Stranii sunt uneori modurile prin care viata ne ajuta sa intelegem anumite lucruri. Imi place mult cum cu fiecare intamplare ne da sansa sa invatam ceva nou, felul unic prin care stie ea sa ne deschida ochii, sa ne arate exact unde gresim si de ce gresim.

Azi am sa va povestesc cum am invatat eu ca in lumea asta nu trebuie sa subestimam pe nimeni. A fost o lectie uluitoare, pe care nu cred ca o voi uita vreodata. Un caz real 100%.

Impreuna cu alti pasionati de sport, indeosebi de fotbal, dar si de politica, social, literatura si religie, comentam in urma cu multi ani pe un anumit blog. Nu era al meu, pentru ca nu scriam eu articolele, dar aveam parola si-l consideram ca si al meu. Intr-o buna zi ni s-a alaturat un personaj care facea niste greseli gramaticale absolut jenante si care lasa din minut in minut niste comentarii fara sare si piper, banale, formate din maxim trei cuvinte. Practic nu reusea sa spuna nimic interesant, de transmis nici nu se punea problema. Nu tu spontaneitate, nu tu umor, stiindu-se faptul ca acesta salveza mereu aparentele si ajuta in situatii critice. Vizibil iritata de consecventa tipului in a se face de ras, cand a venit vorba de greseli gramaticale la un blogmeet, am afirmat foarte convinsa ca noul venit pe blogul nostru e o cauza pierduta, ca niciodata nu se va corecta. Atunci, detinatorul blogului m-a contrazis, pronosticand faptul ca in cateva luni “amicul” nostru va cunoaste o transformare radicala, in bine. I-am ras in nas si am continuat sa-l subestimez pe omul respectiv.

Dupa o vreme am parasit acel loc si mi-am deschis propria casuta virtuala. Dar curiozitatea ma rodea si mai intram din cand in cand pe fostul blog. Aici surpriza secolului, nu doar ca postatorul de care va vorbeam scria acum impecabil din punct de vedere gramatical, dar mai mult decat atat, dadea dovada de un umor si de o inteligenta sclipitoare in comentariile stufoase, complexe, interminabile. Si mai presus de asta, de o intelepciune, un rafinament si o cultura generala cum mai rar gasesti in zilele noastre. De fapt, tipul trecuse la un alt nivel, nu mai comenta, ci filosofa. Nici nu mai conta daca eroul nostru se transformase in cele cateva luni petrecute pe blog alaturi de oameni deosebit de inteligenti sau asa fusese mereu, cert e ca eu ma inselasem in privinta lui, il judecasem gresit. Comisesem o uriasa nedreptate!

Ce lectii de viata v-a oferit voua bloggingul, blogosfera? Dar offline-ul? Ce ati invatat util despre oameni?