Prima data când am citit aceasta sintagma intr-o carte, acum câtiva ani, am ridicat din sprânceana stânga. Am intors cartea pe toate partile, cu susu-n jos si jos-un sus, si nu am reusit sa gasesc nicio referinta. Apoi am intâlnit-o pe un blog si am ridicat din sprânceana dreapta. Dupa care m-am obisnuit. Excluzând cazurile de rea vointa, probabil ca din comoditate, din cauza faptului ca precizarile riguroase s-ar putea sa incarce textul sau pentru ca autorul are o incredere orbeasca in ‘surse’, “studiile / cercetarile arata ca…” se utilizeaza in calitate de adevar absolut, ceva gen “end of discussion” sau “pe aici nu se mai trece bre”. In calitatea mea de chimist ratat stiu foarte bine ce inseamna experimentele si câte din ele reusesc sa demonstreze ceea ce banuiesti tu ca ar demonstra.

Poate ca ar trebui niste precizari.

In primul rând, ‘cercetarile’ costa. Si costa al dracului de mult. Va zic asta in calitatea mea de slujbas la o firma care chiar cu asta se ocupa. Cu “cercetarile care arata ca…”. Operatorii, telefoanele, consultantii, apa (ca operatorii astia beau la apa ceva de speriat domnule), eventualele cheltuieli de teren, cheltuieli indirecte, taxele etc etc etc….Prin urmare cercetarile le fac firmele cu bani. Si ar fi culmea ca, dupa ce ca dai bani, sa te trezesti cu o cercetare care-ti spune ca ai luat-o pe un drum gresit cu produsele tale . Si sa o mai si publici! Presupunând (din nou) ca nimeni nu e rauvoitor, ca firma de cercetare si-a facut treaba perfect (fara erori  serioase de esantionare, fara masluiri de chestionare sau de rezultate), ideea e ca cercetarea apartine clientului care a platit pentru ea. Iar clientul respectiv poate sa interpreteze rezultatele cum vrea (poate lua sau nu in considerare raportul firmei de cercetare) sau  sa dea publicitatii numai ce si cât vrea din intreaga cercetare.

In al doilea rând, sintagma cu pricina am auzit-o in principal in cadrul articolelor legate de alimentatie, efectul vitaminelor, mineralelor, ce e bine sa papam si ce nu e deloc bine sa intre in organismul nostru, ce inseamna ‘in exces’ si ce nu inseamna ‘in exces’. Sa va spun un secret ‘polichinellic’:  cu exceptia unor foarte putine chestiuni de baza, restul e apa de ploaie.  Pur si simplu nu poti sa faci un studiu in care sa tii sub observatie subiecti cu diete controlate, impreuna cu un grup placebo,  pentru o perioada de 30 de ani, ca sa constati ca e bine sa manânci pastârnac. Sau ca miscarea e buna pentru sanatate. Sunt extrem de multe variabile pe care efectiv nu le poti controla. Compozitia terenului agricol si a legumelor / fructelor se schimba, organismele se schimba…nu poti trage niciodata concluzii definitive.

Asa ca fiti pe pace. Nu trebuie sa va puneti prea multa baza in studii, ci mai degraba in ceea ce simtiti voi atunci când experimentati (in cazul alimentatiei, recomandarea de baza e sa fie cât mai variata, sa nu va cantonati numai in cafea si ciorba de burta). La urma urmei….ce naiba stiu studiile astea zise ‘stiintifice’? Ca sa va dau un singur exemplu, va rog sa retineti faptul ca in jur de 90% din practicile medicale conventionale (inclusiv proceduri chirurgicale) Nu se bazeaza pe studii desfasurate in mod stiintific. Asta au aratat studiile…Pai daca nici macar ei, medicii alopati….atunci cine?

Iata de ce, din punctul meu de vedere,  sintagma ‘studiile arata ca…’, in absenta citarii sursei (si care, mai departe, sa ne conduca la  cine a comandat studiile, in ce conditii s-au facut studiile etc etc etc) e la fel de inutila ca avionul Concorde, spam-ul, Liga Europa, sofranul pentru taran sau radioul pe unde medii.

