi se par prea putine, aflati ca mai exista una: Copenhaga. :)

Care este preferata voastra? :)

Sursele folosite la realizarea materialului sunt:

www.dreamdestinations.ro; www.yuppy.ro; www.gotravel.ro; www.artline.ro; www.evz.ro

In aceste locuri a fost cândva o mare. Multa vreme dupa aia, pe aici au trecut si legiunile romane. Iar cea mai veche biserica din zona manastirii a fost zidita de calugarii eremiti pe la inceputul secolului al XIV-lea (de la acesti calugari se pare ca se trage denumirea locului). Eremiti, adica pustnici, pentru ca stateau initial in grotele din jur, ducând, evident, un trai ‚teribil’ de ascetic.

Manastirea Rimet e una din cele mai mari manastiri din Ardeal. Prima referire documentara e din 1377, iar de-a lungul timpului mai multi domnitori si mitropoliti au contribuit la sprijinirea lacasului. In 1785 manastirea e distrusa ca „pedeapsa”, intrucât calugarii antrenasera credinciosii care au participat la rascoala lui Horea. Intre 1792 si 1940 nu exista viata monahala; intre 1940 si 1955 aici au locuit calugari, dupa care o scurta perioada, 1955-1959, e transformata in manastire de maici. Intre 1959 si 1969 manastirea e desfiintata. Dupa 1969 maicile se intorc, incep sa renoveze cladirile vechi si sa construiasca altele noi. S-a ridicat chiar si o noua biserica (1982-1992). Picturile au fost executate in 1988.

Am facut acest istoric pentru ca te-ai fi asteptat ca cineva, inspirat fiind de suferintele prin care au trecut slujitorii acestui loc, sa fie tolerant. Dar…caci exista si un „dar”, intrarea in biserica e strajuita de „Rai” in stânga si de „Iad” in dreapta. Daca asupra „Raiului” nu exista dubii, acolo ducându-se exclusiv „drept-credinciosii”, ei bine, in Iad vor arde pentru eternitate grupuri de oameni definiti in mod multilateral. Hotii, fatarnicii, Arie (pentru ca a indraznit sa aiba alta opinie), criminalii  si toti evreii, of course. Lui Iuda i se rezerva un loc special, drept in bratele Diavolului. In afara de cei enumerati, vor mai primi pedeapsa vesnica „desfrânatele”.  Da, „desfrânatele”. Despre „desfrânati” nu se zice nimic, va jur ca m-am uitat extrem de atent. Sau probabil ca sunt inclusi la capitolul „fatarnici”?

Aici sunt impreuna cu ele, cu „desfrânatele”:

Manastirea:

Revenind pe drumul nostru, dam de casa unei familii de hobbiti

Inapoi in natura.

Avem o cascada….

…munti…

…ups!, aici n-avem curent electric. Basescu e de vina, stiu, stiu, stiu.

Iar aici sunt doi câini. Unul din ei abia are o luna….

Galda, Stremt, Geoagiu, Rimet. Nu mai ai nevoie de niciun indicator. Aici cu siguranta te afli in Paradis.

