Vineri, ma trezesc in sipot de izvoare cristaline si triluri de privighetoare din padurea fermecata. Melodia telefonului meu anunta vesela primirea unui nou apel. “Numar necunoscut”, observ incantata. “Cu 021 in fata, e de bine!”

Si era exact cine ma asteptam sa fie. Un angajat al magazinului de unde cumparasem aparatul foto.

– Buna dimineata, suntem de la F64, va sunam in legatura cu…

– Buna dimineata, il intrerup eu in culmea fericirii, da, stiu, in legatura cu acumulatorul…

– Va asteptam sa veniti sa-l ridicati de la noi, spune vocea de la “celalalt capat al firului”.

– Yupiii, ma bucur eu ca un copil si intreb curioasa: asa repede l-au reparat?

-Nu l-au reparat ca nu avea nimic, e in perfecta stare de functionare, va asteptam sa veniti sa-l luati.

Momente de deruta. Era ultimul lucru din lume la care m-as fi asteptat. Surpriza m-a lasat pentru minute bune fara cuvinte, iar cand mi-am revenit am bombanit incurcata: “cum nu avea nimic?”

– Asa bine, zise omul. L-au testat, au facut sute de fotografii cu el, au filmat si totul este in regula. Va asteptam chiar acum la noi sa-l ridicati si sa va bucurati de el.

Acesta este finalul povestirii, in conditii de iluminare slaba, blitzul este foarte solicitat si bateria se consuma mai repede. La acest lucru contribuie, se pare, si folosirea monitorului (fotografierea in vizualizare in timp real). Cu acumulatorul incarcat am reusit sa “trag” cca 225 de cadre. In casa, ca afara e imposibil sa iesi, in orasul meu ploua de trei zile fara incetare. Pana vine primavara, iar prognoza nu este foarte optimista in sensul asta, voi continua sa fotografiez floricelele de prin ghivece.

 In luna aprilie, am programat prima iesire la lucru a noului DSLR. Vreau sa-l testez, sa vad de ce e in stare, intentionez sa scriu un articol dedicat lui (o mica recenzie), insa nu ma pot decide in legatura cu locatia in care se va desfasura experimentul. De aceea va rog pe voi sa ma ajutati cu o parere in acest sens. Cu un vot, fie pentru Palatul Mogosoaia, fie pentru Palatul Cotroceni. Deci, de unde v-ar placea sa vedeti primele poze in aer liber?

P. S. Putin mai sus, in articol, aveti primele doua fotografii realizate cu noul aparat.

Se intampla adesea sa ne facem planuri, sa ne iluzionam in legatura cu o persoana, un film, un oras sau o situatie, pe parcurs sa fim oarecum surprinsi in mod neplacut, pentru ca la sfarsit sa ramanem cu un gust amar, neintelegand ce s-a intamplat, cum a fost posibil sa se ajunga aici. De ce suntem de cele mai multe ori crunt deceptionati de ceva sau cineva? Pentru ca avem asteptari prea mari, pentru ca pretentiile noastre sunt exagerate, pentru ca uitam sau neglijam un aspect important, privitul dincolo de aparente. Putin realism nu strica niciodata.

Un om prevenit, pus in garda, bine informat are toate sansele sa nu fie luat prin surprindere si nu risca dezamagirea, iar in final chiar nefericirea.

Si voi exemplifica cu trei intamplari recente din viata mea:

1. La sfarsitul verii mi-am schimbat locul de munca. M-am dus acolo ca la pomul laudat cu sperante si asteptari uriase, crezand ca am aterizat in paradis. Nici prin cap nu-mi trecea ca o sa gasesc de fapt infernul. De aici pana la nefericirea cronica nu era decat un mic pas. Acum cateva saptamani mi-am gasit un alt serviciu. De data asta m-am asteptat la ce era mai rau. Si, culmea, imi merge din ce in ce mai bine…

2. Dupa cum decurgeau ostilitatile in decembrie si prima jumatate a lunii ianuarie, ma pregateam sa intampin cum se cuvine primavara din luna februarie. Imi imaginam ca am fentat iarna si anul asta. Deznodamant apocaliptic: in loc de soare, senin si temperaturi ridicate m-am trezit cu un ger aspru si salbatic, cu cod portocaliu de viscol paralizant (la propriu si la figurat) si cea mai cumplita iarna din ultimii 20 de ani. Cine se tanguie, sufera si dispera acum? Eu. Sper sa ma tina inima la vizualizarea facturii de intretinere pe ianuarie si februarie.

