Ah!, mitologia…câţi artişti de seamă a inspirat, câte generaţii de filozofi nu s-au contrazis pe tema ei, pe câţi psihologi şi psihiatri nu i-a ajutat să pună diagnostice corecte, câti tineri au luat modele din ea şi câte hacuieli sunt descrise acolo!

Cum la şcoală n-am studiat mitologia, intrucât era reacţionară si decadentă, iar poveştirile pline de bacanale, petreceri hardcore, orgii neşfârsite şi tauri care violau fecioare neştiutoare te puteau deconcentra de la construirea societaţii socialiste multilateral dezvoltate, am hotarât la un moment dat sa-mi umplu această lacună. Ce poate fi mai inalţător spiritual decât să înveţi cum să te comporţi, cum să gândeşti şi cum să reacţionezi din poveştile cu foarte multi eroi din mitologia greacă?

Bun. Mai întâi de toate trebuie sa ştiti că nu e nimic prea complicat în mitologia greacă. E foarte clară şi logică. Să luăm spre exemplu, ca model de studiat, un personaj mai puţin însemnat, întrucât, dacă am vorbi despre unul mai serios, ca de pildă Hermes, Orfeu, Ulise, Dyonisos etc etc etc ne-ar apuca noaptea!

Atalanta de exemplu. Ce merite are Atalanta pentru a figura în mitologia greacă? Ea fugea. Si nu fugea aşa, la misto, ci fugea mâncând pamântul. Nu avea jumătăţi de măsură: dacă o întreceai, o luai de nevastă; dacă nu, te omora. Era, care va să zică şi mare bătăuşă. La nişte sărbători date de Pelias (cam petrecăreţi grecii aştia, nici în zilele noastre nu se dau în vânt după muncă) l-a învins la trântă pe Peleu. Iar Peleu nu era chiar un neica nimeni în păpuşoi, ci tatăl lui Ahile şi criminal în serie de profesie (care, by the way, este ales de zei să se căsătorească cu zeiţa Thetis; ce-o fi fost in mintea zeilor, oare???). Apoi a mers cu argonauţii într-o lungă călătorie, pâna la mama dracului, în Colhida (Georgia de astazi), fiind singura femeie între atâţia masculi alfa.

Şi totuşi, i s-a întâmplat şi ei. Hippomene, care nu era el prea bun la fugă, dar era ceva mai isteţ decât Atalanta, o provoacă la întrecere. Afrodita însă îi dăduse nişte mere de aur. Ori de câte ori era depăşit de Atalanta, el arunca un mar. Fermecată de frumuseţea mărului, Atalanta uita pentru o clipă scopul cursei şi alerga către mar, nu către linia de finish. Şi nu s-a întâmplat o data, ci de mai multe ori. Daca la mijloc n-o fi fost vreun blat sau filozofia găinii urmărite de cocoş (‘daca mă las, zice ca-s curva; daca fug, zice că-s proastă; mai bine mă impiedic’), atunci cu siguranţă că avem de-a face cu o individă idioată de-a dreptul.

Dupa ce se insoară, greci fiind, şi-o pun pe unde apucă, fără fasoane, discriminari şi fără să bage de seamă că, din greşeală, se întâmplă să şi-o tragă şi într-un templu al Cybelei. De nervi, zeii transformă neastâmpărata pereche in lei. De ce taman în lei, ce, asta-i pedeapsă??? Da, pentru că grecii, în extraordinara lor inteligenţă, credeau ca leul e impotent iar leoaica, în călduri, se cupleaza cu oricine o acceptă (aha…mai ţineţi minte că a fost singura femeie între argonauţi??).

Aşa cum spuneam: mitologia greacă e clară, logică şi plină de învaţăminte….

Vouă ce personaj din mitologia greacă vă place? Şi de ce?

Un articol de Dragoş FRD

sursa foto:weheartit.com