1. Daca vi s-ar propune sa va scrieti biografia, carui scriitor i-ati incredinta sarcina aceasta?

Radu Tudoran.

2. Care sunt motivele pentru care i-ati incredinta lui sarcina aceasta?

Mi-a dat impresia unui scriitor rabdator, care poate face o poveste pe cinste din orice intâmplare anosta. Cum eu nu ma pot lauda cu o viata tumultoasa, asta ar fi sansa mea…

3. Este sfarsitul lumii. Ce carte ati pune in capsula cosmica pentru a pastra o « urma» a umanitatii?

Daca as zice ‘Biblia” as parea bigot, nu-i asa? Daca as zice “Zohar” as parea mult prea intelectual pentru un inginer…asa ca votul meu se duce catre “Oamenii cartii”. Personal, chiar m-a impresionat. Si ai acolo de toate. Inclusiv un mesaj-avertisment de toata frumusetea.

4. Cum arata pentru dvs pauza ideala pentru a citi o carte?

E duminica dupa-amiaza, am terminat de mâncat si ma intind in balansoar. E primavara, sunt 24 de grade, un vânticel molcom adie prin padurea de salcâmi scotând un zumzet odihnitor. Atipesc putin si am sa citesc imediat ce ma trezesc.

5. Daca ati avea puterea de a « sterge » un personaj de roman care ar fi acesta?

Ups! Stop joc! N-as sterge niciun personaj din nicio carte.

6. Care sunt motivele pentru care ati scoate acest personaj?

Reinterpretând putin intrebarea, consider ca autorul a avut motivele lui sa introduca personajele pe care le-a introdus in carte. Fara unul din ele, povestea n-ar mai fi completa, nu s-ar mai trage concluziile pe care si le doreste autorul. Desi…parca imi vine sa sterg personajele pe care le consider inutile din cartile lui James Clavell. Multe, multe personaje domnule! Si, trebuie sa recunosc, nu prea le vad rostul chiar tuturor, nu mi se pare ca povestea s-ar altera fara prezenta lor. La imaginatia mea deloc bogata, e un adevarat chin sa-mi inchipui fiecare personaj in parte.

7. Cati kilometri ati merge pentru a gasi o carte ?

Paaaaaaaai….n-am calculat niciodata, dar la târgurile de carte de la Piata Presei traversez parcul Herastrau pe jos si tinând cont si de cât ma plimb pe acolo, pe la târg…cred ca ar fi 10 kilometri. As fi in stare si de mai mult in caz ca mi se garanteaza ca gasesc in mod sigur cartea pe care o caut.

8. Daca ar fi posibil sa va intoarceti in trecut ce scriitor ati vrea sa intalniti ?

Sa inteleg ca e vorba de un scriitor deja mort….Pai as vrea sa-l intâlnesc pe Marx, sa-l intreb la ce naiba s-a gândit când a scris toate tâmpeniile alea si daca chiar a crezut ce a scris, sau daca a facut-o doar la misto. Vorbind mai serios…Einstein. A scris si el, deci poate fi considerat scriitor, nu? As vrea sa-l intreb cum de i-a venit ideea cu relativitatea, sa-mi spuna el, personal.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ati adresa (In afara de « Buna ziua ») ?

“E adevarat ca ati fost un elev foarte slab”? M-ar ajuta tare mult daca ar zice ca da….

10. Descrieti biblioteca visurilor voastre

Aerisita. Luminata. Sa miroasa a flori de salcâm, nu a imbâcseala. Cartile sa fie protejate de geamuri. Rafturile sa fie drepte, nu arcuite de greutatea cartilor, ca-mi da impresia de depozit suprasaturat, nu de biblioteca. Sa aiba doar câteva mese si la una din ele sa stea o fata foarte frumoasa. Eventual bibliotecara. Nu de altceva, dar sa ai in pauzele de citit cu ce sa-ti clatesti ochii. Poate te inspira si o poti vizualiza ca personaj. Apoi…mereu când iti vei aminti de carte, vei zâmbi. Si numai tu stii de ce.

Multumesc pentru leapsa, QED, Ada, Iulia!

Cum arata pentru voi pauza ideala pentru a lectura o carte? Unde va place cel mai mult sa cititi?

Credeati ca in 2011 am scapat de cele mai apreciate, delicioase si asteptate articole din blogosfera? Ei bine nu, inca din prima zi a anului, Lilly si Vacitim s-au hotarat sa inaugureze oficial noul sezon de lepsute.

Raspunsuri Dragos:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Golul lui Andrei Cristea (de 2-0, in meciul cu Steaua), atunci când Zapata a sutat atât de violent pe lânga minge de m-am trezit “cu piciorul lui in sufragerie”.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Prefer sa trec sub tacere acest aspect, ca e cam jenant. Sunt eu deschis – dar nici chiar asa!

3. Care a fost filmul anului 2010?

“Concertul”. Fara doar si poate.

4. Care a fost cartea anului?

Coincidenta sau hazard?

5. Care a fost spectacolul anului?

Sirul de motiuni din Parlament, care cadeau (ele, motiunile adica) mai ceva ca stelistii la Neapole, intre min. 45-90.

6. Care a fost melodia anului 2010?

Katzenjammer- Tea with cinamon (Thank you, Alexandra!)

7. Care a fost barbatul/femeia anului 2010?

Steven Seagal, Steven Seagal, Steven Seagal. Femeia anului? Cât traieste Demi Moore…pentru mine nu va fi altcineva.

8. Care a fost cel mai frumos loc vazut in 2010?

Rimet

9. Care a fost cel mai emotionant moment din 2010?

Sincer sa fiu…aici am un sirag intreg. As nedreptati unul din momente daca nu le-as numi pe toate. Si nu pot, regula e sa numesc doar unul :-)

10. Care a fost cea mai mare realizare a anului 2010?

Descoperirea cursului Silva

11. Ce imi doresc pentru 2011?

Schimbari fundamentale in viata si sa ajung la 1.000 de flotari pe zi. Cu taxele incluse.

Raspunsuri Nice:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

La job am parte mai tot timpul de momente amuzante, si asta datorita unui coleg extrem de haios, care pune la cale tot felul de farse, care are un umor fantastic, pe gustul meu, un coleg adorabil si admirabil in acelasi timp, de care imi este tare dor.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Nu au existat momente “nasoale”, doar momente triste, cauzate de unele despartiri care inca dor si care mi-au schimbat radical viata.

