Erau vremuri cand cinstea, integritatea si onoarea erau valori morale insusite si respectate cu sfintenie pe meleaguri romanesti. Legenda spune ca pe timpul lui Vlad Tepes, daca lasai o punga cu galbeni la o rascruce de drumuri, exact in acel loc o gaseai. Bine, aici treaba poate fi interpretabila, poporului cred ca ii era mai degraba teama de eventualele repercusiuni… In zilele noastre, se pare, exista tari unde corectitudinea este insotita si de o marinimie impresionanta.

Probabil ca sunteti la curent cu intamplarea petrecuta recent pe plaiuri nord-americane, mai precis canadiene. O tanara care isi pierduse portofelul, nu doar ca l-a recuperat, dar l-a gasit ceva mai dolofanel, caci acesta continea, in plus, o bancnota de 20 de dolari.

Dar ce m-a pus pe ganduri a fost reactia celor care comentau aceasta stire. Unii dintre postatori marturiseau ca si ei gasisera portofele cu bani si le returnasera proprietarilor, iar ceilalti ii laudau si felicitau pentru fapta lor iesita din comun. De aici deducem ca romanii apreciaza ca a fi cinstit si a avea principii e ceva extraordinar, ceva nemaivazut si nemaintalnit.

Considerati ca a-ti insusi bunul cuiva, chiar si in conditiile in care l-ai gasit pe strada, echivaleaza cu un furt? Este o ispita sau un noroc chior sa dai intamplator peste un portofel plin cu bani, de care sa zicem, ai nevoie ca de aer (acei bani inseamna rezolvarea tuturor problemelor tale)? Daca si in aceste conditii, decizi sa predai portofelul, o faci pentru ca asa este corect sau pentru ca te gandesti la implicatiile ulterioare ale unui asemenea gest(viata ma poate recompensa inzecit daca inapoiez sau ma poate pedepsi daca pastrez ceva ce nu imi apartine)?