Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile tactici din domeniu in legatura cu fraudarea fondurilor europene, despre modul in care banii publici devin bani privati in mod legal si alte asemenea discutii prestigioase. Caci mafia se mai stileaza si ea, nu prea mai merge cu impuscaturi in plina strada sau cu TNT pus sub drumurile pe care urmeaza sa treaca politistii si procurorii cei mai inversunati si incoruptibili. Garda Financiara nu facuse altceva decât sa ia conferinta sub pulpana ei, de ochii Europei, sa inchirieze sediul si numele cursului, in schimbul unei donatii generoase catre partidul de guvernamânt. Caci toate partidele din lume au nevoie de donatii, mai ales in vreme de criza – ori Italia e in criza permanenta inca de la caderea Imperiului Roman, daca nu chiar de dinainte. Asa ca liderii s-au gândit “what the fuck?”, la urma urmei fraudarea fondurilor europene inseamna un trai mai bun pentru reprezentantii poporului Italian. Deci pentru italieni.

Perfect instruit in tainele acestui sport dupa 6 luni de curs intensiv, Pahontu s-a pus pe treaba si a inceput sa colecteze bani pentru partid de la firmele din zona lui. Aranja licitatii, dadea contracte ba pentru construire de drumuri, ba pentru construire de sali de sport, ba pentru programul “laptele si cornul”.  Totul mergea ca uns, intr-o aparenta forma de legalitate, numai ca s-a intâmplat o mica defectiune, in 2004 au câstigat altii alegerile. Si s-a trezit pe cap cu un reprezentant al PNL, in a carui zona de influenta cazuse “mosia” lui. “Varsa tot”, i-a spus penelistul, “si ramâi in functie”. Zis si facut. Pahontu a ciripit tot ce stia (amanuntele au facut subiectul unui dosar care a ajuns la procuratura si care e si in ziua de azi tot acolo), a trecut la PNL si a facut mai departe colectare de fonduri. Spre deosebire insa de PSD, care jefuia centralizat, care dicta cât e pretul unui contract de achizitii publice si care sunt comisioanele fiecaruia, la PNL era deranj mare. Când a vazut cât de amatori sunt liberalii, Pahontu s-a luat cu mâinile de cap. Parca fiecare membru nu avea in cap decât cum sa fure mai mult fara sa-i treaca prin minte sa-si acopere urmele cât de cât legal. Orice functionar isi punea comisioane de care “centrul” nu stia, sau se facea ca nu stie. Astfel, un contract de servicii IT, care initial nu trebuia sa fie achizitionat decât cu 500.000 eur, ajunsese sa fie “câstigat” de minister cu 10.000.000, de parca “licitatie” ar fi insemnat cine vine cu pretul cel mai mare, nu cu pretul cel mai mic. Fiecare veriga prin care trecea contractul il chemase pe licitant sa mai adauge un comision in plus.

Pahontu n-a avut incotro, s-a resemnat si a continuat sa fure pentru penelisti. Apoi au venit pedelistii, si mai avizi. A fost chemat de liderul zonal PDL: “Varsa tot”. Deja stia lectia, a trecut la PDL si … a varsat tot. A dat o gramada de amanunte. Aceste amanunte au facut (bineinteles) subiectul unui dosar gros cu care Traian Basescu a trântit in biroul de la B1TV intr-o noapte din 2010 de era sa-l spulbere, tunând: “Am aici o multime de dovezi despre evaziuni si fraude multilaterale”. Bineinteles ca dosarul a ramas in continuare gros si din ce in ce mai prafuit, pe undeva printr-un sertar la DNA, ca doar dosarele sunt facute pentru santaj, nu pentru a fi rezolvate. In plus a devenit un fel de material predat in secret activului de baza PDL despre cum trebuie sa se procedeze la colectarea rapida de bani negri pentru un partid care domneste in vreme de criza. Nu se stie ce se poate intâmpla din zi in zi, lumea e cam nervoasa, e nevoie de bani, hai pe ei! PDL  a conceput un plan naucitor de colectare a taxelor de protectie, unde se imbina perfect profesionismul pesedist cu amatorismul penelist. Pe ordinea de zi, un singur punct, mare si lat: un milliard de euro colectati pentru partid pâna la sfârsitul lui 2011. “Creierul” acestui plan a fost Pahontu, bineinteles.

Pentru ca…

…adevaratii profesionisti merita respectati intotdeauna, indiferent de culoarea politica.

M-am decis acum 30 de minute. Vreau sa evadez, am nevoie sa scap macar pentru o perioada de monotonia unei vieti lipsite de sens si culoare, trebuie sa inving apatia cu orice pret. Iar ea ma asteapta, mai frumoasa, mai ademenitoare si mai sofisticata ca niciodata. Veti crede probabil ca exagerez, dar nu, o sa va convingeti imediat ca spun adevarul. Iar aliatul meu principal, soarele, imi va zambi strengar la fiecare pas, astfel incat nimic sa nu-mi strice buna dispozitie. De data asta nu vreau nici macar un strop razlet de ploaie, desi e posibil sa ninga in Alpi… Da, plec in Europa.  Dar nu singura, ci impreuna cu voi. :)

Si nu avem nevoie nici de bani, bagaje sau concediu. Ci doar de putina imaginatie… Va invit asadar sa fiti martorii activi ai unei experiente magice, de neuitat, dincolo de realitatea cotidiana.  Vom pasi pe meleaguri de vis, unde plictiseala este interzisa, de fapt, ea lipseste cu desavarsire. Si toate astea intr-un decor ireal de toamna.