3. Care a fost filmul anului 2010?

Nu am avut un film preferat.

4. Care a fost cartea anului?

Idem 3.

5. Care a fost spectacolul anului?

Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Pe care, evident, l-am ratat cu gratie. :P

6. Care a fost melodia anului 2010?

Nu mai merge sa spun ca nu am avut, nu? :(  Este mai mult o recomandare pentru barbatul iubit: Only Girl(In The World).

Want you to make me feel like I’m the only girl in the world
Like I’m the only one that you’ll ever love
Like I’m the only one who knows your heart
Only girl in the world…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pa14VNsdSYM&feature=related]

7. Care a fost barbatul/femeia anului 2010?

Barbatul anului a fost EL. Deja il cunoasteti din nenumaratele articole dedicate lui si relatiei noastre incendiare.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=x1TXMpiqcDI]

8. Care a fost cel mai frumos loc vazut in 2010?

Catalunya, fara doar si poate. Dar e mai mult decat un loc, e un vis, o alta lume, un adevarat paradis.

9. Care a fost cel mai emotionant moment din 2010?

Contactul cu operele lui Gaudi si Dali.

10. Care a fost cea mai mare realizare a anului 2010?

Fara teama de a gresi: aceasta.

11. Ce imi doresc pentru 2011?

Sa vizitez Franta.

Care a fost pentru voi cel mai emotionant moment din 2010?

Titlu:    Oamenii Cartii

Autor:   Geraldine Brooks

Editura LEDA, 2009

Aceasta carte am tot recomandat-o cu ocazia unor comentarii la unele articole de pe diverse bloguri, al caror subiect general era “eu ce sa mai citesc?”. Cum n-am primit niciun fel de feedback, ma vad nevoit sa presupun ca propunerea nu a fost tentanta.

Asa ca mi-am spus ca poate n-ar fi rau daca ii voi face o descriere mai ampla. Pentru ca vorbeste de evenimente despre care ar trebui sa se stie.

Cartea este o fictiune grefata pe o intâmplare reala,  salvarea “Hagadei din Sarajevo” (o carte religioasa evreieasca) . Geraldine a ajuns sa afle istoria zbuciumata a cartii pe vremea când era reporter de razboi in fosta Iugoslavie, pe la inceputul anilor ‘9o. A umplut ceea ce nu se stia despre codex cu intâmplari fictive, dar care ar putea fi adevarate. Iar ceea ce a rezultat a impachetat cu viata personajului Hanna, experta australiana in conservarea si restaurarea manuscriselor vechi, profesionista desavârsita, dar cu o viata particulara frustranta. Operatiunea a reusit cu succes, fara sa lase cicatrici vizibile. Rezulta o poveste palpitanta, de la alcatuirea cartii, undeva prin Spania secolului al XIV-lea, pâna la biblioteca din Sarajevo a anilor 1992-1993-1994. Incercarile prin care trece Hagada lasa urme pe care Hanna le analizeaza cu precizie de detectiv. Un fir de par aici, o pata de vin acolo, o inscriptie a unui preot catolic pe nume Vistorini (“Revisto per mi”), care a salvat cartea de la arderile publice din Venetia la inceputul secolului al XVII-lea. In 1941 Dervis Korkut, cercetator cunoscut al Islamului, fura manuscrisul din muzeul din Sarajevo, chiar de sub nasul generalului german Johann Hans Fortner, venit sa distruga toate cartile evreiesti, si il ascunde intr-o moschee din munti. Si iarasi o urma: o aripa de insecta.

A urmat o perioada de relativa acalmie. Apoi fortele intunericului s-au napustit asupra Iugoslaviei descarnate. Trupele sârbe au tras cu gloante cu fosfor asupra bibliotecii din Sarajevo. Au incendiat-o. Bibliotecarii…au incercat sa salveze ce se mai putea, punându-si viata in pericol. Au carat cartile cu cârca, s-au strecurat printre bombe si gloante cu manuscrisele dupa ei. Unii au murit in acele cumplite evenimente. Aida Buturovic a fost ucisa de o grenada. Enver Imamovic, bibliotecar musulman, a salvat insa codexul, ascuzându-l in seiful unei banci.

Spre sfârsitul evenimentelor care conduc la certificarea Hagadei ca fiind cea originala, Hanna simte nevoia sa lase si ea un semn. Pentru cei din viitor.

Imi cer scuze ca nu pot reda ceea ce inseamna pentru mine aceasta carte.

Acum Hagada e la loc sigur. Dar…nu se stie niciodata.

Un omagiu dedicat celor care ingrijesc si salveaza carti.

Hatikva – Speranta. Imnul Statului Israel. Melodia este preluata din folclorul românesc.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Bw9bAvMpiE0&feature=related]

Motto: “Din durere vin cele mai mari binecuvântari”

Titlu:     Grace

Autor:  Richard Paul Evans

Editura Reader’s Digest, 2010

In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu “Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii  care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande “cartea”….

Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la moartea fetei, ucisa de tatal vitreg.

Aici se termina partea importanta a povestii. Dar extrem de interesant e ce s-a intâmplat mai departe. Eric, baiatul care a avut grija de Grace, nu s-a prabusit. Ar fi fost comod. Nu.  Mesajul  intrat in viata lui odata cu Grace l-a contaminat pentru intreaga existenta. Din baiatul plapând si batjocorit la scoala de baietii mai smecheri a devenit un luptator. Ma rog…la scoala n-a avut nevoie decât de o singura demonstratie de forta, dupa care nu s-a mai legat nimeni de el, niciodata.  A facut Dreptul. A devenit procuror. Si, din aceasta postura, a luptat pe viata si pe moarte contra adultilor care abuzeaza minorii. A luat fiecare caz in parte extrem de personal si l-a dus pâna in pânzele albe. Nu s-a lasat pâna nu i-a vazut pe vinovati dupa gratii.

Moartea lui Grace n-a fost in zadar. A reusit, in doar doua luni, sa influenteze atât de mult un om incât, datorita lui, multi alti minori au scapat de chinuri fizice si psihice. Si, ce e cu adevarat important, potentialii adulti violenti i-au luat frica. S-au linistit nu din proprie initiativa, ci pentru ca le era teama de confruntarea cu el.

Nu e deloc de neglijat efectul terapeutic al groazei.

