Ionuţ era un puşti simpatic, în vârstă de 8 ani. Născut în Bucureşti, dar crescut, până la vârsta înscrierii la şcoală, pe plaiuri mehedinţene, puştiul prinsese drag de viaţa la ţară. Vara anului 1995 a fost una foarte intensă pentru eroul nostru. Cât era ziua de lungă, el era stăpânul curţii bunicii, fiind starostele tuturor vieţuitoarelor ce îşi făcea veacul în ograda delimitată de un gard vechi din lemn, uşor înclinat spre exterior, îmbătrânit de ploi şi vânt. În viziunea multora, Ionuţ era un copil neastâmpărat, însă lui nici că îi păsă, era prea mic ca să îl intereseze ceea ce gândeau ceilalţi şi prea preocupat să se joace; doar asta voia, să îşi ocupe timpul cu tot felul de ghiduşii, drept pentru care doar foamea şi setea îl puteau abate de la activităţile sale zilnice.

Ca mulţi băieţi de vârsta lui, Ionuţ era fascinat de tot ceea ce era legat de războaie, soldaţi, eroi, arme, etc. Când era mai mic vizionase, nici el nu mai ştia unde, câteva imagini cu un brav ostaş, străin pare-se. Pe atunci, neştiind să citească şi necunoscând nicio limbă străină, se mulţumise doar să întrebe cum îl cheamă pe nenea acela din televizor, care era atât de puternic şi învingea de unul singur atât de mulţi oameni răi. Enervaţi de insistenţele puştiului, care se agita din ce în ce mai tare pentru că nu era băgat în seamă, oamenii mari de lângă el i-au dat un răspuns lapidar şi ferm “Rambo, mă, zăpăcitule; dacă mai scoţi un sunet şi nu ne laşi să vedem filmul, te scoatem pe uşă afară de nu te vezi!”. În clipa aceea, Ionuţ a avut o revelaţie! Chipul i-a fost luminat de un zâmbet larg şi candid, căci atunci a ştiut imediat: va fi precum Rambo, nimeni şi nimic nu îl va opri să îşi îndeplinească această dorinţă ardentă!

Într-o zi însorită de iulie, Ionuţ s-a trezit mai devreme decât de obicei. Nu putuse să doarmă toată noaptea, se tot foise în pat, gândindu-se la clipa cea mare când va pune în aplicare Marele Plan. A aşteptat cu maximă încordare că mamaie să se ridice din pat şi să iasă afară, căci orătăniile din curte făceau zarvă mare, cerându-şi porţia zilnică de mâncare şi doza cuvenită de atenţie din partea bătrânei cu mersul sprinten, privirea galeşă, palmele mari şi aspre, dar care puteau alina orice durere. La scurt timp după ce femeia a ieşit din casă, Ionuţ s-a repezit spre lada cu haine a bunicii, de unde a subtilizat, sigur pe el, o basma din pânză vopsită în negru. A rulat cu mare grijă marginile basmalei, obţinând astfel un soi de bandană, apoi a legat-o, ritualic, în jurul capului. Se simţea puternic şi stăpân pe sine în momentul când s-a furişat din casă cu mare grijă. Cu inima bătându-i teribil, gata să-i sară din piept, Ionuţ a luat în vizor obiectivul central: părul din faţa casei, încărcat cu fructe mari şi aspectuoase, dar încă verzi şi necoapte, pentru acea perioadă a anului. Fără să stea pe gânduri, năzdrăvanul nostru a înşfăcat suficient de multe pere, încât pomul a rămas aproape gol… dar ce îi păsa lui, ochii îi sticleau de bucurie şi se simţea în al nouălea cer, căci acum reuşise, în sfârşit, să îşi procure mult-râvnitele grenade necesare unui brav soldat ca el (aflase de aceste arme de la unchiul său, tânăr ofiţer în armată).

