Nu insa si luni seara. La concertul Cesariei de la Sala Palatului a fost prezenta o multime foarte deasa de oameni variati ca vârsta, imbracaminte si, foarte probabil, ca pregatire. 4.000! Un public generos, cald, receptiv.

Ca de obicei, Cesaria Evora (in picioarele goale) si trupa de acompaniament si-au tinut concertul la cele mai inalt nivel profesionist, cu exceptia câtorva momente omenesti. Cesaria e batrâna (daca 69 de ani inseamna sa fii batrân) si bolnava, dar cu toate astea a inteles sa nu-si pacaleasca auditoriul cu playback. Spirit viu intr-un trup firav, a cântat in direct, cu toate riscurile. Publicul a priceput la justa valoare efortul Doamnei si a aplaudat tandru si, in acelasi timp, frenetic, situatiile de cumpana aparute spre sfârsit. La urma urmei, nu asemenea prilejuri fac deliciile unui spectacol in direct? Nu asemenea momente ne apropie de monstrii sacri?

Una din surprize (intrucât nu stiu daca o asemenea intâmplare era trecuta in programul oficial) a reprezentat-o melodia cântata impecabil, ca solist, de unul dintre oamenii din acompaniament, un tânar nevazator. Spectatorii l-au incurajat inainte de reprezentatie si i-au multumit incântati minute in sir dupa incheiere.

Concertul a fost de fapt un dialog sufletesc intre amicii nostri de pe scena si privitorii din sala. N-am uitat sa multumim intregii trupe, nu doar Doameni, prin aplauzele pe care le-am daruit tuturor, inclusiv celor doi jolly jocker-i din fundal, violonistul si trompetistul, care au reusit sa intretina atmosfera. Drept recunostinta am avut parte si de un „bis”, iar la indemnul solistei toata lumea s-a ridicat in picioare, incercând cumva sa fredoneze unele din versuri.

Totul a fost organizat asa cum trebuie. Garzile invitatilor si-au facut treaba atente sa nu irite pe cineva, angajatii locului s-au ocupat de toate detaliile astfel incât spectatorii sa fie cât mai multumiti cu putinta, iar comportamentul publicului a fost desavârsit. Pentru prima data dupa multa vreme (exceptând concertul ACDC, unde am experimentat aproximativ aceleasi trairi) am simtit ca sunt inconjurat numai de prieteni dragi, desi nu cunosteam pe nimeni in afara de cele doua persoane cu care venisem. O altfel de aglomeratie.

Ascultând „morna”, atât de apropiata sufletului meu, desi cântata in limba aceea ciudata cu multe consoane suieratoare, de neinteles, nu m-am putut abtine sa nu-i admir si pe cei din sala. Si, in acelasi timp, sa ma mir. Din ce Bucuresti, din ce tara au aparut atâtia oameni cu bun-simt?

Cât timp avem un astfel de public, mai avem o sansa.

If you write me a letter, I will write you back ; If you forget me, …I will forget you … Until the day … You come back

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0djuGyISzNE&feature=related]