8. Figueres . Situat in extremitatea nord-estica a Spaniei, cu o populatie de 42.000 de locuitori, Figueres este cel mai mare oras de la granita cu Franta si totodata un loc plin de atractii turistice. O fortareata de dimensiuni impresionante, castelul  Sant Ferran(unul din cele mai mari din Europa si din lume) vegheaza inca din secolul al 18-lea din varful unui deal asupra orasului catalan care mi-a cucerit inima de cum am intrat in el. A fost dragoste la prima vedere, asa cum se intamplase si cu Salonicul cu multi ani in urma. Centrul istoric  este delimitat de ruinele zidurilor ridicate in Evul Mediu pentru a apara orasul, iar locuri bine conservate din perioada medievala, cum ar fi Plaza de Ayuntamiento, remodelata in stil neoclasic sau Carrer Magre unde se afla vechiul cartier evreiesc contribuie din plin la farmecul inegalabil al regiunii. Aici m-am simtit intr-o alta lume, una magica, fara cusur, una din care nu as mai fi plecat niciodata. Teatrul-Muzeu Dali, Biserica de Sant Pere(construita in stil romanesc), Muzeul Catalan de Papusi care expune o mare varietate de papusi din diferite timpuri si civilizatii cat si Emporda Museum unde poti patrunde in istoria si arta tarii completeaza un oras cu puternice traditii catalane, Figueres fiind locul de nastere al “sardana” dansul traditional catalan. Inima orasului si tototdata principalul loc de promenada, La Rambla concentreaza cele mai ambitioase proiecte arhitectonice din secolele 19 si 20 dintre care ar trebui mentionate : Casa Cusi, Casa Puig-Soler, Casa Salleras construite in stil modernist si Casa Bonaterra, Casa del Cafe Progres si Casa Polideseia in stil neoclasic. Atins de geniul lui Dali, Figueres nu are cum sa te lase rece. Costa Brava ar fi infinit mai saraca fara una din comorile sale cele mai de pret. Nu-l ratati daca ajungeti in Spania. :)

Stradutele de care va tot vorbeam eu: inguste, romantice, misterioase

Bar din Figueres unde am servit o cafea delicioasa

9. Callela este capitala turistica a Costei Maresme fiind situata la 50 de kilometri de Barcelona.  Alegerea pentru vizitarea acestei statiuni mi-a apartinut in intregime, a fost o hotarare spontana, dar pana la urma s-a dovedit a fi usor neinspirata pentru ca Lloret del Mar(a doua optiune pentru ziua de sambata) de pe Costa Brava o intrece in spectaculozitate si celebritate. Regretele nu-mi folosesc insa la nimic, asa ca nu voi face altceva decat sa va arata cateva fotografii sugestive  pentru Callela.

Aceasta a fost Callela in imagini. Un orasel turistic cu stradute pe gustul meu :P cu magazine interesante, cu cladiri frumoase, in care am ratacit pret de jumate de zi.

10. Catalunya, regiune autonoma a Spaniei, cuprinde un teritoriu foarte variat. Marginita de marea Mediterana, fasia maritima acoperind aproape 600 de km din care mai bine de o treime o constituie plajele, reprezentand una din destinatiile ideale pentru iubitorii de soare, mare si sporturi nautice, plina de munti ale caror culmi par perfecte pentru schi si sporturi extreme, cu vegetatie formata din paduri de stejar, fag, rasinoase , cu o clima in general suava, Catalunya nu-ti poate ramane indiferenta. Se imparte in patru provincii (Barcelona, Gerona, Lerida si Tarragona), 41 de tinuturi si mai mult de noua sute de asezari urbane. Guvernul autonom de Catalunia, cu destula competenta pentru a decide politica sa, se numeste Generalitat de Catalunia, fiind o prestigioasa institutie ce exista de la inceputul secolului XIII. Capitala regiunii  este Barcelona, un oras mereu asociat   modernismului si avangardismului; un oras cosmopolit ce se pune in relief prin amestecul de rase si culturi, prin geniul arhitectului modernist Antoni Gaudi , prin importantul club de fotbal Futbol Club Barcelona, “Barça”, cunoscut in lumea intreaga si prin inovatia muzicala a lui Barcelona Sound, spre exemplu. Barcelona a fost, de la sfarsitul secolului XIX, culmea modernitatii literare si artistice ce a proiectat Catalunia în lumea intreaga. In 1992 a fost sediul Jocurilor Olimpice care i-au consolidat faima mondiala, asa cum o dovedeste multitudinea de turisti ce a vizitat-o, atrasa de insemnatatea sa.