Cam câta apa e bine sa bem? Ciocolata ingrasa? Dar brânza dulce? De care pâine e bine sa mâncam? De fapt, e bine sa mâncam pâine? Ce fructe sunt sanatoase? Ce legume sunt absolut importante pentru organism? E bine sa bem ceai? Daca da, de care? E cazul sau nu sa recurgem la suplimente nutritive? Unde ar fi cazul sa ne oprim din a consuma alcool? E bine sa consumam carne? Cam câta si de care? E bine sa ne incredem in fructele de mare si in consumul de peste? De ce ar fi soia un aliment atât de extraordinar? Sunt  doar câteva subiecte din noianul celor dezbatute in care se face abuz de ‘studiile arata ca…’.

Voi va incredeti in ‘studiile care arata ca…’?

Uffffff….imi vine sa-mi iau câmpii….M-as duce la Amarillo, numai sa nu gresesc drumul.

[youtube bp2YZXAkS18]

De la rock pân la imnuri si rugi

Te salut tineret in adidasi

Te salut generatie-n blugi”

_

– De data asta mergem impreuna.

Eram licean, aveam si eu socotelile mele, grupul meu cu care voiam sa ma duc la Cenaclul Flacara…mi-era teama ca tata, director adjunct la liceul la care invatam si eu, cunoscut ca un tip foarte dur, imi va speria prietenii.

Oricâta “munca de lamurire” am depus impreuna cu fratele meu, n-am reusit sa-i clintim convingerea. Mai ales ca biletele le procuram prin el. Asa ca…am fost nevoiti sa mergem impreuna, dar ni s-a dat “dispensa” sa stam cu prietenii, cu conditia ca la 12.00 noaptea sa venim la locurile unde erau parintii, ca sa plecam impreuna. Eram ingroziti. 12.00? Pai Cenaclul dura pâna la 5.00 dimineata… Si abia partea de dupa douasprezece noaptea era cea mai interesanta, ca abia atunci cântau Iris, Totusi, Gabi Cotabita, Seicaru, Hrusca, Poesis…Incepea pe la 18.00.

Parintii nu mai fusesera niciodata la Cenaclu. Ne-au lasat de câteva ori insa, pentru ca primisera asigurari de la oamenii de ordine ca nu are ce rau sa se intâmple.  Despre Paunescu aveau pareri amestecate. Erau retinuti mai ales in legatura cu metoda aleasa de poet de a-si scoate “marfa la taraba”, dupa cum ziceau. Sau de modul in care isi subordonase miscarea folk. Dar eram abonati la revista “Flacara”, pe atunci recunoscuta ca fiind cea mai buna revista de pe piata noastra amarâta. Si cu siguranta a fost creatia lui Adrian Paunescu. Pe urma….câte eforturi n-au facut sa intre in posesia cartilor lui! Pentru ca, e bine sa se stie, cartile lui Paunescu erau pur si simplu vânate. Dispareau in maximum o ora de la punerea in vânzare, nu exista nicio librarie care sa aiba ceva scris de el. Mama era bibliotecara si nici macar functia asta nu-i garanta vreun succes in “lupta” dusa pentru procurarea cartilor.

Ne-am “cazat” parintii intr-un loc pe bancile fostului stadion “Republicii” si noi am intins-o catre cuiburile noastre. “Bai, la 12.00 sa fiti aici!”. “Da, da…”.

Si incepe.  Bardul intârzie, Ducu Bertzi fiind un fel de “maestru de ceremonii”. Sunt prezenti cam 20.000 de oameni.

“Reinfloreste lemnul portii

Pe unde pleci, pe unde vii

In fata dragostei si-a mortii

Noi toti redevenim copii”

Marian, unul din colegii de clasa, prieten cu mine, ma ia deoparte:

– Vezi ca ti-am adus-o pe Claudia, sper ca de data asta sa fii in stare sa o saruti.

