Later Edit: Asa cum a ghicit Dragos la ora 9:42 AM, Arabela nu era altceva decat porecla pe care T.(tipul de care ma indragostisem) i-o daduse prietenului sau cel mai bun. Acesta avea, cum a precizat Marin in jur de ora 10, cioc, iar tenul sau era ceva mai inchis. Era o porecla data la misto, evident! Deci, Arabela era un barbat!

Oare cati dintre copiii si adolescentii care au urmarit serialul cehoslovac de televiziune, Arabela, nu au visat la inelul cu puteri magice, care putea indeplini orice dorinta prin simpla sa invartire sau la pelerina neagra care pusa pe umeri te facea invizibil si te transporta cu succes, instant, in locul unde trebuia sa ajungi? Cati dintre noi nu am fost fascinati de printesa Arabela si ne-am dorit-o departe de maleficul vrajitor Rumburak? Nu mai tin minte exact varsta la care am vizionat acest film, dar stiu ca eram topita dupa intrigile si aventurile personajelor sale. Cu certitudine pot afirma ca Arabela mi-a marcat copilaria, ajungand chiar obsedata de povestea ei.

La mult timp de la difuzarea serialului, cand deja eram o tanara studenta de 19 ani, am mers in excursie la Busteni cu o colega de facultate si prietenii acesteia. Inca din gara, am remarcat pe peron un tip din grup, un brunet fermecator, cu par carliontat, subtirel, tras prin inel. A fost dragoste la prima vedere, cred, impresionata in mod deosebit de rucsacul lui modern, galben cu portocaliu, purtat ostentativ pe umar. Ce mult imi doream si eu unul la fel! Sau de aerul de Don Juan, de atitudinea nepasatoare si surasul seducator? In tren, dupa ce ne-am ocupat locurile, au urmat cateva schimburi timide de replici. Bun, introducerea fusese facuta, primele semnale erau incurajatoare. Realizasem ca imi doresc o idila cu acest baiat si ca nimic nu ma va opri din indeplinirea planurilor mele.

Am ajuns si la Busteni, ne-am cazat si am plecat direct la bar. Sa ne cunoastem mai bine. Aici am aflat, incredibila coincidenta, ca urmasem amandoi acelasi liceu. Am ras, am discutat, am povestit, tanarul nu parea deloc imun farmecelor mele, iar asta imi dadea sperante, atractia dintre noi crestea pe masura ce trecea timpul si realizam ca ne simtim tot mai bine in compania celuilalt. Pana cand el si-a adus aminte de…Arabela. Din acel moment nu a fost chip sa-l linistesc, toate gandurile sale aveau o singura tinta: Arabela. “Dar ce o face Arabela, dar unde e Arabela, dar de ce nu a ajuns inca Arabela? Daca s-a intamplat ceva pe drum cu Arabela?”

Era clar! Trebuia sa soseasca si Arabela. Dar cine era aceasta misterioasa Arabela? Si de ce imi repeta obsesiv numele ei, prea parea preocupat de soarta acesteia, lucru ce imi dadea de banuit. Oare ce era intre el si Arabela? Incepusem sa ma ingrijorez si sa fac tot felul de scenarii, poate Arabela era chiar iubita lui? Fiorii geloziei imi inflorisera in suflet, iar chinul se adancea de fiecare data cand el pronunta cuvantul Arabela. “Imi doresc foarte mult sa vina Arabela, sunt nerabdator“, puse el sare pe rana. “Dar daca a facut accident pe drum”, gandi el cu voce tare, iar eu, exasperata si intrigata de comportamentul lui, suparata pe lipsa lui de tact, incepusem sa ma resemnez. Sau sa-mi doresc ca Arabela sa nu mai ajunga niciodata in Busteni.

Dintr-o data, usa barului se deschide brusc si isi face aparitia chiar Arabela. In acel moment am fost cea mai fericita fiinta de pe pamant. Am rasuflat usurata, chipul mi s-a luminat si un suras mi-a incoltit in coltul gurii. “Bine ai venit, Arabela”, am rostit vesela.

Am inteles atunci ca nimic nu este ceea ce pare si ar fi o mare greseala sa ma chinui si sa sufar pentru ceva ce inca nu s-a intamplat. Si ca uneori e bine sa astept deznodamantul, sa-mi domolesc imaginatia, sa incetez cu presupunerile si sa nu ma mai torturez inutil cu ganduri negative.