Autor: Nice

1. Primul lucru care m-a facut fericita a fost anuntul unei insotitoare de bord  la aterizarea pe “El Prat”. Suna cam asa: in acest moment la Barcelona se inregistreaza 25 de grade. Anunt urmat de aplauzele noastre furtunoase, evident. :P Deja ma imaginam la umbra unui palmier pe o plaja aurie, savurand un cocktail intr-un sezlong confortabil. Urmarea o cunoasteti…

2. Parcul Guell. Mai frumos decat mi-am imaginat, decat vazusem pe net, Parcul Guell a fost prima opera a lui Gaudi vizitata. Pentru o clipa m-am simtit contemporana cu Hansel si Gretel si casuta cu turta dulce. Arhitectura parcului Gaudi este unica in lume, iar gradinile sunt impresionante cu multa verdeata si flori dintre cele mai diverse.  Zona bancilor realizate din mici bucati de ceramica colorata este ca un platou imens inconjurat de palmieri.

3. Girona, al doilea oras al Cataluniei, a fost exact cum ma asteptam: romantic, medieval, fermecator, inconjurat de turnuri si ziduri romane incarcate de istorie, cu stradute vechi, inguste, canale ce traverseaza orasul si reflecta in apa lor cladirile cu o cromatica uluitoare. Mi-a adus aminte de Bruges…  Am vizitat imensa Catedrala din Girona, Baile Arabe si am facut o lunga plimbare pe “Micul Zid Gironez” (un fel de  Marele Zid Chinezesc la alte dimensiuni) care ne-a lasat direct pe Rambla, mult mai frumoasa si mai linistita decat cea din BCN.

Despre Girona voi face un material separat, orasul merita descris intr-un articol, mai ales ca se numara printre favoritele mele. Pastrez pentru acel moment restul de poze.

4. In Lumea lui Dali m-am simtit coplesita. De arta si nebunia artistului, de geniul sau(“dacă vei juca rolul unui geniu, vei deveni unul”, spunea el), de arhitectura inedita a Muzeului-Teatru Dali, de cele mai mari obiecte suprarealiste din lume, rupte parca dintr-o lume ireala,  de frumusetea orasului natal al pictorului, Figueres. Mie mi-au placut tablourile sale, chiar daca nu le-am inteles, chiar daca inainte de plecare nu stiam mare lucru despre arta lui Dali, viata si personalitatea sa excentrica, extravaganta(se spune ca se autoapela Divinul cand vorbea despre el si ca obisnuia la plimbare sa agite un clopotel pentru a atrage privirile celor din jur, pur si simplu nu suporta ideea de a trece neobservat de cineva), la fata  locului parca nimic din toate astea nu au mai contat, iar surpriza a fost neasteptat de placuta. Atractia muzeului a constituit-o fara doar si poate pictura reprezentativa a lui Dali : Gala Nude Watching the Sea which, at a Distance of 20 meters, Turns Into the Portrait of Abraham Lincoln ( Gala dezbracata privind marea care , la o distanta de 20 m se transforma in portretul lui Abraham Lincoln ).

La fel de impresionanta a fost si sala “Mae West” : o canapea sunt buzele, doua tablouri ochii si un semineu nasul. Ca toata camera sa se transforme in imaginea lui Mae West trebuie sa te urci pe o scara si sa te uiti printr-o lupa. La sfarsit mi-am achizitionat si o vedere de pe Rambla (a costat 1 euro) cu aceasta incredibila sala.

La magazinul de suveniruri al Muzeului, un breloc cu buzele-canapea costa in jur de 4 euro. Acum regret ca nu mi-am cumparat si de acolo ceva.

Ar mai fi atatea de spus, inchei insa cu la fel de celebra camera “Palace of the Wind”, unde pe tavan sunt pictati cei doi, Dali si sotia sa Gala, vazuti ca niste uriasi aflati deasupra lumii.

