discriminare sexuala – Wish of Love. Summer Love https://www.summerday.ro O viaţă fără iubire este ca un an fără vară Tue, 15 Aug 2017 03:42:30 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.6.28 Câteva mici si nesemnificative schimbari corecte politic https://www.summerday.ro/2011/05/16/cateva-mici-si-nesemnificative-schimbari-corecte-politic/ https://www.summerday.ro/2011/05/16/cateva-mici-si-nesemnificative-schimbari-corecte-politic/#comments Mon, 16 May 2011 09:27:02 +0000 http://www.summerday.ro/?p=7772 Continuă să citești Câteva mici si nesemnificative schimbari corecte politic]]>

Sunt in culmea fericirii! Am avut ultima intânire cu editorul si mi s-a spus ca mai exista o singura formalitate pâna când cartea sa intre in planul editorial, mai trebuie sa o consulte si firma de avocatura, sa fie totul in regula. E prima mea carte si sunt foarte mândru de ea. Are de toate, si umor, si gangsteri si pac pac. Si politisti, bineinteles.

Dupa câteva zile suna telefonul.  Sunt invitat la sediul firmei de avocatura, impreuna cu editorul, sa discutam. E vreo problema? Niciuna, doar niste discutii de fond. Editura XYZ e o editura prestigioasa si face totul sa se asigure ca editeaza numai carti de inalta calitate, din care cititorul sa traga concluzii ferme.

In imensa sala de sedinte suntem 4: editorul, avocatul, ajutorul acestuia si cu mine. Dupa introducerile de rigoare trecem la discutii.

– Domnule autor, am citit cartea, in principiu e in regula dar, daca doriti sa apara la XYZ, va trebui sa faceti câteva mici si nesemnificative schimbari pentru ca nu dorim sa suparam pe nimeni.

–  Cam despre ce ar fi vorba?

– Pai uitati, la pagina 25 de exemplu patronul vorbeste cu unul din angajati si-i spune ca n-a angajat-o pe domnisoara H ca secretara pentru ca are glezne groase, desi era cea mai competenta dintre toate. Va rugam sa scoateti aceasta afirmatie, in tara noastra nu se fac angajari pe baza de glezne, ci pe baza de competente. Din carte nu reiese ca patronul a suportat rigorile legii pentru aceasta discriminare, n-a venit niciun control de la ITM sa-l amendeze…. Publicul s-ar putea sa inteleaga gresit.

Dupa câteva secunde de tacere, trebuincioase ca sa-mi ies din soc, zic:

– E o discutie neutra…angajatul e bun prieten cu patronul, discutau si ei in particular si nu cred ca….

– Scoateti-o!

Ma uit la editor care-mi face semn din cap sa accept.

– Bine, o scot. Altceva?

– …iar la pagina 26 angajatul zice: “dar in schimb ai ai angajat o blonda, iar blondele sunt proaste prin definitie”. Scoateti-o si pe asta.

– Pai da dar din context se deduce ca…

– Domnule autor, nu ne putem permite sa fim dati in judecata de vreo blonda. Scoateti discutia asta, altfel cartea nu va fi editata la noi.

– Uffff….pai discutia asta am conceput-o pentru umor, daca o scot…

– Deci nu ma intereseaza, puneti-i sa discute despre noile reglementari in domeniul muncii ca-s la fel de umoristice, despre arhivarea documentelor, despre flori de tei, nu ma intereseaza!

– Bine, o scot…ce chestie domnule…altceva?

– Ionescu, Felix, Zamfir, Nicolae…

Câteva secunde de uluiala. Da, si?

– Sunt cei cu care discuta agentul la sectie. Colegii lui. Nicio femeie.

– Da, si?

– Pai si se intelege ca Politia Româna face discriminari sexuale la angajare. V-as ruga sa inserati un dialog al politistului cu fata de la ghiseu, cu secretara, ceva de genul asta.

– Adica sa introduc o discutie inutila.

– Nu e inutila, ne fereste de potentiale necazuri. Apropo, la pagina 126 agentul impusca un câine.

