Va intrebati, probabil, ce subiect o mai fi si asta. De unde pâna unde legatura intre aceste doua …domenii care par, la prima vedere, din lumi diferite?

Exista cel putin una. In vremuri imemoriale, când eram eu copil mic (intrucât acum sunt copil mare), tatal meu mi-a zis: daca tot freci ziarul ala toata ziua (era vorba despre „Sportul”, din care s-a nascut ulterior „Gazeta Sporturilor”), sa stii ca poti sa si inveti din el. Si mi-a dat ca exemplu nume de echipe. Petrolul Ploiesti – adica in judetul Prahova, al carui oras de resedinta e Ploiesti, se gaseste petrol. Apoi au aparut altele: Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni, Sticla Ariesul Turda (astia i-au scos la un moment dat din Cupa pe Steaua J ), Aurul Brad, Chimia Râmnicu-Vâlcea, FC Baia-Mare („baie” adica „mina”),  etc etc etc. A fost foarte instructiv, intrucât altfel mi-ar fi fost destul de dificil sa invat geografia economica a minunatei noastre patrii.

Nu toate numele aveau legatura cu o industrie propriu-zisa, bineinteles. Echipele straine nu prea imi erau de mare folos. Ce sa inteleg eu din Liverpool, Arsenal, Real sau Juventus? Mai exista, desigur, un PSV de exemplu, dar, la modul general, parea ca echipele vestice (mai ales) sunt botezate mai degraba dupa tot felul de personalitati si nu, in mod tovarasesc, dupa industrii locale.

Asa ca o perioada mi-am luat gândul ca se poate invata ceva de real folos dupa denumirea unei echipe vestice.

Pâna in 1994, când Steaua a jucat cu o anumita Servette Geneva. M-am tot intrebat eu de unde vine o asemenea denumire, dar nu am gasit raspuns atunci. Mi-am inchipuit ca o fi având vreo legatura oculta cu „servieta”, daca tot se invârt atâtia bani pe acolo. L-am gasit insa mai târziu. Servette este un district al orasului Geneva si se pare ca vine de la latinul „silva”. Servette inseamna „mica padure”.

Dar mai exista si o alta explicatie. S-ar putea ca denumirea sa vina de la Michel Servet si asta e de fapt cu adevarat interesant. De ce? Pentru ca pentru a-l face scrum pe acest umanist s-au unit doi dusmani teroetic de neimpacat: calvinismul si catolicismul. Dar oare care sunt dedesubturile acestei afaceri, ce gest minor (dar pe care, de buna seama, calvinistii l-au considerat major) i-a enervat atât de tare incât sa treaca peste rafuiala cu catolicii si sa apeleze la mijloace extreme, cum ar fi arderea pe rug, mijloace pe care, de altfel, le detestau in mod oficial?

Miguel Serveto s-a nascut in Spania (Villanueva, lânga Zaragoza) si intra de foarte timpuriu in slujba lui Juan Quintana, calugar franciscan si duhovnic al lui Carol Quintul. Curând isi formeaza un imens bagaj de cunostinte, care se suprapune peste o fire impetuoasa si hotarâta. In plus, are un rationament brici. Isi desavârseste pregatirea multilaterala la Paris si Lyon, preda matematica, publica o editie critica a Bibliei in 7 volume si o editie din Geografia lui Ptolemeu, face studii de medicina si descopera mecansimul circulatiei pulmonare a sângelui si pe cel al ventilarii sângelui. Se baga si in astronomie. Peste toate insa, ramâne un credincios profund si incearca sa impace pe toata lumea cu toata lumea.

Spania de dupa intoleranta criminala a Inchizitiei lui Toequemada cunoaste o perioada de acalmie, iar Miguel, fire profund liberala, incearca sa gaseasca obstacolele care se afla intre crestini, musulmani si evrei si care-i impiedica pe acestia din urma sa se uneasca sub umbrela crestina. Identifica dogma Sfintei Treimi ca fiind posibila piedica in incercarea de reconciliere. In 1531 publica De Trinitas erroribus si intra, bineinteles, in colimatorul Inchizitiei. Miguel nu se lasa intimidat si dovedeste faptul ca acest concept este strain Evangheliei, el aparând doar la Consiliul de la Niceea (325), in contextul luptei impotriva ereziei ariene. E convins ca Biserica a tradat spiritul Evangheliei, ridica in slavi o intoarcere la Biserica primitiva si cu asta isi pune in cap toate cultele crestine. Dupa calculele lui, 1585 trebuia sa fie anul unei apocalipse astronomice si a renasterii Bisericii. Fiind suficient de aproape de acel an, discursul sau capata accente radical milenariste. Nu il impresioneaza fortele care s-au aliat impotriva lui. Asa ca mai comite o „boacana”: scrie cartea „Restaurarea crestinismului” si isi face un dusman neimpacat din Calvin, care considera ca numai el are dreptul sa … restaureze.