Ma uit la Claudia. E imbracata in jeansi, pe deasupra si-a tras jambiere alb-albastre, iar in ochii ei albastri si tristi ma pierd cu totul. Poarta un tricou mulat, are ce sa arate si pare ca stie asta. Si o bentita in jurul parului cârliontat si rebel. Nu pot s-o fixez mai mult de 3 secunde, ca ma ia cu ameteli. Ea nu e de la liceul nostru, asa ca nu-i pasa ca eu sunt fiul profesorului de biologie, “ala care a facut box”.

– Marian, am o problema, nu pot sa stau mai mult de 12.00, sunt cu tata.

Marian se albeste.

– Ce l-a apucat?

– Nu stiu mai, cica sa vada si el unde ne pierdem noi vremea. Ti-am zis ca s-ar putea sa vina.

Marian ma impinge spre Claudia.

– Nu-i spune ca stai pâna la 12.00, du-te si aseaza-te lânga ea.

Ma indrept cam sovaielnic spre Claudia. Nu ma invredniceste cu nicio privire, dar imi spune  “buna”. E si asta o mica victorie, macar m-a observat. Sta si susoteste ceva cu prietena ei, Eliza, “tipa” lui Marian…

“Pa-u-nes-cu, Pa-u-nes-cu”. Publicul nu mai are rabdare, unde e poetul ala? Ducu simte nevoia sa faca un pic de ordine, sa mai astâmpere setea auditoriului.

– O sa vina cam in jumatate de ora. O sa vina, va asigur! Cântati impreuna cu noi!

Lânga grupul nostru fumeaza linistiti câtiva militieni, impreuna cu niste barbati cam burtosi, in costum. “Oamenii de ordine”!

Pe scena apare Dinu Olarasu, cu ale lui “Regasitele sensuri”.

“Rând pe rând copiii vor sa plânga parca

Mamele s-au dus tatii sa-i intoarca

Drumul pân’ acasa e mai mult de-o mila

Tu arati durere, el arata sila”

Imi fac un pic de curaj si o iau pe Claudia de mâna, ea nu se opune, iar mie imi face impresia ca transpir prin toti porii. Sunt foarte incântat de mica mea cucerire! Pentru prima data Claudia se uita la mine. Eu cobor privirea, fixând cu maxima atentie imbinarea dintre adidasii si jambierele ei. Eu am jambiere alb-rosii….

– Hai sa dansam!

“Focul vânat e gonit de vânt

Zarile-au uitat sa ma mai doara

De iubire-ntâia oara cânt

La scandal renunt intâia oara”

Ducu Bertzi isi plânge dezamagirile pe versurile lui Esenin.

– Bai, coborâti de pe banca!

Interpelarea apartine unui om de ordine care ne-a vazut fâtâindu-ne acolo.  Am preferat sa dansam pe banca pentru ca alaturi nu aveam loc. Eu ramân incremenit. Bebe, 17 ani, 150 de kilograme, jucator de rugby, care face parte din grupul nostru, se simte dator sa intervina:

– Ai vreo problema bai mustaciosule?

Omul de ordine se uita cu luare-aminte la Bebe si decide s-o lase mai moale. Nu inteleg ce spune, ca in momentul ala apare Paunescu, nimeni nu mai are chef de cearta, toata lumea urla “Pa-u-nes-cu! Pa-u-nes-cu!”

Bardul, enervat, smulge microfonul de la Ducu si vrea sa puna lucrurile la punct:

– In loc sa scandati in prostie un nume propriu mai bine ati cânta pentru tara!

Parca ar fi fost un semn. Din toate piepturile rasuna “Roooomâniaaaa!”

Pe scena apare Vasile Seicaru. “Treceti batalioane române Carpatii” electrizeaza multimea. Simt ca sunt in delir. Daca Paunescu ar zice ceva…orice…sunt in stare sa-l urmez! Vine insa “Traiasca Ceausescu / Si-n liniste poporul…”. Mi se taie pofta de cântat. Claudia isi apropie obrazul de al meu, iar eu ma simt ca Alexandru cel Mare când a intrat in Egipt!

– N-ai vrea sa mergem mai in spate?

In spate e intuneric. Mi-e cam frica.

