Sa ma explic. Fiecare cuvânt are o origine. Desi nu sunt de specialitate, am fost mereu fascinat atunci când am aflat de unde provine un cuvânt si modul in care a capatat el sens intr-o anumita limba (cu precadere in limba româna, se intelege). Bineinteles ca si „a explica” are o origine. Care e aceasta? Conform DEX, „explicatie” vine din frantuzescul „explication” sau latinul „explicatio”. Big deal! Sa mergem insa mai departe. „Explicatie” deriva din latinescul „plicare”, care inseamna „a strânge, a indoi”, particula „ex” desemnând, se intelege, operatiunea inversa, iar de aici drumul pâna la sensul din ziua de azi e evident. Dar acest „plicare” a mai dat un cuvânt in limba româna, „a pleca”, având dublu inteles, „a pleca grumazul”, si „a se urni dintr-un loc”.

Ei bine…abia aici apare partea interesanta! Pentru ca „plicare” n-a facut pui doar in limba româna, ci si in spaniola, unde il descoperim pe „llegar”, care inseamna „a sosi”.

Cum de e posibil ca dintr-o radacina comuna sa se dezvolte doua cuvinte cu inteles total diferit in doua limbi inrudite? Iata … explicatia pe care am gasit-o in „Exista istorie adevarata?” a lui Neagu Djuvara si despre care am mai vorbit.

In limbile neolatine multi termeni latinesti au patruns prin intermediul comandamentelor militare. Armata romana ajungea in Spania pe cale maritima. Dar in Dacia ajungea pe cale terestra. Astfel, in cazul unui drum spre Spania, ordinul „plicare!” era dat pentru strângerea velelor de pe corabie, deci semn de sosire in port. Acelasi ordin, „plicare!”, era dat pentru strângerea corturilor si reprezenta, in consecinta, un semn de plecare.

Voi cunoasteti un cuvânt cu o istorie interesanta?

Atunci când vorbim ar trebui s-o facem cu grija. Cuvintele sunt magice si cine stie ce vârcolac trezim daca le suparam printr-o utilizare gresita…

Words don’t come easy. They should not…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nNGWH-bAEuM]

4 septembrie 2009…inceputul unei frumoase povesti fara sfarsit. Sper. :) In urma cu exact un an, ideea unui blog despre un sentiment si o dorinta(Wish of Love. Summer Love) mi-a incoltit in minte. Si tot atunci am decis materializarea ei. Din nefericire, sentimentul imi este interzis, iar dorinta irealizabila, asa ca blogul s-a transformat treptat intr-un loc de intalnire cu prieteni dragi, un fel de platforma de socializare sa-l numim, pentru ca ideea de blog si blogger imi displace profund. Cum spuneam si cu alta ocazie, nu ma consider o bloggerita(nici nu sunt), ci doar o persoana insetata de comunicare, dornica sa afle si sa invete cat mai multe lucruri, in niciun caz sa-si impartaseasca experienta de viata sau sa dea sfaturi altora prin intermediul unor articole. Dupa cum ati remarcat nu am imaginatia necesara pentru a scrie proza sau  poezie, asta neinsemnand ca nu-i admir si respect pe cei care au un astfel de talent,  dar nu pot scrie povesti, nu pot inventa lucruri. Nu pot si nici nu vreau.

Am citit multe pareri de-a lungul timpului, multi sustin ca daca nu ai ceva de transmis prin articolele tale nu esti blogger, ca daca te intereseaza traficul nu te poti numi blogger, ca blogul nu este altceva decat o tribuna de unde cineva isi face cunoscute ideile despre viata, ca daca postezi doar filmulete de pe youtube nu te numesti blogger, ca e musai sa scrii cursiv, frumos, argumentat, coerent, corect din punct de vedere gramatical, ca asa face un blogger sadea, un blogger in toata puterea cuvantului. Un blogger autentic scrie doar pentru el insusi, nu-l intereseaza nimic altceva, un blogger veritabil e doar acela care reuseste sa se impuna ca si formator de opinie, care impresioneaza audienta prin imensa-i cultura si nemarginita-i inteligenta,  este detinatorul unui vocabular extrem de vast si elevat, jongleaza cu o usurinta de invidiat cu  toate cuvintele din DEX, nu face niciodata rabat de la calitate,  este intotdeauna original, vine doar cu idei inovatoare,  are puterea sa transforme lumea, s-o faca mai buna si mai frumoasa. :) Un blogger are o personalitate puternica, stie sa-si sustina punctul de vedere cu fermitate, este intr-o permanenta lupta de idei cu ceilalti bloggeri, cu societatea, clasa politica, istoria, geografia, psihologia…cu Universul in general. Cam multe conditii nu vi se pare? Eu scriu cum simt si despre ce simt. Si nu am pretentia ca pot schimba lumea, nu judec pe nimeni, nu-mi plac etichetarile de niciun fel, nu dau verdicte. Nu vreau sa impun parerile mele nimanui, nu ma consider detinatoarea adevarului absolut.  Caut doar sa petrec momente agreabile in compania voastra, si de ce nu, cum spuneam mai sus, sa  aflu si lucruri noi. Totul in deplina armonie si cu zambetul pe buze, daca se poate. Ca nu mereu aveam dispozitia si inspiratia necesara…

Nu, nu sunt o bloggerita veritabila si nu voi fi niciodata. Nu asta am urmarit, blogul l-am deschis acum un an pe 4 septembrie mai mult in joaca si pentru ca aveam foarte mult timp liber. Si idei traznite.  Mai mult de 6 luni de zile nu am interactionat cu blogosfera, am preferat sa raman in anonimat, abia prin martie am hotarat sa adaug primele persoane in blogroll. Tot atunci mi-am luat inima-n dinti si am inceput sa postez pe alte bloguri si altceva decat opinii despre fotbal. Nu mi-a fost deloc greu, pentru ca mereu l-am avut langa mine pe Dragos, sprijinul sau contand decisiv pentru pastrarea blogului. Probabil ca daca nu ar fi fost el, acest articol nu ar fi fost scris azi. Dragos a constituit de fapt motorul acestui blog, de una singura nu m-as fi descurcat. E o bucurie sa-l am alaturi si sa va am alaturi. Acesta este mesajul meu de azi, menirea unui blog este sa aduca oamenii impreuna, sa-i faca sa devina prieteni, in primul rand in online si mai apoi, daca lucrurile decurg firesc, si in offline. Va multumesc pentru tot, in cele cateva luni care s-au scurs din momentul introducerii primei persoane in blogroll pana in prezent am reusit sa cunosc cativa oameni cu adevarat minunati. Pe voi.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=G5H50j4DHXk]