În plin avânt belicos, Ionuţ s-a îndreptat glonţ spre bucătăria de vară a bunicii, ţipând din răsputeri: “ÎNAINTEEEEE!!! URAAAA!!!” În clipa următoare, speriată de zarva creată, mamaie a ieşit precipitată din bucătărie, tocmai la timp pentru a recepţiona, drept în frunte, o frumuseţe de pară care, ce-i drept, avea şi o consistenţă foarte tare, crudă fiind. Buimăcită de lovitură, femeia a apucat să constate, îngrozită, că prichindelul se pregătea să mai arunce câteva proiectile în direcţia ei şi a reuşit să se ferească, în ultima clipă, de alte lovituri. A urmat o clipă de tăcere, tulburată doar de zgomotul surd al perelor ce loveau uşa închisă a bucătăriei, apoi……” NE-NO-RO-CI-TU-LE, drac împieliţat ce eşti, netrebnicule, neruşinatule… PĂ-RUUUUUUUUL, părăluţele mele dragi, dulceaţa mea…….nuuuu…..nu am…nu o să mai am din ce… “Ionuţ râdea satisfăcut şi sigur de izbândă, căci inamicul fusese învins şi pus pe fugă! Deodată, chipul înciudat şi brăzdat de lacrimi al bunicii s-a luminat şi buzele încleştate s-au destins într-un zâmbet mieros: “Ionuţ, ia spune-I muichii, ai păpat tu ceva pe ziua de azi?” Răspunsul a venit prompt “Hehe, nu mi-e foame, lasă că vin eu mai încolo să mănânc; să îmi prăjeşti cartofi şi să îmi faci câteva clătite!…” Da, dragul meu, îţi face mămăica ta, cum să nu!”

Seara, pentru prima dată în viaţa lui, Ionuţ a mâncat stând în picioare, căci palma grea a bunicii se dovedise prea dureroasă pentru posteriorul său. “Ei, sunt bune clătitele? Ia spune-mi, mai faci?”…” Nu mai fac, muică, zău că nu mai fac”, a spus poznaşul nostru, după ce a muşcat vârtos dintr-o clătită şi s-a uitat ţintă la cucuiul din fruntea bunicii, lăsând să-i scape un licăr ciudat în privire. În minte îi incolţise o nouă idee!

Se poate constitui si ca raspuns la leapsa primita de la Zuzu si Paul.

Dragilor, vă mai amintiţi peripeţiile copilăriei?

Autor: Julien Sorel

Idealista, visatoare, vesnic nemultumita si, implicit,  foarte rar fericita, nu am fost  nicidecum ocolita de cumplitele deceptii sentimentale. Am identificat mai jos cele mai grele si mai dureroase lucruri cu care se confrunta uneori sufletele noastre:

10. Sa stii ca trebuie sa renunti, dar sa nu poti deoarece astepti ca imposibilul sa se produca.

9. Amintirea vremurilor bune de altadata…cand prezentul e searbad, trist si  lipsit de speranta.

8. Dragostea adevarata venita exact la momentul inoportun(nepotrivit).

7. Incercarea disperata de a ascunde ceea ce simti cu adevarat.

6. Intrebarile de genul: ce-ar fi fost daca…

5. Singuratatea in doi.

4. Revenirea unor sentimente pe care tocmai invatasem sa le uitam.

3. Acceptarea unei relatii despre care  stim/banuim ca nu va dura.

2. Sa iubesti pe cineva care iubeste o alta persoana.

1.  Realizarea si acceptarea faptului ca… nu a fost menit sa fie.

Cum ati descrie intr-un singur cuvant relatia voastra de pana acum cu dragostea? Cum ati defini dragostea adevarata, una impartasita sau una neconditionata?

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Parolă:

Taking Chance

HBO Films

16 ianuarie 2009

Cu: Kavin Bacon

(LtCol Michael Strobl)

Daca inca nu l-ati vazut pe Kevin Bacon intr-un rol pozitiv, nu ratati „Taking Chance”. Joaca rolul unui ofiter care insoteste corpul neinsufletit al puscasului marin de 19 ani Chance Phelps pe teritoriul Americii, de la ajungerea acestuia din Irak si pâna in orasul natal, unde va trebui sa fie inmormântat. O actiune simpla, liniara, dar stai cu inima in gât de la inceput pâna la sfârsit si iti e dificil sa-ti stapânesti lacrimile. Este de-a dreptul impresionant modul in care realizatorii au redat starile sufletesti ale oamenilor care vin in contact cu misiunea ofiterului de escorta.

Mai departe….filmul trebuie vazut, n-are cum sa fie explicat.

The Messenger

Regia: Oren Moverman

2009

Cu: Woody Harrelson, Ben Foster

„The Messenger”. Intr-o societate heteroclita ca cea americana e de la sine inteles ca oamenii reactioneaza diferit la vestile foarte dureroase.

