Tocmai am terminat un proiect pentru serviciu. Il am de vreo doua saptamani. In timpul asta au tot existat presiuni externe, eu insa am sovait sa-l initiez. Deadline-ul era ziua de 10 decembrie. M-am apucat pe 11 decembrie, iar azi, pe 13, e gata.

Habar nu am de ce o fac. Dar se intampla tot mai des. Virusul amanarii pentru ultima clipa a tuturor sarcinilor incepe sa puna stapanire pe mine. De fapt, ma domina in totalitate. Pot insa lansa speculatii si identifica cauzele acestui tip de comportament. Probabil ca uneori imi lipseste motivatia (mai ales cand vine vorba de jobul meu cel super bine platit) sau pur si simplu sunt o fire slaba, nemultumita de viata si de realizarile mele. Alteori mai intervine si lenea si, iata cum ajung de fiecare data sa ingras porcul in ajun sau ma blindez cu speranta ca daca le las pentru maine, treburile se vor rezolva de la sine. Sau, si mai bine, vor disparea. Poate ca sunt o inadaptata si ma simt sufocata de ritmul mult prea trepidant al vremurilor actuale. De fapt sunt mult mai productiva pe ultima suta de metri. Poate pentru ca nu suport impunerile, conditionarile de niciun fel si imi place sa fac totul in ritmul meu. Atunci cand am eu chef. Eu nu fac nimic de mantuiala, rezultatul muncii mele nu este unul superficial, fac totul ca la carte, dar atunci cand am starea necesara pentru asa ceva. Si articolele de pe blog…da, da, cele care lipsesc, pentru ca se vede cu ochiul liber ca nu scriu zilnic, sunt “rodul” unor indispozitii de moment. Am mii de idei, dar abia le concretizez.  Evident, ma mobilizez greu.

Unii spun ca ar fi vorba de un stil de viata. Activ vs pasiv. De alegeri, de personalitate, de imaginea noastra in exterior, dar si de increderea in sine. De toate astea la un loc.

Voi va mobilizati usor sau mai greu cand e vorba de diferite sarcini(in casa, la serviciu, la scoala)? Obisnuiti sa lasati totul pe ultima suta de metri sau rezolvati fiecare problema la timpul sau?