Nu se stie ce s-ar fi intâmplat cu cei doi daca lucrurile ar fi stat altfel. Fara o durere care sa-l motiveze in asemenea hal, probabil ca Eric ar fi devenit un cetatean mediocru dintr-un oras mediocru. “Ar fi trait fericiti pâna la adânci batrâneti”.

Poate ca undeva, adânc ascuns in subconstientul nostru, exista ceva care se activeaza doar in cazul unei jertfe umane, mostenire ancestrala. Altfel nu-mi explic de ce, de exemplu, au trebuit sa moara Romeo si Julieta ca cele doua roze sa se impace. Sau de ce a trebuit sa moara Paunescu pentru ca un imn al unei echipe sa fie aplaudat de galeria adversa, pe terenul acesteia. Ca sa dau un exemplu din realitatea imediata.

Exista persoane straine care, chiar daca le-ati pierdut (si nu neaparat in sensul ca ar fi murit), v-au influentat cumva decisiv?

Walk of life. Sa terminam intr-o nota optimista.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kd9TlGDZGkI]

1. Cât e ceasul ?

18:46 PM

2. Numele tău este?

Dragos

3.Poreclă:

Bobec

4. Ai tatuaje?

Nu. De ce, ar trebui?

5. Culoarea ochilor?

Caprui

6. Locul în care te-ai născut?

Bucuresti

7. Mâncare favorită?

Ciorba de burta

8. Ai fost vreodată în USA?

Da

9. Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?

Am infasurat o pisica. Se pune?

10. Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?

Si nu o singura data.

11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?

Minore

12. Crutoane sau bacon?

Nici nici

13. Zi favorită din săptămână?

Sâmbata

14. Restaurant favorit?

Salt’n Pepper

15. Ce sport îţi place să urmăreşti?

Fotbal. Exista si altceva? A, da, curling. Rugby….

16. Băutură favorită?

Palinca.

17. Îngheţată favorită?

Vafe

18. Walt Disney sau Warner Bros?

Disney.

19. Restaurant Fast Food favorit?

Nu exista asa ceva.

20. Ce culoare are dormitorul vostru?

Nu ma pricep la culori, dar cred ca alb.

21. De câte ori ai copiat la vreun examen?

O singura data. Si atunci am uitat fituica in lucrare.

22. De la cine ai primit leapşa asta?

Mie mi-a dat-o Nice….

23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?

Intr-o librarie. Carturesti, probabil.

24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?

Daca fac ceva, inseamna ca n-am timp sa ma plictisesc. Oricum, nu e cazul meu, nu ma plictisesc decât in situatii extreme, daca sunt nevoit sa stau la vreo coada pe la Administratia Financiara sau pe la Camera de Munca.

25. La ce oră mergi la culcare?

Nu exista un standard, la orice ora intre 22.00 – 04.00.

26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?

Alexandra? :-)

27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?

N-am programe TV preferate, am emisiuni preferate. In principiu ma uit pe Realitatea, ca-mi place când e lumea nemultumita.

28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?

Niste prieteni de familie. N-au blog :-)

29. Ce asculţi în momentul ăsta?

Târnacopul unora care sparg asfaltul pe care l-au pus acum doua saptamâni.

30. Care e culoarea preferată?

Alb-rosu :-)

31. Mare sau lac?

As prefera un râu / fluviu; intre cele doua, depinde. Daca e vorba de litoralul românesc, prefer un lac de munte in loc.

32. Câte tatuaje ai?

N-am!

33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?

Da.

34. Ce preferi pisică sau căţel ?

Pisica deocamdata.

35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?

Anotimpul meu preferat e primavara. Daca nu am incotro, intre cele doua aleg iarna.

36. Eşti solo ?

Nu.

37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?

Da.

38. Cât e ceasul?

18.53

Raspunsuri Nice:

1. Cât e ceasul ?

7:20 PM

2. Numele tău este?

Narcisa

3.Poreclă:

Acum sunt la moda nick-urile. :P

4. Ai tatuaje?

Nu sunt adepta lor, nu o sa-mi fac niciodata.

5. Culoarea ochilor?

Depinde de lumina.

6. Locul în care te-ai născut?

Bucuresti.

7. Mâncare favorită?

Paella cu fructe de mare. Nici puiul Shanghai sau snitelul vienez nu ma lasa indiferenta.

8. Ai fost vreodată în USA?

Nu, si nici nu cred ca voi ajunge vreodata, am mai spus, pentru mine exista doar Europa. Si insulele exotice( cele  coraligene si vulcanice). Si  unele tari nord africane(ex. Tunisia). Si Iguazu. Si cam atat. Restul ma lasa rece…

9. Ai înfăşurat vreodată pe cineva cu hârtie igienică?

Gestul asta are vreo semnificatie aparte? Imi aminteste de un videoclip…

10. Ai iubit pe cineva atât de mult încât să-ţi vină să plângi?

Nu. :))) :P :D

11. Ai fost implicat în vreun accident de masină?

Nu, m-a ferit Dumnezeu de asa ceva.

12. Crutoane sau bacon?

Crutoane de la salata Caesar si bacon din spaghetti Carbonara? Aleg salata, daca nu ar fi sosul ala imposibil cu gust amarui. :(

13. Zi favorită din săptămână?

Toate, cand sunt in vacanta. Daca nu, cum spuneam si intr-un articol precedent, ador martea(sunt libera), miercurea( e o zi mai relaxata la job), sambata si duminica. Gata, m-am saturat de atata munca, vreau sa vina vacanta si sa ma duca in …Franta. :( :P

14. Restaurant favorit?

Lemon Food.

15. Ce sport îţi place să urmăreşti?

Imi placea sa-mi urmaresc echipa favorita, Steaua Bucuresti. Pe vremea cand reprezenta ceva in fotbal. Si cand acest sport nu-mi trezea amintiri dureroase. Imi placea sa urmaresc tenis, nu pierdeam niciun turneu la care participa Andy Roddick. Dar toate la timpul trecut. Bloggingul poate fi incadrat la activitati…sportive? 8O

16. Băutură favorită?

Suc de mere, de portocale, apa de izvor, apa plata, cafea. Nu ma omor dupa gustul cafelei, dar o folosesc pe post de energizant dimineata. Si nu beau orice fel de cafea, doar Jacobs, din pacate calitatea sa se degradeaza pe zi ce trece, nici macar cafeaua nu mai e ce era odata. :(

17. Îngheţată favorită?

