…si contrar asteptarilor nu e unul fericit. Nostalgie, regrete si o imensa tristete port in suflet acum, la final. In seara asta, in timp ce editam cateva fotografii, gandul mi-a zburat la tot ce-a fost si nu va mai fi niciodata, iar ochii s-au umplut de lacrimi grele ce mi-au invadat obrajii fierbinti.

Deja imi este dor de ei.

Poate parea bizar, inexplicabil, absurd, dar e atat de real. Dupa ce aproape un an de zile m-am lamentat prin articole cat de greu imi este la serviciu, cat stres si oboseala acumulez zilnic, cati nervi si cate suparari se abat ca niste nori negri asupra unui biet muritor, iubitor de pace si senin, iata ca acum, cand ma aflu pe picior de plecare de la actualul loc de munca, realizez cat de mult mi-a placut de fapt, cat de frumos a fost. Si cat de mult imi va lipsi totul. Imi dau seama ca a fost unul din cei mai buni si linistiti ani din cariera mea si o sa va explic indata motivele.

Imi iubesc cu disperare meseria. Si asta se intampla inca din copilarie cand visam sa devin ce sunt azi. Eu intotdeauna imi urmez visurile. De ce o ador? Iata cateva dintre motive:

1. Niciodata nu-mi da ocazia sa ma plictisesc, mereu apare ceva nou, neprevazutul o caracterizeaza din plin. Daca ar fi sa dezvalui mai multe, dar tocmai asta nu doresc, as putea scrie cate un articol pe zi cu aventurile de acolo. Dar serviciul e serviciu si blogul e blog, sa nu amestecam lucrurile.

2. Am suficient timp liber pentru mine, pentru pasiunile mele, nu trebuie sa-mi petrec toata ziua birou.

3. Sunt in centrul atentiei si am ocazia sa-mi tratez zilnic timiditatea nativa.

4. E o meserie care imi confera libertatea atat de necesara, nu lucrez cot la cot cu un sef agasant si cusurgiu.

5. Intru in contact cu foarte multe persoane. Iar anul acesta, in mod deosebit, am avut norocul sa dau peste mai multi oameni simpatici ca de obicei, de care m-am atasat poate mai mult decat trebuia, fiecare castigandu-si un loc in sufletul meu. Iar surpriza cea mare a venit din faptul ca desi la inceput nu m-am inteles grozav cu unii dintre ei, in timp am ajuns sa ne toleram si chiar sa ne indragim.

Povestea vietii mele incheie in curand un nou capitol. Unul aparte, presarat cu multe momente emotionante, datorate unor oameni frumosi de care imi voi aduce aminte cu mare placere intotdeauna.

Nu-mi ramane decat sa privesc cu incredere spre viitor, caci prezentul e deja trecut. Si cine stie, poate istoria se va repeta.

Ce conditii/criterii trebuie sa indeplineasca un serviciu bun, la care sa mergeti de drag, in viziunea voastra?

sursa foto: weheartit.com

La serviciu m-am descurcat de fiecare data singura, nu mi s-au dat niciodata indicatii, ordine sau sfaturi. Deciziile le-am luat dupa capul meu, chiar din prima zi de munca. Am facut mereu cum si ce am considerat eu mai bine pentru mine si pentru ceilalti. Sunt practic pe cont propriu, si desi exista un sef, acesta nu se intervine niciodata in problemele mele, nu ma verifica si nici nu ma trage la raspundere. Din acest punct de vedere am un job ideal. Am libertatea de miscare si de exprimare pe care intotdeauna mi-am dorit-o.

Zilele acestea am insa ocazia sa lucrez in echipa. Nu sunt sefa lor, muncesc cot la cot cu ei, dar responsabilitatile, care nu sunt deloc mici sau putine, cad pe umerii mei. Insa e un sentiment placut, pe care rar am ocazia sa-l experimentez. O mana de oameni care incearca sa rezolve un proiect, sa-l duca la bun sfarsit si sa-l predea in conditii impecabile. I-am urmarit discret si m-am bucurat sa constat cum fiecare dintre ei pune osul la treaba, are o initiativa cat de mica, vrea sa se faca util, sa ajute. Muncim, dar ne si distram. Discutam, povestim, radem. Ne ingrijoram si avem emotii. Suntem deja o familie, iar scopul nostru e sa reusim sa terminam treaba cat mai repede si cat mai bine. Inca o data am realizat cat de mult imi place sa cunosc oameni noi cu care sa relationez perfect, sa ma distrez si in acelasi timp sa castig si o suma de bani. Si, de ce nu, sa fiu in centrul atentiei.

Voi preferati munca individuala sau in echipa? Va place sa fiti in centrul atentiei in grupul de prieteni sau la munca? Aveti veleitati de sef sau va multumiti cu statutul de subaltern?