Taman atunci Paunescu se apuca sa recite “Repetabila povara”. Claudia are ochii umezi. Ma indepartez un pic sa-l consult pe Marian. “Si-a pierdut tatal acum un an intr-un accident de masina. Du-te si imbratiseaz-o, prostule! Si stii ceva?, n-ai putea sa te descurci si singur?”. Il inteleg.  Eliza e incolcita in jurul lui. Ah!, parintii…fir-ar sa fie, e 12.00! O iau pe Claudia in brate, ea isi lasa capul  pe umarul meu, lacrimile ei imi inunda gâtul si se strecoara pervers pe sub tricou, dar e 12.00, poezia asta nu e cam lunga? Incepe sa cânte Ecoul.

“Iubire de taina si moarte

Ce pot sa-ti mai spun despre noi

Acum când a venit despartirea

Ia lumea, ia lumea si-o-mparte la doi”.

Ma duc la Horia, aflat la câtiva metri mai departe. E inconjurat de o gramada de fete.

– Horia, ar trebui sa mergem…e 12.00.

Horia, cam fara chef, nu se lasa convins. Eu sunt fratele mai mare, ar trebui sa asculte de mine, dar nu se prea sinchiseste.

– Unde te duci?

Interpelarea apartine Claudiei.

– Pai….mi-a zis tata ca la 12.00 sa fiu la el, e asezat pe banca mai incolo.

– Vin cu tine, zice ea.

Horia se uita la mine intrebator. Eu sunt mândru, nu se astepta la asta! Claudia e una din cele mai frumoase fete din grup. Iar pentru mine…cu siguranta e cea mai frumoasa.

– Uite ce e, ii spun lui Horia. Ma duc  eu, poate ii conving sa ne mai lase.

O iau catinel catre parinti si, pe masura ce ma apropii, merg din ce in ce mai incet.

“Nu incap in zi marile iubiri

Trebuie si nopti spre-a le ocroti

Si zari argintii si amurguri gri

Marile iubiri tot vor dainui”

Trupa “Totusi”, coagulata in jurul lui Andrei Paunescu, cânta un rock devastator, având ca dansatoare o fetita de 9 ani. Ma uit incântat, pustoaica danseaza admirabil si pare total necomplexata.

Ajung la parinti, care se scalambaie in draci pe banca, nici nu inteleg cum de rezista (banca adica).

– Tata…e 12.00..(oricum era douaspe jumate)

In extaz, tata imi face semn sa plec.

– Du-te ba unde ai treaba, ne intâlnim acasa!Hai, valea!

Nu-mi vine sa cred ca am auzit asa ceva, sunt in stare de soc, norocul meu e Claudia, care ma trage spre ea.

– Ala era taica-tu?

_ Da, zic eu, inca sub impresia evenimentului.

– Hmmm…fain barbat, imi spune ea si eu nu stiu cum sa interpretez remarca, dar oricum nu ma intereseaza, simt ca plutesc.

Paunescu primeste vestea ca oamenii de ordine au “arestat” pe cineva cam reactiv. Zbiara in microfon sa-i dea drumul. Ducu Bertzi negociaza termenii predarii “retinutului” si, in huiduielile generale, oamenii de ordine capituleaza. Il lasa pe baiat in pace. Toata lumea aplauda.

Paunescu ii cheama pe scena pe Gabi Cotabita si Cristi Minculescu. Impreuna cânta “M-a facut mama oltean”.

Claudia urla din toti rarunchii. Nu e olteanca, dar tine cu Universitatea Craiova. Se cânta dupa aia “Oltenia eterna Terra Nova”. Deja incep sa nu ma mai simt bine, imi face impresia ca toti se uita la jambierele mele alb-rosii, norocul meu ca urmeaza “Trenul fara nas”. Apoi “Pe ape”, iar din grupul din care fac parte sar scântei. Si, mai ales, “Noaptea”. Claudia se ridica si se indreapta spre spatele tribunei, facându-mi semn s-o urmez. Ma supun.

