O tema mereu in actualitate, parca mai spinoasa, mai dureroasa o data cu trecerea timpului.

Oare ce ne dorim noi, oamenii, de la cei apropiati, de la cunostinte, prieteni, colegi, parinti, rude, sefi, subalterni, cititori? Ce asteptari avem de la ei? Sa fim intelesi, ascultati, sa purtam un dialog real, sa gasim raspunsuri la diverse framantari, compasiune la eventualele necazuri? Consider ca fericirea noastra depinde si de modul in care se desfasoara comunicarea cu cei din jur. Si ca una din principalele cauze ale nefericirii cronice o reprezinta lipsa unei afectiuni reale, a unui mediu in care sa te simti tu, ca persoana cu anumite pasiuni, visuri si aspiratii, ascultat, inteles, acceptat cu adevarat. Nu ai cum sa fii fericit cand stii ca esti inconjurat de oameni care nu au nimic in comun cu tine, cu modul tau de a vedea viata, de a o percepe, de a o trai.

Oare cati dintre noi mai suntem azi dispusi sa-i intelegem realmente pe cei din jur? Cat suntem dispusi sa ascultam si sa ne implicam emotional in problemele altora, sa ne bucuram pentru reusitele lor sau, dupa caz, sa ne intristam la insuccesele lor, sa ne lasam pe noi insine, macar pentru cateva clipe, pe plan secund?

Zilele trecute, Daniel afirma intr-unul din comentariile lasate pe un articol precedent ca “noi, oamenii, cand vorbim cu cineva nu facem un dialog, ci mai degraba un monolog si ca noi vorbim cu noi, totul fiind un joc in oglinda”, si tind sa-i dau dreptate. Ne place sa ne auzim vorbind. Se observa asta atat in viata de zi cu zi, cat si in blogosfera. Fiecare dintre noi cauta sa isi spuna parerea, si sa si-o impuna considerand ca doar el are dreptate sau ca doar el vede corect problema. Si este, poate, omeneste, poate este ok pana la un punct. Pana cand intervine intransigenta, nepasarea sau insensibiltatea.

Desigur, nu-i usor sa empatizezi cu ceilalti, sa te pui in situatia lor, poate nu ai chef, poate nu esti astfel construit, de aceea va intreb, voi ce purtati, ce simtiti ca (trebuie sa) purtati in offline si in online cu ceilalti, un dialog sau un monolog? Va simtiti intelesi si ascultati si la randul vostru ii intelegeti si ii ascultati pe ceilalti?