De ciocolata, dar, recent am descoperit  ca nu-mi mai place  inghetata.

18. Walt Disney sau Warner Bros?

Warner Bros.

19. Restaurant Fast Food favorit?

Springtime.

20. Ce culoare are dormitorul vostru?

Albastru cu dungi verzi. :P Alb, evident.

21. De câte ori ai copiat la vreun examen?

22. De la cine ai primit leapşa asta?

Am luat-o de la Lilly.

23. În care magazin ai fi cheltuit toţi banii de pe card?

Toti banii de pe card? Hm, nu sunt deloc multi, daca mi-as pune mintea in cateva minute i-as termina la Dika sau Nissa. Doar ca…astept vremuri mai bune, guvernanti mai generosi, in conditiile actuale nu-mi permit decat sa fiu extrem de ponderata cu shoppingul si sa ma limitez la strictul necesar.

24. Ce faci de obicei când te plictiseşti?

Nu ma plictisesc niciodata. Nu am timp.

25. La ce oră mergi la culcare?

In ultimul timp la ora 20. :( Jobul ma extenueaza, nu m-am adaptat inca conditiilor vitrege in care sunt nevoita sa muncesc. :P Ce bine era in vacanta cand adormeam la 1-2 noaptea…

26. Cine o să raspundă prima/primul la leapşa asta?

Dragos. El a facut-o primul, mie mi-au trebuit doua saptamani sa ma hotarasc daca s-o fac sau nu. Ciudatele intrebarile, nu? :P

27. Ce program Tv nu pierzi niciodată?

Nu ma uit la tv. Inainte urmaream emisiunile sportive ale Gsptv. Mai ales daca participa Cristian Geambasu.

28. Ultima persoană cu care ai luat masa la restaurant?

Cu niste amici.

29. Ce asculţi în momentul ăsta?

Glasul stropilor de ploaie. In Bucurestiul asta mohorat pare ca soarele a uitat sa mai iasa. De vreo 4-5 zile ploua si e teribil de frig, chiar sunt curioasa daca fanii toamnei  sunt incantati de o asemenea vreme. Daca din octombrie e asa, oare cum va fi in noiembrie, decembrie, ianuarie si februarie? Inclin sa cred ca Dragos avea dreptate cand anunta aici, pe blog, cu surle si trambite, intrarea planetei intr-o noua era glaciara. :D

30. Care e culoarea preferată?

Culoarea…dragostei. Ros-albastru, ca sa nu-l dezamagesc pe Dragos.

31. Mare sau lac?

Ambele. Ador Lake District, Marea Mediterana, Marea Caraibilor, lacurile glaciare din nordul Europei, dar si cele din masivele alpine. Asta din Elvetia e tare dragalas, pe gustul meu:

32. Câte tatuaje ai?

A mai fost intrebarea asta, nu am.

33. Ai rămas vreodată fără benzină la maşină?

Nu am carnet, nu am fost niciodata tentata sa fac scoala de soferi.

34. Ce preferi pisică sau căţel ?

Ador dogii fiorosi, asa ca asta:

35. Ce anotimp preferi : Vara sau iarna ?

Iarna cand pica vara. :P

36. Eşti solo ?

De ce, ai vreo propunere?

37. Eşti îndrăgostit/a de cineva?

Nu. 8O

38. Cât e ceasul?

10:50 AM

As dori sa aflu ce culoare au ochii Andreei, Norei si Dianei, care este anotimpul preferat al lui Zuzu si Lusio, ce program Tv nu pierd niciodata Teo Negura, Cristian Dima si Miscellaneous11, in ce magazin ar cheltui toti banii de pe card Delia si Alina, care este restaurantul favorit al lui coolnews si al lui QED, ce culoare are dormitorul lui Space Dust si al lui Klausen, care este bautura favorita a Alexandrei, a lui Black Angel si a DianeiEmma, ce alege Ada Pavel intre mare si lac, ce aleg Marrynusha si Malli intre pisica si catel, care este ultima persoana cu care a luat masa la restaurant Vacitim, daca ChocolatFollie a iubit atat de mult pe cineva incat sa-i vina sa planga, daca Titanya a fost implicat intr-un accident de masina, de cate ori a copiat la examen Silvia.

Acest articol e un pamflet. Vorbim despre literatura, despre arta, si oricine are dreptul la o opinie, indiferent cât de gresita este in raport cu … realitatea.

1.  Jeffrey Archer. Cum e posibil ca autorul „Povestirilor cu final neasteptat” si al excelentului roman „In linie dreapta” sa decada atât de mult incât sa scrie o bazaconie ca „Impresie falsa” (actiunea se intâmpla la un moment dat si prin România, iar totala ne-documentare a autorului in legatura cu tara noastra in general, si cu Bucurestiul in mod special, e de-a dreptul halucinanta)? Probabil ca perioada de detentie petrecuta in temnitele Majestatii Sale (pentru ca da!, in Marea Britanie fac puscarie inclusiv nobilii care calca pe bec, chiar daca au fost membri ai Camerei Lorzilor) nu i-a adus lui Jeffrey doar noi subiecte pentru nuvelele lui din ce in ce mai diluate (cele din „Pisica are 9 vieti” – cu câteva exceptii), dar si un sictir in ale scrisului demn de o cauza mai buna. Ultima sa mare reusita, o varianta adaptata pentru intelesul zilelor noastre a Evangheliei dupa Iuda, nu prea i se poate imputa. „Scenariul” era dinainte stabilit si autorul a beneficiat de colaborarea profesorului Moloney care, probabil, a avut si rolul de a-l trage de mâneca pe geniu, ori de câte ori acesta incerca sa o ia razna. Pacat.