– Era in urmarirea unui infractor, intra intr-o curte si…

–  …ca sa nu mai zic ca si asta e o problema, intra abuzv intr-o curte, adica intr-un loc imprejmuit, particular, nu respecta proprietatea privata, el fiind politist…dar ma rog, era noapte, nu-l vede nimeni, nu sunt consecinte, putem trece peste asta, dar ce facem cu câinele? Ni-i punem in cap p-astia de la Protectia Animalelor, o sa spuna ca indemnam la violenta canina, cum le zice, “Patru labute” parca…

Mda. De la atâtea labute s-ar putea sa le vina asemenea idei. Bine, scot faza cu câinele, desi mi se parea o gluma reusita.

– La pagina 130 descrieti cu lux de amanunte cum gangsterii deschid masini cu ajutorul unor telecomenzi de televizor.

– E vorba despre modus operandi…e baza intrigii, pentru ca in felul asta anchetatorul isi da seama ca…

– Scoateti amanuntele astea, nu ne permitem sa fim dati in judecata de firmele de asigurari.

– Nu, asta chiar nu fac, nu mai ramâne nimic relevant din carte.

– Bine, zice avocatul si se ridica in picioare, fiind urmat automat de ajutor. Nu-mi dau acordul pentru editare, publicati-va insailarile samizdat daca doriti, dar nu puteti colabora cu noi, sunteti total refractar.

Ma uit disperat la editor. Gândul de a fi pus alaturi de Jan Van Helsing imi da frisoane. El are bani de samizdat, eu sunt un biet autor al unei biete povestiri pe care o credeam nevinovata. Pâna acum.

– Domnilor, zice editorul, suntem oameni maturi, ce naiba….domnule avocat, haideti sa mai discutam, autorul va coopera.

– Bine, zic. Ma simt total umilit, dar vreau sa devin autor cu acte in regula, asa ca suport. O sa vad cum o sa fac.

Avocatul se aseaza. Ajutorul se aseaza si el aproape in acelasi timp. Parca ar fi miscari in oglinda.

– La pagina 199 un colonel de armata spune ca maresalul Antonescu este un erou si ca daca nu stim sa ne respectam eroii vom ramâne pe mai departe un neam castrat. Domnule autor, conform sondajelor armata este institutia cu cea mai mare credibilitate si este inadmisibil ca un slujitor al ei sa faca propaganda pentru un criminal de razboi. Antonescu e criminal si asa va ramâne. Scoateti aceste afirmatii naziste din carte.

– Era o discutie la un pahar cu comisarul…nu e vorba ca face afirmatii naziste, dar…

– Zau? Ia uitati aici: la pagina 243 ofiterul se duce intr-un club purtând la gât o zvastica. Ce parere aveti, nici acum nu e nazist?

– Pai zvastica nu e doar un simbol nazist. Voiam sa arat ca ofiterul e pasionat de ocultism pentru ca nazistii au preluat zvastica de la…

– Nu ne intereseaza. Purtarea insemnelor naziste in public e ilegala, exista legi. Nu putem arata cum un cetatean poarta insemne naziste in public, il bulversam pe cititor.

– Pai am vazut chiar eu si incerc sa va explic ca…

– Nu ma interseaza ce ati vazut, asemenea manifestari sunt condamnabile, noi nu facem propaganda fascista, daca altii fac e treaba lor. Nu vreti sa faceti rectificarile de rigoare, samizdatul va manânca. Cum doriti.

– Bine, scot zvastica si pun Steaua lui David, e bine acum?

– Faceti cumva misto de mine?

– Cine, eu? Nu.

– Bun. Sa trecem mai departe. Intr-o discutie intre capii clanurilor mafiote unul din mafioti se refera la un fost prim-ministru român cu sintagma “homosexual jegos”.

– Pai asa vorbesc mafiotii intre ei, voiam sa dau mai multa veridicitate discutiei. Nu-i pot pune sa discute ca la Academia Româna.

– Chiar trebuie scoasa si asta?, se intereseaza editorul.

– Pai din context nu se intelege ca mafiotul cu pricina ar fi fost pedepsit in vreun fel pentru aceasta afirmatie….nu-l contrazice nimeni, nu-l trage la raspundere nimeni…si oricum homosexualii nu sunt jegosi…riscam sa fim dati in judecata si de persoana respectiva, de homosexualul jegos adica, dar si de sutele de ONG-uri care se ocupa cu combaterea discriminarilor de orice fel, dar mai ales de natura sexuala. Si or sa câstige.

