Sa ma explic. Fiecare cuvânt are o origine. Desi nu sunt de specialitate, am fost mereu fascinat atunci când am aflat de unde provine un cuvânt si modul in care a capatat el sens intr-o anumita limba (cu precadere in limba româna, se intelege). Bineinteles ca si „a explica” are o origine. Care e aceasta? Conform DEX, „explicatie” vine din frantuzescul „explication” sau latinul „explicatio”. Big deal! Sa mergem insa mai departe. „Explicatie” deriva din latinescul „plicare”, care inseamna „a strânge, a indoi”, particula „ex” desemnând, se intelege, operatiunea inversa, iar de aici drumul pâna la sensul din ziua de azi e evident. Dar acest „plicare” a mai dat un cuvânt in limba româna, „a pleca”, având dublu inteles, „a pleca grumazul”, si „a se urni dintr-un loc”.

Ei bine…abia aici apare partea interesanta! Pentru ca „plicare” n-a facut pui doar in limba româna, ci si in spaniola, unde il descoperim pe „llegar”, care inseamna „a sosi”.

Cum de e posibil ca dintr-o radacina comuna sa se dezvolte doua cuvinte cu inteles total diferit in doua limbi inrudite? Iata … explicatia pe care am gasit-o in „Exista istorie adevarata?” a lui Neagu Djuvara si despre care am mai vorbit.

In limbile neolatine multi termeni latinesti au patruns prin intermediul comandamentelor militare. Armata romana ajungea in Spania pe cale maritima. Dar in Dacia ajungea pe cale terestra. Astfel, in cazul unui drum spre Spania, ordinul „plicare!” era dat pentru strângerea velelor de pe corabie, deci semn de sosire in port. Acelasi ordin, „plicare!”, era dat pentru strângerea corturilor si reprezenta, in consecinta, un semn de plecare.

Voi cunoasteti un cuvânt cu o istorie interesanta?

Atunci când vorbim ar trebui s-o facem cu grija. Cuvintele sunt magice si cine stie ce vârcolac trezim daca le suparam printr-o utilizare gresita…

Words don’t come easy. They should not…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nNGWH-bAEuM]