2.    John Grisham. Am devorat, pur si simplu, orice carte de-a lui care mi-a picat in mâna. Actiunea e alerta, plina de tot felul de capcane care iti stârnesc o imensa curiozitate si ai impresia ca romanul ti s-a lipit de degete. Aproape ca nu-i poti da drumul pâna nu-l termini. Câteva din cartile lui au fost ecranizate, in respectivele filme au jucat actori de prestigiu precum Tom Cruise sau Gene Hackman („Firma”), Tommy Lee Jones sau Susan Sarandon („Clientul” – cu ocazia asta am constatat cât de bine face pe prostul Tommy; e actor complet, ce mai!), dar si lautarese in ale actoriei precum Julia Roberts („Cazul Pelican”), si au avut, ca o consecinta fireasca, un enorm succes. Dar…caci exista si un „dar” (asa cum exista si un „caci”), omul nostru nu se poate dezbara de marota lui si pace. In absolut toate romanele (cel putin in toate romanele pe care le-am citit, sper ca nu mi-a scapat vreunul care sa fie diferit) avem de-a face cu avocati straluciti, chiar daca nu intotdeauna morali, cu judecatori relativ multilateral onorabili (autorul, ca avocat ce este, are intelepciunea de a nu-i supara prea tare pe cei ce impart dreptatea, caci nu se stie niciodata) si cu politisti, angajati ai FBI  sau procurori complet cretini. Faptul ca acestora din urma li se intâmpla sa rezolve cazurile se datoreaza in exclusivitate zvâcnirilor de constiinta ale avocatilor destepti, nicidecum propriei inteligente. Am o viziune in legatura cu urmatoarea sa „creatie”: un avocat beton se casatoreste cu un politist imbecil, dupa ce se intâlnesc pentru prima data in sala de judecata „patronata” de un judecator afro-american bine intentionat. Ce vreti?, iubirea nu poate fi explicata! Si vor trai fericiti pâna la adânci batrâneti, pe banii avocatului. Pam pam!

3.   Adrian Paunescu. Pentru omul asta muream de gât in adolescenta cu oricine incerca sa spuna ceva urât despre el sau despre Cenaclul Flacara. M-am certat violent chiar si cu profesoara de limba româna pentru autorul genialei „Repetabila povara” si numai faptul ca tatal meu era profesor la acelasi liceu m-a scapat de corijenta cauzata mai degraba de efervescenta mea (bine, cearta plus un comentariu cam prea personal al baladei „Miorita” intr-un extemporal). I-am citit imensa „De la Bârca la Viena si inapoi” in doua nopti, pentru ca se procura pe sub mâna si am avut sansa ca o colega de-a mea sa o aiba. Mi-a dat-o doar pentru 3 zile, ca mai erau si altii la rând! Era o perioada in care imi alegeam prietena in urma unui scurt examen eliminatoriu: trebuia sa recite o poezie de-a lui Paunescu. Sau sa cânte un cântecel din Cenaclu, la alegere. Si a venit Revolutia. Dinamismul exacerbat caracteristic poetului nu l-a lasat sa stea doar la masa de scris, a trebuit musai sa intre in politica. Si Paunescu a avut neinspiratia sa se inscrie in PSD, via PSM, dupa o scurta hibernare (hibernare impusa de faptul ca a avut de ales intre a iesi o perioada din atentia lumii sau a fi linsat). A facut-o numai de-al dracului, ca liberalii (la care s-a dus prima data) l-au gratulat cu „iesi afara din sediul nostru, lingaule!”. Prin traditia familiei si prin propriul mod de a gândi, Paunescu a fost intotdeauna un profund liberal. Dar s-a aplecat sa scurme in grajdul pesedist, cam impotriva propriei fiinte, iar dupa Revolutie cenaclul lui a ajuns o prelungire nesemnificativa a ceea ce a fost inainte. Si el n-a prea mai creat nimic important. La colt pe coji de nuca, socialist impostor ce esti!

4.    Mihail Sadoveanu – pentru intreaga activitate. Cum te poate dezamagi cineva pe care oricum nu l-ai placut niciodata? Inainte de a lua contact cu scrierile lui, mai toata lumea din preajma mea mi l-a laudat si ma asteptam cu vadit interes sa invat sa citesc pentru a afla direct de la sursa ce inseamna maretia scriitoriceasca. „Dumbrava minunata” mi-a indus sentimente amestecate si, nu stiu de ce, am simtit un dezgust  instantaneu fata de autor. Iar in scoala am avut obligatia de a citi „Neamul Soimarestilor”, care imi provoaca si acum strângeri de stomac numai la auzul titlului. Am crezut ca mi se pare (prea imi spusese toata lumea ca e bun) si am incercat si altceva. In van. Toate scrierile lui pe care le-am incercat m-au trecut prin aceeasi placere ca atunci când mi se impunea ingurgitatul de ulei de peste, pe sadicul motiv ca e sanatos.

5.   Corneliu Vadim Tudor. In ciuda aversiunii quasi-totale pe care am avut-o fata de acest personaj cam de când am auzit de el, nu m-am putut abtine sa nu-i recunosc o oarecare eruditie, dublata de o ironie saltareata, sa-i citesc (sau sa-i ascult) cu relativa placere poeziile si chiar unele scrieri sportive sau de tip „pamflet”. Mereu am avut senzatia ca omul asta e capabil de  mai mult si, in ceea ce-l priveste, traiesc intr-o continua asteptare. Din nefericire pentru el si pentru literatura, iesirile paranoice din mediul politic i-au obturat calea catre o mare creatie. Sper ca nu definitiv. Ce oare l-ar determina pe omul asta sa-si lase naibii pornirile isterice la o parte si sa se concentreze doar pe scris literatura? Poate ca o experienta la limita, traumatizanta, ca de exemplu sa fie lasat liber si in pielea goala pe undeva prin HARCOV pentru vreo 3 zile, l-ar aduce cumva acolo unde n-a dat semne ca ar fi: cu picioarele pe pamânt. Dar nu prea apasat. Trebuie sa ramâna totusi scriitor, remember?

Exista, desigur, o multime de scriitori pe care nu-i agreez. Dar macar la cei de mai sus am avut, la un moment dat, pretentii….

Pe voi care scriitori v-au dezamagit? Si de ce?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=HQZQXFZpTmQ]

„Delincventi natafleti” sau ai grija cu cine (sau ce) te pui….

Autor: Traian Tandim

Editura Meditatii, 2008

_

Cartea e scrisa de un politist sadea, nu de un scriitor, prin urmare prea multe calitati literare nu are, ba din contra. E scrisa destul de prost. Totusi, trebuie sa subliniez, Traian Tandin este discipolul unuia din cei mai importanti criminalisti români, Dumitru Ceacanica, iar in meseria lui este un profesionist desavârsit.

Interesante si utile sunt insa multe din povestirile cuprinse in ea. Domnul politist ne asigura ca sunt adevarate. Si chiar e nevoie de precizarea asta, intrucât unele din ele par de-a dreptul desprinse din Mr. Bean sau Benny Hill.