Un soldat erou si un ofiter necombatant formeaza o echipa. Misiunea lor este de a anunta rudele cele mai apropiate de moartea prietenilor, sotilor, copiilor. Ca primitor al vestii simti cum ti se prabuseste lumea interioara, cum ti se inmoaie genunchii, ca nu mai ai aer, ca te lasa viscerele. Dar iti revii destul de repede si te apuca revolta generala: de ce mie mi s-a intâmplat asta, de ce el a trebuit sa moara, de ce exista atâta nedreptate pe pamânt si ofiterii astia ce cauta la poarta mea in loc sa fie pe front? Uiti ca nu trebuie sa tragi in mesager, uiti ca trebuie sa fii civilizat, uiti ca durerea ta e personala si asa trebuie sa ramâna. Ii scuipi, ii iei la palme, le reprosezi totul. Totul! O persoana insa reactioneaza diferit. De ce oare?

Cei care i-au incredintat aceasta misiune soldatului in perioada lui de „refacere” s-au inselat crezând ca a anunta rudele despre tragediile lor e mai usor din punct de vedere sufletesc decât in luptele de guerilla din desertul irakian. Trebuie sa ai un spirit extrem de puternic, sa respecti un cod si sa te abtii de la a face „concesii” celor care primesc vestea. Prezentarea trebuie sa fie impecabila iar atitudinea trebuie sa fie martiala si cât se poate de distanta, fara a induce insa sentimentul de nepasare. Ca mesager, nu trebuie decât sa anunti. Mai departe exista o echipa de ajutor care se va ocupa ca rudele sa primeasca intreaga asistenta de care e nevoie pentru a trece peste acest groaznic eveniment. Dar mesagerii…sunt si ei oameni, nu roboti. Oricât ar incerca, le e imposibil sa nu se implice emotional, sa nu se invinovateasca de fapte pe care le-au facut in momente de cumpana sau de momente in care considera ca au fost lasi.

Dou filme in care nu e vorba ca unii sunt rai si altii sunt buni, nu poti defini personajele in „negative” si „pozitive”. Doua filme in care ne confruntam cu noi insine si modul in care ne definesc reactiile pe care le avem.

Mereu am fost impresionat de demnitatea cu care americanii stiu sa-si poarte durerea. Initial am vazut-o descrisa in filme si nu aveam de unde sa stiu daca asa se intâmpla si in viata reala. Atentatele de la 11 septembrie 2001 m-au convins insa: americanii sunt demni chiar si in momentele cele mai atroce. Cu mici exceptii. De unde oare au aceasta forta interna de a trece peste asemenea intâmplari?

Intotdeauna am crezut ca durerea ta trebuie sa fie a ta si atâta tot. Nu-ti scoti durerea la taraba, nu te dai in stamba, nu urli in public, nu faci pe victima. In particular insa (si asta inseamna, din punctul meu de vedere, ori ca esti singur, ori in cercul tau de prieteni intimi sau de rude pe care le simti apropiate), te poti descatusa. Nu e nimic rusinos in a plânge. Prin momentele dificile pe care le-am avut in viata, asa am incercat sa trec. Uneori am reusit. Alteori…

Voi … cum va manifestati durerea?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JjD4eWEUgMM]

Kiss the rain

Whenever you need me

Kiss the rain

Whenever I’m gone too long

Kiss the rain

If your lips

feel lonely and thirsty

Kiss the rain

and wait for the down

Keep in mind

We’re under the same sky

and night…

as empty for you as for me

If you feel you can’t wait till morning

Kiss the rain

_

Melodia(preferata mea) este pentru toti cei care iubesc, pentru cei tristi, dar curajosi, pentru cei pe care dorul a incercat sa-i rapuna, sa le sece puterile, sa le arda simturile, dar si-au gasit in stropii de ploaie alinarea, pentru cei al caror zbucium sufletesc se confunda cu o furtuna de vara, iar amintirile sunt atat de dureroase, de clare, de prezente, de asemenea, este si  pentru cei pentru care fericirea nu este doar o himera, pentru cei care nu si-au pierdut credinta si speranta, iar viata are un sens. Pentru ca sunt vii, pentru ca simt atat picaturile de ploaie, dar si razele de soare. Pentru ca nimic nu-i poate tintui in prapastia adanca unde de obicei te arunca cea mai cumplita deznadejde si te lasa sa zaci acolo cu inima sfasiata.

