Nu va speriati, nu va parasesc pentru o intreaga saptamana. Doar ca…

Ieri seara imi faceam inca planuri pentru minivacanta de 1 mai. Visam la soare, distractie, libertate, fotografii. Ma gandeam cat de norocoasa pot fi ca am aceste zile la dispozitie pentru a ma mai linsti si odihni. Planificasem o plimbare prin unul din cele mai renumite locuri din oras. Totul s-a naruit intr-o clipa. In jur de ora 19 am primit o veste incredibila care m-a intristat peste masura. In cateva zile trebuie sa sustin un examen crucial pentru cariera mea. Am plans, m-am revoltat pentru ghinionul care m-a lovit, mi-am spus ca in lumea asta nu exista dreptate, dar pana la urma nu am avut ce face si a trebuit sa-mi accept soarta. In consecinta raman in casa si ma pregatesc pentru ziua z. Nu ma pot concentra la nimic altceva, imi doresc enorm sa iau examenul asta cu nota maxima. Orice alta nota in afara de 10 ma trimite la biroul de somaj. Sunt obligata sa fiu cea mai buna dintre cei mai buni.

Va doresc petrecere frumoasa de 1 mai si va promit ca va tin la curent cu deznodamantul.

De retinut: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

Voi reusiti sa intampinati vestile rele si surprizele neplacute cu zambetul pe buze, relaxati si linistiti? Cum reusiti sa va pastrati calmul, sa nu va enervati, sa nu plangeti?

Desigur, controversele privind existenta extraterestrilor vor mai continua o vreme. Dezbaterile sunt in toi si un deznodamant fericit (sau nu) ar putea avea loc la sfarsitul lui 2012 cand, conform unor teorii stravechi (si mai noi, apartinand celor de la NASA), este anuntata debarcarea si luarea cu asalt a planetei noastre de catre fiinte nepamantene. :alien: Ne vor cotropi extraterestri? Vom opune rezistenta? Va izbucni pana la urma un razboi intergalactic? :ninja: Iata doar cateva din intrebarile ce framanta populatia Terrei la inceput de an apocaliptic. Sunt insa voci care afirma ca extraterestri sunt deja printre noi, doar ca acesta este un secret bine pastrat de elitele mondiale. Nu are nimeni interesul sa scoata omenirea din bezna…

Zilele trecute, plimbandu-ma printr-un celebru hypermarket, am sesizat la unul din restaurantele din incinta sa, o reclama la un nou preparat culinar: paste la cuptor. Noutatea absoluta m-a incantat peste masura si am decis pe loc sa incerc pastele milaneze. Deh, am o simpatie aparte atat pentru echipa orasului, AC Milan cat si pentru constructia sa reprezentativa, Domul din Milano. :silly: Foarte gustoase, nimic de zis, insa dupa cateva minute mi s-a facut rau si mi-am adus aminte brusc de ce in meniul meu nu se regaseste de obicei acest fel de mancare.

Mi-au venit indata in minte toate produsele alimentare netolerate de stomacul meu. Printre ele se numara:

– apa plata (cu o exceptie, nu dau numele firmei ca sa nu se considere reclama)

– alcoolul

– lasagna

– pufuletii

– dulciurile

– iaurtul

– ouale

– unele tipuri de branza

– icrele

– laptele (ieri am pus un strop de lapte in cafea si mi s-a facut rau instant)

-ceaiul (mai ales daca e fierbinte)

Sa nu intelegeti gresit, imi place gustul lor, doar ca organismul meu nu le tolereaza, o senzatie de rau ma cuprinde de indata ce consum produsele mai sus mentionate. Nu am gasit explicatii, am cautat si pe google, si nimeni nu experienteaza simptomele mele. In concluzie, putem desprinde doua ipoteze:

1. sunt bolnava :sick:

2. sunt diferita. Foarte diferita. :alien:

Exista alimente pe care nu le suportati, pe care organismul vostru le respinge? Exista preparate culinare de la care vi se face rau si de obicei nu va atingeti?

Credeti sau nu in existenta extraterestrilor?

Acesta nu este un pamflet. Lucrurile sunt cat de poate de reale. :angel:

Va rog sa priviti aceasta cescuta si sa va ganditi, ce anume va atrage atentia in primul moment, ce anume ca fascineaza, partea plina sau partea goala, cea inedit desenata, in care siluetele cladirilor se reflecta discret in lichidul maroniu?

Am considerat intotdeauna ca mentinerea unui echilibru intre optimismul desantat si pesimismul exagerat mi se potriveste cel mai bine, astfel ca mi-am permis sa ma caracterizez ca fiind o persoana realista, capabila sa vada si binele si raul, sa surprinda atat partile pozitive, cat si cele negative ale unei situatii.

Nu stiu daca va mai amintiti articolul de sfarsit de an 2011, in care scriam ca am nevoie ca un miracol sa se produca in primele zile ale anului 2012. Speram atunci la un deznodamant fericit pentru cariera mea profesionala, nimeni si nimic nu ar fi putut sa-mi zdruncine increderea ca voi reusi sa-mi gasesc rapid un job. Minunea s-a produs exact de ziua mea, pe 12 ianuarie. Obtinusem postul mult visat. In culmea fericirii am pornit sa-mi inspectez noul loc de munca. La intrarea in institutie, trona un cotet din care un catel latra din toti rarunchii la mine, iar entuziasmul se pierduse undeva intr-un tramvai ticsit cu indivizi dubiosi. Realizasem ca e prea departe, ca nu imi place zona, ca trebuia sa schimb prea multe mijloace de transport, iar vestile comunicate de sefa mea au fost mai mult decat ingrijoratoare. De la extaz la agonie e doar un pas, iar eu aveam sa experimentez ambele stari de sprit intr-un interval de timp extrem de scurt. Cum sa-mi pastrez optimismul si sa vad doar partea plina a paharului cand aflu ca jobul e unul temporar, iar conditiile de munca precare?

In astfel de cazuri, prefer sa raman lucida, sa nu disper, sa nu-mi pierd speranta. Incerc sa gandesc pozitiv in timp ce cantaresc cu atentie maxima toate posibilitatile si sa vad ce am de facut in viitor, pentru ca perspectivele sunt din ce in ce mai sumbre in domeniul meu. Dar daca nu e cazul, nici nu ma hazardez sa plutesc continuu pe un norisor roz si sa ma mint ca toate merg struna in jurul meu.

Voi cum procedati cand viata va ofera lucrul pe care-l visati, dar doar pe jumatate sau pe sfert? Incercati sa va bucurati de el, sa vedeti partea plina a paharului sau sunteti dezamagiti ca nu e tocmai asa cum ati sperat, ca sunt multe neajunsuri care trebuiesc remediate, ca mai e mult pana departe? V-ati caracteriza mai degraba ca o persoana optimista, realista sau pesimista?