Evident ca prezenta unui ghid intr-un astfel de tur este vitala. Nu am avut parte de el si am ramas cu multe nelamuriri. Oricum, orasul merita vizitat!

5. Sagrada Familia mi-a placut in mod deosebit, dar mai mult decat biserica in sine, m-a impresionat  sacrificiul lui Gaudi. Un om foarte bogat  ramas fara sustinere financiara pentru proiectul sau, celebrul arhitect si-a folosit intreaga avere pentru terminarea constructiei. Nu a reusit, a murit sarac si uitat, calcat de un tramvai, iar biserica nu va fi gata, din pacate, nici in anul  2030. Acelasi motiv, lipsa banilor.

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Ne este data ca s-o intelegem si s-o acceptam. Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni. Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa ne calauzeasca pasii, sa ne aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma noastra! Un Paste fericit alaturi de cei dragi! HRISTOS A INVIAT!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VBtHOvniYsQ&feature=related]

Inchei azi seria articolelor destinate celor mai importante orase romanesti.
Constanta este cel mai mare oras al regiunii istorice Dobrogea, avand o populatie de 302.171 de locuitori(la 1 ianuarie 2009), fiind depasit de catre Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj-Napoca. Este cel mai vechi oras(pe locul anticului Tomis) cu continuitate de locuire pana in prezent. Constanta este a doua zona urbana a tarii dupa Bucuresti, avand o suprafata de peste 2100 kmp si jumatate de milion de locuitori. Zona metropolitana Constanta reuneste in afara orasului alte 13 localitati: Agigea, Corbu, Cumpana, Eforie, Lumina, M. Kogalniceanu, Murfatlar, Navodari, Ovidiu, Poarta Alba, Techirghiol, Tuzla si Valu lui Traian.

Brasov este cel mai mare oras din Carpatii Romanesti. La 1 ianuarie 2009 avea 278.048 locuitori(populatia sa fiind in scadere in ultimele decenii din cauza exodului sasilor si a reducerii activitatilor industriale). Statiunea de iarna Poiana Brasov se află la 12 km distanta de centrul municipiului, dispunand de o infrastructura dezvoltata pentru practicarea sporturilor de iarna. Patron al orasului este considerata a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, indreptat spre Casa Sfatului, avand stema Brasovului sculptata dedesubt în relief. In acest oras a fost confectionată si instalata o copie a “Statuii Lupoaicei” („Lupa Capitolina”), simbolul latinitatii poporului roman. In anul 1539 se construieste aici prima fabrica de hartie din tara noastra.

Cluj Napoca este cel mai mare oras al Transilvaniei avand la data de 1 ianuarie 2009 306 474 locuitori, fiind al 4-lea oras al tarii dupa Bucuresti, Timisoara si Iasi. Castrum clus, denumirea latina a cetatii, a devenit Cluj in romana, Kolozsvar in maghiara si Klausenburg in germana; originea ar putea fi latinescul “clus” care inseamna “inchis”, sau din cuvintele germene “klaus” ori “klause” (care desemneaza o trecatoare intre munti), respectiv “clusa” (stavilar, baraj); in 1974, Ceausescu decide sa adauge si vechea denumire Napoca la numele orasului. Clujul a fost distrus de navalirea mongola in 1241, fiind repopulat cu colonisti adusi din vestul Europei, in special sasi. In 1655, trei sferturi din cladirile orasului au fost distruse de un incendiu devastator. Biserica Sf. Mihail fost inceputa in 1316 si continuata timp de 150 de ani; este a doua biserica gotica ca marime din Transilvania, dupa Biserica Neagra din Brasov, si a devenit cladirea-emblema a Clujului.

Craiova este cel mai mare oras al regiunii istorice Oltenia. Conform ultimului comunicat al Institutului National de Statistică, la data de 1 ianuarie 2009 orasul avea o populatie de 298.928 de locuitori. Municipiul Craiova este situat în sudul Romaniei, pe malul stang al Jiului, la iesirea acestuia din regiunea deluroasa, la o altitudine cuprinsa între 75 şi 116 m.

