Daca ar fi o realitate, ar echivala cu un cosmar. Asadar, specific din start ca nu mi-as mai dori sub nicio forma sa mai fiu in clasa a 9-a. Mai ales in timpurile actuale. Din fericire e doar o leapsa primita de la Dani, care ma indeamna sa scriu minim trei lucruri pe care le-as fi inceput din clasa a 9-a. Practic se doreste a fi un indrumator, un set de sfaturi pentru actuala generatie de liceeni. Si cum eu refuz cu incapatanare sa dau sfaturi cuiva (mai ales adolescentilor care-si imagineaza ca le stiu deja pe toate), ma vad nevoita sa realizez leapsa in maniera proprie.

1. In clasa a 9-a marele meu vis era…nu, nu sa schimb lumea, ci sa devin o jucatoare de fotbal cunoscuta in toata lumea. Auzisem eu ca fotbalistii castiga sume fabuloase si, in plus, eram fascinata de sportul rege. Cum aptitudinile imi lipseau cu desavarsire si consideram ca fotbalul e un sport eminamente masculin, mi-am indreptat atentia catre tenis si m-am inscris la un club din cartier. Aici, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma indragostesc de cel mai frumos baiat pe care-l vazusem pana atunci, care a pus insa ochii pe prietena mea cea mai buna. Ca sa nu ma raneasca, aceasta a refuzat sa iasa cu el, dar m-a invinovatit tot pe mine de nereusita ei personala (cu toate ca eu nu o rugasem nimic) si nu a dorit sa-mi mai vorbeasca niciodata. Dupa toata aceasta poveste care a zdrobit trei inimi adolescentine, am decis sa ma mut la alt club.

Concluzie: mai bine mergeam la fotbal. 

2. Tot in clasa a 9-a am inceput sa scriu intr-un fel de jurnal intim. Mi-ar fi placut sa fi existat internet, sa-mi fi deschis un blog. Am observat ca tot mai multe fetite de 14-15 ani au deja un blog unde scriu diferite texte, proza, poezie, sunt vizitate de o gramada de comentatori care le lauda si le incurajeaza constant.

Concluzie: blogul e un instrument de dezvoltare personala, iti ridica moralul, face bine la stima de sine. 

3. Dar marele meu regret ramane faptul ca m-am fastacit de tot in momentul in care un baiat mi-a marturisit ca ma iubeste. Si mie imi placea de el, dar pentru ca nu avem deloc experienta, am ales sa-l ignor cu desavarsire.

In concluzie: in viata e bine sa stii ce vrei. :dizzy:

“Bune practici privind această leapsa:

-scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificand si cum anume te-ar fi ajutat
transmite leapsa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
-scrie astfel încat să generezi comentarii, vrem să pornim o discutie constructiva
nu trebuie să scrii prea mult, insa nu trata leapsa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
-preia si regulamentul in articol ca sa stie lumea ce trebuie sa faca
-raspandeste mesajul prin social media, insa fara a spama, vrem doar sa stie lumea de ea”

Leapsa merge mai departe la Lilly, Mihaela si Vacitim.

Care a fost materia voastra preferata (dar si cea mai detestabila) si ce sporturi ati practicat in liceu? 

Intra bloggerii in vacanta? Ma intreaba  Creve si Paul.

Summerday nu intra niciodata in vacanta, pentru ca summerday reprezinta insasi ideea de vacanta, de libertate, de neingradire, de a face ce ai chef atunci cand ai chef. Nu suport impunerile de niciun fel si am ritmul meu de a face lucrurile, iar in ultimul timp  a ajuns sa ma deranjeze ideea indusa de unii in blogosfera cum ca blogul trebuie actualizat zilnic, ca bloggerul este obligat sa posteze ceva in fiecare zi sau macar o data la doua zile. De ce trebuie? Imi da blogul de mancare? Ma hraneste el? Da, poate spiritual… Pentru ca imi scade traficul? Care trafic? Ala care mai nou se tinde spre zero? Numarul de vizite si vizitatori e in continua scadere, si oricum niciodata nu a fost prea mare. Ce-am avut si ce-am pierdut? :unsure:

Nu am urmarit niciodata  succesul in materie de blogging, nu mi-am propus sa fiu blogger de succes, sa am un blog faimos, sa fiu cunoscuta in blogosfera. Sunt extrem de multumita cu ce am obtinut pana in prezent, de altfel este mai mult decat mi-am imaginat vreodata.

Scriu doar atunci cand simt ca am ceva de spus, abordez doar subiecte pe care le simt aproape de suflet si imi face placere sa discut despre ele cu voi, si cel mai important, public ceva atunci cand stiu ca am timp sa ma ocup de eventualele comentarii. Din respect pentru cei care isi rup din timpul lor pretios pentru a lasa o parere aici, incerc, pe cat posibil, sa raspund cu promptitudine. Asta inseamna insa sa stau lipita de net, ceea ce nu constituie deloc un deziderat, vara mai ales, cand timpul liber si vremea frumoasa te imbie la plimbari si chiar evadari din oras.

Da, sunt in vacanta, una lunga si binemeritata. Nu vreau sa o petrec pe blog si nici la calculator. Vreau sa ma bucur de fiecare raza de soare, de fiecare zi de libertate, vreau sa fac doar ce imi place. Si, recent, am descoperit ca imi place tot mai putin netul. A inceput sa ma plictiseasca, entuziasmul meu de inceput s-a diminuat si nu mai am nici energia de altadata. Am obosit. :dizzy: Imi aduc aminte cu nostalgie de viata mea de dinainte de anul 2002, anul primului contact cu internetul, cu mailul si messul. Acele timpuri imi par acum ireale, nu pot sa cred ca am trait atat fara tehnologie. Mereu ma intreb, oare daca ne-am descurcat atata amar de vreme fara ea, de ce acum nu ne imaginam viata in absenta ei, cum a putut sa puna stapanire pe ea, sa ne subjuge, sa ne transforme in sclavii ei obedienti? Refuz sa-mi petrec viata butonand pe net de pe laptop sau mobil. De fapt, asta se poate numi viata?