Si unde am putea incepe experimentarea naturii si a propriilor limite mai bine decat in romantica Austrie?

Mai idilica si mai aramie ca niciodata, la un pas distanta , Elvetia ne primeste cu bratele deschise si cu arome dulci de ciocolata fina si peisaje spectaculoase.

Lasam in urma grandoarea si nemurirea Alpilor pentru un scurt popas in Bratislava:

Si daca tot suntem in plina Europa Centrala, de ce nu am gusta si ceva delicii autumnale pragheze?

Ce straniu,” Orasul de Aur” parca devine Orasul Rosu toamna… Dar cel mai frumos loc din Cehia ramane cosmopolitul Karlovy Vary. Renumita pentru apele sale termale si  peisajul montan,  statiunea nu trebuie ocolita sub nicio forma, ne asteapta cu faimosul  lichior Karlovarská Becherovka,  cu  delicatesa cunoscuta sub denumirea de “prune Carlsbad”, cu vafele sale facute din foi de napolitana care au diverse arome, de vanile, ciocolata, cu nenumarate centre wellness si o curatenia impecabila.

Dar Europa mai are si alte mistere ruginii de dezvaluit privirilor  noastre iscoditoare. Iar cele franceze sunt poate cele mai ispititoare:

De aici traversam Pirineii si ajungem in Spania.  O explozie de culoare, un spectcol  de gala la care asistam muti de uimire:

Oprire in Granada, intram in contact cu mostenirea maura, aromele ne inunda imaginatia, ne ospatam cu paella, iar celebrele  aperitivel(tapas) vin insotite de bautura comandata. Sangria, daca nu aveti nimic impotriva.

Parasim taramul fericirii eterne pentru a patrunde intr-o lume de basm: Scotia, care ne intampina cu ale sale castele ( Edinburgh fiind situat pe varful naruit al unui vulcan stins), whiskey de cea mai buna calitate  si o vreme mereu neguroasa care ascunde privirii peisajul magnific al tinuturilor muntoase.

Iata ca  s-a ivit ocazia ideala pentru o vizita fulger in “Tara ghetii si a focului”. Oare cat e de colorata toamna islandeza?

Am hoinarit suficient pe carari de vis, e timpul sa revenim acasa. Dar nu inainte de a ne delecta cu superba toamna croata si de a escalada varfuri paradisiace in Rodopi:

Dincolo de anostul cotidian ne asteapta poezia toamnei. Va promit emotii delicate , vise aurii, arome imbietoare,  culori nebanuite si raze jucause de soare bland. Ezitati?

Cu nespunsa bucurie ii invit in calatoria toamnei pe: Andreea, Nora, Diana, Lusio, Vis,  Dragos FRD, Ada Pavel, Alexandra, Alina, Altcersenin, Andera Y, Black Angel, Chocolatfollie, Cristian Dima, Delia, Diana Emma, Gabriela Elena, Julien Sorel, Klausen, Lilly, Marrynusha, Malli, Miscellaneous11, Ovi, Paul, Pato Basil, QED, Roxana, Silvia, Serginho, Space Dust, Strumful, Teo Negura, Umograf, Vacitim, Vointa, Zuzu.

Terra, posibil cea mai norocoasa planeta din Univers. Speciala,  probabil irepetabila. Singura care pulseaza de viata, unica pe care traiesc fiinte superioare, sociale inzestrate cu ratiune, inteligenta si imaginatie.  6, 5 miliarde de oameni. 6,5 miliarde de suflete, de personalitati distincte. Fiecaruia dintre noi ii place sa-si imagineze ca este diferit, deosebit de restul, original prin felul cum arata, cum gandeste, cum se poarta. In fata celorlalti  declaram raspicat si extrem de convingator ca nu suntem altceva decat oameni obisnuiti, nici mai buni nici mai rai, nici mai frumosi nici mai urati,  banali(chiar si celebritatile afirma asta in interviuri) dar in sinea noastra ne consideram altfel, incomparabili, inegalabili, exceptii. Cunosc pe cineva care se autointituleaza extraterestru. :)

Recent am schimbat locul de munca, iar in prima zi am avut neplacuta surpriza sa constat ca toata lumea se uita la mine ca la o fantoma. Macar daca lucram la opera… M-am lasat studiata, analizata in cel mai mic detaliu, deh, nu aveam ce face, si nu mi-a  ramas decat sa primesc cu zambetul pe buze  verdictul lor final: “vai dar ce bine semeni cu o fosta colega de-a noastra, prima data am crezut ca esti chiar ea”. Evident ca nu mi-a picat bine deloc, niciodata nu am agreat comparatia cu alte persoane, nici macar cu o vedeta internationala nu mi-ar placea sa stiu ca seman, si mai mult decat atat, intotdeauna am avut tendinta de a-mi alege prietene total opuse mie din punct de vedere fizic. Pe moment m-am simtit mica, insignifianta, depersonalizata.