Cineva spunea ca dragostea este o ploaie de fluturi intr-un suflet ales. In acest caz, nu-mi ramane decat sa-mi doresc sa nu mai traiesc niciodata o astfel de experienta, pentru ca azi am descoperit ca dragostea si fericirea sunt notiuni inventate pentru altii, nu si pentru mine. Pentru a mia oara am sperat, am crezut, mi-am facut iluzii, si tot pentru a mia oara, dupa cateva minute, realitatea mi-a dovedit cat de naiva am fost. Pana cand? De cate ori imi propun sa-mi mai acord o sansa, de atatea ori viata ma pedepseste crunt pentru indrazneala si-mi indica clar care-mi este locul. E timpul sa pun capat suferintei. M-am saturat de minciunile lor. A fost ultima deceptie provocata de un barbat.

Sa fi fost el? Sau doar un nevinovat arici de mare?

Probabil nu voi sti niciodata. Oricat ne-am stradui sa descoperim adevarul, unele lucruri sunt menite sa ramana pe veci un mister neelucidat. Asa si cu animalutul care m-a intepat pe mine in urma cu 5 ani pe cand inotam linistita in apele caldute ale Marii Egee. Pana azi am considerat ca autorul teribilei agresiuni a fost un aventurier arici de mare. Dar azi, citind acest articol, am mai descoperit un posibil suspect: nimicitorul dragon de mare, ce a speriat intreg litoralul romanesc si a pus pe fuga sutele de mii de turisti ce-l luasera cu asalt.   Oamenii sunt nedumeriti, nu au mai auzit niciodata de acest peste de marimea unui guvide, care are pe partea dorsala patru spini orientati inainte, ce patrund sub piele si al carui venin este destul de puternic, actionand atat asupra sistemului nervos, dar si al sangelui.

Intepaturile in spinii dorsali sau ai operculului devin periculoase, uneori mortale datorita veninului injectat. Acest venin are actiune toxica asupra sistemului nervos si hemolitica asupra sangelui. In prima faza, durerile sunt foarte mari pot dura cateva ore si pot fi cazuri mortale pentru persoanele cardiace. Persoanele care au venit in contact cu spinii acestui peste pot prezenta palpitatii, delir, stari vomitive, febra, iar intensitatea acestora este in functie de cantitatea de venin injectata, dar si de rezistenta celui accidentat.

Dar cu adevarat suspect mi se pare faptul ca pe litoralul romanesc nu e niciodata liniste, in fiecare an trebuie sa apara ceva nou, trebuie sa se intample ceva, astfel incat activitatea turistica sa fie serios perturbata. Suntem noi paranoici sau chiar exista o intreaga conspiratie indreptata impotriva Romaniei?

Dar sa lasam pentru moment Marea Neagra si se revenim la aventura vietii mele, petrecuta cum ziceam mai sus, in 2005 in Marea Egee. Ma aflam de cateva zile pe litoralul grecesc, in simpatica statiune Olympic Beach

si intr-o dimineata senina(asa cum sunt toate acolo) de august am plecat la plaja. Nimic neobisnuit pana aici.   Dupa ce m-am saturat de jocul cu valurile si de inotat,

obosita de la atata efort, am atins cu picioarele nisipul de pe fundul marii, si in acel moment am simtit o intepatura scurta, iar o durere puternica mi-a invadat tot corpul. Intrigata, am iesit repede din apa, cu ultimele forte am alergat pana la primul dus de pe plaja si mi-am privit piciorul care intr-o secunda se umflase neasteptat de rau. Din ce in ce mai speriata de durerea coplesitoare am pornit pe faleza spre vila unde eram cazata.

Mi-am luat asigurarea medicala si m-am indreptat grabita spre agentia de turism din statiune. Le-am spus ce patisem, a venit si patronul care mi-a explicat(in engleza), dupa ce a auzit istorioara, ca trebuie sa fiu o persoana foarte ghinionista de vreme ce m-a intepat un astfel de peste care nu se intalneste frecvent decat in largul Marii Egee si nu la mal, acolo unde  dadusem eu peste el. Pana la urma totul s-a terminat cu bine, mi-au trimis acasa un medic care mi-a aplicat o injectie, mi-a recomandat niste pastile, un unguent si in cateva zile piciorul a inceput sa se dezumfle… Eu insa am ramas traumatizata, din acel moment, pe toata durata sejurului, frica de a calca in mare m-a paralizat si m-am vazut in imposibilitate de a mai inota sau a intra in apa. Practic s-a dus tot farmecul concediului…

Dilema insa persista. Sa fi fost un dragon de mare? Medicii ii avertizeaza  pe cei aflati la malul marii ca durerea provocata de dragonul de mare este foarte mare, iar specialistii explica aparitia pestilor astfel :  „apa este usor indulcita, iar ei s-au apropiat mai mult de tarm”. Sau sa fi fost un banal arici de mare, de care este plin litoralul grecesc si pentru care exista niste modele speciale de slapi  comercializate in toate magazinele(in 2008, cand am fost ultima data, costa 10 euro perechea)?