Deja nu mai reactionez. Bine, o scot, ce sa fac?

– Mai e ceva?, ma interesez.

– Ar mai fi ceva, zice adjunctul. “Asta ce-o mai vrea?” ma gândesc, speriat. E prima data când deschide pliscul. La un moment dat ofiterul de armata zice asa: “dupa ce ca au furat cu nesimtire alegerile din 2009”. De când ofiterii armatei române fac politica, ma rog? Iar in legatura cu furtul…aveti vreo dovada in acest sens?

– N-am, zic, dar toata lumea vorbeste asa…chiar trebuie sa o scot si pe asta?

– Nu e nevoie, spune condescendent avocatul. Ajutorul meu este cam plin de energie. Afirmatia asta puteti sa o lasati, s-ar putea chiar sa dea bine la un moment dat. Deci cam asta ar fi. Va rog sa aduceti materialul rectificat saptamâna viitoare, va multumesc pentru intelegere si va felicit pentru colaborarea cu noi.

Ies din cladire. Ma simt vlaguit, ca dupa o partida de sex naprasnic facuta fara voia mea. Romanul meu e tandari, decât sa fac atâtea rectificari mai bine scriu altul. Incerc sa fiu optimist totusi. Ziua nu e cu totul pierduta. Intâlnirea cu avocatul mi-a furnizat material pentru o povestioara. Racoarea primaverii ma inteapa usor si ma trezeste din amorteala. Imi inchid sacoul si o iau catinel catre metrou. Ce bine ca traim intr-o societate libera, care te fereste de greseli….

Share

]]>
https://www.summerday.ro/2011/05/16/cateva-mici-si-nesemnificative-schimbari-corecte-politic/feed/ 68
Lilit, ispita noastra cea de toate zilele…. https://www.summerday.ro/2011/04/20/lilit-ispita-noastra-cea-de-toate-zilele/ https://www.summerday.ro/2011/04/20/lilit-ispita-noastra-cea-de-toate-zilele/#comments Wed, 20 Apr 2011 07:26:34 +0000 http://www.summerday.ro/?p=7551 Continuă să citești Lilit, ispita noastra cea de toate zilele….]]>

Acum suntem obisnuiti. Credem ca multe din valorile noastre exista de când lumea. Uneori facem ochii mari citind câte o stire razleata venita din Bangladesh, unde o minora a fost biciuita pâna la moarte, pe motiv de adulter. ‘Adulter’, da, asa se cheama violul suportat din partea lui unchi-su. Ne multumim cu ideea ca asemenea fapte se petrec departe, intr-un colt al lumii care nu ne prea intereseaza. Nu suntem constienti de pericolele prin care trec persoanele care vor sa schimbe ceva in asemenea state, unde inca se pot intâmpla asemenea monstruozitati.

Dar lucrurile n-au stat dintotdeauna asa. Intr-un fel mult mai ‘blând’ discriminarea sexuala a existat si in civilizata Europa pâna foarte de curând, sub forma salarizarii diferentiate. Trecând peste parfumul sindicalisto-tovarasesc, filmul “Made in Dagenham” nu face decât sa reaminteasca acest lucru. Si tineti cont ca actiunea se intâmpla in Regatul Unit, unde poporul e obisnuit sa fie condus de regine.

E bine ca din când in când sa ni se reaminteasca grozaviile istoriei. Pentru a nu cadea in …ispita de a face aceleasi greseli. Macar sa facem altele, mai proaspete.

Dar de ce a fost nevoie de asa ceva? De ce lucrurile n-au stat asa cum trebuie de la bun inceput?

Religia e una din caile prin care s-a transmis, in mod fatis si fara prea multe discutii, aceasta idee care inca mai dainuie in imaginarul colectiv, chiar daca sub forma benigna in cazul societatii noastre, cum ca femeia e obligata sa asculte de barbat, pe când barbatul nu.

Dar de unde a aparut? Ce anume a generat-o?