De prin 1536, Geneva, „Cetatea Domnului”, reprezinta o republica teocratica dominata de personalitatea lui Calvin. In acest loc se asociaza si se intrepatrund imprumutul cu dobânda, spiritul burgheziei nascânde, scrisorile Sfântului Pavel si Evanghelia. Este sansa celor persecutati in Europa, care fug de Inchizitie si care ar vrea sa-si exprime opiniile personale in domeniul religios fara sa se simta in pericol iminent.

In 1553, haituit de Inchizitie, Servet ajunge si el acolo, fiind convins ca dreptatea e de partea lui. Din ordinul lui Calvin, este arestat si intemnitat. In 27 octombrie 1553 este ars pe rug.

Miguel reprezinta chintesenta spiritului liber, care nu-si negociaza independenta si principiile. Este un om cult si deschis, un reprezentant perfect al Renasterii. Mare pericol! Atât de mare incât i-a facut pe catolici sa-si dea mâna cu protestantii pentru un scop comun: refuzul libertatii de gândire si dominatia puterii asupra constiintei individuale.

Sursa: „Istoria secreta a Inchizitiei”, Natalie Benazzi si Matteo D’Amico, Editura Pro Editura si Tipografie

De aceea eu sper ca „Servette” sa vina de la „Servet”. As prefera omagiul adus unui ilustru renascentist in locul unei denumiri comune.

De-asta imi place mie fotbalul. Poti invata multe din el. Inclusiv sa gândesti pozitiv. De exemplu, cum s-a comentat meciul Liverpool – Steaua 4-1? „Steaua e prima echipa din istorie care marcheaza pe Anfield”, plus o gama larga de osanale adresate lui Dodel. S-a trecut extrem de usor peste faptul ca e cea mai grava infrângere din istorie (daca tot facem recurs la „istorie” pâna ne doare gura) a unei echipe românesti in fata lui Liverpool. Ce inseamna sa vezi numai partea plina a paharului….

Voi cunoasteti vreun nume cu o istorie interesanta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hDEvTw6t8To]

Motto: „O, profetule, lupta-te impotriva necredinciosilor si a fatarnicilor si fii crunt cu ei, caci locuinta lor e iadul si rau este drumul”

Sura Oprelistii, 66, 9. Coran.

Fiul Hamasului

Autor: Mossab Hassan Yousef impreuna cu Ron Brackin

Grupul Editorial Trei, 2010

Am vazut-o la ultima manifestare Bookfest. Desi organizatorii au incercat sa o promoveze cum s-au priceput mai bine, cu tot titlul ei agresiv si cu tot avertismentul „reality shock”…standul cu pricina nu prea atragea vizitatori. Avem teroristii nostri de zi cu zi, cui ii mai pasa de Orientul Mijlociu?

Din punctul meu de vedere, inainte de a fi o carte de aventuri, calatoria lui Mosab este una spirituala. Se aseamana cumva cu „Alchimistul” lui Coelho. Profit de momentul „off-topic” pe care mi l-am creat pentru a face o precizare care mi se pare necesara. Povestea lui Coelho este copiata dupa o poveste hasidica a rabinului Bunam din Pžysha, numita „Comoara”. Asa. Acum, ca m-am mai racorit, sa trecem mai departe.

Aceasta insa nu e o poveste inventata. Si nu este una furata. Este chiar viata lui Mosab.

S-a nascut in 1978, in Ramallah, iar tatal lui, seicul Hassan Yousef, a fost unul din intemeietorii temutei organizatii Hamas.

Timp de 10 ani, intre 1997 si 2007, Mosab a fost „Printul Verde”, spionul serviciului israelian de securitate interna  Shin Bet. Având in vedere ca era fiul unuia din cei mai importanti lideri palestinieni ai perioadei in care se intâmpla actiunea, Mosab a fost cea mai importanta sursa de spionaj pe care israelienii au avut-o infiltrata la vârful Hamas, a avut acces la intâlnirile organizatiei cu Yasser Arafat si a reusit sa afle informatii de prima mâna despre celulele teroriste care activau in interiorul organizatiei sau chiar in cercurile cele mai inalte ale puterii palestiniene. A salvat sute de vieti israeliene prin faptul ca, bazându-se pe informatiile lui, Shin Bet a reusit sa impiedice (de multe ori in ultimul moment) unele din atacurile sinucigase. Mai presus de toate, Mosab a dovedit o realitate pe care „capetele luminate” care ghideaza politica internationala au refuzat sa o observe cu o indârjire demna de o cauza mai buna: Arafat a ramas, pâna la sfârsitul vietii, un criminal odios si un imbogatit de razboi.

De ce este interesanta aceasta carte, in afara pasajelor demne de un film de spionaj de inalta clasa? Pentru ca Mosab, in urma experientelor prin care a trecut, s-a botezat si s-a convertit la crestinism. Cum de s-a intâmplat? Mi-a fost destul de greu sa inteleg. Dar, cu ajutorul lui Mosab….am facut un efort in plus.

