Intra bloggerii in vacanta? Ma intreaba  Creve si Paul.

Summerday nu intra niciodata in vacanta, pentru ca summerday reprezinta insasi ideea de vacanta, de libertate, de neingradire, de a face ce ai chef atunci cand ai chef. Nu suport impunerile de niciun fel si am ritmul meu de a face lucrurile, iar in ultimul timp  a ajuns sa ma deranjeze ideea indusa de unii in blogosfera cum ca blogul trebuie actualizat zilnic, ca bloggerul este obligat sa posteze ceva in fiecare zi sau macar o data la doua zile. De ce trebuie? Imi da blogul de mancare? Ma hraneste el? Da, poate spiritual… Pentru ca imi scade traficul? Care trafic? Ala care mai nou se tinde spre zero? Numarul de vizite si vizitatori e in continua scadere, si oricum niciodata nu a fost prea mare. Ce-am avut si ce-am pierdut? :unsure:

Nu am urmarit niciodata  succesul in materie de blogging, nu mi-am propus sa fiu blogger de succes, sa am un blog faimos, sa fiu cunoscuta in blogosfera. Sunt extrem de multumita cu ce am obtinut pana in prezent, de altfel este mai mult decat mi-am imaginat vreodata.

Scriu doar atunci cand simt ca am ceva de spus, abordez doar subiecte pe care le simt aproape de suflet si imi face placere sa discut despre ele cu voi, si cel mai important, public ceva atunci cand stiu ca am timp sa ma ocup de eventualele comentarii. Din respect pentru cei care isi rup din timpul lor pretios pentru a lasa o parere aici, incerc, pe cat posibil, sa raspund cu promptitudine. Asta inseamna insa sa stau lipita de net, ceea ce nu constituie deloc un deziderat, vara mai ales, cand timpul liber si vremea frumoasa te imbie la plimbari si chiar evadari din oras.

Da, sunt in vacanta, una lunga si binemeritata. Nu vreau sa o petrec pe blog si nici la calculator. Vreau sa ma bucur de fiecare raza de soare, de fiecare zi de libertate, vreau sa fac doar ce imi place. Si, recent, am descoperit ca imi place tot mai putin netul. A inceput sa ma plictiseasca, entuziasmul meu de inceput s-a diminuat si nu mai am nici energia de altadata. Am obosit. :dizzy: Imi aduc aminte cu nostalgie de viata mea de dinainte de anul 2002, anul primului contact cu internetul, cu mailul si messul. Acele timpuri imi par acum ireale, nu pot sa cred ca am trait atat fara tehnologie. Mereu ma intreb, oare daca ne-am descurcat atata amar de vreme fara ea, de ce acum nu ne imaginam viata in absenta ei, cum a putut sa puna stapanire pe ea, sa ne subjuge, sa ne transforme in sclavii ei obedienti? Refuz sa-mi petrec viata butonand pe net de pe laptop sau mobil. De fapt, asta se poate numi viata?