“Si daca ploaia imi va bate iar in geam…

Voi incerca sa fug, sa ma despart de ea

Privesc acum si-n amintire eu te am

As vrea ca sa te uit, de-ai sti ce mult as vrea”.

Ii simt sânii pe pieptul meu si nimic nu mai conteaza. Jalea cu care cânta Cristi e in avantajul meu. Claudia se lipeste toata de mine, se ridica un pic pe vârfuri si ma saruta. Ma uit spre cerul fara niciun nor, vreau sa-l tin bine minte. Pentru ca, de atunci, “noaptea” va reprezenta intotdeauna altceva. Vad artificii peste tot si toata lumea e a mea.

Ca prin vis, observ cum unul din oamenii de ordine incearca sa se apropie de noi, dar e retinut de Bebe. Omul asta nu va sti niciodata cât ii datorez…..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=AYZiL8l_IJ4]

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Napolen, da, era polenul produs de Napolact Cluj, am auzit si eu de el. Pe lânga Napohalva (preferata mea) si Napopalinca (hait, aflata abia pe locul doi). Imi pare rau, n-am citit carti legate de polen. Dar ultima e “Cine supravietuieste dezastrelor si de ce“. Si cu siguranta nu cei care au papat polen.

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?

“Germenii, mâncarea miraculoasa”. Germen de floarea soarelui. Sunt cu adevarat gustosi si miraculosi. Glumesc, Vistorini din “Oamenii Cartii”.

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?

Iar incepem?? “Parfum de femeie”, n-am marturisit decât de vreo 50 de ori in ultimele 3 luni.

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Valentin Silvestru. Dar a murit, saracu’.

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculţi fara sa te poţi satura de ea?

Let’s be serious….“Lady in red”, logic.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?

Noua Zeelanda.

7. Când citesti, pentru a marca locul unde ai ramas, folosesti semn de carte sau indoi pagina? Si ce fel de semn de carte?

Folosesc un creion, ca imi mai notez câte ceva cu el atunci când citesc.

8. Ai primit în ultima perioada carti cadou? Si daca da, care?

Da. “O scurta istorie a românilor povestita celor tineri“. Având in vedere ca e povestita celor tineri, fireste ca e scurta.

9. Iti place sa recitesti unele carti?

Da. In copilarie am recitit “Colt Alb” de doua ori (ceea ce inseamna ca am citit-o de trei ori). Iar in facultate am fost nevoit sa recitesc cursul de ceramica, pentru ca am picat la primul examen.

10. Care crezi ca este cartea care ar trebui impusa tuturor ca “lectura obligatorie”?

Nu cred in impuneri. De obicei impunerea creaza reactii adverse. Eu obisnuiesc sa recomand.

11. Care e locul preferat pentru lectura?

As starni reactii adverse daca as zice ca pe toaleta? Dar am toaleta in casa, exista un mod perfect septic (sau trebuia sa spun “aseptic”?) si controlat.

12. Care sunt motivele care te determina sa alegi o carte pe care sa o citesti?

Nu prea exista un motiv foarte bine pus la punct. Atunci când te indragostesti de cineva, ce motiv anume iti trebuie musai? Asa e si reactia legata de carti. De cele mai multe ori e dragoste la prima vedere. Alteori iti face lipeala un prieten comun. Cartile sunt prietene fidele. O pui in biblioteca, o ingrijesti…si o poti deschide ori de câte ori vrei.

Leapsa merge mai departe la Diana, Andreea, Nora, Ada, Chocolatfollie, Alexandra, Klausen, Orry, Grapefruits, Delia, Crisuadi, Vacitim, Space Dust si Vlad.

Biologia credintei – recenzie.

Bruce Lipton, Editura For You, 2008

Din punctul meu de vedere, a citi mult nu e chiar o izbânda de toata lauda. Important e si ce intelegi din acele carti pe care le citesti. Dupa fiecare carte citita ar fi cazul sa-ti permiti o zona-tampon in care sa digeri informatia tocmai primita. Cartea „Biologia credintei”, scrisa de biologul Bruce H. Lipton, merita chiar un timp mai indelungat de reflectie.

