15 ianuarie 2008. Mi-am cumparat casa! De ceva vreme ma gândesc la asta, m-am saturat de vecinii care-mi bat in usa si in teava caloriferului când serbez golurile lui Dinamo (si Dinamo da multe goluri), de bormasinile care lucreaza permanent in bloc si de liftul care functioneaza oricând, numai când vin incarcat cu cumparaturi de la Real nu! Am analizat in detaliu fiecare miscare, casa costa 100.000 eur si e intr-o zona linistita, la liziera unei paduri, iar la vreo 500 de metri e un lac! E facuta in 2007, are si termopane… Are chiar si un inceput de piscina, lasata printre balarii in acest moment. Am intrebat un prieten care a lucrat multa vreme in constructii, i-am spus ce vreau sa mai fac la ea si mi-a zis ca trebuie sa mai bag maximum 10.000 eur  in total. L-am intrebat si de piscina, a zis ca n-a facut in viata lui piscine dar nu crede ca trebuie sa bag mai mult de 15.000 de eur. Apoi m-am interesat la o agentie imobiliara si apartamentul meu de 3 camere din Dristor e evaluat la 150.000 eur! Uau! Si când te gândesti ca in urma cu câtiva ani il luasem cu 13.000 eur….Din restul de bani o sa-mi iau un jeep si ce tare o sa fiu…o sa am casa pe pamânt, masina, piscina, blondina si o sa le arat eu tuturor celor care de-a lungul vietii mi-au zis ca nu sunt bun de nimic! Sa vezi cum o sa vina sa ma roage sa le dau voie la piscina…

30 ianuarie 2008. Mi-am cumparat casa! Inca nu am facut actele, dar sunt pe aproape. L-am intrebat pe proprietar daca ma pasuieste câteva luni cu plata, sa-mi vând mai intâi apartamentul. A zis ca nu poate, pleaca urgent in Islanda, vrea sa fie cât mai departe de România, dar in Europa. D-aia si vinde casa asa ieftin. Bun, va trebui sa fac un imprumut la banca, sa-i dau omului banii. Functionarii bancii zumzaie pe lânga mine ca albinele pe lânga stup, ma simt rege! Imprumutul mi se acorda in doua saptamâni si mi se da sa semnez niste hârtii multe si scrise foarte mic, numai numele si suma sunt scrise citet. Semnez fara sa citesc, e banca, e de incredere!

15 februarie 2008. Mi-am cumparat casa! De data asta am facut si contractul, omul si-a luat banii si a zburat la propriu. Valeleu!, ce usor câstiga multi bani notarii….Actele au costat 3.000 eur, bani pe care nu-i pusesem la socoteala initiala…In fine…Am vorbit cu consoarta si am stabilit ca de data asta nu vom lucra cu zilieri, ci doar cu o firma mare, cu contract. Asa ca am apelat la o firma mare, aia au trimis un nene sa vada casa, ala a facut poze, s-a uitat atent peste tot si mi-a spus ca o sa ma coste cam 20.000 eur ce vreau sa fac. Dar contract? Ce contract, vrei contract? Bine, o sa vina un domn inginer.

20 februarie 2008. Mi-am cumparat casa! A venit si domul inginer cu contractul. 35.000 eur?!?!?! Pai da, ca nenea de dinainte mi-a spus suma neta, dar daca vreau factura trebuie sa platesc si TVA-ul. In plus, trebuie izolata si consolidata ca lumea, terenul musteste de apa, nu m-am intrebat niciodata cum se poate construi ditamai mastodontul pe un teren asa de moale? Oare cum or fi primit autorizatie de constructie aia care au facut-o? Si trebuie schimbat si acoperisul, e din internit. Si ce daca e din internit? Pai contine azbest. Da, si? E cancerigen, vreau sa mor de cancer? Nu, nu vreau. Cum o sa vreau? Ce, sunt nebun?

Mergem afara, sa-l intreb de piscina. Mda, 50.000 eur si e gata. Câââââââât???? Pai da, a fost treaba de mântuiala, betonul initial nu e bun, trebuie schimbat. Vreau si pentru piscina contract? Ca sa stie daca adauga TVA-ul. Hm, am impresia ca individul ma ia la misto, incepe sa ma calce pe nervi.

In orice caz, jeepul s-a dus naibii. Un prieten insa imi spune ca are el un jeep de vânzare, ieftin, 8.000 de eur, ma intereseaza? Desigur ca ma intereseaza! E bun, dar are volanul pe dreapta. La dracu’, cred ca o sa ramân cu Solenza mea.

