De unde ne inspirăm în alegerea destinației de vacanță

destinatii-de-vacanta

Cred că nu e bucurie mai mare pentru cineva care își povestește, în cuvinte și imagini, călătoriile pe blog, să afle că a reușit să inspire și alte persoane în alegerea viitoarelor destinații de vacanță.

Desigur, există destinații clasice precum Roma, Paris sau Londra de care știi dintotdeauna. Cine nu a visat încă din copilărie să ajungă să descopere chiar la fața locului misterele piramidelor egiptene, ale cetății pierdute a incașilor, Machu Picchu sau să descifreze mesajele ascunse din operele nemuritoare ale lui Michelangelo? Câți dintre cei care citeau cu nesaț aventurile personajelor lui Al. Dumas nu și-au imaginat că într-o bună zi vor avea privilegiul să se plimbe prin camerele și coridoarele încărcate de povești intense, intrigi și trădare ale palatelor Louvre sau Versailles?

Dar există o multitudine de locuri frumoase care nu sunt la fel de cunoscute și de promovate: diferite insule, orășele, sate, stațiuni turistice, care nu se bucură încă de o faimă planetară, de care nu auzi peste tot și pe care nu ai cum să le descoperi decât dacă cineva le laudă în mod convingător. Continuă să citești De unde ne inspirăm în alegerea destinației de vacanță

Share