La prima vedere, nimic din ceea ce este aceasta carte nu o recomanda pentru a fi luata in serios. Pare deprinsa din maculatura care se ocupa de probleme paranormale inzorzonate cu ceva filozofii sectante. Numele parca ar fi al unui predicator adventist de ziua a saptea; la fel si fizionomia. Titlul – cam pseudostiintific. Coperta – gen samizdat (stiti, d-alea gen „guvernarea secreta a lumii”, „astrologie medicala” etc etc etc). Ca si modalitatea de tipografiere. Iar de Editura For You nu am mai auzit pâna acum. Cartea mi-a fost daruita de o persoana in care am foarte mare incredere, asta e si motivul pentru care am citit-o.

Cu toate astea, e o carte foarte bine articulata si neasteptat de bine scrisa. Fiecare capitol e impecabil demonstrat, concluziile sunt logice si nu reusesti sa gasesti puncte slabe in edificiul care se construieste sub ochii tai. Cel putin eu nu am gasit (exista unele derapaje benigne).

Cartea imbina „stiinta pentru toti” cu umorul fin si autoironia spumoasa. La urma urmei nu e o carte de specialitate, e o carte pentru noi, cei care nu suntem specialisti in biologie celulara, psihiatrie, psihologie sau chestii de genul asta. Pentru ca noi il putem intelege. Nu suntem suficient de obtuzi pentru a refuza din start tot ce vine in contradictie cu ce am invatat, nu suntem cramponati de pozitii pietrificate in ani de studiu gen „asa e corect, restul sunt prostii” si nu avem idei fixe.

In lumea stiintifica, Bruce e un paria. Face parte din grupusculul de oameni de stiinta care au tupeul sa spuna „stiti, poate ca totusi Dumnezeu exista”. Ce pacat de moarte!

In primul capitol e vorba de celule – nu va stresati, nimic hard. Aici aflam cât de importanta e cooperarea, si nu confruntarea, pentru mentinerea vietii in biosfera.

In al doilea capitol se prezinta dovezile stiintifice care arata ca nu genele controleaza sistemul biologic, ci mediul. Genele nu pot fi activate pâna nu le declanseaza ceva. Exprimarea genei e activata de un semnal de la mediu si nu de o proprietate intrinseca a genei, care apare pe neasteptate.

In al treilea capitol – membrana celulara, adevaratul creier al celulei (si nu nucleul). De ce suntem ceea ce reactionam.

Al patrulea capitol – fizica cuantica (asa cum exista o fizica clasica si una cuantica, Bruce face o impartire a biologiei in „cuantica” si „clasica”). Da, are legatura! Asta pentru ca doar in biologia newtoniana sunt considerate ca „paranormale” anumite fenomene care pot fi explicate relativ lejer prin „biologia cuantica”. „Biologia cuantica” nu neaga biologia clasica, ci o completeaza.

Capitolul 5 – gândurile pozitive au un efect profund asupra comportamentului si genelor, dar DOAR daca sunt in armonie cu programarea existenta la nivelul subconstientului. Capacitatea mintii constiente de a anula comportamentele pre-programate ale mintii subconstiente este fundamentul liberului arbitru.

Capitolul 6 – frica si o concluzie tragicomica: pentru a imbunatati sansele de supravietuire, trebuie sa ai o constienta si o inteligenta reduse

Capitolul 7 – modul in care suntem „programati” si impactul pe care aceasta programare il are asupra vietii noastre.

Ei bine, capitolul 5 e cel mai interesant, dar lasat „neterminat”. Bruce nu ne spune „in clar” cum e cu armonia asta, ci doar sugereaza ca ar cunoaste raspunsul. Mai departe e si treaba noastra.