10 martie 2008. N-am gasit inca un client pentru apartament, treaba nu e asa simpla, lumea se codeste sa cumpere. Agentul imobiliar spune ca n-ar fi rau sa-l las la 140.000, ca sigur gaseste pe cineva. Intre timp imi vine de plata prima rata, e cam ciudat, mi se spusese de 400 de eur pe luna si vad ca e 500…Ma interesez la banca, mi se spune ca da, rata de baza e 400, dar s-au adaugat asigurarea de sanatate, asigurarea de viata si inca vreo 5 comisioane. Ce asigurari, care comisioane?!?! Pai…n-am citit contractul? Scrie acolo tot.

15 iunie 2008. Tot blogger-ind pe net dupa fete dau de un blog pe care niste unii vorbesc ceva de o criza financiara de groaza ce va sa vina. Ma uit la “despre…”, titularul blogului e un tip de 21 de ani, student la marketing nu-stiu-cum la o facultate particulara. Ce fraier, nici macar n-a fost in stare sa se duca la ASE…Da, desigur, tinerii astia sunt revolutionari de meserie, mereu au ceva de contestat, mereu se dau in stamba ca sa cada gagicile pe spate când ii aud cum abereaza…si taman acum se gasesc sa spuna tâmpeniile astea, când domul prim ministru Tariceanu tocmai ne-a asigurat ca economia nationala duduie si suntem pe panta ascendenta. Liberalii intotdeauna au fost favoritii mei, sunt destepti, inteligenti, simpatici, bataiosi si se pricep la economie s i la chestia asta cu pietele, n-au cum sa greseasca. Preventiv, imi intreb totusi un prieten care a lucrat 15 ani intr-o agentie de publicitate internationala, ceva mare director de marketing. Râde copios si-mi spune ca n-am de ce sa-mi fac griji. E adevarat ca e o mica problema in America, e pe cale sa dea faliment o banca obscura, Lehman Brothers parca, dar nu are ce sa se intâmple, câte banci nu dau faliment in fiecare zi?

20 decembrie 2008. N-am demarat inca lucrarile de renovare ca n-am gasit inca un cumparator pentru apartament. L-am lasat la 110.000 eur si tot degeaba. Intre timp au inceput sa apara tot felul de crapaturi pe la subsolul casei. Si nici in concediu n-am mai plecat, unde naiba sa ma duc daca am rate? Norocul meu ca au fost alegeri, iar noua coalitie, prin intermediul domnului Dumitru Pelican, spune ca a recuperat intr-o zi un milliard de eur din risipa pe care o faceau liberalii. Bine ca am scapat de hotii aia de liberali, acum avem un guvern competent care sigur o sa ne scoata repede din criza care a cam inceput.

25 ianuarie 2011. Din criza n-am iesit. Apartamentul nu mi l-am vândut. Masina nu mai am, a trebuit s-o dau (pentru piese) ca sa-mi pot plati doua din rate. Iar locatia e cam destul de mult in afara Bucurestiului, ma duce in fiecare dimineata un vecin cu caruta pâna la prima statie de autobuz. Casa….inca e in picioare. A cazut faianta din bai, gresia s-a umflat, s-a crapat si prin casa umblu in ghete de teama sa nu-mi intre vreun ciob in picior dar, una peste alta…casa e aproape verticala.

Nu vrea cineva sa cumpere o casa? Sau un apartament? Le dau ieftin!

Las-o ba ca merge-asa. Pe dracu’!

[youtube GNFZUtNyY0c]

Pamflet. Personajele si institutiile din text nu exista. Si nici faptele lor.