Constantinesti este cel mai lung nume de localitate din Romania format dintr-un singur cuvant(14 caractere). Se afla in judetul Braila.

Colti(comuna din judetul Buzau) gazduieste singurul muzeu al chihlimbarului din Romania. Fala colectiei (una dintre cele mai valoroase din lume), este o piatra de 1,857 kg. Desi rosturile de chihlimbar de la Colti sunt inguste si sarace, nicaieri nu se intalnesc atatea nuante de culori… de la negru opac la negru verde, negru galben, maron sidefat pana la galben stralucitor. Muzeul a fost infiintat in anul 1979 intr-o casa in stil popular. Colectia adaposteste o varietate de mostre de chihlimbar provenite din zacamintele extrase din Muntii Buzaului si un bogat material iconografic, unelte, instrumente, documente, fotografii, bijuterii din epoca moderna si contemporana, obiecte de etnografie si arta populara: piese decorative (stergare), port popular si mobilier, unelte de tesut, obiecte de uz casnic, pentru pastorit si unelte agricole. La Colti a fost singura exploatare de chihlimbar din Romania, exploatare închisă în 1948. Muzeul Chihlimbarului din Colti, administrat de Muzeul Judetean Buzău, a fost deschis în 1973 şi este singurul astfel de muzeu din tara.

Chihlimbarul (sau ambra) este o rasina fosila divers colorata (mai ales in nuante de galben), provenita din mai multe specii de pini; varsta sa este estimata la 50-60 milioane de ani. In structura sa se gasesc adesea fosile animale sau vegetale. Prin traditie, este considerat a avea proprietati terpautice speciale, dar este si un material foarte apreciat pentru bijuterii.

Oravita este orasul cu cel mai vechi teatru din Romania. El a fost construit in  1816 dupa modelul teatrului din Viena, intr-un raport de la 1 la 6, astfel ca orasul Oravita beneficiaza de  o minunata cladire reprezentand teatrul din Viena in miniatura. Personalitati importante ale culturii romanesti au ajuns aici, printre acestea aflandu-se Mihai Eminescu si George Enescu. Teatrul din Oravita nu este doar cel mai vechi teatru din Romania, ci si primul teatru construit din piatra din sud-estul Europei si prima cladire din Europa luminata cu lampi de acetilena.

Orasul situat la cea mai mare altitudine(1060m) in Romania este Predeal. Este singurul oras aflat la peste 1000 de m, fiind asezat pe Valea Prahovei, langa trecatoarea cu acelasi nume din Carpatii Meridionali. Prin Predeal trece Drumul National DN1 si o cale ferata electrificata pe doua sensuri. Orasul este delimitat de 5 masive: Postavarul, Piatra Mare, Bucegi, Baiului si Fetifoi. In trecut, Predeal a fost localitatea de frontiera cu Imperiul Austro-Ungar, cladirea postului de graniceri existand si astazi. In anul 1916 a primului Razboi Mondial s-au desfasurat lupte grele în acesta zona. In prezent, Predealul este cunoscut mai ales iarna datorita telescaunului si teleschiurilor de care dispune, oferind posibilitatea de a schia pe 5 partii. Statiunea Predeal este recomandata tratamentului neuroasteniei, pentru revigorarea organismelor slabite, pentru recuperarea ulterioara suprasolicitarilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburarilor endocrine si a problemelor de crestere a copiilor. Principalii factori de cura sunt aerul curat, fara praf si alti agenti alergici, bogat in ozon si radiatii ultraviolete, atmosfera ionizata si presiunea relativ scazuta a aerului.

