Dislike

– termenul de blogger. Nu l-am agreat niciodata, insa acum chiar a inceput sa ma irite aceasta denumire precum si tot ce implica ea in viziunea clasicilor in viata. Ieri am dat peste un articol (oare al catelea?) in care era prezentat portretul bloggerului de succes. Ca sa fii blogger iti trebuie in primul rand talent, ca nu orice neavenit isi deschide blog, e nevoie de stapanirea condeiului, e musai sa ai la tine, in permanenta, figurile de stil, sa jonglezi cu metaforele si cu personificarile, umorul de calitate si ironia fina sa nu-ti lipseasca din niciun text, e imperios necesar sa-ti faci timp pentru a interactiona cu cititorii, dar si pentru promovarea proprie, sa citesti carti, sa vezi filme si seriale, sa mergi la opera, sa mananci in cele mai luxoase restaurante, sa vizitezi muzee si  sa calatoresti in cele mai exotice locuri de pe Terra. Ah, si sa nu uit, sa scrii corect gramatical, sa transmiti mesaje, sa educi masele. Si nu asa din an in pasti, ci zilnic. E nu zau?! Si de cand ma rog am eu atatea obligatii? De cand a devenit blogul un act de cultura? Scriu articole sau opere de arta? Mi s-a acrit de tot! Nu mai vreau sa fiu blogger, vreau doar sa scriu ce am eu chef, fara sa fiu judecata, fara sa-mi fie analizate cu ochi extrem de critic articolele. Se induce astfel ideea ca doar jurnalistii si scriitorii au voie sa detina un blog. Si muritorul de rand, nescolit la Oxford sau Cambridge, omul care vrea sa-si tina un jurnal personal online, cu el cum ramane? Sa-i dam in cap si sa-l reducem la tacere?

– nametii de zapada si mocirla care se va forma dupa topirea lor. Imagini surprinse in jurul blocului meu:

Nici nu stiu cum e mai bine, sa alunec pe gheata sau sa merg prin balti?

Breaking news: in Bucuresti a inceput sa ninga iar!

Like

– iminenta venire a primaverii. E timpul ca baba iarna sa-si ia talpasita ca prea si-a facut de cap pe meleaguri romanesti anul asta. Maine poimaine e 1 martie si eu vreau sa scap de cojoc si sa vad ghioceii. Azi am dat intamplator peste o fotografie reprezentand un buchet de flori primit la serviciu primavara trecuta si am devenit brusc nostalgica.

– mancarea chinezeasca: indiferent ce contine, orez, noodles (taietei din orez), bambus, ciuperci, ardei, carne tocata, pui sau vita, sos de soia, ulei de alune, morcov, ceapa, picanta sau nu, o ador. Am servit ieri dupa amiaza o portie imensa la un restaurant dintr-un hipermarket.

Ma grabesc sa inchei aici primul articol din noua rubricuta saptamanala pentru ca incepe meciul Stelei cu Twente din Europa League. :tongue: