Se intampla adesea sa ne facem planuri, sa ne iluzionam in legatura cu o persoana, un film, un oras sau o situatie, pe parcurs sa fim oarecum surprinsi in mod neplacut, pentru ca la sfarsit sa ramanem cu un gust amar, neintelegand ce s-a intamplat, cum a fost posibil sa se ajunga aici. De ce suntem de cele mai multe ori crunt deceptionati de ceva sau cineva? Pentru ca avem asteptari prea mari, pentru ca pretentiile noastre sunt exagerate, pentru ca uitam sau neglijam un aspect important, privitul dincolo de aparente. Putin realism nu strica niciodata.

Un om prevenit, pus in garda, bine informat are toate sansele sa nu fie luat prin surprindere si nu risca dezamagirea, iar in final chiar nefericirea.

Si voi exemplifica cu trei intamplari recente din viata mea:

1. La sfarsitul verii mi-am schimbat locul de munca. M-am dus acolo ca la pomul laudat cu sperante si asteptari uriase, crezand ca am aterizat in paradis. Nici prin cap nu-mi trecea ca o sa gasesc de fapt infernul. De aici pana la nefericirea cronica nu era decat un mic pas. Acum cateva saptamani mi-am gasit un alt serviciu. De data asta m-am asteptat la ce era mai rau. Si, culmea, imi merge din ce in ce mai bine…

2. Dupa cum decurgeau ostilitatile in decembrie si prima jumatate a lunii ianuarie, ma pregateam sa intampin cum se cuvine primavara din luna februarie. Imi imaginam ca am fentat iarna si anul asta. Deznodamant apocaliptic: in loc de soare, senin si temperaturi ridicate m-am trezit cu un ger aspru si salbatic, cu cod portocaliu de viscol paralizant (la propriu si la figurat) si cea mai cumplita iarna din ultimii 20 de ani. Cine se tanguie, sufera si dispera acum? Eu. Sper sa ma tina inima la vizualizarea facturii de intretinere pe ianuarie si februarie.

3. Aseara, dupa ce am terminat de vizionat un film olandez din 2011 (Isabelle), marcata putin de neinspirata alegere facuta, mi-a sarit in ochi o productie ceva mai veche, din 2010, destul de controversata, pe care inca nu reusisem s-o vad. Atat de hulit a fost acest film pe cinemagia, dar si aici pe blog, incat mi-a starnit interesul. Pe IMDb, de asemenea, o nota jalnica: 5,9. Ma pregatisem sufleteste pentru cel mai prost film din istoria cinematografiei. Si pot spune cu mana pe inima ca, poate din aceasta cauza, The Tourist mi-a intrecut asteptarile. Am savurat absolut totul la el, decoruri, intriga, jocul personajelor principale, finalul fericit. L-am redescoperit pe Johnny, mi-a placut tacerea si misterul Angelinei, modul cum isi fataia fundul de colo pana dincolo, lipsa contactului fizic dintre cei doi, am adorat jocul lui Depp, pana si felul cu alerga pe acoperis in pijama mi s-a parut super amuzant. Tot ce altora le-a parut ridicol si plictisitor, pe mine m-a entuziasmat. M-am simtit bine, am ras, m-am relaxat si am vazut Venetia asa cum n-o vazusem niciodata. Nu stiu daca pelicula asta s-a dorit o reclama mascata a orasului situat pe 118 insule, dar pe mine a reusit sa ma convinga ca sub nicio forma nu trebuie sa ratez vizitarea sa.

Sunt curioasa, voi in functie de ce criterii va alegeti filmele pe care doriti sa le vizionati? Cat conteaza pentru voi nota de pe IMDb? Daca filmul are o nota mica, de exemplu sub 6, renuntati sa-l mai vedeti? Sunteti influentati de diverse pareri expuse pe diferite site-uri(bloguri, cinemagia etc)?

Aveti pretentii mari de la ceilalti? Dar de la voi insiva?