Am observat că pensionarii militari şi-au coordonat acţiunile la nivel naţional, iar acestea au coincis cu festivităţile dedicate unirii Principatelor. Un prim fapt condamnabil, ruşinos şi nedemn, a fost huiduirea imnului naţional de către respectivii militari. Nu se cade, domnilor, ca cetăţeni care aţi jurat să apăraţi şi să respectaţi însemnele oficiale ale ţării, să vă pretaţi la un astfel de comportament. Înţeleg, vă nemulţumeşte profund clasa politică aflată la conducerea ţării, în frunte cu matelotul rămas fără şuviţă; îl apostrofaţi pe acesta, este dreptul dumneavoastră democratic, însă nu înţeleg ce vină are imnul naţional, care nu se confundă cu persoana aflată acum la conducerea statului. Probabil ar trebui să aruncaţi o privire la aliaţii noştri actuali, foştii dumneavoastră inamici, ştiţi prea bine, de pe vremea când patria dragă era membră a Pactului de la Varşovia, şi să observaţi atitudinea acestora în momentul intonării imnului naţional al SUA. În fine, ce să învăţăm noi, popor cu o tradiţie multimilenară, de la un stat ce există de doar câteva sute de ani……

România, ca multe alte state de pe mapamond, a fost afectată de criza financiară, provenită, da, aveţi dreptate, de la yankeii pe care i-aţi urât până în decembrie 1989 apoi, peste noapte, româneşte, aţi început să îi aclamaţi. Primele măsuri de redresare a economiei naţionale au vizat protejarea bugetului – s-au diminuat salariile angajaţilor statului cu 25%. N-a fost bai, dumneavoastră sunteţi pensionari, v-aţi făcut datoria faţă de ţară, acum vă odihniţi şi vă bucuraţi de pensia pentru care aţi muncit din greu. Păi cum, doar ştie toată lumea că armata a contribuit decisiv la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, la Transfăgărăşan, la metrou, la Casa Poporului, etc. Mai mult decât atât, brava noastră armată română a oferit un ajutor ferm, hotărât socialist, agriculturii, grăbind anual recoltarea cerealelor, cartofilor, sfeclei, a strugurilor, la inundaţii, ş.a.m.d. Sunt perfect de acord, doamnelor şi domnilor militari pensionari, dar mă simt obligat să fac o precizare. Nu dumneavoastră, ofiţerii şi subofiţerii activi la vremea respectivă, aţi stat în arşiţă, ploaie şi frig, ci amărâţii de trupeţi, da, cei care mâncau fasole cu pietricele şi viermişori, cei ale căror raţii erau ajustate în mod constant, căci deh, ce le trebuie soldaţilor prea multă hrană, ei trebuie să fie supli şi să fie oricând pregătiţi să lupte pentru patrie. “Surplusul” îl luau bucătării, cu voia dumneavoastră. Cine spune că militarii nu se pricep la afaceri?

Ce se aude din mulţime? Un domn în vârstă se recomandă ferm, colonel X, fost comandant al regimentului Y, din cadrul armatei Z. Ce ne spune domnul? Că dânsul, în august 1968, se instalase ferm pe malul Prutului, fiind pregătit să respingă un eventual atac al sovieticilor, deranjaţi de celebrul discurs al lui Ceauşescu, cel ce acuzase intervenţia URSS şi a câtorva ţări aliate în Cehoslovacia. Zâmbesc cu dispreţ şi îi aduc aminte domnului că Marele Cârmaci, temerarul acuzator al ursului de la răsărit, în cazul în care ruşii ar fi atacat România, îşi pregătise atent ieşirea din scenă, apelând la amicul său iugoslav, Tito……şi domnul ofiţer în rezervă ne asigură că el şi camarazii săi puteau să respingă tăvălugul rusesc… ce contează că URSS, alături de SUA, avea o forţă armată formidabilă!

Observ că se repetă aceleaşi declaraţii: noi am fost la munci, noi am fost gata să ne sacrificăm pentru ţară, noi am dus-o foarte greu. Stau şi mă întreb, oare celelalte milioane de pensionari civili, având aceeaşi vechime în muncă, în condiţii cel puţin la fel de dificile şi contributori CAS, căci ei nu au fost scutiţi, precum domniile voastre, nu au dus-o greu?. Nu are rost să amintesc ce pensii au foştii muncitori din fabrici şi uzine, fostele cadre didactice, foştii lucrători la CAP, etc. Ce facem, domnilor, cu veteranii de război, amărâţii care s-au întors pe jos din lagărele siberiene apoi, ajunşi în ţară, au fost arestaţi şi încarceraţi, sub acuzaţia că au luptat împotriva Uniunii Sovietice? Lor le dăm pensii sub 100 de euro, căci sunt bătrâni, prea bătrâni, ce să mai facă ei cu banii…

Închei, aducând un elogiu tuturor soldaţilor români căzuţi în luptă, cărora le zac oasele în afara ţării, uitaţi de toată lumea, şi îmi exprim admiraţia faţă de pompieri şi echipajele SMURD, oameni care merită de zeci de ori mai mulţi bani decât primesc acum. Glorie eternă, eroii nu mor niciodată!

[youtube NHjo8Bc-npg]

Surse: http://www.zf.ro/eveniment/adevarul-statistic-al-pensiilor-speciale-de-la-interne-armata-si-securitate-3-din-pensionari-consuma-10-din-bugetul-total-7913077

http://www.zf.ro/profesii/recalcularea-primelor-25-000-de-pensii-speciale-ale-militarilor-a-marit-cheltuielile-statului-nu-le-a-micsorat-7906941

Pamflet. Personajele si intâmplarile sunt imaginare.

Ora 8.00. Trezirea, cu chiu cu vai. Uai mânca-ti-as….ce durere de cap…si de stomac…o fi de la whisky sau de la cele 3 rânduri citite din “Critica ratiunii pure”? Ah, si i-au zis consilierii ca acum isi poate permite si whisky adevarat, scotian, de la mama lui, dar deh!, meteahna veche, de marinar de apa sarata, tot whisky-ul libanez e al mai bun!

De afara se aud urlete: “Iesi afara, bestie ordinara!”. Corul celor cincizeci de babe si mosnegi  e condus cu maxima precizie de dirijorul Ciutacu si spagatofilul Mircea Badea, care si-a sacrificat o zi de sala ca sa vina aici, la intrarea Cotroceniului. Presedintele zâmbeste multumit. Noua versiune ii place mai mult.

Ora 8.30. Proba de injuraturi viteza. “Nasul” a venit special sa-l cronometreze pe Presedinte. Da din cap total nesatisfacut. Presedintele a injurat un timp mai scurt si mai putin variat ca ieri. E intr-o vadita si ingrijoratoare scadere de forma.

Ora 11.00. Discutii intelectuale in compania consilierilor si companionilor. Primul abordat,  Peter Eckstein Kovacs.

– Bai Petre…cum e la voi la unguri, va bateti nevestele?

Peter (ingrozit):

– Nu domnule Presedinte…De ce? Ar trebui?

–  Aha. Pai la noi cine nu-si bate nevasta macar o data pe saptamâna e considerat fatalau, nu barbat. Si asta n-o spune altu’, ci chiar nevasta. Ha ha ha…..

Cu Sever Voinescu nu se poate discuta. E cazut cu capul in tastatura. Presedintele ii trage o palma dupa ceafa.

– Bai Severe, te-am facut praf azi-noapte, nu esti deloc de cursa lunga, asa cum te laudai! Mai ai mult pâna sa ma intreci ba baiatule! Ha ha ha….

Isi face ochii roata in incapere. Hiiii….in coltul din dreapta o consiliera noua! “Astia de la Resurse Umane au adus prospaturi”. Cap-compas catre ea! Incearca s-o mângâie pe picioare, consiliera sare ca arsa:

– Cum va permiteti, domnule Presedinte?

– Ho fa, ce sari asa, voiam sa-ti urez bun venit! Nu vrei sa te mângâi?

In drum spre iesire, consiliera trânteste replica:

– Mai bine as vrea sa ma violeze o armata de turci in calduri!

Presedintele devine brusc melancolic. Cine n-ar vrea….

Ora 12.00 Presedintele il primeste in vizita pe presedintele Siriei. Ce nevasta teapana are…ce fund bombat…si ce sâni a bagat la inaintare!

– Domnule presedinte Hafez al-Assad…

Consilierul simte ca trebuie sa intervina. Pe presedintele Siriei il cheama Bashar….Hafez a fost taica-su si a murit de vreo zece ani saracu’…..