Fac parte din categoria celor care nu au visat niciodata sa-si paraseasca definitiv orasul natal. Am crescut intre betoanele Bucurestiului, pe zi ce trece mai gri si mai apasatoare,  m-am obisnuit atat de mult cu zgomotul claxoanelor si picamerelor, atat de reconfortant la 7 dimineata, cu mirosul de gaze de esapament si praful ce-mi irita exasperant ochii si nasul, cu mizeria, indiferenta si lipsa de educatie a locuitorilor ei, incat daca as lipsi o zi din peisaj, cu siguranta le-as duce dorul.  Totusi, cateva imagini ale unui micute asezari  de basm, primite cu ceva timp in urma pe mail, m-au facut sa-mi reconsider pozitia. Situat in inima Olandei,  Giethoorn nu are cum sa te lase rece. Este atat de romantic si de fermecator, ca oricine il vede se indragosteste instantaneu de el.  Nici eu nu i-am putut rezista si am exclamat plina de entuziasm: oh, da, aici mi-ar placea sa locuiesc!  O oaza de verdeata, brazdata de canale si lacuri, casute cu multe flori, extrem de pitoresti si expresive , vechi de 200 de ani, podete de lemn ce fac legatura intre gospodarii si restul satului, un exemplu perfect de comuniune om-natura.

Aici nu exista strazi si masini. O lume ireala, fara accidente, stres, poluare.

Probabil ati remarcat obsesia oamenilor de a gasi mereu un supranume sau o sintagma unei asezari, indiferent ca este  rurala sau urbana.  De a o  compara si asemana cu alta mai mare si mai celebra, furandu-i astfel din personalitate. Estompandu-i identitatea. Asa s-a intamplat de-a lungul timpului cu orase precum Bucuresti, denumit Micul Paris, Ohrid, Micul Ierusalim, totul culminand cu definirea a patru orase in mod identic: “Venetia Nordului”.  Lipsa  de originalitate a atins insa  cote nebanuite, pana si acest satuc olandez a fost supranumit tot “Venetia Nordului”. Asadar in Europa sunt actualmente 6 Venetii. Pe cinci dintre ele vi le prezint pe scurt in continuare.

1 Venetia(Italia) – orasul rasarit din apa, supranumit “Regina Adriaticii”.  “Prefer sa fiu in Venetia intr-o zi ploioasa  decat in orice capitala intr-o zi frumoasa” asa a spus Herman Melville in 1857, captand exact esenta orasului, a cauri magie te prinde in mrejele ei in orice anotimp-chiar daca il vizitezi in miezul iernii, cand o burnita inghetata cuprinde toata laguna, sau in zilele  fierbinti si inabusitoare de vara, cand canalele, bisericile vechi si palatele nenumarate sunt scaldate de razele soarelui. Desi amenintat pe mai multe fronturi – poluarea si depopularea sunt probleme reale – , orasul ramane aproape de lumea reala atat cat poate fi o poveste cu zane.

2. Bruges(Belgia) – supranumit Venetia Nordului. :) Singura Venetie vizitata de mine, Bruges e un muzeu in aer liber. Catedrale, cladiri vechi de sute de ani, foste sau actuale centre administrative sau comerciale ofera lectii de istorie si arhitectura la tot pasul.Pentru un est-european exasperat de relatia cu metropola sa agresiva, evadarea e cu atat mai profunda. Civilizatie, estetica urbana, liniste. Stradute inguste si pietruite, canale romantice, cladiri in stil neogotic, casute pitoresc colorate, muzee, ciocolaterii si o stranie senzatie de irealitate. Toate acestea, plus prietenia orasului si a localnicilor  iti influenteaza iremediabil starea de spirit.

3. Stockholm(Suedia) – “capitala contrastelor”, supranumit si “Venetia Nordului” :) Stockholm-ul este un arhipeleag in toata puterea cuvantului. Asezat privilegiat pe 14 insule(legate intre ele printr-o retea de poduri si canale) in partea orientala a Scandinaviei, orasul inglobeaza lacul Malar cu apa dulce si intinse portiuni de padure de conifere si mesteceni. Azi numara 830.000 locuitori si a fost atestat prima oara in anul 1252.   Este unul dintre orasele europene pline de parcuri, piete si bulevarde spatioase, un exemplu clasic de arhitectura nordica impletita cu tendintele si necesitatile moderne, fara a pierde farmecul trecutului. Muzeele fermecatoare,  intinderile mari impadurite, neconstruite si excursiile cu vaporul prin arhipeleag sau in Marea Baltica fac din acest oras una din atractiile turistice preferate in mod special de vecinii lor rusi si de italieni. Cladirile medievale pastrate sunt in stare foarte buna iar bisericile protestante, desi nu sunt foarte multe, sunt frumoase si vechi.

