energii active – Wish of Love. Summer Love https://www.summerday.ro O viaţă fără iubire este ca un an fără vară Tue, 15 Aug 2017 03:42:30 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=4.6.28 Scapă cine poate! https://www.summerday.ro/2014/11/13/scapa-cine-poate/ https://www.summerday.ro/2014/11/13/scapa-cine-poate/#comments Thu, 13 Nov 2014 18:58:12 +0000 http://www.summerday.ro/?p=23144 Continuă să citești Scapă cine poate!]]> angry boss

Mulți ani de zile am trăit un complex de inferioritate. Mă gândeam că, dacă patronii iau măsuri absurde, știu ei ce știu, chiar dacă eu nu pricepeam nimic din ceea ce voiau domniile lor să facă. La urma urmei, ei sunt oamenii cu banii, iar cel ce deține aurul face regulile, nu?

Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Cartea scrisă de Martin vine să-mi confirme o bănuială mai veche. Nu eu sunt nebun, ci ei! Nu eu sunt irațional, ci ei! E de mirare cum lumea evoluează (dacă ceea ce trăim în acest moment se poate numi ”evoluție”) în condițiile în care e condusă atât de prost, cretin și stupid. Chiar e păcat că energii active, care ar fi putut fi gestionate infinit mai bine întru rezolvarea adevăratelor probleme, sunt înregimentate pentru rezolvarea a tot felul de prostii birocratice.

Dar și mai surprinzător este că Martin, consilier în chestiuni de muncă, își întemeiază cartea pe observații făcute în lumea firmelor germane – adică taman acolo de unde, vorba aia, ne asteptăm să vină lumina. Sigur, concluzionează el cu oarece amărăciune, respectul pentru firmele germane este mare – și este cu atît mai mare cu cât te îndepărtezi de Germania.

Cartea, foarte bine structurată, scrisă într-un registru comic de bună calitate, registru destul de rar de găsit în zona germană, poate fi considerată o lucrare științifică: mai întâi vin ipotezele, apoi demonstrațiile și, în cele din urmă, nelipsitele și devastatoarele concluzii (”principii”, cum le denumește el).

Voi lucrați într-o casă de nebuni? Eu da! Firma la care (încă) lucrez a fost întemeiată de un inginer chimist. Fiul său (crescut și educat în Austria, dar care nu a făcut studii superioare pe motiv că ”nu are cine ce să mă mai învețe”) dorește să o re-re-re-organizeze cu orice preț, astfel încât a luat anumite măsuri:

– Nimeni nu mai poate comanda nimic de capul lui, ca pe vremuri! Persoane anume desemnate trebuie să creeze comenzi scrise. Aceste comenzi trebuie musai aprobate de el, chiar dacă el e greu de găsit, din varii motive. Și, dacă se întâmplă ca factura să nu coincidă cu valoarea comenzii până la zecimala a doua, trebuie refăcută comanda, pentru ca furnizorul să fie plătit. Alte hîrtii, alt timp pierdut aiurea.

– Ai uitat ceva în mașină și vrei să te duci până în parcare ca să iei acel ceva? Trebuie să faci bon de poartă, semnat de șeful tău direct și de însuși directorul general, chiar dacă e vorba de un minut. Nu contează că, pentru a obține semnăturile cu pricina, se pierd uneori ore întregi.

– Cum directorul general nu înțelegea fișierele de pe server, acestea au trebuit rebotezate după cerințele lui. Inițial trebuiau scrise cu litere mari. Nu i s-a părut suficient de atrăgător, așa că a luat hotărârea să fie scrise cu litere mici. În acest mod câțiva ingineri, timp de luni de zile, au tot scris și rescris denumiri de fișiere, de la întemeierea firmei până în prezent (fiind blocați, în acest mod simplu, de la rezolvarea adevăratelor sarcini de serviciu și, prin urmare, penalizați). Și nu e vorba decât de câteva mii. De fișiere, nu de ingineri!

– A penalizat portarul pentru că mândrețea de cățea-lup a firmei a fost regulată de un nenorocit de maidanez. Faptul a fost surprins de multele camere de luat vederea, poziționate strategic de-a lungul și de-a latul firmei. Și urmărit cu toată râvna de conducerea firmei, întrunită special pentru acest eveniment într-o ședință de urgență, exact în modul în care tot felul de obsedați urmăresc filme porno.

– Vine seniorul și spune: aici faceți un reactor, după care pleacă în Austria. Apoi vine juniorul și spune: aici faceți un vestiar. După care rămîne pe capul nostru. Juniorul, nu seniorul.

– Cu toate astea, nu se poate spune despre el că nu e consecvent cu sine însuși atunci când e vorba de o anumită justiție funciară. Dacă cineva greșește (din punctul lui de vedere) e penalizat, indiferent de relațiile personale. Astfel incât și-a penalizat inclusiv amanta (pe care a numit-o director economic și pe care a lăsat-o gravidă) pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. De două ori! În patru luni!
He he he….acum aștept exemplele voastre …

PS: Nu degeaba am numit acest articol ”Scapă cine poate”. Asta a fost exprimarea plagiatorului, dl. Dr. Victor Viorel Ponta: daca nu se va inscăuna El Însuși președinte, atunci pe toți penalii care l-au susținut îi va păpa pușcăria. Haideți să-i băgăm acolo unde merită!

(Titlu: Lucrez într-o casă de nebuni; Motto: Procedurile sunt ca guma de mestecat. Lungesc la infinit ceva ce fusese cândva scurt; Autor: Martin Wehrle; Editura Humanitas, 2012).

Un pamflet de Dragoș FRD

Share

]]>
https://www.summerday.ro/2014/11/13/scapa-cine-poate/feed/ 52