Uneori ma intreb daca eu sunt anormal sau lumea din jurul meu a luat-o complet razna… Marturie imi stau intâmplarile prin care am trecut cu putina vreme in urma.

S-a organizat o competitie de bowling intre surdo-mutii din doua orase, de exemplu Baia-Mare si Satu-Mare. Cineva a considerat ca aceasta competitie trebuie ‘jurizata’ de oameni, sa zicem, normali.

Mi-am manifestat curiozitatea in legatura cu existenta unui juriu. O curiozitate neutra, facuta in gluma, fara sa aiba ca obiectiv ranirea cuiva. Nu cunosc legile unei competitii atât de acerbe si nervoase precum cea de bowling dar, din câte am observat eu, prea multe motive de cearta nu par sa existe. Iei bila, arunci bila, numeri popicele cazute. De ce ar fi nevoie de un juriu ‘normal’?

Si de aici a inceput totul… Am fost interpelat telefonic de un ONG. Eu ma cam feresc de ONG-uri, stiut fiind faptul ca astia fac o chestiune de viata si moarte din orice c***t.

– De ce va luati de surdo-muti?, am fost intrebat, fara prea multe menajamente.
– Pai…eu…, am inceput sa ma bâlbâi, …eu am zis ca…era o gluma,am intrebat de ce e nevoie de juriu…am facut o gluma, atâta tot!
– Lasa ca e clar ce ati zis. Deocamdata, cu persoane ca dumneata, purtam discutii la nivel general, principiale, incercam sa-i aducem pe calea cea buna.
– Nici n-am stiut ca sunt pe calea rea, pentru ca eu n-am avut intentia sa….
– Ba sunteti, pentru ca va luati de persoanele cu dizabilitati. Si, daca nu reusim cu discutiile generale, atunci vom trece la masuri mai aspre. Exista tribunale in tara asta, sa stiti!
– Stai cucoana!, am intervenit, speriat.
– Nu-s cucoana, sunt domn! Faceti misto, da? Sunteti si misogin….
– Nu!, nu fac misto, domnule…dar ma gândeam ca este o competitie destul de restrânsa si nu are cum sa iasa cine stie ce tiganeala pentru ca…
– Mda, frumos va sade….auzi, competitie restrânsa…adica aveti impresia ca, daca e intre surdo-muti, pe ceilalti n-ar trebui sa-i intereseze si n-ar avea de ce sa se implice…sa-i izolam, ca si-asa sunt altfel, nu? Si mai sunteti si rasist – v-ati luat de rromi, ati zis ‘tiganeala’. Etichetati prea usor! Aveti convingeri periculoase! Dati verdicte, da? Va rog ca pe viitor sa tratati cu respect aceasta categorie de persoane, care au mai putin noroc in viata.
– Are.
– Poftim?
– ‘Are’, nu ‘au’. Ea, categoria.
– Despre ce vorbiti??
– Offff, lasati…deci, discutam despre femei, tigani sau despre handicapati?
– Cu dizabilitati, domnule! Persoane cu dizabilitati, nu ‘handicapate’! Si nu se spune ‘tigani’, ci ‘rromi’! E clar, sunteti rau-intentionat, cu dumneavoastra nu se poate purta o discutie obiectiva, normala, constructiva, civilizata. Mai sunteti si rasist, xenofob, homofob, misogin, luati peste picior persoanele cu dizabilitati, in consecinta nu ne ramâne altceva de facut decât sa va dam in judecata, pentru ca pentru persoane ca dumneavoastra nu exista alta modalitate de a fi aduse pe calea cea buna decât raspunderea penala.

Pauza de câteva secunde, in care nimeni nu mai zice nimic…
– Acum de ce ati tacut, ce cascati gura asa?
Pai ce puteam sa mai spun?

Daca ar fi o realitate, ar echivala cu un cosmar. Asadar, specific din start ca nu mi-as mai dori sub nicio forma sa mai fiu in clasa a 9-a. Mai ales in timpurile actuale. Din fericire e doar o leapsa primita de la Dani, care ma indeamna sa scriu minim trei lucruri pe care le-as fi inceput din clasa a 9-a. Practic se doreste a fi un indrumator, un set de sfaturi pentru actuala generatie de liceeni. Si cum eu refuz cu incapatanare sa dau sfaturi cuiva (mai ales adolescentilor care-si imagineaza ca le stiu deja pe toate), ma vad nevoita sa realizez leapsa in maniera proprie.

1. In clasa a 9-a marele meu vis era…nu, nu sa schimb lumea, ci sa devin o jucatoare de fotbal cunoscuta in toata lumea. Auzisem eu ca fotbalistii castiga sume fabuloase si, in plus, eram fascinata de sportul rege. Cum aptitudinile imi lipseau cu desavarsire si consideram ca fotbalul e un sport eminamente masculin, mi-am indreptat atentia catre tenis si m-am inscris la un club din cartier. Aici, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma indragostesc de cel mai frumos baiat pe care-l vazusem pana atunci, care a pus insa ochii pe prietena mea cea mai buna. Ca sa nu ma raneasca, aceasta a refuzat sa iasa cu el, dar m-a invinovatit tot pe mine de nereusita ei personala (cu toate ca eu nu o rugasem nimic) si nu a dorit sa-mi mai vorbeasca niciodata. Dupa toata aceasta poveste care a zdrobit trei inimi adolescentine, am decis sa ma mut la alt club.

Concluzie: mai bine mergeam la fotbal. 

2. Tot in clasa a 9-a am inceput sa scriu intr-un fel de jurnal intim. Mi-ar fi placut sa fi existat internet, sa-mi fi deschis un blog. Am observat ca tot mai multe fetite de 14-15 ani au deja un blog unde scriu diferite texte, proza, poezie, sunt vizitate de o gramada de comentatori care le lauda si le incurajeaza constant.

Concluzie: blogul e un instrument de dezvoltare personala, iti ridica moralul, face bine la stima de sine. 

3. Dar marele meu regret ramane faptul ca m-am fastacit de tot in momentul in care un baiat mi-a marturisit ca ma iubeste. Si mie imi placea de el, dar pentru ca nu avem deloc experienta, am ales sa-l ignor cu desavarsire.

In concluzie: in viata e bine sa stii ce vrei. :dizzy:

“Bune practici privind această leapsa:

-scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificand si cum anume te-ar fi ajutat
transmite leapsa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
-scrie astfel încat să generezi comentarii, vrem să pornim o discutie constructiva
nu trebuie să scrii prea mult, insa nu trata leapsa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine)
-preia si regulamentul in articol ca sa stie lumea ce trebuie sa faca
-raspandeste mesajul prin social media, insa fara a spama, vrem doar sa stie lumea de ea”

Leapsa merge mai departe la Lilly, Mihaela si Vacitim.

Care a fost materia voastra preferata (dar si cea mai detestabila) si ce sporturi ati practicat in liceu?