In articolul trecut (cel cu The tipping point) adusesem vorba despre Bernie Goetz, care a ripostat tentativei de jaf impuscându-i pe cei 4 atacatori ai sai. Ei bine, impresionante in aceasta carte, chiar daca usor off-topic, sunt exemplele de razbunari ale fiintelor atacate de infractori lasi, care presupun ca nu au cum sa se astepte la rezistenta. Ma refer in special la femei si copii. Nu vom intra in detalii, intrucât am observat ca blogul nostru onorabil este citit si de minore (multumim, fetelor!) si nu vrem sa le dam prea multe idei.

Caz concret. Carlo Alessia comercializa droguri, la inceputul anilor `90, in scolile si liceele dintr-un cartier din Milano. Câtiva copii au murit din cauza supradozei, iar traficantul nu putea fi arestat din lipsa de probe. Era zi de zi in scolile cu pricina, vindea droguri in vazul intregii lumi iar politia nu avea probe! Puse fata in fata cu neputinta autoritatilor care ar fi trebuit sa le protejeze copiii, au intrat in actiune mamele. Razbunarea a fost suficient de dura incât sa nu-i mai treaca prin cap niciunui alt traficant sa umple golul lasat de disparitia lui Carlo in urma „evenimentelor”. Cele 6 femei care au participat la … operatiune au fost declarate nevinovate in 1993, dupa ce singurul martor al acuzarii si-a retras depozitia, din motive ramase, in mod curios,  „neclare”. Hmmmmm….bine ar fi sa nu te pui niciodata cu mamele nervoase….

Mai avem si alte povestiri. In 1994 Hillary (din Toronto) se pregatea sa-si sfârseasca obisnuita alergare zilnica de 6 kilometri. Apropiindu-se de parcul prin care trebuia sa treaca in drum spre casa, a fost atacata. Obosita, speriata si, evident, mult sub forta fizica a adversarului, Hillary parea o victima perfecta. Numai ca…tare ciudat….desi zona era pustie, parca de nicaieri au aparut doi indivizi masivi, care l-au preluat ei pe agresor si au eliberat-o pe fata. Asa ca din calau a devenit victima. Si inca ce victima…Atât de „victima” incât s-a simtit indreptatit sa depuna plângere la sectia de politie, aceeasi sectie unde era si Hillary pentru a depune plângere. Politistii l-au arestat pe individ si, e cazul s-o mai spun?, nu i-au prins niciodata pe cei doi razbunatori, desi au dat declaratii oficiale cum ca au facut tot ce le-a stat in putinta, iar legea trebuie respectata.

Macar atât sa nu faca politia….

In 1975 trei hoti au incercat sa patrunda in filiala Bancii Regale a Scotiei din localitatea Rothsay. Numai ca au ramas blocati in usa rotativa (desi exista si un anunt mare de tot ca usa respectiva e defecta), din care au fost eliberati de lucratorii bancii. Credeti ca s-au lasat pagubasi? Ei bine, nu! Au revenit peste câtva timp, in aceeasi zi. Si au incercat sa impresioneze asistenta, numai ca n-au avut cu cine sa se inteleaga. La amenintarile lor de gangsteri profesionisti, lumea a inceput sa râda. Când i s-au cerut 5.000 de lire sterline, casierul-sef a facut o asemenea criza incât era sa se prabuseasca peste ghiseu datorita hohotelor. Ca ultima forma de intimidare, unul din hoti a incercat un numar de circ: a sarit pe tejghea. Tejgheaua insa, deh!, alunecoasa…asa ca a cazut, luxându-si glezna. Rusinati, infractorii au zis ca e mai bine sa plece si pe unde credeti ca au incercat sa fuga? Prin usa rotativa! N-au mai putut fi scosi de acolo decât de politie…

Un american care da telefon la politie reclamând ca niste hoti i-au furat cultura de canabis…niste hoti din Canada care au jefuit o benzinarie din Edmonton, s-au ratacit insa in oras si au oprit la o benzinarie sa ceara informatii….numai ca era aceeasi benzinarie atacata mai devreme si politia era deja acolo…un hot care, printre alte lucruri furate dintr-o locuinta, ia si un trening, pe care-l imbraca, numai ca-si uita haina (cu actele) la locul faptei…un alt hot care jefuieste un magazin si, in afara de bani, ia si o punga cu floricele de porumb…numai ca punga era sparta si politistii n-au trebuit sa faca altceva decât sa mearga dupa dâra lasata de floricele pâna la casa infractorului…Ultima intâmplare a avut loc in Australia, dar ceva asemanator s-a intâmplat si in Africa de Sud, in Randburg, de unde fusesera furate câteva ladite cu lichior si o punga (sparta) de macese. Si sa mai zici ca „Hensel si Gretel” a fost inventie…..

Sute de povestiri, din care cel putin câteva zeci pot sta la baza unor filme reusite de comedie sau, dupa caz, de actiune.

S-au mai intâmplat si pe la noi. Prin anii `80 exista o revista publica editata de Ministerul de Interne si care se procura pe sub mâna (culmea dictaturii!). Practic nu o gaseai acolo unde se vindea in mod obisnuit presa. Se numeste „Pentru patrie” (pentru ca mai apare si acum). Acolo era descrisa o alta fata a tarii. Nu mai era cea eminamente sarbatoreasca si fericita pe care o vedeai la televizor, in „Scânteia” sau „România Libera”. Erau povestite intâmplari … hmmmm…militienesti (asa era pe atunci), iar unele din ele erau de-a dreptul amuzante. Un pensionar voia sa plece a doua zi cu trenul si le impartaseste informatia prietenilor lui din Cismigiu. Un infractor trage cu urechea, il urmareste pâna acasa si vine spre seara sa sparga locuinta. Numai ca omul nu plecase, atipise si pierduse trenul. In momentul când aude ca cineva ii umbla la incuietoare, ia tigaia din bucatarie si loveste puternic usa. De partea cealalta, hotul face stop cardiac si moare.