4. Sankt Petersburg. A trai inseamna sa faci din tine insuti opera de arta”, spune personajul anonim din Nopti albe a lui Dostoievski. Si poate nu intamplator filozofia acestuia de viata se indentifica cu orasul in care isi traieste povestea de iubire, un oras prin excelenta dedicat artei, culturii, istoriei. Viata tumultoasa, cutremuratoare, uneori mecanica alteori infioratoare a acestui oras i-a inspirat pe clasicii Gogol, Dostoievski, Puskin, dar si pe scriitorii de secol XX Nabokov si Brodsky. Chiar daca Dostoievski descria orasul ca fiind  “cel mai abstract si bine calculat oras din lume”, subliniindu-i artificialitatea impunatoare si rolul de simbol al agitatiilor sociale din vechea Rusie, niciunde nu s-a nascut atata literatura romantica, asa cum s-a intamplat aici. Perfect pentru o vacanta inedita, Sankt Petersburg este orasul care nu oboseste niciodata pe timp de vara. Asezarea acestui oras langa Cercul Polar de nord face ca ziua sa fie mai lunga, iar amurgul sa dureze toata noaptea. Sankt Petersburg este in nord-vestul Rusiei, situat in delta raului Neva, la est de golful Finic al Marii Baltice. Specificul “Venetiei Nordului” cum a fost supranumit Sankt Petersburg, consta in multiplele canale si poduri peste raul Neva, dar si prin arhitectura sa variata cu bulevarde largi si drepte, parcuri si gradini foarte mari cu garduri din fier forjat.
Sankt Petersburg mai este cunoscut sub denumirea Orasul Palatelor. Palatul de Iarna cu Muzeul Ermitraj – simbol al Petersburgului, Palatul de Vara, Palatul Mensikov, dar si Palatul Stroganov cu Muzeul Figurilor de Ceara si Palatul Voronov sunt doar cateva dintre obiectivele turistice mai importante.

5. Amsterdam(Olanda) Casute ce par din turta dulce, canale cu barci si lebede, biciclete conduse haotic si fabrici de diamante, 90 de insulite legate prin 400 de poduri, circa 7.000 de cladiri de patrimoniu, si unul din cele mai mari centre istorice din Europa. Asa poate fi descris Amsterdamul in cateva cuvinte, un oras a carui infatisare a ramas in mare masura neschimbata din secolul al XIX  si pana azi. Un loc ce freamata la fiecare secunda, primitor, un simbol al libertatii de exprimare, un oras multicultural unde fiecare gaseste ceva interesant de facut sau de vazut.

Asadar, am identificat o Venetie oficiala, cea a Mediteranei si patru Venetii ale Nordului: Bruges, Sankt Petersburg, Stockholm si Amsterdam, la care se adauga si  Mica Venetie (tot) a Nordului, Giethoorn. Iar daca vi se par prea putine, aflati ca mai exista una: Copenhaga. :)

Care este preferata voastra? :)

Sursele folosite la realizarea materialului sunt:

www.dreamdestinations.ro; www.yuppy.ro; www.gotravel.ro; www.artline.ro; www.evz.ro

Va intrebati, probabil, ce subiect o mai fi si asta. De unde pâna unde legatura intre aceste doua …domenii care par, la prima vedere, din lumi diferite?

Exista cel putin una. In vremuri imemoriale, când eram eu copil mic (intrucât acum sunt copil mare), tatal meu mi-a zis: daca tot freci ziarul ala toata ziua (era vorba despre „Sportul”, din care s-a nascut ulterior „Gazeta Sporturilor”), sa stii ca poti sa si inveti din el. Si mi-a dat ca exemplu nume de echipe. Petrolul Ploiesti – adica in judetul Prahova, al carui oras de resedinta e Ploiesti, se gaseste petrol. Apoi au aparut altele: Industria Sârmei Câmpia Turzii, Cimentul Fieni, Sticla Ariesul Turda (astia i-au scos la un moment dat din Cupa pe Steaua J ), Aurul Brad, Chimia Râmnicu-Vâlcea, FC Baia-Mare („baie” adica „mina”),  etc etc etc. A fost foarte instructiv, intrucât altfel mi-ar fi fost destul de dificil sa invat geografia economica a minunatei noastre patrii.

Nu toate numele aveau legatura cu o industrie propriu-zisa, bineinteles. Echipele straine nu prea imi erau de mare folos. Ce sa inteleg eu din Liverpool, Arsenal, Real sau Juventus? Mai exista, desigur, un PSV de exemplu, dar, la modul general, parea ca echipele vestice (mai ales) sunt botezate mai degraba dupa tot felul de personalitati si nu, in mod tovarasesc, dupa industrii locale.

Asa ca o perioada mi-am luat gândul ca se poate invata ceva de real folos dupa denumirea unei echipe vestice.

Pâna in 1994, când Steaua a jucat cu o anumita Servette Geneva. M-am tot intrebat eu de unde vine o asemenea denumire, dar nu am gasit raspuns atunci. Mi-am inchipuit ca o fi având vreo legatura oculta cu „servieta”, daca tot se invârt atâtia bani pe acolo. L-am gasit insa mai târziu. Servette este un district al orasului Geneva si se pare ca vine de la latinul „silva”. Servette inseamna „mica padure”.

Dar mai exista si o alta explicatie. S-ar putea ca denumirea sa vina de la Michel Servet si asta e de fapt cu adevarat interesant. De ce? Pentru ca pentru a-l face scrum pe acest umanist s-au unit doi dusmani teroetic de neimpacat: calvinismul si catolicismul. Dar oare care sunt dedesubturile acestei afaceri, ce gest minor (dar pe care, de buna seama, calvinistii l-au considerat major) i-a enervat atât de tare incât sa treaca peste rafuiala cu catolicii si sa apeleze la mijloace extreme, cum ar fi arderea pe rug, mijloace pe care, de altfel, le detestau in mod oficial?

