Ispasire

Prima parte o gasiti aici.

–         Chiar trebuie să te întorci mâine seară la unitate? Poate că reuşeşti să îi convingi să te mai lase o zi! De altfel, nu cred că……

–         Eei, Ligia, nu fi prostuţă, ştii foarte bine că în armată nu se negociază. Ordinele se execută, nu se discută!

–         Uff, tu şi militarii tăi, niciodată nu voi înţelege viaţa asta cazonă… parcă sunteţi nişte roboţi, nu fă aia, nu fă ailaltă…… păi ce, voi gândiţi numai când vi se ordonă?

–         Hehe, nu este chiar aşa….. gândim în limitele ordinului, în aşa fel încât să îl respectăm!

–         Aha, te-am prins! Am avut, totuşi, dreptate!

Este vară, vântul adie uşor, ne plimbăm pe plajă şi admirăm vapoarele din larg. Sunt aşa de mici, par nişte licurici. Te aşezi, iar eu mă intind înspre tine. Îmi apropii cuminte capul de pieptul tău. Zâmbeşti triumfător şi îţi treci mâinile prin părul meu. Îţi place mult, căci este tuns scurt şi îţi gâdilă palmele. Ridic privirea spre tine şi îţi privesc ochii. Ah, da… Continuă să citești Ispasire

Share

“Grace” sau influenta covârsitoare pe care o poate avea asupra noastra un strain

Motto: “Din durere vin cele mai mari binecuvântari”

Titlu:     Grace

Autor:  Richard Paul Evans

Editura Reader’s Digest, 2010

In 1993 Richard a scris o poveste induiosatoare, care aducea pe undeva cu “Fetita cu chibrituri”, si s-a hotarât s-o dea in dar de Craciun unor persoane apropiate. Ce n-a intuit in acel moment a fost impactul povestirii sale extraordinare. Rudele si prietenii  care au primit cadoul au fost atât de impresionati incât cele 20 de exemplare ale povestii, scoase la imprimanta de acasa, au circulat din mâna in mâna ca un manifest, pâna când autorul s-a pomenit cu un telefon de la o librarie, care voia sa-i comande “cartea”….

Actiunea se intâmpla la inceputul anilor ’60, când, amanunt important, amenintarea razboiului nuclear parea extrem de serioasa. URSS voia sa plaseze rachete cu focoase nucleare in Cuba, iar SUA raspundea printr-o blocada curajoasa. Un licean isi ascunde o colega de scoala intr-un adapost construit de el, in spatele curtii casei lui. Fata plecase de acasa de frica abuzurilor tatalui vitreg. Relatia dintre cei doi n-a durat mai mult de doua luni si a fost platonica. O teribila greseala de sistem (intrucât societatea a considerat ca fetei ii este mai bine lânga tatal vitreg, betiv si abuziv decât lânga colegul care i-a oferit adapost, hrana si intelegere) duce la Continuă să citești “Grace” sau influenta covârsitoare pe care o poate avea asupra noastra un strain

Share