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sanatate Publica Judeteana Constanta, in perioada 25 – 29 iulie, 44 de persoane s-au prezentat la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, dupa ce au fost intepate de dragonul de mare – 43 de persoane si de pisica de mare –  o persoana.

Alarmant, nu?

“A trăi înseamnă să poţi supravieţui strivit între două imagini despre tine: a ta şi a celorlalţi.” (G. Liiceanu)

Se mai ascunde ceva dincolo de aparente? Sau nu  a mai ramas nimic? Si chiar  daca mai exista ceva, oricum nu prea mai intereseaza pe nimeni. Da, suntem atat de ocupati cu aparenta, incat prea putin ne mai pasa de realitate. Nu mai stim cine suntem de fapt, nu reusim sa scapam de masca pe care o purtam in societate nici macar cand suntem doar cu noi insine, departe de privirile iscoditoare si de aprecierile critice ale celor din jur.

Am mai spus pe blog si cu alte ocazii ca nu-mi place sa judec oamenii pentru actiunile sau gandurile lor. De asemenea evit etichetarile de tot felul, mai ales dupa primul contact cu persoana. Citeam pe blogul lui Chocolate Follie, intr-un articol foarte interesant, ca pe ea intuitia nu o prea tradeaza si nu se inseala des in privinta oamenilor. Dupa multe prietenii dizolvate si certuri de pomina, am ajuns la concluzia ca eu nu dispun de acest fler. Da, de fiecare data aparentele au inselat, m-au inselat si m-au determinat sa fac cele mai proaste alegeri in privinta prietenilor astfel dobanditi. Primul scenariu, cel trist si aparent inexplicabil, se desfasura astfel: intalneam o persoana noua, ne simpatizam reciproc, gaseam o multime de puncte comune, pasiuni si interese identice,  aceleasi lucruri care ne deranjau sau pe care le detestam de-a dreptul, acelasi tip de umor, ce mai, simtem ca ne cunoastem dintotdeauna si sesizam o usurinta in a ne impartasi banalitati sau a ne destanui secrete. De obicei nu dura mult. O data cu trecerea timpului magia disparea, iar poleiala aurita care ne imbraca relatia se rupea brusc intr-o zi si oricat am fi incercat s-o tesem la loc, esuam lamentabil.  Descopeream uimita ca in realitate nu avem nimic in comun, ca nu suntem decat doi straini pe care viata i-a adus din greseala pe acelasi drum. Si din acel moment, caile nostre  se desparteau pentru a nu se mai intersecta vreodata. Al doilea scenariu, cel cu final fericit, avea urmatoarea traiectorie: cunoasteam o persoana pe care o antipatizam fara un motiv intemeiat din prima clipa. Pur si simplu nu-mi placea de ea. Evitam sa-i fiu prin preajma si uneori spuneam lucruri rautacioase la adresa ei. Nici ea nu parea prea incantata sa ma vada, sa vorbeasca cu mine. Inevitabil ajungeam la un conflict deschis si puteam jura ca nu vom fi niciodata prietene. Exact aceste persoane pe care intial le-am privit cu reticenta, ba chiar mi-au parut nesuferite, au ajuns sa-mi devina cele mai bune prietene. Pe parcurs ceva se intampla. O chestie banala care ne demonstra cat de multe avem in comun si ne irosim in ura si dispret. O intamplare a vietii ne unea pentru a nu ne mai desparti niciodata.

Nu am cum sa-mi explic aceste intorsaturi de situatie, dar parca de prea multe ori m-am inselat, grabindu-ma sa dau verdicte si sa-mi fac prieteni bazandu-ma pe prima impresie, pe feeling, pe fler si apoi am  regretat amarnic. Probabil asta se intampla pentru ca de cele mai multe ori uitam sa privim dincolo de aparente, vedem doar ce ne convine noua sa vedem, iar cand oamenii isi arata adevarata fata, ramanem consternati si uluiti ca  nu am putut observa si noi asta mai devreme. Uneori cand ne decidem sa deschidem ochii este mult prea tarziu, raul fusese deja produs.