– Deci domnule presedinte Bashar, va multumesc pentru semnarea tratatului de extradare. Dar va rog eu, hai sa inceapa peste 5 ani, ca m-au rugat si pe mine niste prieteni, multumesc de intelegere. Si acum va invit la o bauta la restaurantul Bucur.

– Domnule presedinte Basescu, eu sunt musulman….nu beau! Si ati putea va rog sa va uitati la mine când vorbim, nu la sotia mea? Multumesc! Oricum, parca de la ora 14.00 era un concert de muzica de camera…

– Ha ha ha….petrecere de intelectuali gaozari, da-i dracu’! Hai, mergem la restaurant, va duc eu cu masina. Daca nu beti nu-i problema, stati sa va uitati la mine cum beau, ha ha ha.

Dupa masa Presedintele ii sopteste la ureche consilierului:

– Auzi, du-l tu la aeroport pe arabul asta imputit, ca eu am treaba. Ai grija cum ma scoti, ca daca aud ca nu te-ai descurcat te dau cu capul de toti peretii, ai inteles?

Ora 16.00. Presedintele primeste delegatia coalitiei de la putere, in frunte cu primul ministru Boc. Boc se plânge Presedintelui ca nu poate sa-si faca treaba, Curtea Constitutionala declara ca neconstitutional tot ce misca.

– Lasa ca ma ocup eu de trântorii aia basinosi de la Curtea Constitutionala! Severe, cauta-mi ceva de care sa ma leg, vreau sa declar neconstitutionala Curtea Constitutionala, da! Dar daca nu gasesti nimic nu-ti face griji, ce nu trece de aia am sa promulg eu. Hai sa vedem care e mai tare!

Se uita amenintator la Boc:

– Si tu ce mai stai ca proasta-n târg? Hai, treceti la treaba, ca tara e saraca!

Ora 18.00. Presedintele primeste delegatia opozitiei, condusa de Victor Ponta. Presedintele ia cuvântul:

– Mai intâi de toate vreau sa va raspund la prima intrebare pe care stiu sigur ca ati vrea sa mi-o puneti, Elena Udrea nu e aici, i-am dat drumu’ sa mai stea si cu barbat’su. Acum, ca v-am satisfacut curiozitatea asta morbida, am putea trece si la discutii serioase, va rog? Apropo…. bai…ia mai lasati-ma cu demonstratiile, grevele si prostia cu motiunea de cenzura! Vreti la guvernare? Poftim, veniti!

– Daca o dati afara pe Roberta Anastase, promitem sa ne gândim.

– O dau, veniti la guvernare!

– Daca il dati afara si pe Boc…

– Il dau, veniti la guvernare!

– Domnule Presedinte, dar chiar nu se poate discuta cu dumneavoastra, ce e asa greu de priceput? De ce credeti ca va propunem noi toate cacaturile astea? Cum sa venim la guvernare pe criza asta nenorocita?!?!?

Presedintele ridica aratatorul si il dojeneste parinteste pe Ponta.

– Mai micule Titulescu, tie nu-ti prea sta bine sa vorbesti urât. Lasa-i pe oamenii mari s-o faca. Asa. Si…daca nu vreti sa veniti la guvernare… atunci ce -mi frecati ridichea cu mitingurile si motiunile?

– Ca sa nu uite lumea de noi…dar nu va suparati…25% reducerea salariilor, impozitarea bonurilor de masa…va marturisesc sincer ca asemenea tâmpenii nu ne-au trecut prin cap nici macar noua! Cum sa venim la guvernare, noi ce mai impozitam?

Presedintele da din cap intelegator. A fost si el in opozitie, nu prea mult, ce-i drept, si stie cum e, cât scandal trebuie sa faci ca sa mentii atentia publicului treaza. Ca electoratul asta român are tot timpul tendinta sa doarma pe el. Apoi il priveste intrebator pe Crin.

– Tu ce mai vrei?

– Domnule Presedinte, cu tot respectul….legea asta a invatamântului a ajuns sa enerveze pe toata lumea.

– Tocmai asta e dovada ca e o lege buna, raspunde logic Presedintele.

– Sa stiti ca, daca o promulgati…voi fi nevoit sa…nu va suparati pe mine, nu e ideea mea, dar stiti, partidul din care fac parte si-l reprezint aici…deci voi fi nevoit sa fac toate diligentele pentru suspendarea dumneavoastra!

Na c-a spus-o!

Presedintele pare induiosat. Se apropie si-l mângâie dragastos pe cap.

