Titlu: De ce este România altfel?
Autor: Lucian Boia
Editura Humanitas, 2013 (ediţia a doua)

Trebuie să recunosc: am un adevărat cult pentru Lucian Boia. Am citit câteva carţi scrise de el şi niciuna nu m-a dezamăgit. Este obiectiv (sau cel puţin dă în mod profesionist impresia de obiectivitate), ideile sunt bine legate şi concluziile quasi-perfect argumentate, lasând puţin spaţiu de manevră criticilor.

Cartea “De ce este România altfel?” încearcă să răspundă la o întrebare pe care aproape orice român şi-a pus-o cel puţin o data: cu ce dracului am greşit aşa de grav într-o viaţă anterioară de m-am născut aici?

Ca orice naţiune mică şi neînsemnată, ne-am construit un trecut imaginar glorios. Noi am inventat roata, noi am inventat focul, noi am inventat agricultura, călăritul (ba chiar si călăreala), scrisul, vorbitul si cititul. Prin anii ’80 se înfiinţase în cadrul Facultaţii de Istorie a Universitaţii Bucureşti o catedră de…filozofie dacă. Filozofie dacă?? În condiţiile în care nu avem decât câteva cuvinte pe care le-am putea atribui limbii dace?

Cine este de vină pentru că suntem…’altfel’? Sigur, orice naţiune este în mod evident ‘altfel’, dar noi suntem ‘altfel’…altfel. Să fie genele strămoșilor de vină? O boală de dimensiuni naţionale care să ţina mai degrabă de psihologie sau, poate, de psihiatrie? Conjunctura istorică? Influenţele nefaste ale altora? Oare pe cine (sau pe ce) am putea da vina, ca să ne scoatem? Profesorul Boia taie in carne vie, fără anestezie, şi ajunge la urmatoarea concluzie: nu prea avem onoare și de aici ni se trag toate relele. Că, de-a lungul istoriei, am fost mici şi am încercat să supravieţuim prin compromisuri nedemne şi în baza proverbului “capul plecat sabia nu-l taie”, că onoarea nu prea are relevanţă în caz că la mijloc e vorba de viaţă sau moarte, că, că, că…explicaţii există, desigur. Numai că lipsa de onoare, înţelegerile meschine, foamea de tunuri și ţepe și neţinerea cuvântului dat au patruns suficient în fibra noastră de nu ne mai spală nici măcar toate apele Dunării, pâna la secarea fluviului. Am ieşit din istoria de până acum mutilaţi și cu numeroase tare – acesta e adevarul.

Şi totuşi…chiar nu există niciun fapt onorabil în istoria României? Eu cred ca da. Modul în care, în 1939, România i-a primit pe preşedintele Poloniei și guvernul polonez, i-a ajutat pe transfugii polonezi şi a luat în custodie o parte din tezaurul Poloniei (restul tezaurului polonez a traversat România şi a ajuns în siguranţă la aliaţi), păzit cu stricteţe împotriva germanilor care ni-l cereau cu insistenţă şi returnat dupa razboi până la ultimul zlot, cred ca mai salvează câte ceva din onoarea noastră zdrenţuită. Două observaţii se impun, totuşi, dacă vorbim de polonezi: polonezii au dus o luptă consecventă impotriva comunismului pe toată durata existenţei acestui flagel, pe când noi… Iar biserica Catolică Poloneză a dat un Papă şi nu s-a lăsat pâna nu a distrus comunismul. Asta în timp ce la noi se dărâmau biserici. Cu aprobarea Preanefericitului.

Voi…care fapte din istoria României credeţi că ar putea fi categorisite drept ‘onorabile’?