Autor: Nice

Nici macar prietenia nu e pe viata!

Investim cate ceva in fiecare persoana care ne sta in jur: fiecare zambet, fiecare amintire si fiecare intamplare inseamna enorm pentru noi. Exista situatii in care viata ne desparte de unii dintre cei pe care ii consideram prieteni pentru totdeauna! Si, de fiecare data cand o relatie de prietenie se va termina, omul respectiv va pleca cu tot ceea ce puteam imparti numai cu el: povestile, glumele si amintirile. Nu e nimic mai chinuitor decat sa vrei sa povestesti ceva unei anumite persoane, care sigur s-ar amuza sau ar intelege, si sa realizezi, chiar in timp ce tastezi numarul de telefon, ca iti va raspunde un om pe care nu-l mai cunosti, nicidecum prietenul de care te legau atat de multe.

S-ar putea sa ti se para greu de acceptat ca putini din oamenii pe care ii ai astazi in jurul tau vor mai fi aici si peste cativa ani. Invata sa creezi relatii durabile, solide si, daca e posibil, renunta la cat mai putini oameni dragi tie!

Nu intotdeauna culegi ce ai semanat!

Indiferent daca le-ai zambit mereu necunoscutilor si copiilor, ai ajutat mereu pe toata lumea si ai avut mai mult grija de cei dragi  decat de tine, exista momente in care viata nu te ia in brate, ci te loveste putin miseleste. Astfel, munca nu iti asigura promovarea certa, asa cum nici momentele grele in care i-ai fost alaturi in trecut nu il impiedica pe el/ea  sa te paraseasca si nici macar viata traita cumpatat nu te fereste de umbra unei boli. Da, cateodata stocul nostru de “karma buna” e plin si, cu toate astea, suntem plezniti cu o incercare pe care nu am putea-o dori nici personajelor negative din filme. Asa-i, viata nu e intotdeauna corecta si este, cu siguranta, imprevizibila.

Cu cat vei invata mai rapid ca nu trebuie sa te astepti sa ti se intample numai lucruri bune sau, si mai grav, numai lucruri negative, ci doar sa iei fiecare zi asa cum ti se prezinta ea, cu atat mai impacat cu tine si cu ceilalti vei fi!

Vor exista oameni care nu te vor suferi!

Asa cum exista oameni cu care te-ai inteles bine din prima clipa, asa exista si oameni care nu te-au putut suferi din primul moment! E dureros de fiecare data sa constati ca exista oameni dispusi sa creada cele mai rele lucruri despre tine fie pentru ca nu te cunosc, fie pentru ca te detesta.

Cea mai importanta lectie este sa inveti sa treci mai departe zambind si sa nu primesti niciuna dintre provocarile celor care asteapta o reactie de la tine. Astfel de situatii nu merita niciun interes din partea ta!

Timpul nu ti-l da nimeni inapoi!

Stiu ca ti-ar placea sa existe un fel prin care sa ne putem lua inapoi tot timpul pe care l-am petrecut asteptand trenuri, autobuze, iubiti si evenimente importante. Dar nici nu merita sa ne enervam din pricina asta. Important este sa investim fiecare moment liber incercand fie sa ne relaxam, fie sa construim legaturi mai puternice cu cei dragi, fie sa evoluam!

Sa vrei mereu “mai mult” nu e intotdeauna bine!

Ti s-a intamplat si tie: in secunda in care ai iesit din magazinul din care ti-ai cumparat obiectul mult visat incepi sa vezi, peste tot, numai modele mai frumoase sau/si mai ieftine. E de ajuns sa ne satisfacem o dorinta pentru ca o alta sa ii ia locul, fara sa ne lase destul timp sa ne bucuram!
Nu vei fi mai fericit daca vei obtine toate lucrurile la care visezi! Concentreaza-te pe ceea ce te bucura acum, nu pe ceea ce te-ar putea face fericit intr-un viitor indepartat!

sursa aici

Invierea este un act divin ce da o noua existenta firii noastre. Ne este data ca s-o intelegem si s-o acceptam. Fie ca astfel sa devenim mai curati si mai buni. Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa ne calauzeasca pasii, sa ne aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma noastra! Un Paste fericit alaturi de cei dragi! HRISTOS A INVIAT!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VBtHOvniYsQ&feature=related]