Miguel Serveto s-a nascut in Spania (Villanueva, lânga Zaragoza) si intra de foarte timpuriu in slujba lui Juan Quintana, calugar franciscan si duhovnic al lui Carol Quintul. Curând isi formeaza un imens bagaj de cunostinte, care se suprapune peste o fire impetuoasa si hotarâta. In plus, are un rationament brici. Isi desavârseste pregatirea multilaterala la Paris si Lyon, preda matematica, publica o editie critica a Bibliei in 7 volume si o editie din Geografia lui Ptolemeu, face studii de medicina si descopera mecansimul circulatiei pulmonare a sângelui si pe cel al ventilarii sângelui. Se baga si in astronomie. Peste toate insa, ramâne un credincios profund si incearca sa impace pe toata lumea cu toata lumea.

Spania de dupa intoleranta criminala a Inchizitiei lui Toequemada cunoaste o perioada de acalmie, iar Miguel, fire profund liberala, incearca sa gaseasca obstacolele care se afla intre crestini, musulmani si evrei si care-i impiedica pe acestia din urma sa se uneasca sub umbrela crestina. Identifica dogma Sfintei Treimi ca fiind posibila piedica in incercarea de reconciliere. In 1531 publica De Trinitas erroribus si intra, bineinteles, in colimatorul Inchizitiei. Miguel nu se lasa intimidat si dovedeste faptul ca acest concept este strain Evangheliei, el aparând doar la Consiliul de la Niceea (325), in contextul luptei impotriva ereziei ariene. E convins ca Biserica a tradat spiritul Evangheliei, ridica in slavi o intoarcere la Biserica primitiva si cu asta isi pune in cap toate cultele crestine. Dupa calculele lui, 1585 trebuia sa fie anul unei apocalipse astronomice si a renasterii Bisericii. Fiind suficient de aproape de acel an, discursul sau capata accente radical milenariste. Nu il impresioneaza fortele care s-au aliat impotriva lui. Asa ca mai comite o „boacana”: scrie cartea „Restaurarea crestinismului” si isi face un dusman neimpacat din Calvin, care considera ca numai el are dreptul sa … restaureze.

De prin 1536, Geneva, „Cetatea Domnului”, reprezinta o republica teocratica dominata de personalitatea lui Calvin. In acest loc se asociaza si se intrepatrund imprumutul cu dobânda, spiritul burgheziei nascânde, scrisorile Sfântului Pavel si Evanghelia. Este sansa celor persecutati in Europa, care fug de Inchizitie si care ar vrea sa-si exprime opiniile personale in domeniul religios fara sa se simta in pericol iminent.

In 1553, haituit de Inchizitie, Servet ajunge si el acolo, fiind convins ca dreptatea e de partea lui. Din ordinul lui Calvin, este arestat si intemnitat. In 27 octombrie 1553 este ars pe rug.

Miguel reprezinta chintesenta spiritului liber, care nu-si negociaza independenta si principiile. Este un om cult si deschis, un reprezentant perfect al Renasterii. Mare pericol! Atât de mare incât i-a facut pe catolici sa-si dea mâna cu protestantii pentru un scop comun: refuzul libertatii de gândire si dominatia puterii asupra constiintei individuale.

Sursa: „Istoria secreta a Inchizitiei”, Natalie Benazzi si Matteo D’Amico, Editura Pro Editura si Tipografie

De aceea eu sper ca „Servette” sa vina de la „Servet”. As prefera omagiul adus unui ilustru renascentist in locul unei denumiri comune.

De-asta imi place mie fotbalul. Poti invata multe din el. Inclusiv sa gândesti pozitiv. De exemplu, cum s-a comentat meciul Liverpool – Steaua 4-1? „Steaua e prima echipa din istorie care marcheaza pe Anfield”, plus o gama larga de osanale adresate lui Dodel. S-a trecut extrem de usor peste faptul ca e cea mai grava infrângere din istorie (daca tot facem recurs la „istorie” pâna ne doare gura) a unei echipe românesti in fata lui Liverpool. Ce inseamna sa vezi numai partea plina a paharului….

Voi cunoasteti vreun nume cu o istorie interesanta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hDEvTw6t8To]

