–        Si ai grija ce faci pe acolo, ma sfatuieste Mihai, nepotul meu de 13 ani. Nu cumperi nimic pana nu vorbim, sa ma asigur ca e totul in regula.

–        Sunt baiat mare, ma descurc, zic eu, cu un zambet superior.

–        Esti baiat mare pe dracu’, lasa ca te-am vazut cum faci cand pierde Dinamo.

Ma simt jignit. Sunt totusi adult si baiatul considera ca vorbeste cu un novice. In orice caz, mi-a promis un comision frumos, 750 eur!,  daca-i cumpar o proprietate asa cum isi doreste el. Mihai nu poate sa cumpere, e inca minor, iar tatalui lui (fratele meu) ii e imposibil sa-i spuna, ca il cearta. A utilizat la inceput cartea lui de credit si pe urma lucrurile s-au cam complicat. Asa ca mi-a dat mie cei 50.000 eur facuti in ultimele sase luni pe internet prin  tot felul de increngaturi pe care mi le-a explicat in detaliu si din care nu am inteles nimic.

Pornim la drum spre Alba-Iulia cu trenul, intrucat prefer sa beau decat sa conduc. Iar la modul in care conduc eu…e mai sigur cu trenul. Acolo ne asteapta cumnatul meu, care urmeaza sa ne conduca peste tot in judet, cu masina lui 4X4. In timp ce eu beu.

M-am interesat si eu pe ici pe colo, i-am pus si pe altii sa se intereseze si am aflat ca pe langa Cugir ar fi proprietati interesante, la preturi foarte mici. Cugirul e un oras aproape mort, industria de acolo e deja istorie. Dar peisajele sunt superbe. Cineva dornic de liniste si de densitate scazuta de bucuresteni manelisti gaseste in acea zona locul ideal. Asa ca ajungem in comuna L, satul K, sa negociem cu un batranel casa pe care o are (fosa septica, doua bai, doua etaje, sufragerie, bucatarie, 5 dormitoare, apa curenta din doua izvoare independente, curent electric, numa’ ca nu are conducta de gaze, ci centrala termica automata pe lemne; lemnele sunt aduse de tigani pe sest, din padure, 15 lei caruta). 800 mp locuibili are casa. Iar curtea – vreo 5.000 mp. Pruni, vita-de-vie si tot felul de legume, ce-i trebuie unei gospodarii sa aiba pentru tot anul fara sa se duca la Kaufland. Dincolo de curtea lui e padure. Salcami, pini, brazi. Abia ma tin interlocutorul si prietenii cu care am venit sa nu ma avant in padure. Ma avertizeaza: sunt porci mistreti! Pentru mine nu e cine stie ce amenintare. Porc mistret nu am vazut decat in farfurie si nu parea deloc periculos. Mi se povestesc vreo 6 povesti fioroase, cu scopul de a ma calma, cu salbaticiuni care au papat oameni, si ma mai temperez. Lasa ca vine ea vara….

El pleaca din tara. Are de ales dintre doua variante teribil de dificile: ori se duce la Toronto, la fiul sau neurochirurg, ori la Los Angeles, la fiica sa avocat international. Ii e greu sa aleaga. Stie doar ca trebuie sa traverseze timp de multe ore cu avionul o apa mare.

Iesim la plimbare prin zona. Si marocani – intreb – n-aveti? Batranelul se uita amuzat la mine. A inteles ideea. “Triburile” sunt mai in josul satului, langa garla. Aici, in susul satului, nu intra decat cei acceptati, care fac ceva treaba. Nu e niciun fel de problema.

Ne intoarcem in casa. Mi-e o foame de lup. Si o sete pe masura. O slaninuta, niste carnati si un strop de tuica? Ma interesez ce inseamna ‘tuica’. “Pai ase, pe la 70 de grade”. Suna bine. Sa vina!

Mancam, bem (fiecare ce-i suporta organismul) si incepem sa vorbim de acte. Acte?? Ce acte? Pai batem palma, bem aldamasul si asta e tranzactia! Cum?, zic eu, si acte? Adica ceva scris nu exista? Batranelul se uita la mine jignit. “Da, sunteti de la Bucuresti, din Regat, voi nu stiti cum e la noi. La noi, domnule draga, e cutuma. Eu iti dau tie ce am si fii sigur ca nimeni nu contesta. Ase se desfasoara lucrurile la noi de o mie de ani. Noi am fost dominati de austrieci, nu de turci. Noi avem cuvant. Daca vrei neaparat – facem o chitanta de mana”. Zau? “Pai, zic, daca ai nevoie de o garantie, pentru un imprumut?”. “Ce imprumut domnule draga, aici ne ajutam noi intre noi. Daca ai nevoie de ceva imi spui mie si-ti dau”.

Simt ca pierd partida. Incerc sa-l sun pe Mihai, dar nu am acoperire. Intre timp, toata lumea se pregateste. Unde mergem? Pai cum unde?, la Primarie! Totul costa 30.000 eur, la primarie trebuie sa anuntam tranzactia, ca sa se stie. Totul se rezolva la primarie, care e de toate: si presedintie, si minister de finante si ce vrem noi. E o comunitate mica, toate se rezolva aici, in mijlocul comunitatii. Incep deja sa ma simt important ca am fost bagat in notiunea de “comunitate”.