3. Aseara, dupa ce am terminat de vizionat un film olandez din 2011 (Isabelle), marcata putin de neinspirata alegere facuta, mi-a sarit in ochi o productie ceva mai veche, din 2010, destul de controversata, pe care inca nu reusisem s-o vad. Atat de hulit a fost acest film pe cinemagia, dar si aici pe blog, incat mi-a starnit interesul. Pe IMDb, de asemenea, o nota jalnica: 5,9. Ma pregatisem sufleteste pentru cel mai prost film din istoria cinematografiei. Si pot spune cu mana pe inima ca, poate din aceasta cauza, The Tourist mi-a intrecut asteptarile. Am savurat absolut totul la el, decoruri, intriga, jocul personajelor principale, finalul fericit. L-am redescoperit pe Johnny, mi-a placut tacerea si misterul Angelinei, modul cum isi fataia fundul de colo pana dincolo, lipsa contactului fizic dintre cei doi, am adorat jocul lui Depp, pana si felul cu alerga pe acoperis in pijama mi s-a parut super amuzant. Tot ce altora le-a parut ridicol si plictisitor, pe mine m-a entuziasmat. M-am simtit bine, am ras, m-am relaxat si am vazut Venetia asa cum n-o vazusem niciodata. Nu stiu daca pelicula asta s-a dorit o reclama mascata a orasului situat pe 118 insule, dar pe mine a reusit sa ma convinga ca sub nicio forma nu trebuie sa ratez vizitarea sa.

Sunt curioasa, voi in functie de ce criterii va alegeti filmele pe care doriti sa le vizionati? Cat conteaza pentru voi nota de pe IMDb? Daca filmul are o nota mica, de exemplu sub 6, renuntati sa-l mai vedeti? Sunteti influentati de diverse pareri expuse pe diferite site-uri(bloguri, cinemagia etc)?

Aveti pretentii mari de la ceilalti? Dar de la voi insiva?

M-am trezit fericita de dimineata. Motivul? Un vis cel putin ciudat…

Se facea ca eram prizoniera unei zane cu inima de gheata intr-un palat de clestar. Imi furase tot ce aveam mai de pret, zambetul, energia si pofta de viata. In ultima clipa am primit un ajutor nesperat… O data eliberata din prinsoarea ei, am simtit acut nevoia sa zburd ca o copila pe campuri proaspat inverzite, sa-mi pierd ratiunea visand la trandafirii fericirii, sa privesc mirata copacii osteniti de bogatia miresmelor si a culorilor. Visul devine apoi tot mai alert, un straniu impuls ma impinge sa testez racoarea undelor fermecate, transformate in susur cristalin, sa culeg raze de soare timid si sa ma bucur de stangacia naturii trezite la viata. Adulmec aerul caldut al primaverii si transform sentimentul intr-o simfonie a simturilor, intr-o mare a aromelor si o eterna beatitudine a sufletului. De undeva de departe, o melodie imi insoteste gandurile, e freamatul pamantului intrigat de schimbare.

Ma trezesc brusc si alerg spre fereastra sa ma conving ca e adevarat. Deschid ochii mari de uimire, nu-mi vine sa cred… Ce trecatoare e fericirea! Afara s-a pornit iar viscolul. Saptamana viitoare se anunta un nou val de frig, va trebui sa suportam cu stoicism aceleasi temperaturi infricosator de coborate. Momentan sunt -15 grade Celsius.  Anotimpul noilor inceputuri e inca atat de departe.

Va e dor de ea, de primavara? O astepati cu nerabdare sau inca sunteti prinsi de vraja zanei albe, de gheata? Ce temperaturi sunt azi la voi in zona?