– Mai Crin … valeleu!, dar ce par frumos ai!, mai baiatule… tu nu te-ai saturat de câte castane ai luat de la mine? N-am maturat eu terenul cu tine pe unde te-am prins? Adica ce diligente vrei sa faci, mai exact?

– Domnule Presedinte, nu eu…dar stiti…partidul…interesele poporului o cer…de curiozitate…cum ati primi cererea de suspendare?

– Cu placere! Hai, gata, ca si asa a durat destul iar eu am treaba, nu ca voi. La revedere!

Dupa plecarea delegatiei, Presedintele se uita pe agenda. Avea atâtea de pus la punct si a rezolvat asa putine….offfff…e inconjurat numai de idioti…Daca ar fi avut un Guvern capabil, un Parlament cu care sa se inteleaga si daca n-ar fi avut deloc o Curte Constitutionala, ar fi mutat si muntii din loc, dar asa….Si ce nenoroc pe capul lui, sa ajunga presedintele poporului român…Si-ar fi dorit alt popor, poporul englez bunaoara….

Victor Ponta, cu ochelarii aburiti de emotie, afisând rânjetul de jur imprejur al lui Iliescu si având in priviri inteligenta patrunzatoare a Prostanacului din noaptea de Sfântul Nicolae a anului trecut, iese afara si face semnul victoriei catre demonstranti. Imediat Victor Ciutacu se repede la el si-l intreaba cum a fost.

– Cum sa fie? Am dat tare si cu forta, ne-am impus toate punctele de vedere, va garantez ca presedintele e prabusit total!

Crin Antonescu lacrimeaza.  E rupt in doua de o suferinta sufleteasca nepereche. A fost mângâiat pe cap de insusi Presedintele…si nu poate sa spuna nimanui asta…

Chumbawamba…Tubthumping!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=56iPy81N6fw]

Motto: Acolo unde se ard cărţi se vor arde, până la urmă, şi oamenii – Heinrich Heine, Almansor

Ideea acestui articol mi-a fost data, in afara de vizionarea filmelor cam in aceeasi perioada de timp, de gâlceava iscata in jurul unui alt articol recent. M-a frapat faptul ca intre filmele cu pricina exista trei asemanari fundamentale si o deosebire flagranta. Deosebirea e data de faptul ca Ioana a inceput de la umilinta incolo, in familia unui preot bigot, pe când Hypatia, matematician, astronom si filozof, a inceput de la glorie incolo, fiind beneficiara conceptelor grecesti de „libertate” si „democratie”. Dar asemanarile sunt de fapt mult mai importante.

In primul rând ambele filme trateaza subiecte extrem de sensibile pentru crestinism. „Agora” se refera la modul brutal si samavolnic in care a fost impus crestinismul in Alexandria, cu o intreaga succesiune de fapte abominabile comandate de episcopul Chiril: arderea Bibliotecii din Alexandria, convertirea prin forta la crestinism si executarea neascultatorilor (reprezentati in primul rând de Hypatia), pentru delict de gândire. Ce s-a intâmplat mai departe cu Chiril? Nu, n-a dat niciodata socoteala pentru ce a facut. Pentru faptul ca a distrus sute de mii de manuscrise, pentru modul in care a inteles sa puna asasinatul in numele religiei si pentru intreaga sa râvna de a arunca in bezna umanitatea, ei bine, posteritatea n-a gasit altceva de cuviinta decât sa-l canonizeze.

„Papesa Ioana”  (Ion Anglicus) descrie modul in care a ajuns sa urce pe tronul papal o femeie (chestiune nerecunoscuta, evident, de Biserica). Legenda, scrisa la mai bine de doua secole de la presupusele evenimente, are la baza conceptul de Mater Eclesia, introdus si mimat in cadrul slujbei de alegerea papei folosind doua impunatoare scaune specifice pentru femeile care nasc (ceremonialul s-a desfasurat cam de la inceputul celui de-al X-lea secol pâna la 1566).