Vorbeam mai devreme cu o prietena (sa-i spunem asa, desi  termenul este putin exagerat), in timp ce ne indreptam spre casa, cat de greu este pentru un tanar roman sa-si gaseasca un  loc de munca in ziua de azi. Imi povestea ca dupa ce a lucrat timp de 10 ani pentru o companie, patronul a gasit de cuviinta s-o disponibilizeze. Cealalta varianta fiind reducerea salariului lui de 500 milione de lei(vechi)…evident neluata in calcul nici macar pentru o secunda.  S-a angajat apoi la o firma de cadastru unde lucrurile au mers perfect pana cand asociatii straini ai firmei au pus capat parteneriatului cu romanii, iar din acel moment,  cei din urma au decis neplata salariilor pe termen nelimitat. Dupa patru luni de zile in care nu si-a luat banii, fata a demisionat. In prezent este studenta la o a doua facultate si in cautare de un job bine platit. Mi-a marturisit ca s-a saturat de viata din Bucuresti, de Romania in general si tare ar vrea sa-si ia prietenul si sa plece undeva intr-o tara straina, unde ar fi dispusa sa lucreze chiar si intr-un domeniu total diferit de cel pentru care s-a pregatit patru ani de zile(noi doua suntem absolvente ale aceleiasi facultati), ar accepta si un job mai umil, dar mai bine platit. Zicea ceva de Germania, Suedia sau Norvegia. Stiind ca studiaza limba franceza la noua facultate, am intrebat-o de ce nu Franta. Si din vorba in vorba, tot analizand noi posibile destinatii europene, a venit vorba si de recent vizitata de catre mine Barcelona. Si atunci, fata m-a surprins placut cu o intrebare, nu inainte de a-si exprima admiratia netarmurita pentru Antonio Gaudi si operele sale celebre in toata lumea. Era curioasa sa stie la care dintre ele am ajuns si ce sentiment m-a incercat la vederea lor.  I-am explicat ca mai presus de geniul Gaudi, mai presus de creatiile sale incredibile, pe mine m-a impresionat omul, artistul Gaudi. Si, evident, gestul sau minunat. Probabil ca toata lumea cunoaste povestea acestui arhitect catalan, care si-a dedicat intreaga viata definitivarii  celui mai drag proiect al sau,  catedrala Sagrada Familia. Initial constructia acesteia s-a bazat pe finantarea din bani publici. Dar la un moment dat, banii publici au incetat sa mai vina, iar arhitectul, detinator pe atunci al unei averi impresionante, nu a pregetat nicio clipa si s-a folosit de ea pentru a continua constructia. Sagrada i-a inghitit insa toti banii, iar Gaudi a murit(in urma unui accident de tramvai) sarac lipit, singur, nestiut de nimeni.

Nu cred ca exista nimic mai inaltator si mai demn de apreciat pe lumea asta decat sa-ti sacrifici viata unui ideal atat de nobil. Sa faci totul pentru un vis pe care sa-l lasi posteritatii. Sa ajungi sa nu-ti pese de tine deloc, sa te dedici unei opere care in timp sa bucure sufletele a miliarde de oameni. Iar acei oameni sa-ti poarte zilnic numele pe buze si sa te respecte o vesnicie pentru realizarea ta. Sa traiesti pururea in amintirea celor vii.

Asa ca, dupa ce am discutat pe tema asta cu noua mea prietena, am decis sa-i adresez  intrebarea ce m-a urmarit de-a lungul vremii, fiind mereu, inevitabil, in imposibilitate de a gasi raspunsul corect:  daca ai avea de ales intre a-ti trai viata in huzur, satisfacandu-ti toate placerile si capriciile, dar sa ramai un anonim, un simplu om, care dupa moarte va fi rapid uitat si a trai intr-o oarecare saracie, punandu-ti viata in slujba unui ideal maret si reusind sa lasi ceva concret in urma ta, intrand astfel pentru totdeauna in constiinta maselor, pentru ce ai opta? Un om bogat si fericit in timpul vietii, un muritor de rand cu alte cuvinte, sau un om nefericit in timpul vietii, eventual sarac si neinteles, dar prin opera lasata, un nemuritor? Si ea, fara sa stea pe ganduri mi-a raspuns: aleg banii si traiul indestulat din timpul vietii!

Voi ce ati alege?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5L8-FTvSVxs&feature=related]

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos

Dupa ultimii ani in care Romania s-a clasat pe pozitii rusinoase, am decis sa nu ma mai stresez inutil si sa-mi vad de treburile mele. Aseara m-am uitat putin la meci, uitand complet de Eurovision, iar cand intamplator am dat pe TVR1, concursul era pe sfarsite. Norocul meu ca am prins castigatoarea, care pe loc m-a incantat cu accentul ei aparte si cu atitudinea jucausa, pariind in sinea-mi ca ii va cuceri pe toti cu farmecul ei si va fi votata tocmai pentru ca a reprezentat “something else”, something fresh. Lucrurile au mers din bine in mai bine, pentru ca Spania a performat inca o data si am avut sansa sa-mi vad favoritul absolut, Daniel Diges, care m-a impresionat cu pasiunea pusa in interpretarea melodiei “Algo Pequenito”. Regasindu-ma total in versurile acestui cantecel, m-am indragostit iremediabil de el. Ceilalti au ramas insa indiferenti in fata unei  demonstratii de talent si candoare  mai rar intalnite, iar melodia s-a clasat pe locul 15. Si nu in ultimul rand ar trebui sa-l amintesc si pe reprezentatul Norvegiei, Didrik Solli-Tangen, la care mi-a placut tot, de la interpretare la felul cum arata. In sfarsit un baiat dragut(brunet cu ochi albastri) si cu voce!

Asadar topul meu arata cam asa:

1. Spania – Daniel Diges cu “Algo Pequenito”(uluitor amestec  de fragilitate si forta interpretativa, de sensibilitate si subtilitate, incredibil cum reuseste sa transmita emotii si sentimente). Un actor desavarsit in videoclipul de mai jos.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IGlKLUujURk&feature=fvw]

2. Germania – Lena cu “Satellite”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8QSgNM9yNjo&feature=related]

3.Norvegia – Didrik Solli-Tangen cu “My Heart Is Yours”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=B7cf9IVvovE&feature=related]

PS

FELICITARI PAULA SI OVI!!! Romania  a obtinut cel mai bun rezultat din istoria participarilor sale la Eurovision. Aceeasi performanta a fost reusita si in 2005, de Luminita Anghel si Sistem.

