Ador weekendurile mele lungi, tihnite, in care ma dedic blogului in proportie de 70% (pentru ca, trebuie spus, in workweek il cam neglijez). Le iubesc pentru ca doar acum ma pot trezi la 9 sau chiar la 10 in loc de 6 sau 7, iar la cafeaua de dimineata imi permit si un strop de lapte sau frisca, am timp sa scriu un articol si apoi sa dejunez copios. Visez intreaga saptamana de munca la ele pentru ca acum am sansa de a ma desprinde de tot ce inseamna serviciu, de mediul acela stresant, chiar si de aglomeratia tipic bucuresteana, atat de obositoare, incat ajung epuizata acasa, seara, si nu mai am chef de nimic.

De obicei, weekendul meu incepe joia la pranz. Din clipa aceea sunt libera ca pasarea cerului sa fac doar ce vreau eu. Insa, saptamana asta am avut o surpriza tare neplacuta. Am ajuns joi la serviciu si nici nu am intrat bine pe poarta institutiei, ca am si fost anuntata de bossul cel mare, pe un ton vesel, aproape entuziast, ca va trebui sa muncim vineri si sambata. Chiar si duminica, insa mi s-a parut bataie de joc si am dezertat din front. Vineri am avut o sedinta si apoi am colindat prin oras cu diferite probleme (despre care o sa va povestesc in urmatoarele articole) pana spre seara, iar sambata am mers pe teren, prin frig si ninsoare, pentru obtinerea unor date (tot pentru job). A fost o experienta umilitoare, traumatizanta pe alocuri (am ramas cu sechele si nu as mai repeta operatiunea pentru nimic in lume). Azi urma o noua sesiune de shopping la care am renuntat pentru ca ar fi insemnat sa abandonez de tot blogul.

Si iata-ma acum cu un articol proaspat (si cam scurt) si cu o noua curiozitate: cum preferati voi sa se desfasoare weekendul, in liniste si pace, fara prea multe evenimente solicitante, timp in care va puteti odinhi, relaxa, dedica cititului, televizorului, internetului, treburilor casnice (curatenie, gatit) sau plin de activitati antrenante, distractive, amuzante cum ar fi: evadari din oras, nopti in cluburi, party-uri, shopping intens, cina romantica la un restaurant scump? Care este modul ideal de a va incarca bateriile pentru o noua saptamana de munca?

De-a lungul timpului am intalnit tot felul de barbati. Cei mai multi mi-au fost indiferenti. Pe unii i-am simpatizat si chiar indragit pentru felul lor de-a fi, pe altii am ajuns, in timp, sa-i iubesc, pe cativa i-am judecat gresit si am regretat apoi, dar au existat si cazuri, cand, in final, pe unii i-am ignorat sau chiar detestat. Sau, ca sa nu para prea dur termenul, sa zicem ca nu i-am placut atat de mult. Sa vedem mai exact in ce conditii s-a intamplat asta:

1. Cand am remarcat intransigenta in sensul de inflexibilitate. Sunt barbati care nu vor recunoaste ei ca au gresit sau ca s-au pripit cu o anumita judecata sau concluzie nici in ruptul capului. Barbatii sunt mult mai orgoliosi decat femeile. Eu insami sunt o femeie orgolioasa (din pacate, pentru ca nu e motiv de lauda) si doua nuci tari rar se pot intelege. Dar cand imi aduci argumente zdrobitoare, de necontestat, admit ca nu am avut dreptate. Si nu mi se pare deloc o umilinta. Un barbat poate merge pana in panzele albe pentru ideea sustinuta. Se cred detinatorii adevarului absolut, nu au pareri ci doar convingeri si nu ar renunta la ele nici cu pretul vietii.

2. Cand am sesizat idei putine si fixe. Asta s-ar incadra tot la punctul 1. Am intalnit barbati care nu fac altceva decat sa repete la infinit doua trei lucruri pe care le-au invatat ei de prin carti sau ca urmare a catorva experiente traumatizante si care in mintea lor echivaleaza cu marile adevaruri despre viata, om si univers. In rest nu mai stiu nimic. Nici morti nu-i scoti din ale lor, nu cedeaza, nu se lasa impresionati de argumente, iar cand incerci initierea unei discutii pe marginea unui subiect care nu le convine, pe care nu-l stapanesc, dau bir cu fugitii, te lasa cu buza umflata in drum. Si, culmea, tot ei se supara. Sunt unii care nici nu se sinchisesc sa se certe cu o femeie. Considera ca nu merita osteneala…

3. Cand am fost mintita si nu oricum ci cu zambetul pe buze, fara remuscari, fara sa se realizeze penibilul situatiei.  Pentru ca nimeni nu e asa de prost sa creada in baliverne, ca uneori preferam sau suntem nevoite din anumite motive sa inghitim gogosile lor, temporar, e partea a doua. Vin cu scuza clasica: “mintim sa va protejam”, cand in fapt, o fac sa iasa ei cu basmaua curata, sa nu trebuiasca sa dea explicatii, sa nu-si stirbeasca aura de om corect si responsabil, de barbat de casa. Mint dintr-un egoism pur si un tupeu dus la extrem.

Aroganta, prepotenta, sfatosenia, afisarea ostentativa a aerului de superioritate, tupeul si inselaciunea sunt naravuri specifice mai degraba barbatilor. Mai sunt si altele, dar acestea ma deranjeaza pe mine in mod deosebit. Mai ales cand sunt extrem de evidente, se manifeste plenar cu orice ocazie si vin la pachet.

Pe voi ce va deranjeaza cel mai mult la sexul opus? 

sursa foto

Fiind semn de Pamant, am avut mereu oroare de zborul cu avionul. O frica paralizanta m-a cuprins in momentul cand a trebuit sa plec din casa cu directia Baneasa, aeroportul de unde urma sa decoleze avionul meu spre Bruxelles, in aprilie 2008. Era primul zbor din viata mea si perspectiva plutitului printre nori, la 10000 de metri altitudine, nu ma incanta prea tare. Am inceput sa plang,  cu greu am reusit sa-mi infrang teama, si numai eu stiu in ce conditii de stres am ajuns in Belgia, propunandu-mi pe loc sa fie prima si ultima isprava de acest gen. Soarta a vrut altfel insa…

Printre nori

Deasupra Marii Mediterane

Deasupra muntilor

2008 a fost si anul primei croaziere din viata mea. Calatoria pe apa a fost insa fascinanta, in cele 2 ore cat a durat  am privit hipnotizata albastrul infinit al Marii Egee, iar repetarea experientei ar fi unul dintre lucrurile pe care mi le doresc enorm de mult in acest moment.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu am avut niciodata pasiunea sofatului. Nu imi este frica de aglomeratie, de ceilalti participanti la trafic, de accidente, oricum nu am fost implicata pana acum in intr-un astfel de eveniment neplacut, doar ca niciodata nu m-a atras ideea de a conduce o masina. Nu am carnet si nici nu vreau sa imi iau vreodata. Pur si simplu nu sunt facuta pentru asta, oricum evit cat se poate de tare sa calatoresc cu masina sau autocarul pentru ca imi provoaca o stare de rau. Nu neg insa ca mi-ar placea un model de genul(cu sofer inclus), cea mai frumoasa masina din lume in opinia mea:

sursa foto

Care dintre cele trei vi se pare mai sigur: aerul, apa sau pamantul(uscatul)? Cu ce va place sa calatoriti cel mai mult, cu avionul, vaporul sau masina/autocarul? Aveti pasiunea sofatului?