In al doilea rând rând niciunul din filme nu respecta cu scrupulozitate adevarul istoric. In cazul filmului „Agora” e de inteles. Prezentarea amanuntita a faptelor care au avut loc in 391-415 l-ar fi facut recomandabil in exclusivitate numai criminalior sadici. Pentru a-l face totusi vizionabil de catre un public mai larg, autorii au trebuit sa eludeze modul teribil in care a fost ucisa Hypatia. De neinteles este insa de ce oare n-o fi fost respectata istoria in cazul Papesei Ioana (desi, trebuie sa subliniez, acest lucru nu afecteaza calitatea filmului si nu altereaza mesajul spiritual transmis). In afara de faptul ca autorii lasa sa se inteleaga ca faptele descrise in film sunt certe (ceea ce e departe de adevar), plaseaza povestea cu pricina in timpul Papei Sergiu al II-lea (844-847), când de fapt intâmplarile din  legenda au loc in timpul Papei Leon al IV-lea (847-855). Si s-a stabilit deja cu certitudine ca vacanta pontificala dintre Leon al IV-lea si Benedict al III-lea n-a putut fi mai mare de doua saptamâni. E posibil insa ca, in setea lor de cunoastere, sa fi existat femei in rândul preotilor sau ordinelor calugaresti masculine din acea perioada, in mod conspirativ.

In al treilea rând libertatea spiritului este reprezentata, in ambele cazuri, de femei. Sa fie vorba de un razboi al sexelor? Foarte posibil. Sa nu uitam totusi ca aceste femei au avut lânga ele barbati care le-au inteles, le-au apreciat, le-au respectat, le-au tratat in mod egal si au incercat, pe cât posibil, sa le protejeze.

Dar…

Bineinteles ca in toate prezentarile de marketing ale religiei se specifica faptul ca „femeia detine un rol foarte important”. Despre expedierea femeilor in ginecee, haremuri sau „la cratita” nu se prea vorbeste. Asa erau vremurile! Rol foarte important? Ca un reflex al vechilor mituri misogine mesopotamiene (din care urmasii lui Abraham au copiat cam fara sa citeze sursa), in Biblie femeia este mai degraba ispita. Rol foarte important? Daca e supusa, daca-si „vede de treaba” (robot casnic, obiect de distractie, marfa, aparat reproducator) si nu indrazneste sa gândeasca are, desigur, un rol foarte important. Iacob (viitorul Israel) a avut 12 fii, din care au rezultat cele douasprezece triburi ulterioare. Dar de faptul ca a avut si o fiica, pe Dina, nu ni se spune decât atât: ca a existat (a!, si ca a fost obiect de disputa cu Sihem; uitasem). Pe Fecioara Maria au pus-o in rama, pe post de tablou decorativ. Iar pe Maria Magdalena au „executat-o sumar”, fiindu-i atribuit rolul de curva. Caci astea sunt normele cu care s-a operat: femeia e ori animal docil, ori târfa.

Cu o singura exceptie majora. Dar despre „Cartea Esterei” (si, eventual, filmul „One night with the king”) vom vorbi, poate, altadata.

Suntem norocosi. Azi se incearca o impacare cu trecutul pentru a cladi un prezent si un viitor armonios macar din acest punct de vedere, dar trebuie sa fim constienti ca fortele intunericului nu vor fi niciodata gonite cu adevarat. Rautatea, egoismul, abuzul salasuiesc in noi in stare embrionara si nu e nevoie decât de o schimbare subtila de mediu ca sa se dezvolte fulgerator. Traim intr-o epoca in care femeile sunt lideri, sefi de state sau guverne. In 1893 Noua Zeelanda e primul stat din lume care acorda drept de vot femeilor. In 1979 Margaret Thatcher (Regatul Unit) e prima femeie din Europa aleasa sef de guvern. Pe 29.06.1980 Vigidis Finnbogadottir (Islanda) este prima femeie sef de stat aleasa intr-o tara europeana. Imi fac o datorie de onoare de a o aminti aici si pe Benazir Bhutto, prima femeie sef de guvern intr-un stat musulman (Pakistan, 1988). Poate se va face si despre ea un film (daca nu s-o fi facut). A platit cu viata incercarea ei de reconciliere a islamului cu democratia si Occidentul.

Sunt doar câteva exemple.

„Agora” si „Papesa Ioana” sunt importante pentru ca trecutul trebuie cunoscut. Pentru invataminte. Pentru a nu fi nevoiti sa-i repetam gravele erori. Acele fapte s-au intâmplat in trecut – si in trecut trebuie sa ramâna.

Acum e criza? Nu. Criza este atunci când dialogul e inlocuit cu intoleranta, ratiunea cu dogma si libertatea spirituala cu rugul. Când cartile ard.

Agora

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=RbuEhwselE0]

Pope Joan

http://www.metacafe.com/watch/4387875/pope_joan/

Autor: Dragos