Autor: Nice

Il respect si admir pe Jose Mourinho. Ca om si ca antrenor. Dar urmatoarea declaratie al lui Van Gaal m-a determinat sa fiu in seara asta de partea nemtilor. Nu doar pentru modestia iesita din comun, ci si pentru obiectivismul sau, antrenorul lui Bayern trebuie apreciat.

“Chiar şi în cazul unui triumf la Madrid, părerea mea e că tot Barcelona joacă deocamdata cel mai bun şi mai spectaculos fotbal din lume“, a spus antrenorul bavarezilor.

Bayern? “Noi mai avem de lucrat pînă să ajungem ca Barca“, susţine tehnicianul olandez.

Nu ai cum s-o ignori. Pentru ca ea contine purul adevar, Barcelona e cea mai buna echipa a Europei la ora actuala. Dar Inter l-a avut anul acesta pe cel mai bun antrenor de partea ei,  singurul care putea s-o duca intr-o mult visata finala de Uefa Champions League.

Imi plac nemtii pentru ca sunt seriosi si organizati(exact opusul nostru, al romanilor), iar Bayern e echipa mea favorita din Bundesliga. Celebrul golgheter al Angliei, Garry Lineker a caracterizat sportul rege astfel: fotbalul este un joc in care se confrunta doua echipe a 11 jucatori si pe care il castiga, intotdeauna, nemtii. Acelasi lucru sper si eu sa se intample in aceasta seara, sa invinga nemtii. Ultima data i-am vazut(180 de minute) in dubla cu Steaua din UCL acum vreo 2 ani si m-au impresionat. Ar mai fi si alte motive:

– nemtii de la Bayern sunt campionii revenirilor imposibile, ai rasturnarilor de situatie, sunt cei care lupta pana la capat, nu renunta niciodata, cred in sansa lor, oricat de greu ar fi. Pentru spiritul de invingatori au toata admiratia mea.

-Allianz Arena, casuta echipei, una din cele mai impunatoare constructii din lume, este si preferatul meu dintre toate stadioanele lumii.

 
– intotdeauna tin cu cei mai slabi, iar in seara asta italienii sunt favoriti la casele de pariuri.

In cazul unui succes al lui Inter, pentru Italia va fi al 12-lea trofeu in competitia suprema intercluburi, egaland astfel Spania. Italia are un numar record de finale, 26, cu cinci mai multe decat Spania. Pentru Germania ar fi al saptelea trofeu.

Ambii antrenori au mai cucerit Liga Campionilor, Louis Van Gaal (Bayern) cu Ajax Amsterdam, in 1995, şi Jose Mourinho (Inter) cu FC Porto, in 2004.

– nu-mi plac italienii in mod deosebit, iar din Serie A tin cu rivala concitadina a lui Inter, AC Milan(la o adica).

Da, imi doresc sa castige Bayern  Munchen, dar cred ca pretiosul trofeu va fi cucerit de Inter. Voi pe cine pariati?

PS

Inter si Bayern se lupta pentru o pagina de istorie inca nescrisa in analele celor doua cluburi. Ambele echipe ar putea realiza tripla istorica: Liga Campionilor, campionat si Cupa. Inter a realizat deja eventul in Italia, la fel ca si Bayern in Germania.

update:

Asa cum am prevazut, Inter a castigat UCL!  :(  :(  :( Felicitari D. Milito, C. Chivu, J Mourinho!

Cu ceva timp in urma anuntam pe blog ca voi pleca in Spania. Si iata ca momentul “mult visat” a sosit.  Veti intelege catre sfarsit rostul ghilimelelor. De azi intr-o saptamana voi fi in Costa Brava. Zona din nordul Barcelonei care cuprinde Costa Brava si Costa Maresme este definita cel mai bine de cuvantul diversitate. Nci vorba de  peisaje uniforme sau un anume tip de vegetatie. O multitudine de imagini diferite: golfulete, plaje izolate, paduri de pini, zone stancoase se succed pe masura ce turistul avanseaza intr-o directie sau alta pe coasta.

Lloret de Mar este cea mai mare si mai animata statiune de pe Costa Brava si este renumita pentru numeroasele posibilitati de distractie si viata de noapte. Calella este una dintre primele statiuni turistice din Catalunia si capitala turistica a Costei Maresme. Plaja larga cu nisip granulat, echipamente adecvate si proximitatea orasului Barcelona fac din aceasta statiune locul ideal de petrecere a vacantei. Santa Susana este una dintre cele mai noi statiuni de pe Costa Maresme si  ofera o plaja larga, o atmosfera moderna si cele mai noi si mai confortabile hoteluri.

Intalnirea cu toate aceste locuri, cu Spania insasi, ma lasa indiferenta, nu-mi provoaca nici cea mai mica emotie.  Tarmurile dantelate cu golfulete limpezi nu-mi spun nicio poveste, stancile maiestoase nu-mi dau fiori, iar coastele salbatice scaldate de soare nu ma ispitesc sa ma odihnesc pe nisipul auriu. Castelele romantice nu ma invita sa le trec pragul, marea, in diferitele ei ipostaze, fie rostogolindu-se bland si suspinand pe tarm, fie spumegand in furia furtunii, altadata o sursa a vietii, va fi acum o sursa de  nemarginita tristete si desertaciune. Nici briza nu va reusi sa-mi alunge gandurile istovitoare si nici soarele sa-mi incalzeasca sufletul impietrit. Doar la 60 de km distanta, Barcelona lui Gaudi, atat de laudata si admirata, desemnata cel mai frumos oras european,  nu va reusi sa-mi straneasca interesul, iar farmecul ei va incanta alte inimi. Ironia sortii, altadata terifiata de posibilitatea zborului cu avionul, aceasta perspectiva ma lasa acum rece. Am devenit dintr-o data mult prea curajoasa sau prea indiferenta, gata de a infrunta senina moartea.