sursa foto

http://www.youtube.com/watch?v=7N357ty0T7k

Pe undeva prin 2005 CFR Cluj a promovat in prima liga. Fata de moacele cu care eram obisnuiti pâna atunci, Borcea, Turcu, Penescu, Netoiu, Iancu, Mititelu,  Staicu, famiglia albaneza, cu tot cu veri si fratiori, conducerea bicefala a noii echipe parea din alt film. Cu un vocabular relativ ingrijit si cu siguranta mai bogat, lipsit insa de onomatopee, injuraturi si dezacorduri, cu alte obiective ale discursului si cu glumite gen “stiti, noi am fost dominati de austrieci, voi de turci si asta se cam vede’’ , cei doi erau mult mai … albi ‘’dupa vorba, dupa port”. Pentru mine a fost deja-vu. Cu câtiva ani inainte lucrasem la un patron 100% german. Omul venise din patria lui natala sa faca afaceri in România. Discursul nu diferea prea mult fata de cel al gruistilor, ‘’noi astia din Germania suntem mai harnici si mai civilizati ca voi’’ , insa reusise sa se adapteze asa de bine incât, in câtiva ani, devenise mult mai roman ca românii. Si nu in partile bune. Pentru ne-completarea fisei fiscale gasise o smecherie: in Germania declara ca sta in România, iar in România – ca sta mai mult prin Germania. Pentru nerespectarea cuvântului (cuvântul dat de un german, invatasem eu inclusiv la scoala, e aur curat) gasise o alta iesire: asta ai inteles tu, eu n-am zis niciodata asa ceva! In trafic taia fara nicio jena fata altor soferi, schimba directia fara sa semnalizeze, dupa care tot el raspundea, la claxoanele disperate: Ce vrei ma? Fuck you! Si mai ridica si degetul din mijloc, sa nu existe  niciun echivoc. Ei bine, asa si cu gruistii din poveste. Zâmbetele simpatice s-au transformat in rânjete, au furat fara jena campionatul 2007-2008 asa cum nici macar Steaua si Dinamo, impreuna, n-au reusit s-o faca in vreunul din sezoanele din perioada comunista, au imprumutat din ifosele si fitele balcanico-swingerului Razvan Lucescu, subtilizându-i acestuia ideea de baza: când câstigam noi e meritul nostru categoric, ca suntem curati ca lacrima, dar când pierdem de vina sunt exclusiv arbitrii, c-asa-i in campionatul asta balcanic, ne jecmanesc!, iar orice discutie se termina invariabil cu ceva gen ‘ba noi avem dreptate, ca suntem civilizati, nu ca voi’. Vedeti bine, sintagma cu pricina, repetata pâna la saturatie, devenise o obsesie sora cu patologicul pentru cei doi ‘civilizati’.

‘Civilizatie’ care si acum câteva zile, ca si in alte sute de dati, lui Muresan i-a ramas agatata in tonaj, iar lui Paszkany in pletele-i lucioase. Dupa meciul CFR – Dinamo 2-3 bicefalii au urlat, in cel mai pur stil balcanic, ca e ‘viciere de rezultat’, uitând sa aminteasca de sângele rece cu care Danciulescu si Niculae le-au executat trepadusii. Paszkany a mers pâna acolo incât a spus, in legatura cu penalty-ul acordat dinamovistilor: “Daca ala a fost penalty, atunci ne lasam de fotbal si ne apucam sa crestem vaci si capre”. A fost penalty si nu trebuie sa te lasi de fotbal obsedatule, ca deja cresti vaci si capre. Se numeste CFR Cluj.

Degeaba s-a chinuit Craciunescu, seful Comisiei Centrale a Arbitrilor si un anti-dinamovist activ, acompaniat de Vochin, unul din foarte putinii ziaristi adevarati din zona sportiva,  sa-i explice lui Paszkany doua lucruri elementare: ca o minge, odata intrata in poarta, n-are cum sa fie respinsa in asemenea hal in radacina barei incât apoi sa se prelinga pe linia portii câtiva metri (si, presupunând prin absurd ca asa ceva s-ar intâmpla, arbitrului ii e imposibil sa observe intr-o fractiune de secunda ce observa IT-istii balcanicului din Gruia), iar un tricou intins inseamna, fara doar si poate, ca posesorul lui a fost tinut in timp ce incerca sa se deplaseze. Nicio nadejde. Trecând peste legile fizicii si ale bunului-simt, gruistul cu pricina a ramas impasibil: viciere de rezultat nene, te pui cu civilizatii?

Cu speranta ca cei doi ‘civilizati’ sunt doar exceptia balcanica din Ardeal, nu si regula ei, vin si zic, poate se ‘aude’ si-n Gruia: sunteti civilizati atunci când spun altii despre voi ca sunteti civilizati, nu când va invocati voi ca fiind civilizati bai, narcisistilor!

Beatles – Nowhere man. Dupa aceasta melodie, lui John Lennon i-ar fi iesit vorbe ca ar fi ardelean. Prea semana melodia cu “M-am suit in Dealul Clujului”. La urechea mea muzicala, marturisesc, nu-mi dau seama. Totusi, e interesant – in dealul Clujului comportamenul unora e de pe nicaieri….

http://www.youtube.com/watch?v=6FxX5JHvAiM