Atunci când te intereseaza cu adevarat un subiect observi ca peisajul din jurul tau se schimba. Parca natura vrea sa-ti dea o mâna de ajutor, incep sa tâsneasca de peste tot raspunsuri la intrebarile tale. Universul ti se umple de „semne”, trebuie doar sa le urmezi. Eu m-am apucat sa citesc aceasta carte prin februarie. Incetul cu incetul (si totusi nu atât de incet) si lumea mea s-a transformat, desi nu am cautat nimic in mod intentionat. Mai intâi Nice a acceptat cu ingaduinta sa-mi fie gazda. Apoi am descoperit restul. Pe blogul ei, Nighton a recomandat o carte care se ocupa exact despre acest subiect – „Puterea extraordinara a subconstientului tau” (imi cer scuze Roxi ca nu am citit-o inca, o sa-i vina rândul). KirstDay a avut câteva articole care m-au surprins placut si care, si ele, au legatura cu ideea in discutie. De asemenea si Vlad abordeaza, pe blogul lui, cam acelasi gen de subiect, intr-o maniera interesanta. Taman ieri am dat de o postatoare, pe blogul lui happygirls, Ilinca (happygirls are meritul unui articol atractiv, care naste foarte multe intrebari). Ei bine, Ilinca a surprins esenta: „Am invatat ca daca vreau cu tarie ceva, toate fortele universului vor conlucra pentru implinirea dorintei”. Cam pe aici e „cheia” problemei. Probabil.

Imi fac o datorie de onoare sa le multumesc celor pe care i-am numit, ca si tuturor celor care accepta discutii, vin cu idei, nu se supara daca sunt contrazisi si nu incearca sa-si impuna punctul de vedere.

Am primit si leapsa aceasta tot de la NightOn

1. Cate carti ai citit pana acum in 2010?

Nu prea multe. Vreo 5.

2. Cate carti de fictiune si cate de nonfictiune?

Toate au fost non-fictiune.

3. Care e proportia de scriitori barbati vs. femei?

Numai barbati…Ba una din ele e scrisa chiar de doi barbati!

4. Care este cartea preferata citita in 2010?

“Biologia credintei” de Bruce Lipton. Cartea asta s-ar putea sa-mi schimbe viata…

5. Care este cartea care ti-a placut cel mai putin in 2010?

Pe primul loc se afla “Biologia….”, pe 2 toate celelalte, nu pot spune ca vreuna mi-a placut mai putin. Poate “Ocultismul in politica”, m-as fi asteptat la mai mult de la un asemenea titlu. Cartea nu e rea, intrucât am invatat multe din ea, dar….

6. Care e cea mai veche carte citita?

“Calauza ratacitilor”. Este scrisa prin 1200…..

7. Dar cea mai noua?

Ce mai noua e asta cu Biologia

8. Cel mai lung si cel mai scurt titlu?

Cel mai lung: “Cum sa ai intotdeauna dreptate” si cel mai scurt tot asta cu Biologia (ciudata intrebare)

9. Cate carti imprumutate de la biblioteca?

Nu iau carti de la biblioteca. Daca vreau sa citesc o carte, o cumpar. Sau o primesc cadou  :-)

10. Cate carti citite sunt traduceri?

Pai…toate.

11. Care e cel mai citit autor anul acesta?

Fiecare carte e scrisa de un alt autor.

12. Care e personajul principal din cartile citite de pana acum?

Nu prea exista asa ceva, n-am citit nicio carte care sa aiba dialog sau care sa fie de colorat…Nu exista eroi.
13. Ce tari ai vizitat prin cartile citite?

Cred ca m-am plimbat in jurul globului….

14. Ce scriitori descoperiti in 2010 ai vrea sa citesti mai mult?

Michael Shermer

15. Ce carte nu ai fi citit daca nu ti-ar fi fost recomandata?

“Biologia credintei”. Cu siguranta as fi ignorat-o daca nu mi-ar fi fost recomandata. Nimic din modul in care arata nu m-ar fi facut sa o achizitionez, iar de autor nu auzisem. Cartea mi-a fost facuta cadou.

16. E vreo carte a carei lectura iti pare rau ca ai amanat-o?

Am o gramada de carti care sunt “in asteptare”. Deocamdata nu pot spune ca imi pare rau ca am amânat vreuna.

Leapsa merge mai departe la  Happygirls, Orry, Un nou sens, KirstDay, Vlad, ChocolatFollie, Cristina si Invatatorul.