Sunt curioasa care va fi discursul la intoarcere…

Vulcanul Eyjafjallajökull din Islanda nu este iesit din comun, dar alte eruptii din trecut au avut efecte mult mai devastatoare decat cele inregistrate in prezent. In 1815, vulcanul Tambora din Indonezia a erupt vreme de trei luni si a aruncat 100 de kilometri cubi de magma, cenusa si roca si a omorat zeci de mii de oameni. Anul urmator, 1816 a ramas in istorie drept anul fara vara din cauza racirii climei, cu ninsori in luna iunie si 80.000 de morti in Europa.

In 1991, vulcanul Pinatubo din Filipine a erupt, iar norul vulcanic s-a raspandit in ambele emisfere, acoperind jumatate din suprafata planetei si determinand scaderea temperaturii medii cu circa un grad Celsius, timp de aproape trei ani. La fel de nefaste au fost şi urmarile eruptiilor vulcanice din Kamceatca sau New Britain din septembrie 1994.

In perioada cunoscuta sub numele de “Mica Era Glaciara“, cu varful in perioada 1645 – 1715, a crescut frecventa eruptiilor vulcanice puternice, care au corespuns cu cei mai reci ani din aceasta perioada, multi cercetatori considerand ca racirea climei in aceasta perioada se datoreaza în principal eruptiilor masive din Islanda.

Dar cea mai puternica eruptie din timpurile moderne este aceea a vulcanului insula Krakatoa. Acesta este situat in Stramtoarea Sondelor care desparte insulele indoneziene Jawa si Sumatera si leaga Oceanul Pacific de Indian. Eruptia a avut loc in 1883, ducand la distrugerea a mai mult de 50% din insula si la formarea unui tsunami urias care a ucis 36.000 de oameni. Cenusa si pulberea s-au ridicat la peste 50 de kilometri altitudine si norii negri s-au rotit de-a lungul ecuatorului timp de 13 zile; din aceeasi cauza, lumina de la rasaritul soarelui din zonele nordice ale planetei a avut o tenta albastruie; straturile infernale de cenusa si pulbere au filtrat atat de mult radiatia solara, incat temperatura globala a Terrei a scazut in anul urmator cu 1,2 grade Celsius, revenind la normal abia in 1888, adica dupa cinci ani de la cataclism.

Cenusa vulcanica este alcatuita din particule foarte mici de roci vulcanice. Are o culoare gri spre negru si poate fi la fel de fina ca pudra de talc.

Persoanele aflate în apropierea unui vulcan care erupe pot inhala aceste particule, fapt care duce la iritatii la nivelul plamanilor chiar si în cazul indivizilor sanatosi. Cei aflati la o departare considerabila sunt insa in afara oricarui pericol, sustin expertii.

Vulcanul care a erupt miercuri in Islanda a improscat in aer un nor urias de particule microscopice de bazalt, care pluteste la o inaltime de aproximativ 6.000 de metri si nu poate fi vazut de la sol.

“Nu toate particulele sunt la fel “, a declarat profesorul Ken Donaldson de la Universitatea Edinburgh, adaugand ca, în linii mari, cenusa vulcanica nu are efecte negative asupra oamenilor. Donaldson a spus ca  majoritatea europenilor care vor intra in contact cu cenusa vulcanica sunt in afara oricarui pericol. Doar islandezii care locuiesc in apropierea vulcanului ar putea fi afectati. “Odata ce particulele ajung in stratosfera, ele se amesteca cu alte particule inofensive, astfel că norul se dilueaza“, a precizat Donaldson. In plus, datorita faptului ca vulcanul Eyjafjallajokull este inconjurat de ghetari, eruptia nu a generat o cantitate foarte mare de cenusa vulcanica, a declarat Mike Burton, vulcanolog la Institutul National Italian de Geofizica si Vulcanologie. Din fericire pentru Romania, vulcanul Eyjafjallajokull (aflat la 125 de kilometri de capitala Reykjavik) este asezat la latitudine nordica, ca urmare efectele sale aproape că nu se vor simti, cel putin nu zilele acestea. Cu totul altfel ar fi fost daca ar fi erupt un vulcan aflat intr-o zona tropicala. Cu cat eruptia este mai puternica si cu cat vulcanul este mai apropiat de Ecuator, cu atat efectul sau e mai mare  asupra temperaturii medii globale. Asta pentru că in zona ecuatoriala exista, datorita circulatiei generale a atmosferei, regiuni caracterizate de miscari ascensionale puternice. Acestea favorizeaza injectarea pulberilor provenite din eruptii in stratosfera, acolo unde pot persista mai mult decat in zona foarte turbulenta a atmosferei de mai joasa inaltime (acolo unde si precipitatiile ajuta la indepartarea pulberilor din atmosfera).