Sunt in culmea fericirii! Am avut ultima intânire cu editorul si mi s-a spus ca mai exista o singura formalitate pâna când cartea sa intre in planul editorial, mai trebuie sa o consulte si firma de avocatura, sa fie totul in regula. E prima mea carte si sunt foarte mândru de ea. Are de toate, si umor, si gangsteri si pac pac. Si politisti, bineinteles.

Dupa câteva zile suna telefonul.  Sunt invitat la sediul firmei de avocatura, impreuna cu editorul, sa discutam. E vreo problema? Niciuna, doar niste discutii de fond. Editura XYZ e o editura prestigioasa si face totul sa se asigure ca editeaza numai carti de inalta calitate, din care cititorul sa traga concluzii ferme.

In imensa sala de sedinte suntem 4: editorul, avocatul, ajutorul acestuia si cu mine. Dupa introducerile de rigoare trecem la discutii.

– Domnule autor, am citit cartea, in principiu e in regula dar, daca doriti sa apara la XYZ, va trebui sa faceti câteva mici si nesemnificative schimbari pentru ca nu dorim sa suparam pe nimeni.

–  Cam despre ce ar fi vorba?

– Pai uitati, la pagina 25 de exemplu patronul vorbeste cu unul din angajati si-i spune ca n-a angajat-o pe domnisoara H ca secretara pentru ca are glezne groase, desi era cea mai competenta dintre toate. Va rugam sa scoateti aceasta afirmatie, in tara noastra nu se fac angajari pe baza de glezne, ci pe baza de competente. Din carte nu reiese ca patronul a suportat rigorile legii pentru aceasta discriminare, n-a venit niciun control de la ITM sa-l amendeze…. Publicul s-ar putea sa inteleaga gresit.

Dupa câteva secunde de tacere, trebuincioase ca sa-mi ies din soc, zic:

– E o discutie neutra…angajatul e bun prieten cu patronul, discutau si ei in particular si nu cred ca….

– Scoateti-o!

Ma uit la editor care-mi face semn din cap sa accept.

– Bine, o scot. Altceva?

– …iar la pagina 26 angajatul zice: “dar in schimb ai ai angajat o blonda, iar blondele sunt proaste prin definitie”. Scoateti-o si pe asta.

– Pai da dar din context se deduce ca…

– Domnule autor, nu ne putem permite sa fim dati in judecata de vreo blonda. Scoateti discutia asta, altfel cartea nu va fi editata la noi.

– Uffff….pai discutia asta am conceput-o pentru umor, daca o scot…

– Deci nu ma intereseaza, puneti-i sa discute despre noile reglementari in domeniul muncii ca-s la fel de umoristice, despre arhivarea documentelor, despre flori de tei, nu ma intereseaza!

– Bine, o scot…ce chestie domnule…altceva?

– Ionescu, Felix, Zamfir, Nicolae…

Câteva secunde de uluiala. Da, si?

– Sunt cei cu care discuta agentul la sectie. Colegii lui. Nicio femeie.

– Da, si?

– Pai si se intelege ca Politia Româna face discriminari sexuale la angajare. V-as ruga sa inserati un dialog al politistului cu fata de la ghiseu, cu secretara, ceva de genul asta.

– Adica sa introduc o discutie inutila.

– Nu e inutila, ne fereste de potentiale necazuri. Apropo, la pagina 126 agentul impusca un câine.

– Era in urmarirea unui infractor, intra intr-o curte si…

–  …ca sa nu mai zic ca si asta e o problema, intra abuzv intr-o curte, adica intr-un loc imprejmuit, particular, nu respecta proprietatea privata, el fiind politist…dar ma rog, era noapte, nu-l vede nimeni, nu sunt consecinte, putem trece peste asta, dar ce facem cu câinele? Ni-i punem in cap p-astia de la Protectia Animalelor, o sa spuna ca indemnam la violenta canina, cum le zice, “Patru labute” parca…

Mda. De la atâtea labute s-ar putea sa le vina asemenea idei. Bine, scot faza cu câinele, desi mi se parea o gluma reusita.

– La pagina 130 descrieti cu lux de amanunte cum gangsterii deschid masini cu ajutorul unor telecomenzi de televizor.

– E vorba despre modus operandi…e baza intrigii, pentru ca in felul asta anchetatorul isi da seama ca…

– Scoateti amanuntele astea, nu ne permitem sa fim dati in judecata de firmele de asigurari.

– Nu, asta chiar nu fac, nu mai ramâne nimic relevant din carte.