Baia Mare(regiunea) detine cele mai intinse suprafete de castani comestibili din Romania. Rezervatia de castani de la Baia Mare are o suprafata de cca 500 de ha. In ceea ce priveste originea castanului in aceste locuri nordice, unii cercetatori sustin ca acest arbore a fost adus in zona Maramuresului de calugarii greci sau colonistii romani. Prezenta lui este atestata documentar inca din secolul XIV, iar frunza castanului este prezenta in stema orasului Baia Mare. In fiecare an are loc Sarbatoarea Castanelor, sarbatoare dedicata acestei specii emblematice pentru zona.

Statiunea Climaterica Sambata(27 de caractere) este cea mai lunga denumire a unui oras din tara noastra.

Timisoara este cel mai mare oras din vestul tarii.  Numele localitatii vine de la raul Timis, numit de romani in antichitate Tibisis sau Tibiscus.  Timisoara este situata în sud-estul Câmpiei Panonice (respectiv în sudul Campiei de Vest), în zona de divagare a raurilor Timis si Bega. Apele celor doua rauri au format aici un tinut foarte mlastinos si frecvent inundat. Timisoara insa s-a dezvoltat într-unul din putinele locuri pe unde se puteau trece mlastinile. Acestea au constituit pentru mult timp o autentica fortificatie în jurul cetatii, insa au favorizat si o atmosfera umeda si insalubra, precum si proliferarea epidemiilor de ciuma si holera, care au mentinut relativ scazut numarul de locuitori si au impiedicat semnificativ dezvoltarea cetatii. Cu timpul însa reteaua hidrografica a zonei a fost desecata, indiguita si deviata. In urma acestor lucrari raul Timis a încetat sa mai strabata orasul. Imbunatatirea terenului a fost realizata în mod ireversibil prin construirea Canalului Bega începând cu 1728 si desecarea completa a mlastinilor din împrejurimi. Totusi, terenul de pe raza orasului mosteneste o panza freatica aflata la o adancime de numai 0,5 – 5 metri, factor care nu permite construirea edificiilor înalte. Ora locala este în avans cu 1 h 25 min 8 sec fata de ora meridianului 0, dar se afla în întarziere cu 34 min 52 sec fata de ora oficiala a Romaniei. La 1 ianuarie 2009 avea  311.586 de locuitori, fiind al doilea oras al tarii ca populatie.

Superlativele orasului:

1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al Romaniei.

1728 – inceputul canalizarii Begai, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul tarii noastre.

1760 – primul oras al monarhiei cu strazile iluminate cu lampi

1771 – primul ziar care a aparut pe teritoriul actual al Romaniei si totodata primul ziar german din sud-estul Europei: “Temeswarer Nachrichten”.

1854 – primul serviciu telegrafic intr-un oras al Romaniei de azi.

1855 – primul oras al monarhiei habsburgice cu strazile iluminate cu gaz.

1881 – prima retea de telefonie de pe actualul teritoriu al tarii.

1884 – primul oras din Europa continentala cu strazile iluminate electric cu 731 de lampi.

1886 – prima statie de salvare din Ungaria si Romania.

1895 – prima strada asfaltata de pe teritoriul Romaniei de azi.

1897 – primele proiectii cinematografice.

1899 – primul tramvai electric intr-un oras din Romania de azi.

1953 – singurul oras european cu trei teatre de stat: in romana, maghiara, germana.

Sibiu este primul oras al Romaniei ce a fost ales capitala culturala europeana in anul 2007 alaturi de orasul Luxembourg. In Sibiu au avut loc numeroase alte lucruri in premiera:

1292 – primul spital din Romania

1340 – prima scoala certificata documentar din Romania

1494 – prima farmacie din Romania

1544 – prima carte tiparita din Romania

1551 – prima incercare mondiala de a lansa racheta

1797 – primul laborator homeopat din lume

1817 – infiintarea Muzeului Brukenthal, primul din Romania

1859 – Podul Mincinosilor, primul pod de fier din tara

1896 – primul oras electrificat din tara

1928 – prima Gradina Zoologica din Romania