Am inceput sa-mi verific mailul ingrijorator de des. Nu imi place deloc situatia asta. Stiu ca nu pot face nimic, ca nu depinde de mine rezolvarea problemei si, poate, tocmai din cauza asta sunt atat de impacientata. Abia astept ziua cand va sosi de la reparat.

Este vorba despre acumulatorul noului meu aparat de fotografiat. Pana la urma mi-am cumparat DSLR-ul mult visat, doar ca nu m-am bucurat prea mult de el…

In primele doua zile am facut cateva poze prin casa, la florile din ghivece si la o cana de ceai. Maxim 20 de cadre. A treia zi, stupoare, m-am trezit cu bateria descarcata partial, iar in urmatoarea era complet descarcata. Vineri am mers cu piesa la magazinul de unde am achizitionat produsul, iar un angajat mi-a promis ca o s-o trimita, intr-o zi cu soare, la service-ul autorizat. Unde poate sta in jur de 14 zile. Insa momentan nu se stie unde este hiba. Poate fi bateria, poate fi aparatul. Incertitudinea ma omoara, asteptarea ma exaspereaza. Sau invers. Nu mai conteaza. Pana nu ma vad cu aparatul gata de facut poze, in perfecta stare de functionare, nu pot dormi linistita. Ma gandesc din cinci in cinci minute la el, ard de nerabdare sa-l deschid iar si sa surprind noi imagini. In clipa de fata simt o imensa frustrare.

Detest sa fiu cu mainile legate. Nu suport sa depind de ceilalti, sa astept sa-mi rezolve ei problemele. Sunt omul actiunii, am initiativa, sunt descurcareata, daca imi doresc ceva, daca am nevoie de ceva, trec la treaba, ma dau si peste cap pana obtin acel lucru. Dar sunt si astfel de situatii, cand chiar nu ai ce face, cand nu poti interveni pentru ca nu tine de competenta ta. Adica ai: sa stai linistit, relaxat, detasat. Dar poti?

sursa poza:www.weheartit.com