O alta intâmplare, tot din acea perioada. Un barbat pleaca in delegatie si (poveste veche!) se intoarce mai devreme, numai bine sa-si surprinda sotia in pat cu altul. Pe individ il scoate in suturi din apartament, pe ea o unge cu miere si-i toarna pe corpul gol fulgii dintr-o perna. Dupa care o da afara din casa. „Costumata” in acest mod, femeia unde sa se duca? Suna la apartamentul vecin. Deschide o femeie in vârsta care, când vede aratarea de la usa, face stop cardiac si moare. Aratarea se apleaca asupra vecinei, incercând sa o resusciteze. Zgomotele dubioase il alarmeaza insa pe ginerele femeii care, când vede scena, si nestiind cine se ascunde sub atâtia fulgi, ia o bâta si loveste aratarea in cap. Infidela…moare. Ai zice ca e rodul unei imaginatii bolnave. Dar nu e. Revenind la „Delincventi natafleti”, trebuie sa recunosc faptul ca, in afara povestirilor haioase, am fost frapat si surprins (am mai spus-o?) de setea de razbunare a fiintelor considerate, pe nedrept, slabe. Poate ca e cam neortodox, dar macar se transmite un mesaj destul de clar potentialilor infractori: aveti grija cu cine va puneti, ca nu se stie niciodata. Nu e vorba de femei cu pregatire speciala, ci de femei absolut obisnuite care, in conditii deosebite de mediu, reactioneaza cu multa hotarâre, forta si indârjire. De unde le aveti mai fetelor, ca atunci când va strângem in brate va scapam printre degete?

Voi stiti vreo povestire mai iesita din comun cu delincventi, eventual, natafleti?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=YMJNjGq3Dcg]

„The tipping point” sau ce-i trebuie fluturelui care bate din aripi in Brazilia ca sa produca un uragan in Florida. Cauze mici, efecte mari.

–

Titlu: The Tipping point

Autor: Malcolm Gladwell

Editura Publica, 2008

_

Ce legatura este intr-o carte care se vrea de marketing si filmul „Remember me”? Exista una. „Remember me” incepe cu o drama – o mama este impuscata in timpul unui jaf in statia de metrou, in fata fiicei sale. Ei bine, intr-unul din capitolele excelentei carti „The tipping point”, se dezbate o intâmplare asemanatoare, dar in sens invers. In seara zilei de 22 decembrie 1984 Bernie Goetz a impuscat, in legitima aparare fiind, 4 tineri de culoare care au incercat sa-l jefuiasca. Toti aveau deja cazier. „Subiectul” a stârnit vâlva in epoca si, in fata presiunii uriase a opiniei publice, care ameninta cu linsajul in cazul altui verdict, justitia n-a avut alternativa si l-a declarat pe Bernie nevinovat. Lânga blocul lui Goetz  s-a organizat spontan o petrecere, in seara anuntului.

Intâmplarea face parte din capitolul „Forta contextului” si analizeaza cauzele care au dus la un acest deznodamânt, motivele pentru care Bernie a avut o asemenea sustinere populara in momentul judecatii precum si efectele (benefice) pe termen mediu si lung pe care acest eveniment l-a avut asupra sigurantei metroului din New York in special si a vietii in general. In 1984, in momentul impuscaturilor, Bernie a devenit peste noapte un erou pentru populatia tracasata si vesnic amenintata de catre infractorii care actionau nestingheriti. „Unul de-al lor” a avut tupeul sa opuna rezistenta atacatorilor. In 1996 insa, când Bernie a fost chemat la tribunal ca parte intr-un proces civil de catre una din „victime”, cazul aproape a fost trecut cu vederea de presa. Pur si simplu, nimeni nu ar mai fi putut sa priceapa in acel moment ca cineva sa traga asupra altcuiva in metrou si sa fie numit erou pentru o asemenea fapta. Meritele acestei transformari  revin criminalistului Wilson Kelling, autor al Teoriei Ferestrelor Sparte si angajat drept consultant de catre Transit Authority din New York, directorului regionalei de metrou David Gunn, care a inteles ce trebuie sa schimbe, si sefului politiei de trafic William Bratton, care a inteles cum trebuie sa schimbe. In 1994 Bratton a fost numit seful departamentului de politie din New York City de catre primarul Rudolph Giuliani si a aplicat exact aceleasi strategii in cazul intregului oras. Toti acesti oameni si-au urmarit cu indârjire scopul, desi masurile luate de ei par, la prima vedere, ridicole.

Teoria Ferestrelor Sparte postuleaza ca delincventa este urmarea inevitabila a dezordinii. Daca o fereastra se sparge si nu o repara nimeni, oamenii vor considera ca nimanui nu-i pasa si nimeni nu e raspunzator. Pe cale de consecinta se vor sparge si alte ferestre, iar sentimentul de „totul e posibil” se va raspândi. Prin urmare infractorii actioneaza cel mai bine acolo unde potentialele victime sunt deja intimidate de conditiile dominante.

Asa ca David a inceput sa stearga desenele de graffiti, cu toate ca existau probleme mult mai importante. Iar William sa-i pedepseasca exemplar pe cei care incercau sa calatoreasca fara bilet, desi pe vremea aia existau infractiuni incomparabil mai grave. Operatiunile n-au incetat sa fie aplicate cu incapatânare (in ciuda birocratiei), apoi s-au extins si au devenit din ce in ce mai agresive. Contextul s-a schimbat, iar infractionalitatea a inceput sa scada. „Delictele minore, aparent nesemnificative, care afectau calitatea vietii, erau punctele critice ale delictelor grave”. Aproape ca intotdeauna, „cheia” sta in amanunte.

Am dat un exemplu care mi-a placut foarte mult. Subiectul cartii lui Malcolm este insa „epidemia sociala”, cu intrebuintari multiple, inclusiv in marketing, fata umana a stiintei manipularii. „Epidemia” are mai multe etape, iar „forta contextului” este una din ele. Si celelalte etape sunt insa la fel de interesante si garnisite cu exemple spumoase, de neinteles in prima faza. Pentru Legea Minoritarilor (adica cei care joaca un rol esential in raspândirea informatiilor – experti, conectori, vânzatori), unul din exemple este resuscitarea pantofilor Hush Puppies ai firmei Wolverine, firma aflata pe picior de faliment, in ciuda masurilor disperate luate de directori. Brusc insa si fara explicatie, vânzarile au inceput sa creasca. In 1996 pantofii cu pricina au câstigat premiul pentru cel mai bun accesoriu la gala de premiere a Consiliului Designerilor de Moda. Presedintele companiei a primit foarte incântat distinctia, dar a fost cinstit cu publicul si cu el insusi, spunând ca firma lui nu avea niciun merit in cresterea exploziva a vânzarilor si ca habar nu are de unde a pornit totul.