Pahontu era fiul fostului secretar de partid cu propaganda, care aranja vizitele in judet ale lui Nicolae Ceausescu si bun prieten de pahar cu Nicu Ceausescu. Pahontu junior fusese prim-secretar adjunct UTC pe judet si a intrat (unde in alta parte?) in FSN in 1990. Apoi FDSN. Apoi PDSR. Si, in sfârsit, PSD. In 2001 l-a luat Adrian Nastase de-o aripioara, simtindu-l “cu potential”, l-a pus sa faca un pic de practica pe lânga Miki Spaga si guzganul Hrebenciuc, l-a bagat in masonerie, dupa care l-a trimis la un curs despre combaterea evaziunii fiscale sustinut la Roma de Garda Financiara din Italia (la sediul acesteia) in colaborare cu carabinierii. Atâta doar ca acel “curs” era de fapt sustinut de mafia siciliana in colaborare cu ‘Ndranghetta si nu era vorba despre combaterea evaziunii fiscale, ci despre cele mai noi si fiabile tactici din domeniu in legatura cu fraudarea fondurilor europene, despre modul in care banii publici devin bani privati in mod legal si alte asemenea discutii prestigioase. Caci mafia se mai stileaza si ea, nu prea mai merge cu impuscaturi in plina strada sau cu TNT pus sub drumurile pe care urmeaza sa treaca politistii si procurorii cei mai inversunati si incoruptibili. Garda Financiara nu facuse altceva decât sa ia conferinta sub pulpana ei, de ochii Europei, sa inchirieze sediul si numele cursului, in schimbul unei donatii generoase catre partidul de guvernamânt. Caci toate partidele din lume au nevoie de donatii, mai ales in vreme de criza – ori Italia e in criza permanenta inca de la caderea Imperiului Roman, daca nu chiar de dinainte. Asa ca liderii s-au gândit “what the fuck?”, la urma urmei fraudarea fondurilor europene inseamna un trai mai bun pentru reprezentantii poporului Italian. Deci pentru italieni.

Perfect instruit in tainele acestui sport dupa 6 luni de curs intensiv, Pahontu s-a pus pe treaba si a inceput sa colecteze bani pentru partid de la firmele din zona lui. Aranja licitatii, dadea contracte ba pentru construire de drumuri, ba pentru construire de sali de sport, ba pentru programul “laptele si cornul”.  Totul mergea ca uns, intr-o aparenta forma de legalitate, numai ca s-a intâmplat o mica defectiune, in 2004 au câstigat altii alegerile. Si s-a trezit pe cap cu un reprezentant al PNL, in a carui zona de influenta cazuse “mosia” lui. “Varsa tot”, i-a spus penelistul, “si ramâi in functie”. Zis si facut. Pahontu a ciripit tot ce stia (amanuntele au facut subiectul unui dosar care a ajuns la procuratura si care e si in ziua de azi tot acolo), a trecut la PNL si a facut mai departe colectare de fonduri. Spre deosebire insa de PSD, care jefuia centralizat, care dicta cât e pretul unui contract de achizitii publice si care sunt comisioanele fiecaruia, la PNL era deranj mare. Când a vazut cât de amatori sunt liberalii, Pahontu s-a luat cu mâinile de cap. Parca fiecare membru nu avea in cap decât cum sa fure mai mult fara sa-i treaca prin minte sa-si acopere urmele cât de cât legal. Orice functionar isi punea comisioane de care “centrul” nu stia, sau se facea ca nu stie. Astfel, un contract de servicii IT, care initial nu trebuia sa fie achizitionat decât cu 500.000 eur, ajunsese sa fie “câstigat” de minister cu 10.000.000, de parca “licitatie” ar fi insemnat cine vine cu pretul cel mai mare, nu cu pretul cel mai mic. Fiecare veriga prin care trecea contractul il chemase pe licitant sa mai adauge un comision in plus.

Pahontu n-a avut incotro, s-a resemnat si a continuat sa fure pentru penelisti. Apoi au venit pedelistii, si mai avizi. A fost chemat de liderul zonal PDL: “Varsa tot”. Deja stia lectia, a trecut la PDL si … a varsat tot. A dat o gramada de amanunte. Aceste amanunte au facut (bineinteles) subiectul unui dosar gros cu care Traian Basescu a trântit in biroul de la B1TV intr-o noapte din 2010 de era sa-l spulbere, tunând: “Am aici o multime de dovezi despre evaziuni si fraude multilaterale”. Bineinteles ca dosarul a ramas in continuare gros si din ce in ce mai prafuit, pe undeva printr-un sertar la DNA, ca doar dosarele sunt facute pentru santaj, nu pentru a fi rezolvate. In plus a devenit un fel de material predat in secret activului de baza PDL despre cum trebuie sa se procedeze la colectarea rapida de bani negri pentru un partid care domneste in vreme de criza. Nu se stie ce se poate intâmpla din zi in zi, lumea e cam nervoasa, e nevoie de bani, hai pe ei! PDL  a conceput un plan naucitor de colectare a taxelor de protectie, unde se imbina perfect profesionismul pesedist cu amatorismul penelist. Pe ordinea de zi, un singur punct, mare si lat: un milliard de euro colectati pentru partid pâna la sfârsitul lui 2011. “Creierul” acestui plan a fost Pahontu, bineinteles.

Pentru ca…

…adevaratii profesionisti merita respectati intotdeauna, indiferent de culoarea politica.