Încă din debutul lui 2014 m-a copleșit nostalgia începuturilor: a primilor pași făcuți timid într-o poveste de dragoste, în blogosferă sau în lumea miraculoasă a unei noi pasiuni mistuitoare. Au ele ceva aparte, poate un parfum irezistibil, un farmec infailibil…

Ieri mi-am adus aminte de o întâlnire care m-a urmărit în timp și care avea să-și lase puternic amprenta asupra evoluției mele ulterioare. Din seria întâlniri cu destinul, cum îmi place mie să numesc acest tip de “întâmplări”.

Ne revedeam după aproape doi ani pe peronul de la Basarab. Fusesem colege de muncă, dar la un moment dat ea a decis să schimbe domeniul şi s-a angajat la o firmă. Totul se petrecea, dacă memoria nu-mi joacă feste, în toamna lui 2006. Înfrigurate, căci era o zi la fel de gri şi rece ca în poza mea, am decis să mergem undeva, în oraş, să sărbătorim evenimentul, am ales restaurantul Sheriff’s din zona Unirii (cine îşi mai aduce aminte de el?) şi preţ de câteva ore, la o ciocolată caldă şi un fresh de portocale am depănat amintiri şi am povestit despre prezent. Era entuziasmată de cursul pe care-l luase viaţa ei de când îşi găsise alt job. Mi-a dezvăluit şi motivul, în sfârşit nu mai ajungea obosită acasă, în loc să meargă direct în pat ca altădată, pentru a se odihni câteva ore, acum ieşea seara la un spectacol, la teatru, la film sau chiar avea chef să prepare un nou fel de mâncare, descoperindu-şi talentul pentru gătit, practic regăsindu-se pe sine.

– Şi cum e la noul serviciu, cu ce te ocupi?, am întrebat-o eu.

– Trăiesc aievea un vis frumos, îmi mărturiseşte ea radiind de fericire, îmi fac rapid treaba, iar după ora 12 scriu pe blog. Tocmai am publicat un articol despre…şi începe să-mi dea detalii despre subiectul abordat.

-Oh, este minunat să ai blog. Şi e atât de uşor să-ţi deschizi unul…şi îmi dă, pe nerăsuflate, câteva indicaţii preţioase.

Blog? Despre ce vorbește fata asta? Consternarea și nedumerirea mea creșteau pe măsură ce înflăcărarea cu care ea mi se confesa se accentua. Era prima dată când auzeam de acest termen și am decis pe loc: nu mi se potrivește așa că e ultimul lucru pe care l-aș face.

Pe atunci, în 2006, ea își începea activitatea blogosferică și avea să devină o bloggerița cunoscută, implicată în multe proiecte de anvergură. O tânără dulce, blândă, frumoasă, bună ca pâinea caldă, carismatică, sinceră și simpatică.

Inexplicabil, dar cuvintele ei mi-au stăruit în minte mult timp. Niciodată nu m-am gândit că aș putea scrie articole, crâmpeie de viață, povești. Îmi imaginam că e nevoie de un talent uriaș, de idei geniale, păreri pertinente, curaj, dorința de a schimba lumea, de a te deschide în fața celorlalți și de a deveni celebru. Sau măcar să fii absolvent de jurnalism ori litere. Iar eu nu voiam nimic din toate astea. Realizam că nu pot să scriu, că nu sunt făcută pentru asta, că tot ce-mi doresc este să trăiesc liniștită în anonimat.

Dar viața avea alte planuri pentru mine. Și mi-a dovedit cât de mult mă înșelam. Pentru a scrie nu e nevoie decât de puțină pasiune, un context favorabil și o dorință nebună de comunicare cu oamenii. Asta în cazul meu.

Cum a fost pentru voi începutul? Când și unde ați auzit prima data cuvântul blog și ce v-a determinat să aveți unul propriu?