A doua etapa (aderenta mesajului) este ilustrata stralucit de emisiunea pentru copii Sesame Street. Pam pam!

Un alt exemplu amuzant: Gore-tex. Ati auzit de firma asta, ca doar produce si camere pentru autoturisme, materiale impermeabile, ata dentara…. Ei bine, acolo nu exista functii. Pe ecusoane nu sunt trecute decât numele si cuvântul „asociat”. Gore-tex e o firma mare, prestigioasa, care incearca sa se comporte ca una mica. Ce inseamna „planificare” la ei? Ne raspunde „negociatorul” Bob Hen. „Amenajam o parcare de 150 de locuri, iar când oamenii incep sa parcheze pe iarba, stim ca e momentul sa mai construim o fabrica”. De unde si pâna unde ideea, asta, de ce neaparat 150 si cum de se explica faptul ca Gortex e o intreprindere de succes cu o asemenea ciudata gândire manageriala? Explicatia se afla in presiunea anturajului si in forta unitatii, aplicate magistral.

Nu m-am mai interesat de multa vreme de marketing insa, dupa cum se scrie in prezentari, studiul facut de Malcolm este neconventional. Asa mi s-a parut si mie dar, daca gresesc, ii rog pe expertii in ale marketingului sa-mi ofere circumstante atenuante. Personal, am aflat multe lucruri noi, am gasit explicatii interesante si…m-am mai luminat.

Cum functioneaza epidemia sociala? Care sunt explicatiile psihologice? Cum putem regla pârghiile subconstientului astfel incât sa putem manipula o persoana? Toate astea le putem afla citind cartea soft a lui Malcolm. Ca ultima precizare, as vrea sa va fac atenti la intelesurile duale ale cuvintelor „manipulare”, „zvon” si „epidemie”, intrucât nu intotdeauna au conotatii negative.

Sunt curios: v-ati simtit vreodata manipulati intr-un fel sau altul? Ati gasit explicatii pentru ce s-a intâmplat? In cazul in care ati trecut si ati constientizat o asemenea experienta, ce parere aveti? Data viitoare se va intâmpla la fel?

Incep eu. Da, am trecut prin asa ceva. Am gasit explicatii partiale. Si sunt convins ca voi mai trece. Si tare ma tem ca se va intâmpla la fel. „Fericit pacat”. Dar…

…I can see clearly now…..

_

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gIqLsGT2wbQ]

_

Autor: Dragos

Motto: „Ce este adevarul?”

Pilat, Evanghelia dupa Ioan, 18-38

–

Exista istorie adevarata?

Neagu Djuvara

Editura Humanitas, 2009

–

Pe-un picior de plai,

Pe-o gura de rai

Care român nu stie de „Miorita” si, eventual, de formularea lui Lucian Blaga, „spatiul mioritic”? Dar  mai putin cunoscuta insa este inrudirea „Mioritei” cu mitul indoeuropean al dusmaniei intre 3 frati (mit care se regaseste si in folclorul iranian) si ca, de fapt, „Miorita” nu reflecta resemnarea in fata mortii, ci grija de a insoti sufletul mortului „pe celalalt mal”. De când cu „spatiul mioritic”, a trecut aproape total in uitare critica extrem de taioasa si disperata a lui Dumitru Draghicescu la adresa poporului nostru, consemnata in cartea „Din psihologia poporului român”, scrisa pe la inceputul veacului douazeci. Nu stiu cum se mai preda azi „Miorita” in scoala, am cam pierdut contactul, dar am vaga banuiala ca foarte multe nu s-au schimbat si nu cred ca se discuta despre faptul ca balada respectiva are suficiente conotatii alogene, desi e considerata un fel de cheie de bolta a spiritualitatii românesti.

Pe Neagu Djuvara am avut onoarea sa-l cunosc in urma cu aproape doi ani, la o intrunire a Fundatiei Calea Victoriei. Un om extrem de vioi, care putea discuta relaxat aproape despre orice, cu o limpezime care intriga, având in vedere vârsta. Bineinteles ca subiectul preferat era istoria si ne-a impartasit si noua din teoriile sale cam neortodoxe si iritante in legatura cu istoria României.

Neagu Djuvara a fost intotdeauna, indiferent de circumstante, un om liber si si-a afisat ideile fara sa-i pese pe cine deranjeaza. Cartea „Exista istorie adevarata?” ne lasa, inca din titlu, perplecsi. Pai, daca nici istoria nu mai e sigura, atunci in legatura cu ce anume am mai putea avea convingeri? Autorul se explica: bineinteles ca faptele ramân fapte, dar istoricul nu e arhivar, el trebuie sa le comenteze. Din acest motiv istoricul are datoria sa fie subiectiv. Pentru ca scopul istoriei e acela de a descoperi fapte, intentii, idei si idealuri care, toate, sunt inlauntrul constiintei omenesti, nu in afara ei. Ori „obiectiv” ar insemna ceva care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea.

Nu. Istoricul nu trebuie sa fie obiectiv, el trebuie sa fie impartial. Adica sa nu mearga pe unul din cele 4 drumuri ale minciunii: falsul, omisiunea, adăugarea şi interpretarea ocultată sau denaturată. Grea treaba!

Exercitii logice controversate (de exemplu, cum ar fi evoluat lucrurile daca România nu intra in razboi alaturi de Germania), incurcaturi ciudate (de exemplu profesorul Djuvara pune in cârca masonilor Revolutia Franceza, desi e destul de cunoscut faptul ca nu masonii s-au „ocupat” cu Revolutia Franceza, ci Iluminatii, iar o asemenea confuzie la un om care nu avea cum sa nu cunoasca acest amanunt ma intriga) si multe note de subsol care au legatura mai degraba cu cultura generala decât cu istoria. Toate acestea intr-o carte de cam 150 de pagini, scrisa de acest istoric mai…altfel.

–

Caci viitorul astazi mai simplu ti-l prevezi,

Dar e mai greu pe lume sa iti prevezi trecutul.

Adrian Paunescu – Poporul român, opere complete

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zlWuJYolAIU]

O carte dificila, dedicata tuturor celor care au convingeri.

Autor: Dragos

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”

Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului

Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]

Autor: Dragos