Conform unei versiuni diferite de cea oficiala, continuta intr-unul din comentariile evreiesti asupra Bibliei, Lilit ar fi fost prima nevasta a lui Adam. Versiunea vine cumva ca o explicatie la o contradictie aparenta din Geneza, unde ni se spune in 1,27 ca Dumnezeu “i-a creat de sex masculin si de sex feminin” (pe oameni adica), pentru ca apoi sa ni se spuna in 2,22 ca femeia, Eva, a fost facuta din coasta lui Adam. Ei bine, din aceasta versiune aflam ca Lilit, denumita ‘prima Eva’ , a fost facuta din tarâna si pamânt o data cu Adam si ar fi revendicat egalitatea cu barbatul. De aici lucrurile incep s-o ia razna. Pentru ‘tupeul’ ei, Lilit avea sa plateasca scump. A fost transformata in monstru si azvârlita la marginea societatii ‘normale’, pentru ca barbatul are nevoie de o femeie supusa. In literatura cabalistica (misticismul evreiesc) e descrisa ca fiind sotia lui Samael si mama demonilor. Joaca un rol hotarâtor in ducerea la pieire a barbatilor pe care-i seduce pentru a da nastere la Nefilim. “Nefilim” sunt demonii care impiedica sufletul omenesc sa-si gaseasca odihna vesnica.

In Biblia oficiala e pomenita o singura data, in Isaia 34,14. “Acolo isi va avea locuinta naluca noptii si isi va gasi un loc de odihna” (in palatele naruite ale Edomului).

Pare ciudat ca un nume cu o rezonanta atât de placuta, “layla” (“noapte”, in ebraica), a fost inzestrat cu un asemenea blestem. Dar povestea nu incepe aici, pentru ca gânditorii evrei n-au facut decât sa se …”inspire”. ‘Demonul’ este intâlnit in religiile mai vechi sumeriene, mesopotamiene si akkadiene. Ghilgames biruie demonul Kiskil-lilla, care se afla ascuns in copacul haluppu al zeitei Inanna. Iar Inanna, in Sumer, era zeita dragostei, dar si a razboiului (oare de aici deriva proverbul “in dragoste si razboi e permis orice”?). In akkadiana ii corespunde Istar, zeita dragostei si a vietii sexuale. Drumul ei in lumea subpamânteana trecea prin sapte porti la care isi pierdea hainele si podoabele, aluzie simbolica la pierderea oricarei puteri.

Povestea nu se sfârseste aici. Lilit i-a imprumutat din semnificatii zeitei grecesti Hecate, iar de aici, prin diferite asociatii, a ajuns la latini ca ‘Trivia’. Asta in caz ca nu stiati de unde vine ‘trivial’….

Bun. Dar ce legatura are cu ispita? Spre deosebire de divinitatea suparata a Vechiului Testament, de unde tâsnesc la tot pasul razbunari, sabii insângerate si pedepse feroce, Diavolul a fost mereu prezentat ca fiind un element persuasiv. N-a apelat la forta bruta, a incercat doar sa ispiteasca, sa convinga , facând aluzii si promisiuni considerate desarte. Si ce ispita poate fi mai clara ca ispita sexuala?

Egalitatea naturala dintre femeie si barbat a fost denaturata, probabil, acum mai multe mii de ani, de un preot misogin si frustrat de prin mlastinile Babilonului, caruia i s-au refuzat avansurile de catre o femeie periculos de independenta. Probabil ca preotul cu pricina a avut suficienta putere sociala si suficienta capacitate de razbunare incât sa-si consemneze neizbânda pe vecie. Apoi, prin intermediul scrierilor considerate ‘sacre’, povestea ne-a fost transmisa noua si acum face parte din universul nostru cultural de care cu greu ne-am putut partial dezbara. Asta chiar si in conditiile in care Isus a incercat  sa redea femeii locul care i se cuvine, salvând-o (in mod simbolic) pe Magdalena de la pedeapsa ‘traditionala’. Iata inca un aspect la care ar trebui sa meditam in aceasta saptamâna sfânta.

Bineintels ca n-o sa va intreb acum daca ati cazut vreodata in ispita, deoarece sunt convins ca ati facut-o si sunt sigur ca n-o sa recunoasteti. Mai degraba v-as intreba ce intelegeti voi prin ispita….

Lily was here.  Pai cum altfel?

sursa foto

Share

]]>
https://www.summerday.ro/2011/04/20/lilit-ispita-noastra-cea-de-toate-zilele/feed/ 85