Jihadul….sunt convins ca ati auzit acest cuvânt. Radacina triconsonatica „jhd”, din care s-a dezvoltat si substantivul cu pricina, inseamna, la obârsie, „a fi harnic”, „a face efort”. Iar „juhd”, un alt substantiv derivat din aceeasi radacina, inseamna „efortul pentru atingerea unui scop”. Din acest trunchi initial s-au ramificat noi intelesuri, printre care si „actiunea credinciosului (musulman) pentru a-si dovedi credinta”. Dupa care… totul a luat-o razna.

In Coran radacina „jhd” apare de 35 de ori, de 22 de ori la modul general, de 3 ori la modul spiritual si de 10 ori la modul razboinic.

Cam in acest mediu a fost crescut Mosab. A invatat sa urasca, i s-a tot repetat ca evreii sunt raul absolut, care le-au furat pamânturile. Evreii mereu inarmati, mereu mai curati, mai organizati si mai evoluati.

Din cauza unei prostii (a vrut sa procure in mod ilegal niste arme) Mosab a intrat la inchisoare si acolo l-a cunoscut pe viitorul lui contact din Shin Bet. Dar a mai cunoscut ceva: adevarata faţă a Hamas, pe care n-o stia.

Chiar daca initial Mosab a acceptat colaborarea cu gândul ferm de a se razbuna, intr-o buna zi, pe israelieni, intentiile lui se topesc atunci când incepe sa-si dea seama ca tot ce stia el despre evrei este eronat. Lumea lui interioara se clatina.

Cum evreii stiu de multa vreme un lucru, si anume ca nu se poate face treaba cu analfabetii, prima lor grija a fost ca Mosab sa-si termine studiile liceale si sa mearga la facultate (studiile fusesera intrerupte din cauza detentiei). Israelienii cunosteau araba (care e limba oficiala in Israel), cunosteau foarte multe despre cultura araba si se aratau prietenosi. N-au incercat sa-l dreseze sa infaptuiasca lucruri rele: i-au spus ca trebuie sa aibe o conduita ireprosabila, sa nu comita adulter (cel putin pe perioada colaborarii) si…sa se tina de carte. Asa ca, dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Al-Quds Open University.

O intâmplare ciudata sadeste in el germenele care ulterior avea sa duca la convertire. Trecând pe lânga Poarta Damascului se intâlneste cu cineva care-l invita sa ia parte la un grup de studiu crestin. Si, cum invatase deja multe lucruri noi despre „necredinciosii” israelieni, se hotaraste sa-i cunoasca si pe crestini. Si asa descopera Predica de pe Munte. Apoi…”iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei care va blestema, faceti bine celor care va urasc si rugati-va pentru cei care va insulta si va prigonesc” (Matei, 5:44). Era mesajul pe care Mosab il cautase toata viata. Incercase mereu sa-si caute „vrajmasii” in afara Islamului, in afara Palestinei, in afara Hamasului. Dar „vrajmasii”…nu pot fi definiti intotdeauna in termeni de religie, nationalitate sau culoare. „Vrajmasul” este lacomia, mândria, ticalosia care traieste in noi. O lectie pe care Mosab a inteles-o mai bine decât foarte multi dintre crestini.

Eu nu cred ca e nevoie sa te convertesti pentru a fi tolerant. Poti fi un om bun, intelegator, in orice religie. Exista musulmani care fac eforturi in aceasta directie. Din nefericire, glasul lor e acoperit de trupele de zgomote care propovaduiesc intoleranta, terorismul, fanatismul si „vor totul”. Ori asta nu se poate. Israelul si Palestina impart o suprafata de cam 20.000 kmp si nu exista alternativa. Vor trebui sa se inteleaga. In asta au si constat de fapt esecurile repetate, pentru ca au existat doar compromisuri cu parfum de santaj, niciodata intelegeri acceptate de ambele parti.

Evreii au inteles ca ceva nu e in regula si au indraznit chiar sa modifice textele sfinte, subliniind ca Legea Talionului e mai degraba aparenta decât efectiva  (Baba Kama, 83b-84a – Talmudul Babilonian). De asemenea, crestinii au inteles si ei (cam târziu, desi aici lucrurile ar fi trebuit sa fie mai simple, intrucât intregul mesaj al lui Isus este despre iubire) ca nu pot fi condamnati toti evreii pentru uciderea lui Isus, ci doar cei care au participat la desfasurarea evenimentelor de atunci (Documentul Nostra Aetate 4, adoptat la Conciliul Vatican 2 de catre papa Paul VI in data de 28.10.1965). Mai mult de atât nu se putea, e concesia maxima. Daca ar fi mers mai departe ar fi insemnat sa declare ca mincionoase Evangheliile oficiale. Evreii si crestinii au inteles ca nimic durabil nu se poate cladi pe ura. E cazul s-o priceapa si musulmanii, in special palestinienii.

Si nu numai ei. Ci toti cei care au impresia ca raul e doar in afara lor.

Aviz amatorilor!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=GYw0TWlvECI]

Autor: Dragos