Unde e primaria? Colea, peste deal, la o aruncatura de bat. Nu e nevoie de masina. Mergem pe jos. Mda. Timp de 3 ore, dar e bine, parca incep sa-mi revin dupa ‘tuica’. Mosul merge de n-are treaba, abia pot sa ma tin dupa el. Are 80 de ani. Ma intreaba de ce varsta sunt si parca mi-e jena sa-i spun, la halul in care gafai. Si eu, care ma credeam rezistent…

In sfarsit, cu chiu, cu vai, ajungem. E ora sase seara. Primarul … nici el nu pare foarte treaz, e rosu in obraji si are o privire nefiresc de sticloasa. Mosul ii spune pentru ce am venit. Foarte bine, zice primarul. Banii s-au dat? Intind banii catre batranel. Perfect. Aldamasul s-a baut?, intreaba primarul, uitandu-se atent spre mine. Ca am baut – asta e clar pentru oricine, dar stiu si eu care din portii o fi fost aldamasul? Toata lumea e de acord? Daaaaaaa….Se opune cineva? Nuuuuuuu….Cine s-ar putea opune? In locatia cu pricina suntem numai noi, care suntem de acord sa facem tranzactia, ca doar d-aia ne-am adunat acolo!

Si iesim. Eu sunt total derutat. Chiar inginer fiind, imi dau seama ca lucrurile nu par a fi in regula. Dar notariat, administratie financiara, schite, autorizatie de constructie, punere in posesie, rol fiscal, toate astea nu trebuie rezolvate?

Batranelul se uita cu mila la mine.

“Stai domnule draga linistit, ce te tot agiti?, ca le rezolvam pe toate.

Ase e la noi”.

Da, zic eu. Cutuma, bat-o vina…..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=6QvXWiQ3dqU]

Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile tactici din domeniu in legatura cu fraudarea fondurilor europene, despre modul in care banii publici devin bani privati in mod legal si alte asemenea discutii prestigioase. Caci mafia se mai stileaza si ea, nu prea mai merge cu impuscaturi in plina strada sau cu TNT pus sub drumurile pe care urmeaza sa treaca politistii si procurorii cei mai inversunati si incoruptibili. Garda Financiara nu facuse altceva decât sa ia conferinta sub pulpana ei, de ochii Europei, sa inchirieze sediul si numele cursului, in schimbul unei donatii generoase catre partidul de guvernamânt. Caci toate partidele din lume au nevoie de donatii, mai ales in vreme de criza – ori Italia e in criza permanenta inca de la caderea Imperiului Roman, daca nu chiar de dinainte. Asa ca liderii s-au gândit “what the fuck?”, la urma urmei fraudarea fondurilor europene inseamna un trai mai bun pentru reprezentantii poporului Italian. Deci pentru italieni.

Perfect instruit in tainele acestui sport dupa 6 luni de curs intensiv, Pahontu s-a pus pe treaba si a inceput sa colecteze bani pentru partid de la firmele din zona lui. Aranja licitatii, dadea contracte ba pentru construire de drumuri, ba pentru construire de sali de sport, ba pentru programul “laptele si cornul”.  Totul mergea ca uns, intr-o aparenta forma de legalitate, numai ca s-a intâmplat o mica defectiune, in 2004 au câstigat altii alegerile. Si s-a trezit pe cap cu un reprezentant al PNL, in a carui zona de influenta cazuse “mosia” lui. “Varsa tot”, i-a spus penelistul, “si ramâi in functie”. Zis si facut. Pahontu a ciripit tot ce stia (amanuntele au facut subiectul unui dosar care a ajuns la procuratura si care e si in ziua de azi tot acolo), a trecut la PNL si a facut mai departe colectare de fonduri. Spre deosebire insa de PSD, care jefuia centralizat, care dicta cât e pretul unui contract de achizitii publice si care sunt comisioanele fiecaruia, la PNL era deranj mare. Când a vazut cât de amatori sunt liberalii, Pahontu s-a luat cu mâinile de cap. Parca fiecare membru nu avea in cap decât cum sa fure mai mult fara sa-i treaca prin minte sa-si acopere urmele cât de cât legal. Orice functionar isi punea comisioane de care “centrul” nu stia, sau se facea ca nu stie. Astfel, un contract de servicii IT, care initial nu trebuia sa fie achizitionat decât cu 500.000 eur, ajunsese sa fie “câstigat” de minister cu 10.000.000, de parca “licitatie” ar fi insemnat cine vine cu pretul cel mai mare, nu cu pretul cel mai mic. Fiecare veriga prin care trecea contractul il chemase pe licitant sa mai adauge un comision in plus.

Pahontu n-a avut incotro, s-a resemnat si a continuat sa fure pentru penelisti. Apoi au venit pedelistii, si mai avizi. A fost chemat de liderul zonal PDL: “Varsa tot”. Deja stia lectia, a trecut la PDL si … a varsat tot. A dat o gramada de amanunte. Aceste amanunte au facut (bineinteles) subiectul unui dosar gros cu care Traian Basescu a trântit in biroul de la B1TV intr-o noapte din 2010 de era sa-l spulbere, tunând: “Am aici o multime de dovezi despre evaziuni si fraude multilaterale”. Bineinteles ca dosarul a ramas in continuare gros si din ce in ce mai prafuit, pe undeva printr-un sertar la DNA, ca doar dosarele sunt facute pentru santaj, nu pentru a fi rezolvate. In plus a devenit un fel de material predat in secret activului de baza PDL despre cum trebuie sa se procedeze la colectarea rapida de bani negri pentru un partid care domneste in vreme de criza. Nu se stie ce se poate intâmpla din zi in zi, lumea e cam nervoasa, e nevoie de bani, hai pe ei! PDL  a conceput un plan naucitor de colectare a taxelor de protectie, unde se imbina perfect profesionismul pesedist cu amatorismul penelist. Pe ordinea de zi, un singur punct, mare si lat: un milliard de euro colectati pentru partid pâna la sfârsitul lui 2011. “Creierul” acestui plan a fost Pahontu, bineinteles.

Pentru ca…

…adevaratii profesionisti merita respectati intotdeauna, indiferent de culoarea politica.