– Bine, zice avocatul si se ridica in picioare, fiind urmat automat de ajutor. Nu-mi dau acordul pentru editare, publicati-va insailarile samizdat daca doriti, dar nu puteti colabora cu noi, sunteti total refractar.

Ma uit disperat la editor. Gândul de a fi pus alaturi de Jan Van Helsing imi da frisoane. El are bani de samizdat, eu sunt un biet autor al unei biete povestiri pe care o credeam nevinovata. Pâna acum.

– Domnilor, zice editorul, suntem oameni maturi, ce naiba….domnule avocat, haideti sa mai discutam, autorul va coopera.

– Bine, zic. Ma simt total umilit, dar vreau sa devin autor cu acte in regula, asa ca suport. O sa vad cum o sa fac.

Avocatul se aseaza. Ajutorul se aseaza si el aproape in acelasi timp. Parca ar fi miscari in oglinda.

– La pagina 199 un colonel de armata spune ca maresalul Antonescu este un erou si ca daca nu stim sa ne respectam eroii vom ramâne pe mai departe un neam castrat. Domnule autor, conform sondajelor armata este institutia cu cea mai mare credibilitate si este inadmisibil ca un slujitor al ei sa faca propaganda pentru un criminal de razboi. Antonescu e criminal si asa va ramâne. Scoateti aceste afirmatii naziste din carte.

– Era o discutie la un pahar cu comisarul…nu e vorba ca face afirmatii naziste, dar…

– Zau? Ia uitati aici: la pagina 243 ofiterul se duce intr-un club purtând la gât o zvastica. Ce parere aveti, nici acum nu e nazist?

– Pai zvastica nu e doar un simbol nazist. Voiam sa arat ca ofiterul e pasionat de ocultism pentru ca nazistii au preluat zvastica de la…

– Nu ne intereseaza. Purtarea insemnelor naziste in public e ilegala, exista legi. Nu putem arata cum un cetatean poarta insemne naziste in public, il bulversam pe cititor.

– Pai am vazut chiar eu si incerc sa va explic ca…

– Nu ma interseaza ce ati vazut, asemenea manifestari sunt condamnabile, noi nu facem propaganda fascista, daca altii fac e treaba lor. Nu vreti sa faceti rectificarile de rigoare, samizdatul va manânca. Cum doriti.

– Bine, scot zvastica si pun Steaua lui David, e bine acum?

– Faceti cumva misto de mine?

– Cine, eu? Nu.

– Bun. Sa trecem mai departe. Intr-o discutie intre capii clanurilor mafiote unul din mafioti se refera la un fost prim-ministru român cu sintagma “homosexual jegos”.

– Pai asa vorbesc mafiotii intre ei, voiam sa dau mai multa veridicitate discutiei. Nu-i pot pune sa discute ca la Academia Româna.

– Chiar trebuie scoasa si asta?, se intereseaza editorul.

– Pai din context nu se intelege ca mafiotul cu pricina ar fi fost pedepsit in vreun fel pentru aceasta afirmatie….nu-l contrazice nimeni, nu-l trage la raspundere nimeni…si oricum homosexualii nu sunt jegosi…riscam sa fim dati in judecata si de persoana respectiva, de homosexualul jegos adica, dar si de sutele de ONG-uri care se ocupa cu combaterea discriminarilor de orice fel, dar mai ales de natura sexuala. Si or sa câstige.

Deja nu mai reactionez. Bine, o scot, ce sa fac?

– Mai e ceva?, ma interesez.

– Ar mai fi ceva, zice adjunctul. “Asta ce-o mai vrea?” ma gândesc, speriat. E prima data când deschide pliscul. La un moment dat ofiterul de armata zice asa: “dupa ce ca au furat cu nesimtire alegerile din 2009”. De când ofiterii armatei române fac politica, ma rog? Iar in legatura cu furtul…aveti vreo dovada in acest sens?

– N-am, zic, dar toata lumea vorbeste asa…chiar trebuie sa o scot si pe asta?

– Nu e nevoie, spune condescendent avocatul. Ajutorul meu este cam plin de energie. Afirmatia asta puteti sa o lasati, s-ar putea chiar sa dea bine la un moment dat. Deci cam asta ar fi. Va rog sa aduceti materialul rectificat saptamâna viitoare, va multumesc pentru intelegere si va felicit pentru colaborarea cu noi.

