Asa as putea caracteriza, metaforic, inceputul lui 2013. Un an care a debutat cum nu se putea mai dezastruos pe toate planurile vietii mele. Dar s-o luam metodic:

Profesional

Nimic nu anunta bomba ce urma sa cada. Si ne-a lovit crunt, din plin, iar efectul a fost devastator, joia trecuta. Initial am crezut ca e doar o gluma proasta, dar uluiala ne-a cuprins vineri cand socul si teroarea ni s-au cuibarit in inima. Se anunta un soi de examen, nu stiu cum altfel sa-l numesc, care trebuia pregatit ca la carte si trecut cu magna cum laude. Niste persoane cu functii inalte au dat un fel de lege la inceputul anului, pentru a-si justifica salariul, iar noi eram vizati. De vineri nu mai stiu ce e acela somn, nu mai cunosc semnificatia cuvantului odihna. Stresul este omniprezent si atotstapanitor. Ma simt hartuita si haituita de sefii cei mari, care par a avea o satisfactie deosebita cand isi chinuie subalternii. Am avut de intocmit mai multe proiecte, am muncit enorm, am cheltuit o gramada de bani si ieri am trecut cu emotii mari printr-o serie de examene. A fost o zi epuizanta, la sfarsitul careia m-am simtit mai suparata si mai nervoasa ca niciodata. Si mi-am adus aminte de o vorba mare rostita de un coleg de-al meu prin iarna lui 2012: “schimbarea guvernului, bucuria nebunilor”. Cred ca initial era vorba de regi, dar noi am adaptat-o realitatilor romanesti.

Tipii astia care ne conduc  nu stiu altceva decat sa se intreaca in legi, decizii si masuri absurde, ilogice, unele mai aberante ca altele. Mai ales ca detest critica de dragul criticii, dar aprob critica constructiva, sfaturile si recomandarile care pot imbunatati ceva in calitatea oricarui tip de activitate desfasurata.

Sanatate

Incepand cu ziua mea, 12 ianuarie, sanatatea a inceput sa mi se deterioreze treptat. Nu as putea spune cu certitudine ce se intampla, dar sunt mai tot timpul ametita, imi pierd usor echilibrul, imi fuge pamantul de sub picioare. Pentru cateva zeci de secunde parca sunt transpusa in alta lume, una care se invarte in jurul meu. Sunt senzatii ciudate pe care imi este greu sa le descriu…

Dragoste

Sfarsitul anului 2012 a adus in prim planul vietii mondene o serie de rupturi ale unor relatii aparent fericite si bine inchegate. Cupluri casatorite sau pe punctul de a se casatori s-au despartit din senin. Nimic nu anunta aceste evenimente, iar eu le urmaream uluita, pentru ca pur si simplu nu intelegeam cum niste oameni care se afiseaza in societate atat de senini si radiosi, pot sa ajunga in scurt timp la separare definitiva. Adica nimic nu trada problemele din paradis, iar asta ma intriga. Oameni care isi fac declaratii pompoase, care isi jura dragoste eterna. Doar vorbe in vant…

Acum am ajuns sa traiesc si eu exact situatia lor. Dupa aproape doi ani, relatia cu prietenul meu este de azi istorie. Doar ca noi nu ne-am asezat la masa si am discutat problemele, asa cum am procedat ceilalti, pentru ca pur si simplu acestea chiar nu au existat. El a luat decizia de unul singur, iar eu…o respect. Banuiesc ca o sa se schimbe multe pe acest blog in privinta subiectelor abordate.

Pentru final am pastrat singurul lucru pozitiv din saptamana asta: am descoperit instagram, sunt foarte entuziasmata de aplicatie, ca intreaga planeta detinatoare de iOS si android de altfel, imi place ideea de a impartasi cu ceilalti momente din viata mea, doar ca exista si o mica problema: nu am decat 5 prieteni pana acum. Se mai ofera cineva? :biggrin: Nick-ul este acelasi ca si cel de pe facebook, Comore Bora Bora.

Cum a inceput pentru voi 2013? Cu bucurii sau cu necazuri? Semne bune anul are?

Pentru ca urmeaza sa plec in primul circuit din viata mea, pentru ca as vrea ca la intoarcere sa scriu despre experienta mea turistica, dar habar nu am cum si daca ma pricep la asta, pentru ca nu am mai abordat un jurnal de calatorie pana acum, am considerat util sa-i intreb pe cei care de obicei comenteaza pe acest blog, dar nu numai, daca sunt interesati si ce ar dori sa citeasca legat de subiect.

Multi dintre cei care au lasat o parere mi-au raspuns ca ar trebui sa scriu ce simt eu. Daca stiam ce simt, nu mai intrebam. Tocmai pentru ca nu stiu cum sa procedez, ca sunt intr-o mare dilema, ca framantarile mele nu au ajuns la o concluzie, am apelat la voi. Acest blog nu are rol de informare sau recomandare si nici nu reprezinta un loc unde eu imi etalez talentul literar si astept laude si aprecieri. Este modalitatea mea de a socializa, de a comunica cu oamenii despre chestiuni care ma preocupa in mod deosebit si pe care nu am cu cine sa le discut in offline, asadar, summerday este un blog de dezbateri pe diferite teme de viata. De aceea, in lipsa opiniilor voastre, existenta acestui blog nu se justifica. Fiecare are propriul sau mod de exprimare in online, eu l-am ales pe acesta.

Nu pot mereu sa scriu ce realmente simt pentru ca nu asta e rolul blogului. As putea foarte bine s-o fac, insa, in scurt timp nu doar ca nu ar mai citi nimeni, dar nici macar nu ar mai intra aici. Ce simt eu este o imensa frustrare si dezamagire. Simt ca oricat as incerca, ca oricat as invata, oricat m-as stradui sa fiu cea mai buna, sa avansez, nu reusesc, dimpotriva, sunt retrogradata si mi se ia din salariu. As putea sa ma lamentez cat e ziua de lunga, da, daca ar fi sa scriu ceea ce simt, as scrie despre jobul meu si despre cat de nemultumita sunt eu. Despre nedreptatea din societate si legi aberante, ilogice. As putea sa va povesc intamplari de acolo pentru ca in fiecare zi se petrece ceva iesit din comun, in felul asta eu m-as descarca, dar cu siguranta nu as gasi intelegere, ci m-as trezi judecata de cititori.

Sunteti pregatiti sa gasiti lamentari si revarsari de frustrari zilnice pe un blog?

Este evident ca scriem si pentru ceilalti, evident ca unii ne dorim dialog pe blog, imi pare rau ca sunteti deranjati de intrebarile care apar la sfarsitul articolului, dar in acel sens as vrea eu sa curga discutia, acela este rostul lor acolo. Puteti sa le si ignorati, dar tare folositoare le gasesc eu si tare le mai simt lipsa pe unele bloguri pe care as vrea sa las un gand si ma trezesc ca nu am ce spune.

Asadar, summerday va este destinat voua. Nu va sfiiti sa va spuneti parerea, pentru ca de aceea am creat blogul. Nu vreau sa va agasez, ci vreau sa va ajut cu intrebarile finale, sa va fie mai usor sa raspundeti. Imi doresc dezbateri interesante pe blog, vreau dialog, nu “vai ce frumos ai scris” sau “vai ce frumoase poze”.