Probabil acesta este principiul dupa care am functionat in viata. Nu mi-a placut niciodata sa dau vina pe altii pentru greselile mele, iar daca am esuat intr-un domeniu sau am luat decizia eronata intr-o anumita situatie, macar nu am ramas cu regrete ca nu am fost suficient de puternica si hotarata sa ma bazez pe propriile cunostinte, rationamente, experiente, reactii. Ceva de genul: nu-mi dati sfaturi, stiu sa gresesc si singura! Da, am facut cum m-a dus pe mine capul si am avut sau nu dreptate, dar macar nu exista o alta persoana careia pot sa-i reprosez: uite, vezi ce mi-ai facut, din cauza ta sunt acum nefericita! Poate, pentru ca in acest caz, mi-e mai usor sa ma iert pe mine insami decat pe altul.

Nu-mi place sa primesc sfaturi. Desigur cand vine vorba de sanatate si bucatarie, nu ma feresc sa le cer. Iar prima persoana la care apelez, e si cea in care am cea mai mare incredere: mama. Atunci cand imi dau seama ca n-am nici cea mai vaga idee despre un lucru, cand ajung la capatul rabdarii si vad ca sunt total nepriceputa si nu-mi iese treaba oricat m-as stradui, atunci cu mare drag astept sfatul unui avizat.

Cand vine vorba de viata intima, de relatiile mele de dragoste, acolo ma deranjeaza sa primesc sfaturi. Poate ca nu am mereu incredere in buna intentie a celui care le lanseaza gratuit, neintrebat, total “dezinteresat”.

Ma deranjeaza sa primesc sfaturi din senin, rostite pe un ton superior, atotstiutor.

Ma feresc sa dau sfaturi. In general, pentru ca ma ghidez si dupa un alt principiu, ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Pana si articolele mele de pe blog sunt concepute astfel incat sa conduca la discutii, dezbateri, schimburi de opinii si idei, astfel incat sa ajung impreuna cu cititorii, cu comentatorii la o concluzie, la revelarea unui posibil adevar sau a unei solutii corecte si concrete. Rar dau sfaturi si doar daca sunt (insistent) rugata. Si chiar si in acele cazuri, cum nu ma cred detinatoarea adevarului absolut, imi exprim doar o parere, nimic mai mult.

Am observat insa ca oamenii nu se simt bine daca nu dau sfaturi, daca nu impartasesc din vasta lor experienta de viata. Poate e doar dorinta/nevoia de a se simti utili… Insa cand sunt intrebati direct, cand li se cer sfaturi, se codesc sa mai spuna ceva. Atunci tac. Poate pentru ca a da un sfat in astfel de conditii presupune si asumarea unei responsabilitati.

Iar cei mai multi par refractari la ideea de a primi sfaturi. De urmat nici nu se pune problema. Iar multi dintre cei care cer sfaturi nu o fac decat pentru a-si intari propriile convingeri.

Am gasit de curand un sfat bun, pe care intentionez sa-l urmez: “nu te certa niciodata cu un prost sau cu un nesimtit, ceilalti nu vor mai face diferenta intre voi!”

Care este cel mai bun sfat pe care l-ati primit voi vreodata? Obisnuiti sa dati sfaturi? Va place sa primiti sfaturi? In ce domeniu al vietii voastre nu suportati sa primiti sfaturi(cariera, dragoste, pasiuni, bucatarie etc) si in ce domeniu le asteptati cu nerabdare? Ascultati in general sfaturile care va sunt oferite?