Ies din cladire. Ma simt vlaguit, ca dupa o partida de sex naprasnic facuta fara voia mea. Romanul meu e tandari, decât sa fac atâtea rectificari mai bine scriu altul. Incerc sa fiu optimist totusi. Ziua nu e cu totul pierduta. Intâlnirea cu avocatul mi-a furnizat material pentru o povestioara. Racoarea primaverii ma inteapa usor si ma trezeste din amorteala. Imi inchid sacoul si o iau catinel catre metrou. Ce bine ca traim intr-o societate libera, care te fereste de greseli….

1. Numiți cinci titluri de cărți capodopere din literatura romana sau universală.

5. Orientarea politica a autorului influenteaza valoarea unei carti?

Desigur. Nimeni nu poate fi 100% obiectiv intr-o anumita privinta si bineinteles ca ideile politice ale autorului se reflecta si in cartile pe care le scrie. Din ce am observat autorii de stânga scriu mult mai mult si cu mai multa patima decât cei de dreapta.

6. Pe care scriitor îl considerați mai valoros: Stefan Agopian sau Mircea Cartarescu?

7. Considerați că trebuie să faceți eforturi pentru citirea unei cărți bine cotate sau o parasiți? In acest  din urma caz, regretați ca ați pierdut ceva?

Eh, aici am o experienta nefericita cu “Versetele satanice”. De foarte multa vreme doream sa o citesc, având in vedere ca autorul era fugarit prin lume de trimisii ayatollahilor iranieni, sa dea socoteala pentru modul in care facea misto de Profet. Ma intrebam ce anume i-o fi facut atât de nefericiti pe bietii siiti. Când, in sfârsit, a aparut, mi-am cumparat-o si doua zile am fost extaziat. Pâna când am deschis-o. Printre altele, e vorba de un indian care scapa dintr-un avion distrus (in zbor) de un atac terorist, ajunge in Anglia (avionul trecea deasupra Angliei in momentul atacului), unde se transforma in berbec. Sau capra. Sau ceva de genul asta. Si e vânat de politia britanica. Am incercat sa fac numeroase eforturi sa o si termin, dar m-am impotmolit pe undeva pe la pagina 198 si acolo am ramas.

Pai da, regret. Regret ca nu stiu sa-mi educ rabdarea in mod constructiv. Cine stie ce minunatii or fi in cartea aia si eu le-am ratat…

8. Credeți că o carte poate avea un efect terapeutic?

Da. Ai un sentiment reconfortant când citesti câte aiureli li se intâmpla altora.

9. Apreciați valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor?

Daca o persoana in ale carei gusturi am incredere imi recomanda o carte, se poate intâmpla sa o citesc, dar nu e obligatoriu. In general, când sunt la târgul de carte sau intru intr-o librarie, criteriile sunt cam astea: editura (o editura prestigioasa, ca Humanitas, Polirom sau Nemira, in general nu publica prostii), autorul (daca am auzit de el si imi place, e in regula; daca nu, ma iau dupa introduceri sau scurtele descrieri de pe primele / ultimele pagini), subiectul. Dar nu e nimic batut in cuie. Singurul lucru care ma lasa absolut rece (si din punctul meu de vedere e chiar un contra-argument) este Premiul Nobel pentru literatura. Au premiat astia atâtea tâmpenii, atâtea tâmpenii, atâtea tâmpenii…

10. V-ați întâlnit cu situația în care să vă placă opera unui scriitor dar să nu vă placă autorul?

Da, Adrian Paunescu e un exemplu notoriu.

11. Dacă ați văzut o ecranizare a unui roman, mai citiți și cartea?

Depinde, in general procedez invers. Dar au mai fost cazuri, “Ultimul rege al Scotiei”, “Firma”, “Cazul Pelican”, “Adio, arme”, “Batrânul si marea”….

13. Dacă ar fi să realizați un clasament valoric al literaturilor lumii (engleza , franceza, italiana, spaniola, japoneza, etc.), de la 1 la 10, pe ce loc ati pozitiona literatura romana?

Nu m-am gândit niciodata la asa ceva. Nu prea avem cine stie ce premii internationale (nu ca ar conta, dar in fine), iar câtiva din scriitorii români valorosi, din nefericire, sunt considerati ca apartinând altora. Si, la urma urmei, ce conteaza?

Leapsa merge mai departe la Ada Pavel, Aliceee, Alina, Andreea Calin, Artificiality, Altcersenin, Colorbliss, Coolnews, Creve, Gabriela Elena, Grapefruits, Hapi2233, Julien Sorel, klausen, Lilly, Lusio, Mathew, Modern Talking, Mihaela , Miscellaneous11, Nora, Paul, Roscata, torden si Vacitim.

Voi ce apreciati la o carte: povestea sau emotia?